Pandemia care ne-a schimbat viețile a pus pe agenda publică tensiuni vechi între știință și religie, fie că vorbim despre Iran, unde ceremoniile religioase au continuat în ciuda riscurilor, iar virusul s-a răspândit masiv în congregații, sau despre România. În contextul în care zeci de știri arată că pentru unii oameni viața religioasă a continuat la fel cum era înainte de pandemie, fără să respecte toate recomandările de igienă, am vorbit cu un antropolog specializat în studiul religiei. L-am rugat pe Simion Pop, doctorand la Central European University (Budapesta), să ne ajute să înțelegem mai bine comportamentele credincioșilor din România și ale liderilor lor în această perioadă.
Pe 27 februarie, când România era abia la începutul epidemiei de coronavirus, Biserica Ortodoxă Română (BOR) surprindea opinia publică printr-un comunicat în care le recomanda enoriașilor să nu mai sărute icoanele dacă se tem de îmbolnăvire și le permitea să se împărtășească cu o linguriță adusă de acasă. Atunci, mai mulți intelectuali conservatori și o parte a blogosferei ortodoxe radicale a acuzat Biserica de trădare a credinței, mi-a explicat la telefon antropologul Simion Pop, doctorand la Central European University. Așa că următoarea zi, BOR a revenit asupra deciziei, motivând că acelea erau doar niște recomandări „menite să vină în întâmpinarea unor persoane mai temătoare, care își pun problema în mod exagerat a contaminării”. Atenția publică a început să considere periculoasă atitudinea Bisericii și a adepților ei.
În luna martie, când s-a instalat pandemia, preoții și enoriașii au acționat după propria conștiință, după propriile limite sau opțiuni: lumea s-a spovedit, s-a împărtășit, s-a miruit sau a sărutat icoane. Au fost și preoți care i-au sfătuit pe oameni să stea acasă și oameni care i-au ascultat. „Am zis ca și din partea noastră să fie același mesaj de stat acasă, de liniște, de evitare a aglomerației și de pază, mai ales că vorbim de oameni mai în vârstă”, mi-a spus la telefon preotul ortodox George Lili Berceanu, din comuna Conțești, județul Teleorman.
Ordonanța militară dată sâmbătă, 21 martie, de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, care prevede ca slujbele să aibă loc în lăcașurile de cult fără accesul publicului, a intrat în vigoare abia duminică la ora 22:00. Așa că duminică dimineața, din precauție, majoritatea slujbelor s-au ținut afară.
Unele ritualuri au continuat însă neschimbate. Numai la catedrala ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul a împărtășit în fața bisericii zeci de oameni cu o singură linguriță, în condițiile în care în România erau 433 de cazuri de coronavirus confirmate. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, Bogdan Ivanov, a declarat: „Acum noi sperăm, totuși, că niciunul din ei nu o fi avut coronavirus”. Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a promis că se va face o anchetă.
După câteva zile, virusul a îmbolnăvit sau chiar a ucis membrii unor biserici creștine din România. La o biserică ortodoxă din Colentina șase persoane au fost depistate pozitiv cu COVID-19: femeia care vindea lumânări, un cântăreț, doi preoți și doi diaconi. Un pastor penticostal din Arad, în vârstă de 64 de ani, a murit în urma infectării cu coronavirus, după ce a ținut trei slujbe la care au participat zeci de persoane, cu o săptămână înainte să fie internat.
„Există povestea asta, mai ales la cei bătrâni: «am trecut eu peste un război, am fost în ’44 prins în lagăr la ruși sau la nemți și am scăpat, ce să-mi facă mie un virus?»”, mi-a explicat preotul George Lili Berceanu. „Probabil că autoritățile ar trebui să facă la nivel local un fel de sesiuni de informare cu un invitat pentru cei care nu au acces la televizor sau se uită la televizor, dar nu înțeleg”, e de părere acesta. Preotul mai spune că a cumpărat lingurițe de plastic, în cazul în care va fi nevoit să împărtășească acasă credincioși bolnavi sau care sunt pe moarte, iar dacă ar exista vreun suspect de coronavirus într-o familie și-ar lua mască. „Pentru că atunci aș risca să mă îmbolnăvesc eu și să duc mai departe”.
Pastorul Fane Macioi de la Biserica Penticostală Sion din Glina, județul Ilfov, spune că „e foarte dificil că nu ne mai putem strânge, dar trebuie să ne încadrăm în legile acestea. Vorbesc la telefon cu frații, ne rugăm împreună la telefon, mai fac vizite acasă”.
Pandemia a scos la lumină ciocnirea dintre religie și știință în mai multe culturi. La sfârșitul lui februarie, guvernul Republicii Islamice Iran refuza să impună carantina și încuraja pelerinii să viziteze în continuare orașul Qom – centru al islamului șiit, unde muriseră deja 50 de oameni din cauza infecției cu COVID-19. În SUA, pentru milioane de cetățeni, faptul că nu mai pot merge duminica la biserică „a fost cea mai crudă restricție de la începutul crizei și până acum.”
Antropologul Simion Pop, care își finalizează teza de doctorat în antropologia creștinismului răsăritean, explică pe larg cum s-au adaptat comunitățile creștine din România la criza coronavirus:
De ce e religia o resursă importantă pentru unii oameni în perioada asta?
Primul lucru care trebuie spus e că nu putem vorbi despre religie într-un mod abstract, religia e mereu ceva concret, e întrupată istoric în individ, în comunități, în instituții. Evident că în religie există ambiția de a lega istoria de eternitate, dar până una alta, oamenii trăiesc în corpuri, în materie, între ritualuri și între alți oameni. Și atunci chiar dacă Dumnezeu e o ficțiune sau nu e o ficțiune, religia e o realitate, e un sistem de practici, de simboluri, de discursuri, de rețele, de înțelegeri ale vieții care într-un fel sau altul influențează oamenii. Oamenii nu fac apel la religie numai acum, oamenii fac apel la religie tot timpul. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu – viața personală e mereu plină de crize. În orice epocă – de pace, de războaie, de epidemie, orice viață personală are crizele ei care țin de iubire, moarte, violență, suferință, speranță. Cei care sunt înclinați sau educați înspre asta vor apela la resursele religioase pentru a face față unor crize existențiale.
Săptămânile asta am trăit un paradox. Unii oameni au mers la biserică pentru a face față mental pericolului bolii, dar mergând acolo se puteau îmbolnăvi. La fel, și preoții care au împărtășit îi puteau îmbolnăvi pe credincioși. Cum ne explicăm asta?
În această perioadă, crizele personale sunt legate de o criză majoră societală cum n-am mai întâlnit. Trebuie să plecăm de la premisa că toți – seculari sau religioși, credincioși sau necredincioși, politicieni sau oameni simpli, ne adaptăm la ceva foarte nou.
Biserica nu s-a mai confruntat cu așa ceva de mult. În timpul molimei, exista în canoane o mică precizare că preotul poate să părăsească biserica în timp de invazii barbare, molime sau alte catastrofe, dar trebuie să se întoarcă odată ce molima a trecut. De exemplu, sper să nu greșesc, la începutul sec. XIX, pe vremea lui Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești, Bucureștiul a fost lovit de o epidemie de ciumă și bisericile au fost închise.
Acum, comunitățile religioase se adaptează la aceste condiții și n-o fac întotdeauna bine. Comunitățile religioase au lideri. Liderii nu sunt de multe ori la unison cu comunitățile sau comunitățile nu sunt la unison cu liderii lor.
Când vorbim despre comunități în România, în ortodoxie mai ales, vorbim de practici corporale, întrupate, materiale. Oamenii merg la biserică pentru că acolo e un spațiu concret, în care pun mâna pe ceva, pe hainele preotului, pe obiecte sfinte, sărută obiecte sfinte, se întâlnesc cu alți oameni. Această materialitate și această corporalizare a experienței lor religioase e fundamentală. Numai noi, intelectualii și analiștii seculari, vorbim în termeni abstracți de credință.
Firește că au fost răspunsuri inadecvate pe care le-am criticat și eu, ale liderilor și ale instituției (n.r BOR), dar trebuie să mărturisesc că eu am vorbit cu oamenii simpli, credincioși și oamenii în general s-au adaptat și n-au mers la biserică.
Împărtășirea de duminică din Cluj mi s-a părut un pic ostentativă.
De ce?
Eram în condiții de carantină, când toți stăteam acasă și cineva organiza o împărtășire în masă, argumentând că: toți cei care au venit la împărtășanie au făcut-o pe cont propriu, conștiința lor i-a pus să facă asta. Ok, dar până unde e acest argument valabil? Pentru că tu stai în bloc cu cineva care poate nu are credința asta. Atunci tu prin practica ta religioasă poți să impietezi asupra sănătății celuilalt.
Ok, e decizia lor, dar decizia lor ne poate influența pe noi toți. Iar aici liderii aveau o responsabilitate. Ei trebuiau să spună: măi omule, îți înțeleg durerea, îți înțeleg suferința, știu că suferi de o boală grea, dar eu îți spun ca lider spiritual: nu e o problemă dacă postești de la împărtășanie. Uite că sunt și alte mijloace de a-ți construi relația concretă, corporală și materială cu biserica: uite, îți faci un mic altar acasă, te rogi acolo.
Eu am studiat foarte îndeaproape tradițiile de împărtășanie și pot să spun un lucru: ortodocșii nu se împărtășesc de multe ori. Cei mai ardenți dintre ei, 10-15%, se împărtășesc o dată pe an, în timpul postului mare (al Paștelui, n.r.) – și această criză a coincis cu postul mare. Restul se împărtășesc doar la botez și eventual la căsătorie. Deci această idee că ortodocșii merg în masă și se împărtășesc e falsă.
Care e istoria linguriței?
Lingurița a apărut cam prin secolul XII ca modalitate de împărtășanie. Creștinii din primele trei secole nu se împărtășeau cu lingurița, primeau bucata de pâine în mână și beau vinul din același potir. De ce a apărut lingurița? Unii cercetători explică că mâna omului n-a mai fost destul de pură și atunci lingurița a apărut ca o soluție de a practica împărtășania într-un mod mai sacru. Alții zic că sunt chestiuni legate de natura lui Hristos: cum să dăm împărtășania, sângele și trupul amestecat sau neamestecat? E o chestie foarte complexă.
Și trebuie să spun ceva: autoritățile religioase în istorie au fost conștiente de pericolul îmbolnăvirii prin linguriță. De exemplu, Nicodim Aghioritul, un sfânt din secolul XVIII, și-a pus problema: dacă împărtășești cu lingurița un ciumat, să pui lingurița și vasul pe care le-ai folosit în oțet. Adică el era conștient: ok, o fi împărtășania sfântă, dar lingurița?
Preoții se împărtășesc în continuare în modul vechi, iau pâinea cu mâna și beau vin din potir. Eu aș numi-o o formă de clericarizare a liturghiei, o formă de a învălui ritualul euharistic într-o taină și de a-l ține în puterea clericului. Clericul are putere asupra acelei taine, nu laicul.
Cum a reacționat comunitatea creștină internațională la această epidemie?
În comunicatul arhiepiscopiei grecești din America, mitropolitul locului a făcut foarte subtil distincția între materialitatea de tip icoană, aghiasmă, biserică, și împărtășanie. El a deschis un spațiu pentru conștiință. A zis așa: haideți să nu-l ispitim pe Dumnezeu. Dacă puteți să nu vă împărtășiți, nu vă împărtășiți. Dar dacă vreți neapărat, noi vă împărtășim.
Și după părerea mea, această criză a fost o modalitate neașteptată în care s-a născut un spațiu de reflexivitate în care oamenii s-au întrebat: Mă duc la biserică? Nu mă duc? Mă împărtășesc sau nu? Dar stai puțin, eu sunt egoist, de ce să mă împărtășesc numai pentru mine și să-l îmbolnăvesc pe aproapele meu?
Am pus pe Facebook reacția unor pastori evangheliști din America. E incredibilă. Ortodocșii sunt mici copii. Ziceau: Veniți la biserică, virusul e o șarlatanie, nu există, veniți aici, Hristos vă salvează! Nu cumva dacă vă pierdeți slujba să nu mai plătiți zeciuiala (n.r 10% din venitul lunar). Veniți, iar dacă vă e frică să intrați în biserică, băgați cecul pe sub ușă.
Ce putem învăța din criza asta?
Tot timpul în aceste momente de criză, vor fi comunități care vor fi percepute de ceilalți într-un fel, vor deveni comunități de risc. Dar cum ar fi ca noi să dăm acum în comunitatea LGBT+ numai pentru că primul caz de HIV a fost la un pacient gay? Cum adică? N-aș vrea să aud discursul ăsta în spațiul public: că credincioșii, proștii ăștia, ne îmbolnăvesc pe toți. Unii dintre ei, unii dintre liderii lor, în anumite contexte. O societate matură știe să discearnă. Altfel, ne vom învrăjbi unii împotriva celorlalți.
