Media&digital / Concurs

Am găsit reporter pentru bursa „Consum excesiv”

De Scena9, Ilustrații de Sorina Vazelina

Publicat pe 25 iunie 2018

UPDATE, luni, 23 iulie: Am găsit reporterul! În urma studierii atente a dosarelor candidaților, juriul a ales o tânără jurnalistă care îndeplinește toate criteriile noastre și a cărei pre-documentare solidă ne-a convins de interesul pentru subiect și de capacitatea de a-l explora temeinic în următoarele luni. Așadar, Ruxandra Pătrașcu, reporter rezident la Casa Jurnalistului și studentă în anul I la Masterul de Antropologie de la SNSPA, e omul nostru. Ne citim și vedem în toamnă, cu rezultatele documentării ei. Dacă aveți povești personale despre dependența de alcool și vreți să vorbiți despre asta, scrieți-ne pe editorial@scena9.ro




Căutăm un reporter tânăr (max. 35 de ani) care să documenteze problema alcoolismului în România. Informațiile și poveștile adunate vor servi la realizarea unui spectacol de teatru documentar la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, condus, de anul trecut, de regizoarea Gianina Cărbunariu.

Dacă-ți plac proiectele interdisciplinare, vrei să faci parte din echipa spectacolului „Consum excesiv” și să scoatem împreună de sub preș problema alcoolismului, unul dintre tabuurile societății în care trăim, adună-ți puterile de jurnalist și înscrie-te. Vei lucra cu Daniel Chirilă, coordonatorul Platformei culturale Frilensăr, și vei primi 5000 lei (net) pentru perioada iulie-septembrie, astfel încât să reușești să strângi cât mai multe date și povești relevante. Rezultatul documentării tale va fi publicat în toamnă, pe Scena9, și poate lua forma unui reportaj, a unei anchete, a unui portret etc.

Cum te înscrii?

Trebuie să ai ceva experiență, așa că așteptăm la contact@frilensar.ro următoarele materiale:

  • CV
  • 2 exemple de texte pe care le-ai publicat despre subiecte sociale
  • o scurtă scrisoare de intenție, în care să ne explici de ce vrei să documentezi tema alcoolismului (scurt = cel mult 2500 de semne)
  • un plan de documentare (unghi de abordare, date/statistici, direcții de investigat, dacă ai deja acordul unor familii/persoane care vor să-ți spună poveștile lor și felul în care le-a afectat alcoolismul și orice ți se pare relevant pentru cum plănuiești să-și construiești subiectul)

Deadline-ul e duminică, 15 iulie.

Un juriu format din membrii redacției Scena9.ro și Frilensăr va evalua materialele trimise de tine și va anunța câștigătorul luni, 20 iulie.

De ce dăm bursa și care-i treaba cu jurnalismul și teatrul?

Frilensăr este o platformă artistică independentă născută în urma unei nevoi reale de alternativă la sistemul teatral de stat pe care au simțit-o în 2013 patru tineri absolvenți de teatru. Încă de la început, platforma și-a asumat libertatea de a crea și a experimenta pe baza unor principii de creație colectivă și personală. Astfel, toate textele spectacolelor Frilensăr au la bază dramaturgie contemporană, regie și scenografie, susținute în regim propriu. În 5 ani de existență, Frilensăr a produs 8 spectacole, participând la peste 25 de festivaluri de teatru, unde a obținut o serie de premii (Premiul pentru cea mai bună trupă de actori Gala Hop 2016, Premiul juriului Undercloud 2017, Premiul pentru dramaturgie Maratonul teatrului independent 2014 etc.). În prezent, Frilensăr este format din Loredana Cosovanu, Claudia Chiraș, Alina Mîndru, Maria-Veronica Vârlan, Tudor Morar, Ovidiu Cosovanu, Dumitru Georgescu, Tiberiu Enache și Daniel Chirilă.

În parteneriat cu Teatrul Tineretului Piatra Neamț și cu ceva sprijin de la AFCN, Frilensăr și-a propus ca în toamnă să creeze un spectacol de teatru care să vorbească despre problema alcoolismului din România. De ce alcoolism? Pentru că știm că e grav, pentru că aproape fiecare familie e afectată, dar cu toate astea fugim de discuțiile serioase pe această temă. Ca să fim cât mai aproape de adevăr avem nevoie de o documentare bună, iar pentru o documentare bună, de un jurnalist iscusit, interesat atât de cifre, cât și de poveste.

 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK