E o imagine care se tot repetă de câteva ore încoace aici, la Vama Siret: familii de ucraineni, cele mai multe dintre ele formate din mame și copii, trec granița, pe jos sau cu mașina, și se trezesc înconjurați de grupuri de voluntari care le oferă sendvișuri, apă, pachete cu alimente, scutece, cartele telefonice ș.a. Iar în momente ca astea foarte mulți dintre oamenii ăștia fugiți de război izbucnesc în plâns.
„Așa e aproape cu toți pe care i-am văzut de astă noapte încoace”, îmi spune Vanessa, o studentă din Suceava venită aici ca voluntară. „Când le dăm pachetele astea cu mâncare, îi ia plânsul, de parcă abia atunci își dau seama de ce li se întâmplă.”
Și chiar și pentru cei veniți la vamă să dea o mână de ajutor, ce se întâmplă aici e mult prea năucitor. „Hai, respiră adânc, nu mai plânge, și fă-ți treaba”, îl aud pe un tânăr zicându-i unei alte voluntare.
O femeie în vârstă deschide geamul unei mașini din Ucraina, în care se mai află câțiva adolescenți, ridică pumnul și strigă: „Brava, Romania!
Din când în când, se văd și bărbați printre familiile intrate în România. Sunt fie unii mai în vârstă, fie alții care au rezidența în UE sau în alte state din lume. Bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara după ce a fost instalată legea marțială.
„Nu vă puteți imagina ce e dincolo”, spune Lili, o femeie din Ucraina care a intrat în România pe jos, împreună cu fiul ei. „Familii destrămate, copii care plâng după tații lor, femei care plâng după bărbați, dezastru, dezastru.” În ciuda nebuniei din jur, Lili își păstrează calmul și are chiar ceva tonic în felul în care vorbește, de parcă nu poate fi speriată de nimic. Ea încearcă să găsească un mijloc de transport pentru băiatul ei, ca să ajungă în Polonia, unde îl așteaptă o altă rudă. „După ce rezolv cu băiatul, mă întorc în Ucraina și o iau și pe fata mea, care e cu soțul în mașină, destul de aproape de graniță. El o să rămână în Ucraina și fata vine cu mine. Ei de 15 ore așteaptă acolo… Și drept să vă spun aici e și vina vameșilor de la noi, că ne țin foarte mult pe loc.”
De o parte și de alta a șoselei se întind din ce în ce în mai multe mese și mașini cu numere de Botoșani și Suceava încărcate cu mâncare, haine și produse de igienă. S-au mobilizat și pompierii SMURD, care oferă la rândul lor alimente și ajutor, dar și reprezentanți ai mai multor organizații și biserici. Iar preoții de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților descarcă baxuri și saci din dube și-i însoțesc pe refugiați la diverse mașini și autocare puse la dispoziție de firmele de transport din zonă.
„E foarte important că ne-am adunat mai multe biserici aici, nu doar ortodocși. Că nici nu mai contează așa ceva în clipele astea, nu mai se fac diferențe. Suntem aici să ajutăm împreună”, zice Costică, preot sucevean. Când nu sare să care vreun bax sau să întâmpine pe cineva, Costică dă telefoane la diverși oameni din țară. „Îți trimit o familie acum. Îi duce cineva la Suceava și de acolo îi ia altă mașină”, îi spune el la telefon cuiva din Cluj. „Îi trimit pe oameni unde pot: la Cluj, la Iași, peste tot unde am eu cunoscuții mei.”
Printre cei ajutați de Costică sunt și două familii din orașul Ivano-Frankivsk, care a fost lovit ieri de o rachetă rusească. Petrică, un șofer din Suceava, îi va duce cu un autocar spre Timișoara, împreună cu alți 100 de oameni, unde sunt așteptați de membrii comunității ucrainene.
„În Timișoara vor avea casă și masă, iar cei care vor să plece în Italia, vor fi ajutați", explică Petrică, șoferul autobuzului.
Una dintre mamele din acest grup îi dă un sendviș băiețelului ei, întoarce privirea spre câmpul din spate, își șterge lacrimile și spune: „Sper să reușim să ajungem în Bologna. Sau în Roma.”
Se aud multe voci care se plâng că autoritățile se mișcă prea greu și haotic și că n-au fost pe fază în noaptea trecută, când era mare nevoie de ajutor pentru cei care intrau în România prin Vama Siret. Pe lângă asta, lipsesc translatorii, ceea ce face cu atât mai dificilă comunicarea cu ucrainenii. Noroc cu niște localnici care vorbesc ucraineana sau rusa și care aleargă de la un grup la altul. O altă variantă e cea în care se dialoghează în spaniolă și italiană, așa cum o face Dan, unul dintre voluntarii din Botoșani care e de 20 de ore aici. „Facem ce facem și găsim o cale să ne înțelegem.”
Apar și cazuri în care unii dintre refugiați se sperie și nu vor să urce în mașinile unor oameni pe care nu-i cunosc. „Când aud de transport gratis, sunt oameni se sperie, că le pare greu de crezut. Și e de înțeles într-un fel, că ei și așa ajung îngroziți aici”, spune un localnic dintr-un sat vecin.
Odată cu lăsarea serii, se aglomerează și mai tare zona și se accelerează ritmul în care intră ucrainenii în vamă. „S-au speriat și vameșii la ei, au văzut că rușii iau Kievul și acum se mișcă mai repede”, zice cineva în preajma mea. Și, într-adevăr, în depărtare, se văd din ce în mai multe grupuri de femei care împing cărucioarele copiilor și care trag după ele trolere voluminoase.
Începe o vânzoleală odată cu apariția alaiului oficial din care fac parte premierul Nicolae Ciucă, miniștrii Vasile Dîncu, Alexandru Rafila și Lucian Bode și secretarul de stat Raed Arafat. Aceștia sunt asaltați de jurnaliști, dar și de localnici care le reproșează că nu au făcut mare lucru până acum și că nu există nicio strategie pentru situația de față. „Ce-ați făcut? Nimic n-ați făcut? Știți cine trebuia să fie primii aici? Instituțiile, nu noi voluntarii!”, strigă cineva către Ciucă. „Ați întârziat 36 de ore”, se aude din mulțime. „Ast-noapte când intrau oamenii în țară, nu-i aștepta nimeni.”
Ascuns în spatele unei măști care-i acoperă aproape tot capul, Ciucă nu spune mare lucru. Dă din cap și le mulțumește tuturor. Alaiul pleacă de la Vama Siret fără ca cineva să anunțe vreo măsură concretă.
„Noroc că azi a fost bine, a fost cald, dar mâine vine frigul. Și o să vezi atunci ce chin pe săracii oameni”, spune oftând un bătrân care pare șocat de ce vede.
Undeva pe stânga e și un mic magazin cu o masă în față, unde la ora asta stau de vorbă câteva femei din Cernăuți. Se discută despre „coșmarul de la Kiev”, despre „nesătulul de Putin”, dar și despre „nemernicii de americani.” „La noi, la Cernăuți, încă nu era așa rău când am plecat, dar ce-or face oamenii ăia din Kiev? Or avea destule adăposturi unde să se bage? Că în Cernăuți avem și noi unele la subsol, dar cam vai de capul lor, fără aerisire și ce trebuie.”
Vizavi de magazin, pe marginea drumului, în întuneric, stă Sveta, o femeie de 25-30 de ani venită din Cernăuți împreună cu fiica ei. „Așteptăm pe cineva să ne ducă la Suceava”, zice Sveta zâmbind. „În Cernăuți încă era cât de liniște când am plecat noi, dar cine știe ce-o veni.” Fetița dă ture în jurul bagajelor și mama îi zice: „hai, că nu mai durează mult și plecăm”. Dintr-una din genți, ea scoate un palton îmblănit cu care își îmbracă copilul. „Gata, acum îi mai bine, nu-i așa?”
Organizații și grupuri de sprijin pentru refugiații din Ucraina
- Grupul Uniți pentru Ucraina are acum peste 123.000 de membri și adună voluntari, donatori și oameni care le oferă cazare și bunuri de primă necesitate celor veniți de peste graniță.
- Asociația Rădăuțiul Civic a creat un formular pentru a centraliza opțiuni de cazare. Baza de date e pusă la dispoziția autorităților pentru a găsi soluții pentru ucrainienii care intră în România.
- Asociația Caradja Cantacuzino adună pachete în București și Ilfov pentru refugiați și organizează transporturi către zonele de graniță.
-
O hartă interactivă a inițiativelor de sprijin active pe teritoriul României. Sunt adunate aici adăposturi pentru animale, oferte de cazare și transport, dar și inițiative ale companiilor private (cum ar fi cea a unui mare operator de servicii de telefonie mobilă care oferă gratuit roaming pentru Ucraina și cartele prepay pentru refugiați).
