Creat de Leta Popescu la Teatrul „Fani Tardini” din Galați, spectacolul Regina nopții (nominalizare la Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol) urmărește perimarea unui model de familie, localizat pe un teritoriu pe cale de dispariție, la sat. Este un spectacol de teatru popular (în aceeași categorie, dar în alt fel decât Rătăcirea) cu aspect de snoavă și cu infinit umor, cu muzică originală (Csaba Boros, nominalizare la Premiul Uniter pentru cea mai bună muzică originală și sound design) care reimaginează folclorul și cu personaje emblematice ale locului, inclusiv animale, prin care explorează dialectul moldovenesc, ciocnit uneori de limba literară sau de ardelenisme cu iz maghiar. De altfel, spectacolul se bazează pe un univers sonor care recuperează satul și fiecare personaj are partitura lui, nu doar muzicală, ci și vorbită, prin care se construiește auditiv, în imaginația noastră, mediul rural. Se vede aici, în bătătura casei, amurgul unei lumi, al unui tipar existențial, al unui format de structură socială, o radiografie plină de imaginație a satului în extincție, făcută dintr-o perspectivă, a copilului, dotată cu o fină acuitate observațională și cu predispoziția spre hiperbolizare a universului rural și spre eroizare a personajelor care-l populează. Dacă viziunea nostalgică se apropie de stilistica din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, sentimentul crepusculului, permanent sabotat de formatul performativ aparent de fabulă și de tonul tandru – voios, aduce a Livada de vișini plasată generic într-un loc uitat de Dumnezeu prin Moldova, fără ca scriitura să fie cehoviană.
Titlul spectacolului face referire la floarea al cărei parfum delicat înmiresmează nopțile și acoperă miasmele îngrășământului natural pe care-l lasă animalele domestice prin ogrăzi și pe ulițele satului, dar este și un nume de alint al personajului feminin central, Mamaia (Oana Mogoș, nominalizare la Premiul Uniter pentru cea mai bună actriță în rol principal), figura matriarhală din universul patriarhal al satului, aproape o ființă mitologică, centrul vieții și motorul lumii, prototip al bunătății și autorității materne, spațiu al siguranței și tandreții, loc de refugiu și de copilărit. Pe pieptul ei generos, capul nepotului, acum adult, se odihnește și redevine copil. Mamaia este sufletul, forța și capul de facto al familiei, mimând străveziu rolul de soție ascultătoare într-un joc despre care toată lumea, mai ales Lămbiță, soțul ei (Ciprian Brașoveanu), știe că este doar un exercițiu de imagine pentru a-i salva lui orgoliul masculin. Statura actriței Oana Mogoș îi conferă personajului o clișeistică imagine de arhetip matern, femeie în toate ipostazele — mamă, bunică, gospodină pricepută, soție seducătoare (delicios filtrul dintre ea și soțul ei) care are înțelepciunea de a conduce cu pricepere, blândețe și autoritate ditamai clanul.
Regina nopții redă un tablou vivant al satului redus la dimensiunea unei familii, ai cărei membri se adună din toate zările pentru a participa la unul dintre evenimentele transformatoare ale vieții: moartea. Veniți să asiste la posibila stingere naturală a patriarhului familiei, străbunicul Grigore (Dan Căpățână), o figură potențial spectrală din cauza vârstei înaintate, transferată însă în lumea cotidiană prin refuzul / neputința de a muri — riturile morții sunt dezbrăcate de macabru și atinse cu un strop de comic și supranatural —, copiii și nepoții se adună ca puii la cloșcă în jurul mamaiei, împărtășind de voie, de nevoie bucuriile și mai ales supărările, căutând alinare printr-o regresie în copilărie.
Nu este o lume idealizată, tiparele de viață valabile la sat, cu tușele lor discriminatorii și intolerante, sunt impuse și apărate cu strășnicie, de exemplu, divorțul și avortul nu sunt acceptate. Este aici un arhetip de familie „perfectă”: bunicii, a căror dinamică relațională implică echilibrul de putere și un pic de erotism amuzant, cele trei fiice (Petronela Buda, Cristina Uja și Carmen Albu), fiecare prototip al unei formule maritale, patru nepoți (Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Clopoțel, Radu Horghidan) care se raportează diferit la satul moldovenesc, străbunicul matusalemic, dar încă disponibil emoțional pentru o iubire târzie, copilul-problemă al satului (Crina zisă Tarzan / Elena Ghinea), „adoptat” (tolerat) cu generozitate de mamaia, și posibila lui mamă (Leidididi / Tamara Constantinescu), străina, a cărei neapartenență la comunitate o face să fie asimilată, din perspectiva acesteia, cu nebunii. Există în spectacol și o întreagă faună semi-antropomorfizată (personajele zoomorfe acționează ca ființe umane, dar nu prea vorbesc) formată din viețuitoarele de pe lângă casă, găina (Elena Emandi), țapul (Ștefan Forir), pisica (Flavia Călin), câinele (Mihai Păun) și cucuveaua (Elena Anghel), ultima invariabil prezentă în lumea rurală, în special în contextul din spectacol.
Tarele satului contemporan, sărăcia, mizeria, munca niciodată sfârșită, lipsa de orizont, sunt atenuate de sentimentul de viață așezată într-un tipar care îi dă predictibilitate și siguranță. Între aceste contradicții, lumea satului este revizitată ca un spațiu (redat de scenograful Bogdan Spătaru printr-un decor înalt, cu unghiuri drepte, o trimitere la urbanul care se insinuează în spațiul rural) și un timp, al copilăriei, pierdute deja. Dar spectacolul se coagulează și în jurul interesului recurent al autoarei pentru tipare și traume familiale (Vrabia, (In)corect), nici prea dure, nici de ignorat – nimic nu e tragic, absolut, definitiv sau irecuperabil în familiile ficționalizate ale Letei Popescu (nominalizare cu acest text la Premiul Uniter pentru cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută) –, pe care nu le judecă, dar le chestionează cu o duioșie atent cântărită să nu dea pe-afară. Regizoarea este preocupată de modul în care modelul tradițional de familie se dezintegrează, își pierde poziția de „celulă de bază a societății” și formatul de clan, cu legături între oameni care-i țin împreună, chiar și când sunt la distanță.
Desigur, cu atâtea personaje feminine, e un spectacol feminist în care tradițiile patriarhale sunt luate în răspăr, obiceiurile sunt deconstruite și devalorizate prin ironie, nu se idealizează nici satul, nici familia, Leta Popescu nu e aici ca să facă altar pentru o lume care dispare, ci ca să-i înregistreze stingerea. Se adaugă acestui tablou temele lumii contemporane una câte una, rasismul anti-rom și homofobia, în forma lor sarcastică, dar neagresivă, misoginismul bazat pe rolurile tradiționale de gen în familie și comunitate, criza masculinității într-o lume care (părea că) își schimbă polii de putere — e minunat discursul despre masculinitatea toxică ținut în pivniță, lângă butoiul cu vin, al nepotului cu sexualitate incertă Norbert / Vlad Volf. E și un pic de război inter-regional, cu pișcături moldo-ardelenești și româno-maghiare, o țâfnă a geografiei menită să condimenteze viața cotidiană și să valideze status-quo-uri. Și peste tot e mult umor inteligent, creativ, atât de necesar în teatru și atât de greu de făcut.
Jucat cu aplomb și nedisimulată bucurie ca o simfonie performativă în care fiecare sunet și fiecare mișcare sunt orchestrate cu precizie, Regina nopții este o declarație de dragoste față de sat, tandră, dar fără iluzii, față de un mod de viață așezat, în care lucrurile stau în matca lor, și față de familie ca grup de sprijin. Dar este și un rămas bun care marchează sfârșitul unei lumi și al unei epoci.
Fiecare reprezentație este dedicată bunicii unuia dintre membrii echipei spectacolului. Dedic și eu acest text bunicii mele, Ioana.
Teatrul „Fani Tardini” Galați
Regina nopții
De: Leta Popescu
Comedie nostalgică
Cu: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Clopoțel, Radu Horghidan, Tamara Constantinescu, Elena Ghinea, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel
Regia și textul: Leta Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Mișcare scenică: Elena Anghel
Muzică: Csaba Boros
Versuri: Oana Mogoș
Preparator muzical: Monica Măciuceanu
Regie tehnică: Gigi Busuioc
Asistență regie: Lavinia Eiler
Operator sunet: Dan Nedelescu
Operator lumini: Marian Tarazi
Spctacolul se joacă la Casa de Cultură a Studenților Galați
Spectacol produs în cadrul PROIECT 9. TEATRU ROMÂNESC CONTEMPORAN
