Carte / Ilustrație

Aici. Ce istorie are camera unde te afli acum?

De Richard McGuire

Publicat pe 30 iunie 2016

E de-ajuns să faci o plimbare pe Bulevardul Magheru odată la 2-3 luni și să arunci un ochi în jur, ca să-ți dai seama cum se schimbă locurile care, pentru privirea absentă, par neschimbate. Prăvăliile cu zorzoane se transformă-n fast food-uri, într-o fostă covrigărie se deschide un exchange, într-o clipă de neatenție poate răsări un Mega Image la parterul unui bloc căzut în amorțire de la ultimul mare cutremur. Faci în fiecare zi drumul spre casă și, în ecourile rutinei, din ce în ce mai greu îți amintești cum arătau străzile acum doi, zece, treizeci de ani. Cum ar fi să faci însă un salt acum o sută, o mie de ani? Să închizi ochii și să te trezești că, acolo unde te așezi în fiecare seară pe canapea, în locul pe care-l numești fără dubiu acasă, astau ațintiți asupra ta ochii vreunei sălbăticiuni care, cine știe acum câtă vreme, se simțea la rândul ei acasă în pădurile șterse încet de pe harta acaparată de betoane?

Nu e nevoie s-ajungi la vreun sit istoric, ca să pici într-o reverie despre straturile de istorie care încap într-un loc. E de-ajuns să pornești de acasă sau de Aici - o carte ale cărei coperți deschid un portal. Aici, de altfel, e considerat roman grafic doar pentru că ar fi prea complicat să găsești un nume potrivit pentru ce face Richard McGuire în paginile lui: un soi de exercițiu poetic pe marginea istoriei, asupra căreia nu se mai satură să dea zoom in - zoom out, un performance al imaginației. Concret, McGuire (ilustrator, designer grafic, designer de jucării, muzician) călătorește în uriașa debara a lumii fără să se miște dintr-un punct. Ia o cameră și-o întoarce pe toate părțile, o așează în atâtea și-atâtea lumi posibile, și-o imaginează în trecuturi și viitoruri. Vezi, chiar aici pe canapeaua unde stai cu fața luminată de laptop, păștea în urmă cu vreo zece milenii un bizon. Tot acolo și-au făcut singura poză de familie niște oameni de care nici nu știi c-au existat, înainte să izbucnească războiul. Chiar Aici, peste vreo 220 de ani va trece un pod și nimeni nu va mai știi că aici ai dormit și-ai visat timp de aproape o viață. 

Romanul grafic la care Richard McGuire a lucrat 15 ani și care, fără doar și poate, e unul din cele mai  discutate, lăudate și premiate din specia lui, a apărut de curând la Editura ART. E una din mai-mult-decât-cărțile alea în care obișnuințele de cititor cuminte se dizolvă: deschizi coperta, răsfoiești câteva pagini și nimic din așteptările tocite de atâtea povești lineare nu pare să fie de folos. Fiindcă Aici ai nevoie (și) de alte instrumente (interioare) de orientare. Mai jos, vă puteți face o idee despre cum face autorul american să deruleze timpul ca pe o bandă încâlcită. 

Aici”, de Richard McGuire, traducere de Laura Albulescu, Editura ART, Colecția „Romanul Grafic”, 48 de lei

30 iunie 2016, Publicat în Arte / Carte /

Text de

  • Richard McGuireRichard McGuire

    Richard McGuire este ilustrator, animator și autor de romane grafice, prezent în paginile The New York Times, The New Yorker, Le Monde etc.


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK