Teatru / Independent

Replika fără zahăr. Cum devine educația cool

De Oana Stoica

Publicat pe 13 februarie 2019
În 13 februarie 2015, în cartierul Tineretului din Bucureşti, se deschidea Centrul de Teatru Educaţional Replika. Denumirea sună, poate, a instituţie oficială, cu lecţii scorţoase și teme pentru acasă, dar lucrurile stau fix pe dos. Replika este un spaţiu independent, administrat de o asociaţie de artişti care derulează programe culturale, pentru şi împreună cu copii şi adolescenţi, despre nevoile şi problemele acestora, inclusiv cele considerate tabu de morala publică.
 
Asociaţia Culturală Replika făcea spectacole pentru adolescenţi într-o vreme când acestea nu erau încă „la modă”, înainte de înfiinţarea Centrului. Spre deosebire de eternele poveşti despre bine şi rău, prezentate în teatrele pentru copii, aceste spectacole abordau probleme concrete, specifice şi imediate cu care aceştia se confruntau: Amintiri din epoca de şcoală (despre distrugerea imaginaţiei la şcoală), Familia Offline şi Teatrul drepturilor copilului (teatru participativ, în care, alături de actori, joacă copii de diferite vârste). Spectacole, ateliere şi dezbateri fuseseră prezentate în Platforma de teatru educaţional, un festival din 2014 care se va transforma, după deschiderea Centrului, într-o stagiune de evenimente pentru publicul tânăr, Platforma de artă educaţională, cu două sesiuni, primăvara şi toamna. 
 
Centrul Replika înseamnă astăzi Mihaela Michailov (dramaturg), Mihaela Rădescu, Silvana Negruţiu, Viorel Cojanu (actori), Gabi Albu (scenograf), Elena Găgeanu (artist video) şi Radu Apostol (regizor). Ei sunt artiști, tehnicieni, cabinieri, gazde.
Forelplay. Foto: Vlad Bîrdu
Familia Offline. Foto: Paul Băilă
Ce e de ştiut despre Replika:
 
• Este un spaţiu independent, prin urmare nu beneficiază de subvenţii de la stat. Fondurile sunt obţinute din granturi (precum cele oferite de AFCN), pentru care echipa depune proiecte şi concurează cu alte asociaţii. Granturile asigură o finanţare finită şi punctuală, pe proiect, în timp ce Replika trebuie să plătească permanent chirie, utilităţi, să producă spectacole şi să deruleze programe. Echipa a lucrat un timp pro bono pentru a putea susţine cheltuielile spaţiului, unele neprevăzute, precum reparaţia acoperişului, pentru care a derulat campanii de fundraising. Accesul la spectacole este gratuit, pe bază de rezervare (maxim 80 locuri, în funcţie de scenografie). Dacă îţi place ce ai văzut, poţi dona, la plecare, o sumă simbolică (de exemplu, 10 lei). 
 
• Spaţiul se află pe strada Lânăriei nr. 93-95, nici în centru, nici la margine. Spectatorii pot veni de oriunde, dar în principiu, Replika a fost destinat comunităţii din Tineretului: copii şi părinţi din cartier care nu frecventează instituţiile de spectacole amplasate central. Centrul este mereu plin, uneori neîncăpător pentru câţi doritori se anunţă. Cei mai mulţi dintre cei care au venit o dată la Replika au devenit spectatori fideli. 
 
• Interacţiunea dintre echipa Centrului şi spectatori este directă. Artiştii întâmpină publicul la intrare, dau informaţii, oferă broşura cu evenimentele lunii, răspund la întrebări. 
 
• Spectacolele, produse, coproduse sau găzduite, sunt urmate de discuţii în care spectatorii pot pune întrebări sau exprima opinii legate de ceea ce au văzut. 
 
• Uneori, temele abordate sunt inconfortabile, din cele care macină gândurile, dar nu prea se rostesc cu voce tare: educaţie sexuală (Totul e foarte normal), cyber porn, cyber bullying (boyz and girlz), mame adolescente (Foreplay), cum gestionează copiii suferinţa pierderii unei persoane apropiate (Peştii dorm?, În cuvintele tale), toleranţă rasială (Maskar), migrația economică şi destrămarea familiilor (Rovegan), fractura dintre idealizarea stereotipă a familiei în discursul public şi realitatea dramatică de pe teren, cu violenţă domestică şi abandon şcolar (Familia fără zahăr) etc. Programul este anunţat pe pagina de Facebook.
 
• Spectacolele nu sunt numai pentru minori, ci şi pentru adulţii de lângă ei (unele sunt destinate exclusiv adulţilor). Uneori, adulţii au mai multe de învăţat decât copiii. 
 
• Unele dintre textele spectacolelor, metodele de lucru, exerciţiile pentru ateliere apar în cărţile publicate de Replika. Volumele se găsesc la sediul Centrului şi se pot obţine gratuit (este recomandată o donaţie). 
 
• Deşi Replika are un sediu, nu înseamnă că artiştii sunt captivi aici. În fiecare an, spectacolele sunt itinerate în şcoli, astfel încât să ajungă la un număr mare de copii. 
La Replika, Făt Frumos are voie să fie imperfect și Zmeul își permite să fie bun. Basmele sunt frumoase, dar uneori, problemele noastre şi ale copiilor noştri diferă de cele din poveşti. Impersonalul „a fost odată" nu este întotdeauna un substitut metaforic pentru subiectivul „mi se întâmplă acum". Și Replika este despre acum și aici. 
 
Foto main: Maria Ștefănescu

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK