7. A fost un an politic mizerabil în forme suprarealiste.
PSD a reușit simultan să ofere un fel de guvernare la mișto, atingând nivelul de șuetă din vremea lui Radu Vasile, și să ridice (fără a avea măcar scuza unei crize) cotele de furie populară acolo unde nici catastrofalele guverne Boc nu reușiseră să o ducă. Iar opoziția politică nu a existat: PNL e sub nivelul mării, scufundat de farmecele de flăcău tomnatic ale lui Ludovic Orban și de contradicțiile interne, iar USR știe doar circ (după mandatul acesta poate lua locul clovnilor de la McDonald’s).
Anul a început sub semnul mișcărilor de protest #rezist și a sfârșit tot așa. A reușit piața să contureze un mesaj ideologic, dincolo de lozincile anticorupție? Nu prea. Suntem din nou în anticomunismul naiv și primitiv al anilor ’90. Doar comunismul și comuniștii ne împiedică să avem „o țară ca afară”. Rime („PSD/ Ciuma roșie”) și cam atât. Nu întâmplător singurul efect material al protestelor e un volum de poezii, #Rezist. Poezia (Editura Paralela 45). Un sumar foarte amestecat, câteva texte bune, dar și destulă pleavă.
Apropo, o introducere competentă și utilă în problema corupției este volumul Alinei Mungiu-Pippidi În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte ţări de corupţie? (Polirom).
6. S-au împlinit 100 de ani de la Revoluția bolșevică din Octombrie.
Din cărțile apărute afară, amintesc două titluri: October. The Story of the Russian Revolution de China Miéville și The House of Government. A Saga of the Russian Revolution de Yuri Slezkine. Editura Tact a tradus, în două volume masive, Istoria revoluției ruse a lui Lev Troțki.
În rest, run as fast as you can dacă vă întâlniți cu Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism de Ioan Stanomir (Humanitas).
5. La sfârșitul lui 2016 Donald Trump a fost ales președintele SUA.
În 2017 au început să explodeze consecințele. Obsesia PSD-ului cu George Soros e doar una dintre ele (nu suntem excepționali nici la acest capitol, și-n Australia se fac campanii pe spinarea lui Soros). Nu doar PSD a luat lumină de la Donald. Mihail Neamțu o ouat cu grăbire cartea apologetică Fenomenul Trump și America profundă. N-am mai scris despre ea pentru că Vlad Odobescu și Dan Ungureanu au stors-o de toate efectele comice esențiale.
4. Referendumul Coaliției pentru Familie a fost susținut pe toate părțile.
Grosul partidelor politice și-au arătat susținerea pentru referendumul propus de Coaliția pentru Familie, având ca scop introducerea în Constituției a definirii familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Asta nu doar că afectează drepturile LGBT de a-și întemeia familii, ci și prelungește indefinit exotizarea celor din LGBT ca „anormali”/„anormale”.
Traducerea extraordinarei cărți a lui Maggie Nelson, Argonauții (Editura Black Button Books; trad. Elena Marcu), care vorbește „teoretic” și în același timp foarte personal despre fluidizarea vechilor categorii de gen, ar fi fost un eveniment în orice context. În acest context însă este mai mult de atât, este o necesitate.
Și abia aștept să văd filmul Ivanei Mladenovic după romanul lui Adrian Schiop, Soldații.
3. S-a acordat un Nobel necontroversat.
După toate discuțiile de anul trecut despre premiul Nobel acordat lui Bob Dylan, nemulțumiții au primit în 2017 recompensa unui Nobel necontroversat, atribuit scriitorului japonezo-britanic Kazuo Ishiguro. Cum zicea Marius Chivu pe undeva, e „un premiu meritat, corect şi acceptat despre care, o săptămână mai târziu, aproape nimeni nu mai vorbeşte”. Boring.
2. Moartea regelui Mihai I a încheiat simbolic mitul lumii interbelice.
Că acest mit încă mai are resurse și forță de iluzie au arătat-o toate discursurile nostalgice din jurul catafalcului – nu în ultimul rând discursurile reacționare despre „dreptul divin” etc. Până una-alta, ne lipsește o biografie de referință a fostului rege, care să discute obiectiv nu ce ar fi putut face, ci ce a făcut și nu a făcut Mihai I.
Apropo de momente simbolice, în 2017 ne-am pregătit de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. În locul unei discuții necesare despre complexitatea acestui eveniment (plătit din greu, atât în vieți omenești, cât și în bani) vom avea probabil discursuri sforăitoare în cea mai bună tradiție naționalistă. Visul de aur al românilor de la daci încoace, pohta ce-am pohtit, blablabla.
1. 2017 a fost un an excelent dpdv literar.
La toate capitolele – poezie, proză, nonficțiune. Cartea anului este, după părerea mea, Greva păcătoșilor, romanul de peste 1.100 de pagini al lui Florin Chirculescu. Am scris despre el cu un entuziasm a cărui adrenalină încă o mai simt. Un roman de acțiune, un roman plin de idei, un roman politic, care atacă atât probleme globale (războaiele religioase, războiul din fosta Iugoslavie), cât și chestiuni foarte locale (problema medicilor din România).
Imagine principală via Pixabay
