O expoziție de la Muzeul Național de Artă a României și un album-eveniment celebrează diversitatea plantelor din Transilvania. De văzut până pe 2 iunie.
Într-o vizită la Viscri în aprilie, botanistul britanic John Akeroyd s-a bucurat să vadă vrăbii. Altă dată a auzit privighetori și greieri de la fereastra hotelului din Otopeni unde era cazat. În multe părți din Marea Britanie, aceste păsări și insecte comune sunt în declin sau au dispărut, laolaltă cu multe dintre speciile de plante de care depind.
„Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în timp este cât de ușor se pot pierde plante și animale obișnuite”, spune doctorul Akeroyd, care studiază de peste cincisprezece ani flora din România, preponderent din Transilvania. „Dacă pierzi o plantă rară, știi, ea a fost mereu rară. Dar când începi să pierzi păsări și plante obișnuite, atunci ești în pericol, pentru că întreg mediul înconjurător a fost afectat.”
Un raport publicat la început de mai de o comisie interguvernamentală de la Națiunile Unite arată că un milion de specii de plante, insecte și animale din opt milioane estimate în total riscă să dispară în câteva decenii, victime ale agriculturii la scară industrială, ale încălzirii globale și folosirii fără discernământ de pesticide. Este cea mai rapidă rată de extincție din ultimele zece milioane de ani.
România, unde lupta dintre dezvoltare și conservare nu s-a terminat, încă are vrăbii, privighetori și greieri, o gamă vastă de insecte, animale și aproximativ 3,400 de plante cu flori. Numai în Transilvania se găsesc 1,200 de flori sălbatice în lunci, fânețe, pășuni, pajiști și păduri, spune Akeroyd. Unele sunt rare, pe lista plantelor protejate prin lege, dar majoritatea sunt flori pe care mulți le vedem vara la țară în curtea bunicilor, de la tot soiul de bulbi până la salvie și mușețel. Ce face România deosebită este combinația lor, un amestec de plante continentale, mediteraneene și de stepă, despre care doctorul Akeroyd spune că este unic în Europa.
„Biodiversitatea nu este doar de interes științific sau estetic, ea reprezintă o resursă naturală vitală”, spune el. „Multe dintre plantele găsite pe pășunile și pajiștile din Transilvania sunt furaj pentru animale, fructe sălbatice comestibile, plante medicinale și specii care au valoare horticolă, științifică sau practică. Solul este relativ neafectat de agricultura intensivă, pășunile blochează dioxidul de carbon, reduc eroziunea solului și filtrează apa. Pășunile ajută producția de carne, lactate și miere de calitate și sprijină multe specii de animale și insecte care combat dăunătorii și mențin integritatea ecologică”.
O parte dintre aceste plante au fost documentate pentru viitor într-o antologie-obiect de artă botanică numită Transylvania Florilegium, la inițiativa prințului Charles. Florilegiile sunt colecții de artă botanică apărute în secolul al XV-lea pentru a identifica proprietățile culinare sau medicinale ale plantelor. Astăzi, ele sunt mai degrabă folosite pentru plantele pe cale de dispariție. Pentru că sunt antologii de colecție rare, florilegiile sunt și printre cele mai scumpe cărți din lume.
„Transylvania Florilegium” cuprinde o selecție realizată de Akeroyd de plante care cresc în centrul țării, inclusiv pe proprietățile Prințului Charles din Viscri și Valea Zălanului. Vreme de șase ani, 36 de artiști internaționali au lucrat la 124 de ilustrații botanice, de la pelin sau brîndușe la iriși, gențiane și orhidee, cuprinse în două volume apărute în 2018/2019. Publicat în doar 150 de exemplare tipărite pe hârtie marmorată și legate manual în coperți din piele, florilegiul costă 12,950 de lire sterline și a fost comandat deja de biblioteci și grădini botanice din lume. Fondurile încasate vor sprijini proiecte de dezvoltare rurală durabilă inițiate de fundația caritabilă a Prințului Charles.
Până pe 2 iunie, cele doua volume pot fi consultate la cerere în cadrul expoziției „Flori Sălbatice din România - o istorie botanică” la Sala Kretzulescu a Muzeului Național de Artă din București. Curatoriată de Irina Neacșu, designer și artist, expoziția vernisează în premieră în România litografii ale ilustrațiilor botanice din florilegiu, o ocazie rară de a vedea o carte-document altfel inabordabilă pentru cei mai mulți dintre noi. Litografiile sunt expuse lângă picturi clasice de peisaje și natură moartă semnate de Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Theodor Aman, Samuel Mützner și alții. Practic, un buchet de maci în vază pictat de Ștefan Luchian lângă aceeași plantă redată în detaliu, cu boboci, flori deschise și capsule de semințe de Angiolina Santocono, una dintre primele artiste botaniste din România.
Ilustrația botanică este o formă de artă mai puțin cunoscută în România. E de cele mai multe ori o acuarelă, „undeva la limita între artă și știință, pentru că artiștii botanici îndosariază, înregistrează prin pictură diverse specii în scop științific”, spune Neacșu.
Planșa redă toate fazele de maturizare ale plantei, ceea ce o face un document botanic mai fidel decât o fotografie. În cazul unui iris, de exemplu, va reda un bulb din care cresc boboci care apoi se deschid și se usucă, lăsând în urmă frunzele care absorb energie solară pe care o trimit înapoi în bulb pentru anul următor. Pentru flori sălbatice, care nu rezistă mult timp dacă sunt culese, se fac schițe la fața locului, se iau probe de culoare și dimensiune.
„În principiu este un slow art, se poate ajunge la sute de ore de lucru pe o planșă”, spune Neacșu. Florilegiul a crescut interesul pentru artă botanică în România și implicit pentru plante. În noiembrie 2018 Neacșu a înființat Societatea Română a Artiștilor Botanici, care promovează lucrările membrilor săi și organizează cursuri de ilustrație.
Înainte de florilegiu, în România a desenat flori Angiolina Santocono. Născută în Egipt, fiica unui pictor sicilian mutat în România când ea era copil, Santocono a început să picteze plante în anii ’30. Vreme de patru decenii, a inventariat și pictat mii de specii de plante, preponderent de munte. Multe dintre planșele ei pot fi găsite la Grădina Botanică din București.
Florilegiul este felul în care Prințul Charles „a ales să atragă atenția românilor că încă avem niște lucruri fantastic de valoroase și că încă putem să avem grijă de ele”, spune Neacșu.
E un început. Prin natura lui, florilegiul nu este un instrument deschis mulțimilor. Dar educația rămâne cheie, crede doctorul Akeroyd, care lucrează cu Fundația Adept, o organizație din Saschiz cu proiecte de dezvoltare rurală și conservare a biodiversității. Comunitățile trebuie să știe cât de importante le sunt pășunile și să înțeleagă cum le pot proteja.
Nimeni nu le poate cere satelor românești să rămână încremenite în timp, condamnate la sărăcie. Dar fermele pot fi ajutate să crească încet, să folosească energie regenerabilă și tehnologie mai puțin invazivă. Politicile publice pot să nu transforme dezvoltarea și conservarea în dușmani. Extinderea orașelor și mult așteptata infrastructură de transport sau de orice alt fel vor duce la distrugerea unei părți a naturii. Important este să nu dispară toate vrăbiile.
Fotografie principală: Romanian Society of Botanical Artists
