Rimini Protokoll, compania de teatru fondată în 2000 de Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel, a avut mereu perspective surprinzătoare asupra actului performativ. Artiștii germani au folosit intens tehnologia în spectacole, integrată în dramaturgia de scenă, au revoluționat teatrul documentar și au imaginat roluri neașteptate pentru spectatori în construcția spectacolelor.
Pentru Capitala Culturală Timișoara 2023, Rimini Protokoll vor face în coproducție cu Asociația Solidart – Teatrul Basca din Timișoara, Cargo Berlin-Timișoara, un spectacol într-un camion care documentează poveștile a doi șoferi de tir români. Transportatorii de marfă din Europa de Est au cucerit peste 40% din piața europeană de transport pentru că sunt ieftini, ceea ce înseamnă salarii mici și condiții dure de lucru pentru șoferi. Spectacolul creat pentru 46 de spectatori pe reprezenție se va juca între 31 martie și 27 mai la Timișoara.
Rimini Protokoll sunt inovatori de mare clasă ai artei performative — teatru, performance și instalații performative, inside și outside. Ei reimaginează complet mecanismul de spectacol, pulverizează barierele convenționale între spațiu de joc și spațiu civil (al publicului), între documentar și imaginar, regândesc echilibrul de putere între artist și spectator, transformând spectatorul în participant la spectacol. Stilul este dinamic, în continuă căutare de formate spectaculare noi, care să funcționeze pentru un anume conținut. Sunt câteva caracteristici ale spectacolelor lor care se pot extrage dincolo de formulele performative specifice.
În producțiile Rimini Protokoll, sunetul este o componentă atât de importantă încât au creat performance-uri exclusiv sonore (precum The Walks, o colecție de spectacole audio parțial interactive, create să le asculți în timp ce mergi prin oraș, aplicația este accesibilă în România, info aici). Apoi relația cu publicul este esențială pentru artiștii germani. Fără să fie intruzive față de spectator, spectacolele lor au avut întotdeauna modalități specifice de conectare cu publicul, fie prin modul în care îl obligau să gândească, scoțându-l din obișnuința primirii de-a gata a ideilor din spectacol, fie activându-l fizic în spectacol, chiar transformându-l în performer. Niciodată însă interferența dintre spațiul teatral și cel civil, al publicului, nu a fost la Rimini Protokoll agresivă, forțată sau inconfortabilă. Și e o performanță să zdruncini spectatorul din inerția lui fără să-l agresezi.
Rimini Protokoll au făcut în toată cariera lor spectacole și instalații performative documentare. Tot ce se aude și se vede în producțiile lor este o reprezentare a realității temeinic documentate. Toate poveștile și personajele sunt reale. Uneori, aceste persoane reale apar în spectacole ca performeri, în propriile roluri. Este așa-zisa utilizare pe scenă a experților vieții de zi cu zi – fiecare dintre noi suntem experți în viața proprie —, o formulă care s-a propagat în mediul teatral ca o modalitate de reprezentare performativă a unui material documentar. Însă Rimini Protokoll au mers mai departe și au creat spectacole fără performeri. Nu doar Uncanny Valley, unde „actorul” este un robot, ci și altele, din care performerii lipsesc cu desăvârșire sau sunt înlocuiți de public.
O altă caracteristică a Rimini Protokoll este consistența producțiilor, bine documentate, argumentate și reprezentate. Toate inovațiile artistice, de la cum se scriu textele la imaginarea spațiului de joc, de la performeri neobișnuiți la formule de activare a publicului, sunt justificate în spectacole. Nimic nu se face pentru a epata. De exemplu, Uncanny Valley nu e doar un spectacol cu un robot, ci juxtapune două probleme majore – impactul roboților umanoizi asupra omului și stigmatizarea bolilor psihice la nivelul societății (am scris pe larg aici). Apoi combinarea dintre spectacol și documentar capătă aici alte forme decât clasicizatul teatru documentar. Există o preconcepție că teatrul documentar are o estetică austeră pentru că prioritizează componenta documentară în defavoarea performativității. Rimini Protokoll au demonstrat însă că teatrul documentar poate fi inventiv estetic.
În timpul pandemiei, distanța, absența, prezența intermediată de tehnologie ne-au marcat pe toți, arătând cât de importantă este interacțiunea fizică pentru societatea umană, pentru starea emoțională și psihică a omului. Rimini Protokoll au investigat ideea de absență și pe cea de reprezentare în Conference of the Absent (vizionabil gratuit aici, cu subtitrare în limba engleză). O serie de persoane investighează cele două teme din propriile lor perspective. O carieră minieră imensă (un gol în pământ, practic) de diamante, din estul siberian al Rusiei, în Republica Sacka (Yakutia), într-un oraș „pașnic”, Mirny („mir” = pace sau lume în limba rusă), este descrisă de o ingineră care vorbește și despre relația colonială dintre Rusia și Republica Sacka. Un medic care lucrează cu pacienți cu membre amputate, care au dureri fantomă, se întreabă ce anume doare, membrul-lipsă sau creierul în care există încă reprezentarea acelui membru. O imigrantă din estul Asiei își pierde identitatea în Europa, unde a fugit de violența din țara ei, pentru că nu are acte și în lipsa lor, ea nu există. În urma unui atac cerebral, un bărbat rămâne prizonier în propriul corp paralizat, adică este și nu este prezent în același timp. Un supraviețuitor evreu al nazismului își autochestionează identitatea după ce s-a dat drept german și s-a înrolat în Hitlerjugend, organizația de tineret a Partidului Național-Socialist, ca să nu fie ucis, devenind astfel o reprezentare a propriului dușman. O femeie astronaut va fi trimisă în spațiu să cerceteze efectele cosmosului asupra corpului feminin, așa că ea va fi absentă o perioadă de timp de pe Pământ. Avocatul care apără criminali de război se întreabă care este conexiunea dintre el și cei pe care îi reprezintă. Acestea sunt câteva dintre personajele reale care chestionează absența și reprezentarea, serie care se încheie cu activistul american care a creat o mișcare de extincție voluntară a vieții umane de pe Pământ, prin refuzul de a avea urmași; asta pentru ca specia umană, invazivă și distrugătoare, să dispară, lăsând plantelor și animalelor planeta pentru a o salva. Spectacolul se termină astfel cu absența absolută, a omului.
Surprinzătoare este conexiunea dintre temă și formatul de spectacol pentru că lipsesc performerii cu totul, iar absența lor este suplinită de public. Spectatorii sunt invitați să reprezinte personajele, absente din motive climatice, spun creatorii, pentru a nu-și lăsa amprenta de carbon generată de transportul aerian, necesar pentru a ajunge la „conferință”. Personajele au lăsat texte și instrucțiuni pentru acțiunile scenice, iar spectatorii trebuie să corespundă unor cerințe pentru a le reprezenta. Doar că publicul reprezintă aici – și insist pe „reprezintă” căci nu i se cere o interpretare - două categorii de entități, personajele (reale) și actorii care le-ar fi putut interpreta. Publicul, în fața căruia de regulă actorii prezintă o producție performativă cu personaje ficționale sau reale, ajunge aici să își reprezinte singur spectacolul. De la personaj la spectator traseul este direct, fără intermedierea actorului (nu și fără echipă de creație – regizor, scenograf, dramaturg etc.). Un teatru auto-performat de publicul său, care devine astfel co-autor.
În All right. Good night (vizionabil aici gratuit cu subtitrare în limba engleză) este vorba tot despre o formă de absență – dispariția, în conexiune cu memoria și suferința doliului. Absența este fizică, dar diferită în cele două cazuri pe care spectacolul le juxtapune: dispariția unui avion și declanșarea demenței la un bărbat în vârstă. Zborul MH370 operat de Malaysia Airlines cu un avion Boering în 8 martie 2014, pe ruta Kuala Lumpur – Beijing nu a ajuns niciodată la destinație. 239 de persoane aflate la bord au dispărut brusc, pentru totdeauna. Căutările oficiale au durat trei ani, alte căutări, private, încă șase luni, dar nu s-a găsit nimic. Tatăl regizoarei Helgard Haug a suferit de demență. Boala a evoluat treptat și deși corpul fizic al bătrânului era încă aici, personalitatea lui se dizolva lent. Cum se poate gestiona pierderea, care sunt etapele suferinței și cât timp durează suferința atunci când pierzi pe cineva? Ani de zile, familiile unor pasageri din avion au venit zilnic la birourile Malaysia Airlines pentru a cere informații despre rudele lor. Suferința nu pare să aibă dată de expirare.
Dar nici în acest spectacol, lucrurile nu se opresc la cazurile documentate și la narațiunile lor, oricât de neconvenționale ar fi (meta și post orice). Helgard Haug face un spectacol despre dispariție modificând mecanismul scenic prin absența parțială a performerilor. De aici însă încep o serie de amendamente. Există totuși niște actanți pe scenă, muzicieni, spectacolul fiind un concert live în care actul performativ este integrat. Dar nu e doar sunet live, căci există pasaje muzicale înregistrate care se suprapun peste muzica live. Și nu e vorba doar de sunet, ci și de imaginile muzicienilor care au înregistrat muzica, integrate prin video mapping printre muzicienii de pe scenă. Sedimentarea audio – vizuală nu se oprește aici. Textul, în care cele două povești se află într-o simbioză fluidă, este rostit de performeri care nu sunt prezenți pe scenă (șase voci) sau proiectat pe fundal. În acest angrenaj scenic, vocile care rostesc texte devin parte din concert și au o dublă funcție, narativă și muzicală. Și ca designul sonor să fie și mai complex, se adaugă sunete ale tehnologiei (zgomotul avionului în zbor sau al aparatului de monitorizare cardiacă) care la final, când se opresc, materializează absența. Și imaginea se complică: actanții lucrează cu spațiul și obiectele de pe scenă și dezvoltă narațiunea. De exemplu, două personaje în salopete (singurii actori din spectacol), care arată ca niște muncitori de pe aeroport, aduc două containere, descarcă nisip și îl întind pe toată suprafața scenei, având ca fond sonor comunicarea piloților cu turnul de control și jurnalul de boală al tatălui. Muzicienii intră în scenă în costume lejere, de vară, în fundal apare imaginea oceanului, cu valurile izbindu-se de plaja creată pe scenă, iar ei încep să-și pregătească instrumentele pentru concert. Este o acțiune ce condensează elemente din ambele povești, prăbușirea avionului în ocean și o amintire de la plajă a fiicei cu tatăl ei. Memoria este reconstruită, cele două povești se intersectează, iar spațiul scenic este complet tranformat.
Rimini Protokoll au revoluționat documentarul teatral, au modificat complet mecanismul teatral, construcția unui spectacol, rolul publicului în spectacol. Și nu s-au oprit la o formulă, ci continuă să experimenteze și să imagineze formate spectaculare noi. Rimini Protokoll sunt unii dintre cei mai profunzi inovatori ai teatrului la nivel mondial.
Foto: Scenă din All right. Good night. Autor: Merlin Nadj Toma
Conference of the Absent
Concept, text, regie: Helgard Haug, Stefan Kaegi, Daniel Wetzel
Video și lightdesign: Marc Jungreithmeier
Muzica: Daniel Dorsch
Documentare și dramaturgie: Imanuel Schipper, Lüder Pit Wilcke
Voci: Nadja Stübiger, Henriette Hölzel, David Kosel, Hans-Werner Leupelt, Karina Plachetka
Consultanță politică și culturală: Dr. Werner Friedrichs
Producător: Epona Hamdan
Asistent dramaturgie: Sebastian Klauke
Asistent regie: Lisa Homburger, Maximilian Pellert
Asistent de scenă: Maksim Chernykh
Tehnician: Federico Schwindt
O producție Rimini Apparat în co-producție cu Staatsschauspiel Dresden, Ruhrfestspiele Recklinghausen, HAU Hebbel am Ufer (Berlin) și Goethe-Institut.
All right. Good night
Concept, text, regie: Helgard Haug
Compoziție muzicală: Barbara Morgenstern
Orchestra: Zafraan Ensemble
Performeri: Johannes Benecke, Mia Rainprechter
Voci: Emma Becker, Evi Filippou, Margot Gödrös, Ruth Reinecke, Mia Rainprechter, Louise Stölting
Tehnician: Evi Bauer
Video/Light design: Marc Jungreithmeier
Sound design: Peter Breitenbach
Dirijor: Premil Petrović
Aranjament muzical: Davor Branimir Vincze
Dramaturgie: Juliane Männel
Consultant: Aljoscha Begrich
Regizor tehnic: Andreas Mihan
Regizor tehnic pentru turnee: Martin Schwemin
Documentare / Asistent regie: Lisa Homburger
Costume, asistent scenografie: Christine Ruynat
Asistent Sound Designer: Rozenn Lièvre
Asistent regie tehnică: David Scholz
Director de producție: Louise Stölting
Muzicienii Zafraan Ensemble pe scenă: Matthias Badczong, Evi Filippou, Josa Gerhard, Martin Posegga, Beltane Ruiz
Muzicienii Zafraan Ensemble înregistrați: Josa Gerhard, Noa Niv, Matthias Badczong, Liam Mallet, Martin Posegga, Damir Bacikin, Anna Viechtl, Adam Weisman, Yumi Onda, Benedikt Bindewald, Maria Reich, Alice Dixon, Natalie Plöger, Florian Juncker
O producție Rimini Apparat în co-producție cu HAU Hebbel am Ufer (Berlin), Volkstheater Wien, The Factory Manchester, Künstlerhaus Mousonturm, PACT Zollverein.
