Sâmbătă, 12 mai, o breaslă divizată s-a strâns la vot: Ordinul Arhitecților din România, filiala București, și-a ales președintele. Ordinul stă cu ochii pe tentativele Primăriei de a mutila Bucureștiul - un rol cheie, în condițiile în care noi modificări de lege amenință clădirile de patrimoniu.
Înainte de vot, Ordinul a fost în fierbere, din cauza suspiciunilor de clientelism politic care au planat asupra unuia dintre candidați. Din motive personale, fostul președinte Șerban Sturdza nu a mai candidat pentru un nou mandat. Cum au votat arhitecții bucureșteni, de ce e important cine-i conduce și de ce s-au certat, am aflat de la câțiva dintre ei.
Pe treptele de la Drept, trei doamne la 50+ de ani fac un live pe Facebook în care cântă Gaudeamus igitur de răsună tot parcul facultății. Aniversează, probabil, 30 de ani de la absolvire. Au loc mai multe evenimente simultan în sâmbăta asta, dar Aula Magna e ocupată de arhitecți. Nu e plină sala, dar sunt câteva sute de oameni: la finalul zilei se vor fi înregistrat 451 de voturi exprimate pentru funcția de președinte al Ordinului, filiala București.
Ordinul Arhitecților trebuie să asigure că se aplică așa cum trebuie legile care guvernează domeniul. Ramura din București e însărcinată cu acordarea dreptului de semnătură arhitecților din capitală - fără acest drept, n-ai voie să-ți pui numele pe niciun proiect de construcții. Tot OAR stă cu ochii pe legislație și pe clădirile noi care se ridică în oraș și intervine atunci când apar abuzuri. Cel puțin în principiu, Ordinul adună profesioniștii din domeniu, le apără interesele și se opune tentativelor de a mutila orașului.
Nu în ultimul rând, Ordinul e o instituție apolitică, dar implicată în viața urbei și cu mize mari pentru actorii de pe scena politică a Capitalei, pentru că poate influența legislația. Conflictele conducerii Ordinului cu primăria sunt cazuri celebre: de-a lungul anilor, s-a pronunțat împotriva demolării Halei Matache, a criticat tăierea copacilor din București fără discernământ, ansamblurile rezidențiale noi prost construite și faptul că Planul Urbanistic General al Bucureștiului e blocat în anul 2000. În plus, președintele în funcțiune al Ordinului, Șerban Sturdza, a publicat în ultima vreme mai multe postări pe Facebook, în care denunța, printre altele, planurile primăriei capitalei de a demola zone importante din oraș pentru străpungeri și supralărgiri.
La ora 14, în Aula Magna se face prezența delegaților și e aplaudat fiecare în parte. Momentul se transformă într-un concurs spontan de popularitate: unii delegați sunt aplaudați vizibil mai intens. Printre ei, și președintele în funcție, Șerban Sturdza, sau Ana-Maria Zahariade, profesoară de Istoria și Teoria Arhitecturii la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM). Urmează o tentativă de explicare a procedurii complicate de vot, care, însă, se soldează cu vociferări, întrebări ironice din public și rumoare.
Tensiunile dintre arhitecți, așa cum s-au resimțit în sală, prin ironii și intervenții inopinate din public, mocneau deja de ceva vreme în mediul online. O scurtă vizită pe grupul de Facebook Alegeri OAR 2018 îți prezintă o breaslă divizată, care funcționează pe bază de bisericuțe, reproșuri, propuneri de reformă și multă dezorganizare. O altă privire aruncată în lista de anunțuri recente publicate de Ordin dezvăluie acuze de partizanat politic, de care instituția simte nevoia să se dezică.
OAR București (OAR-B) pare să fie în stare de asediu și nu doar pentru că unul dintre candidații la funcția de președinte a stârnit controverse. Fostul președinte, Șerban Sturdza, a ieșit frecvent la rampă în ultima vreme cu declarații sarcastice la adresa primarului capitalei, Gabriela Firea. Într-una dintre ele anunța că nu a invitat-o pe Firea la dezbaterile Ordinului, pentru că a încercat „de zeci de ori să dea de ea” și pentru că a luat „la cunoștință despre preocupările [acesteia] legate de penetrări, străpungeri și supralărgiri”, cu care nu e de acord. Cu o altă ocazie, la refuzul Primăriei Bucureștiului de a furniza date despre numărul de autorizații de construire emise, Sturdza a acuzat-o pe Firea că vrea să transforme orașul „din Micul Paris în Micul Phenian”.
Candidatura arhitectului Radu Petre Năstase la președinția OAR-B e marele elefant roz din Aula Magna de la Drept. Năstase a fost director al Institutului Național al Patrimoniului și ar fi fost schimbat din funcție de Ministrul Culturii din guvernul tehnocrat, Vlad Alexandrescu, în urma unor nereguli sesizate cu monumente de patrimoniu din Roșia Montană. În presă s-a mai afirmat „pe surse” că s-ar înrudi cu fostul premier Adrian Năstase, că ar fi fost un director dezastruos, care a pierdut fonduri și a abandonat proiecte și că la numirea lui în acea funcție ar fi contribuit Valeriu Zgonea și Liviu Dragnea.
Ce e cert în ce-l privește pe Năstase e că e fondator și manager al firmei ADEST Architecture, abonată la contracte cu statul și proiecte de anvergură în București (printre care mall-ul Băneasa Shopping City, Bucharest Business Park și niște săli de conferințe ale Ministerului Afacerilor Externe). Însă de departe cea mai controversată contribuție a companiei la peisajul arhitecturii românești a fost pavilionul României la Bienala de Artă de la Milano din 2015, o investiție de 3,5 milioane de euro, a cărei valoare reală a fost contestată de mulți. (Presa italiană scria în epocă: Mai bine mergeți la restaurant decât la pavilionul României.)
Năstase se numără și printre membrii Comisiei Tehnice de Urbanism a Primăriei București, aprobată de Gabriela Firea la începutul anului, fără contribuții din partea organizațiilor de profil și fără susținerea Arhitectului Șef al Capitalei, Adrian Bold. Ca și mulți dintre ceilalți membri numiți, Năstase conduce un birou de proiectare – care trebuie să obțină avize pentru proiecte de la comisia din care face parte însuși șeful biroului.
Sâmbătă, Năstase întârzie să-și facă apariția la momentul de prezentare a candidaților. Sunt cinci în total: Emil Ivănescu, actualul vicepreședinte al OAR-B, Monica Iacovenco, Lucian Pârvulescu, Radu Petre Năstase și Gabriela Monica Botez. Au fiecare la dispoziție șapte minute să-și prezinte platforma, iar după urmează să răspundă întrebărilor din public. Cele două candidate au spre 40 de ani, dar dacă Botez e mai degrabă rezervată, cu glas mic și sacou clasic, regulamentar, Iacovenco zâmbește mult și rupe un pic norma, cu tunsoarea stil pixie și bijuteriile discrete. Dintre bărbați, Ivănescu e cel mai tânăr, pe la 40 de ani și cu alură de intelectual. Tănase aduce mai degrabă a om de afaceri prosper, iar Pârvulescu, decanul de vârstă, are, în general, cele mai succinte răspunsuri.
Întârzierea lui Năstase lasă din nou loc ironiilor din sală: „Nu e aici, că e-n ședință la PSD.” „Poate renunță!” „Ei, haideți să nu pierdem vremea, să mergem mai departe și fără dumnealui.” La intrarea candidatului în sală după câteva minute, se aplaudă – și deși acesta are cu siguranță susținătorii săi în sală, aplauzele sunt mai degrabă ironice. Vin din partea acelorași colegi de breaslă care propuseseră mai devreme să se continue fără el.
„Sunt aici să promovez iubirea”, își începe discursul de prezentare prima candidată, Gabriela Botez. Se aplaudă, se aclamă și se râde în sală. Atunci când candidata spune „profesez arhitectura”, se aude din spate „Protestez a zis? E o formă de protest arhitectura, ce-i drept.”
„Să nu uităm răspunsul la întrebarea De ce facem arhitectură”, spune Monica Iacovenco, cealaltă candidată. În față, doi arhitecți în vârstă. El: „Auzi, la întrebarea De ce facem arhitectură? răspunsul e De idioți.” Ea: „Întrebarea e dacă noi chiar facem arhitectură.”
„S-a mărit un pic visteria Ordinului, deci viitorul președinte va avea un pic mai mulți bani”, spune Emil Ivănescu, vicepreședinte în funcție. „Noi, Ordinul, nu președintele!”, strigă o arhitectă din sală, în aplauzele unora dintre colegi. Ivănescu insistă pe colaborare în cadrul Ordinului, pentru a putea atinge o serie de scopuri concrete: schimbarea procedurilor greoaie de vot, atragerea de fonduri pentru OAR-B și schimbarea legislației, ca arhitecților să le fie mai ușor să obțină avize și aprobări.
Următorul candidat, Lucian Pârvulescu, ține să menționeze, în prezentarea platformei sale, că a făcut sport și are condiție fizică. „Așadar, sunt apt de muncă!”
Radu Petre Năstase se poziționează ostil față de actuala conducere a OAR-B. Își atacă direct contracandidatul, pe Emil Ivănescu, despre care spune că n-a făcut nimic. De altfel, Petre Năstase afirmă în scrisoarea sa de intenție disponibilă online că „Ordinul Arhitecților, și în special filiala teritorială București, nu și-a îndeplinit menirea în ultimii 4-8 ani” și acuză dezinteresul Ordinului față de profesie și colaborarea cu autoritățile, precum și implicarea în niște „acțiuni publice de contestare cu efect în mass-media de scandal, cu intenția de a acoperi performanțele slabe ale organizației.”
E aplaudat și Năstase, însă adevărata furtună începe la momentul întrebărilor, unde, după cum era de așteptat, conflictele și controversele ies la iveală. Un alt arhitect, „părinte de tânăr arhitect” amintește de situația generațiilor noi, care sunt forțate să vină cu bani de acasă ca să-și facă meseria. Deși câțiva tineri din sală îl susțin zgomotos, iar candidații recunosc că e o problemă, soluțiile practice se lasă așteptate. Se mai discută comasarea organizațiilor profesionale ale arhitecților (OAR și RUR, Registrul Urbaniștilor din România), pentru ca aceștia să nu mai fie forțați să aleagă unde să cotizeze „între cine le plătește o pensie și cine le dă un aviz”, după cum se exprimă un arhitect din sală. Sala explodează când o arhitectă întreabă de ce durează atât de mult obținerea avizelor de construcție. Năstase dă vina pe indolența Ordinului, dar o altă arhitectă din sală îl acuză de minciună. Candidatul o contrazice, însă nu se mai aude de aplauzele și huiduielile colegilor. „Aplaudați degeaba! Pentru că nu știți! Eu am lucrat în Ministerul Culturii!”, strigă Năstase peste scandal.
Dezbaterea se încheie cu intervenția aproape retorică a unui membru al Ordinului, care deplânge situația instituției. Spune că mai rău ca acum nu se poate și se întreabă când se va trezi Ordinul. Când va înțelege că lucrurile nu pot continua așa, fără sprijin politic?
Din discursuri și răspunsurile candidaților devine limpede că în cadrul OAR-B circulă două mari teme. Pe de-o parte există tabăra care consideră că Ordinul are nevoie de sprijin politic, pe de altă parte sunt cei care cred că prioritatea ar fi lupta împotriva corupției și un lider competent, care să cunoască legile din domeniu. Apoi, unii membri OAR consideră că instituția aparține exclusiv arhitecților și trebuie să-i apere și să-i sprijine înainte de orice, pe când alții susțin că Ordinul e pentru comunitate în primul rând.
Ca să lămuresc pozițiile astea care se bat cap în cap, am stat de vorbă cu câțiva arhitecți, membri OAR, prezenți sâmbătă la dezbatere. Merită spus că niciunul dintre susținătorii lui Petre Năstase cărora le-am adresat întrebări nu a dorit să răspundă.
De când a ieșit din sală, Iulia Stanciu e înconjurată de colegi de breaslă, mai tineri sau mai în vârstă, care vin s-o felicite pentru luările de poziție în forță pe tema patrimoniului. Când o întreb cum comentează conflictul de la alegeri, îmi zice, surprinzător, că i se pare un lucru foarte bun. Alegerile au dezmorțit un pic breasla. „Până acum, o mare parte din breaslă își vedea de proiectare strict – de aceea multe discuții sunt centrate pe practica de proiectare – și foarte puțini se implicau în organizație.” Speră că momentul va genera implicare din partea colegilor care vor înțelege, cu ocazia asta, cum funcționează Ordinul.
Șerban Sturdza, actualul președinte filialei București a Ordinului, nu e de aceeași părere. Vede conflictul în tonuri mult mai sumbre. Îmi explică o serie de probleme care afectează OAR: pe de-o parte, „problema existențială, de supraviețuire” a tinerilor arhitecți, „posibili șomeri, care după șase ani de facultate vor trebui să-și caute de lucru în altă țară.” Deși le înțelege nemulțumirile, Sturdza zice că nu Ordinul le poate rezolva problemele, ci administrația publică.
Apoi, mai spune președintele Ordinului pe București, există oameni care nu știu că OAR nu e un sindicat. Acuză astfel de perspective de „un egoism destul de ciudat”. „Ordinul nu face pentru arhitect o viață mai bună, ci arhitectul e obligat să facă o viață mai bună cetățeanului și, făcând o viață mai bună, va fi plătit mai bine.”
În al treilea rând, spune Sturdza, eliberarea de avize și autorizații e condiționată de corupție, trafic de influență, de „a face sluj și a sta”. Uneori, conflictele dintre arhitect și administrație devin periculoase. „Existențial. S-ar putea ca chiar dacă ai de lucru n-o să obții o semnătură, din cauză că administrația nu dorește acest lucru.”
Miza politică a alegerilor din OAR-B e subliniată și de Raluca Vișinescu, la rândul ei activă în dezbatere. „Ordinul Arhitecților, la fel ca alte organizații profesionale, cum sunt cele ale magistraților, ale doctorilor, are putere în influențarea juridicului pe domeniul construcțiilor și monumentelor, în bani, în influență pe imobiliar. De-asta există un interes politic în treaba asta, care duce la o mai mare sau mai mică permisivitate a acțiunilor imobiliare. Și-atunci are foarte mare importanță cum e condus Ordinul și cum e organizat.” Admite că o colaborare cu actorii de pe scena politică e necesară, dar în niște limite. „E vorba de a nu face compromis cu politicul.”
Limitele politizării, îmi spun toți cei trei arhitecți cu care stau de vorbă, sunt impuse de înțelegerea rolului Ordinului. „Nu contează persoana [de la conducerea OAR-B], efectiv, ci modul în care este reprezentată o breaslă. Contează să vedem dacă acest președinte înțelege care este rolul Ordinului. (...) Pentru cetățean e important ca Ordinul să-și spună părerea în privința Arhitecturii. Să livreze arhitecți de calitate, pentru ca lucrurile să se-ntâmple bine în oraș.”
Iulia Stanciu amintește de importanța asumării unei poziții în privința patrimoniului, care e respectat de toate legile țării și „apare inclusiv în Codul Penal.” Mai spune că se așteaptă de la viitorul președinte să-și asume Raportul pentru București, care punctează problemele grave ale orașului (poluarea, construirea alandala etc.) și oferă potențiale soluții. Se teme că, într-o situație mai puțin ideală, viitorul președinte nu va ști să speculeze entuziasmul alegerilor pentru a crea coeziune în breaslă.
Îl întreb și pe Șerban Sturdza, președinte în funcție al OAR-B, de ce contează pentru un simplu bucureștean cine ocupă poziția respectivă. „În primul rând, ce înseamnă simplu bucureștean? Cred că e normal ca toți bucureștenii, simpli sau complicați, să știe acest lucru, dacă cumva îi interesează suficient de mult orașul, ca să poată la un moment dat să judece cum merg lucrurile.” Sturdza spune că funcția nu înseamnă nimic, dacă cetățenii nu știu de ea și nu o legitimează. După părerea lui, Ordinul Arhitecților este o instituție plasată „undeva la jumătatea societății”, cu rol de mediator între societatea civilă și administrație.
Îl mai rog pe arhitect să-mi spună ce temeri are cu privire la aceste alegeri. Îmi spune că se teme de populism. „De confiscarea ideii de libertate și democrație, pe care o simt că plutește în aer. Și aștept o persoană - indiferent dacă e tânără, bătrână, dacă cunoaște bine legile acum sau o să se pregătească în continuare - care să aibă coloană vertebrală și înțelepciunea să se lase sfătuit de acei oameni care pot să ridice profesia la rangul pe care-l așteptăm.”
Alegerile pentru funcția de președinte al OAR-B au fost câștigate detașat de fostul vicepreședinte al filialei, Emil Ivănescu, cu 237 de voturi din 446 valabile. Candidata clasată pe a doua poziție, Monica Iacovenco, a obținut 155 de voturi, pe când Radu Petre Năstase a ieșit pe locul 4, cu doar 21 de voturi.
Emil Ivănescu (40 de ani) a fost timp de 8 ani vicepreședintele OAR-B, organizator a patru ediții a Anualei bucureștene de Arhitectură și este lector universitar la UAUIM. Conduce din 2007 un birou de proiectare cu 15 construcții realizate până în prezent și are un doctorat în arhitectură. Programul său anunțat înainte de alegeri suna așa:
Reacțiile în breaslă n-au întârziat să apară. După alegeri, Facebook s-a umplut din nou de postări care aplaudau sau deplângeau alegerea lui Ivănescu la conducerea Ordinului. Breasla pare prea divizată pentru ca Ordinul să-și poată îndeplini rolul, de a da tonul în arhitectura Bucureștiului, iar noul președinte știe asta. „E un conflict între ce trebuie să fie Ordinul pentru arhitecți și ce trebuie să fie Ordinul pentru oraș”, iar falia s-a amplificat de la Colectiv încoace, spune Ivănescu. „Arhitectura și profesia nu sunt doar rezolvarea de zi cu zi a unor probleme, ci implică și o dimensiune mai mare. Nu doar metrul pătrat construit, ci și un act creativ, cultural. Până la urmă, asta dă plus valoare și profesiei, dar și orașului.”
Emil Ivănescu e primul președinte al OAR-B ales din primul tur de scrutin, cu o majoritate covârșitoare de voturi. Își explică asta prin faptul că n-a privit breasla ca fiind formată din două tabere, ci din mai multe grupuri - și astfel a reușit s-o unească. Vede Ordinul ca pe „un actor foarte activ, care ar trebui să privească orașul și să reacționeze” - nu singur, ci în parteneriat cu alte instituții și organizații.
Sub conducerea lui Ivănescu, care vizează un model colaborativ. „Va fi un Ordin foarte atent pe tot ce înseamnă comunitate, context, vecinătate, cetățean, dar și foarte cablat pe pragmatic și pe profesie, care va genera un proces mai ușor de avizare și niște beneficiari mai fericiți.”
