Mi-am petrecut un weekend întreg colindând sudul României, ca să mă asigur că nu se fraudează voturile la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.
E sâmbătă, ora 6:30, Mă urnesc împotriva voinței mele din culcuș, mă spăl cu forța pe dinți și cobor să iau metroul. E foarte devreme. Merg pe jos o stație de metrou, ca să ascult Rage Against the Machine și să mă mai dezmeticesc. Asta fac de o săptămână. Ascult furios și încerc să-mi vin în fire. Și mai dezlipesc câte-un afiș pe drumul spre metrou.
E weekendul referendumului care vizează modificarea articolului 48 din Constituția României, adică a definiției familiei. În locul formulării actuale, care spune că familia se întemeiază pe căsătoria între soți, inițiatorii referendumului propuneau o definiție a familiei care să se bazeze strict pe mariajul dintre un bărbat și o femeie. Asta ar fi făcut imposibile căsniciile între persoane de același gen - care oricum sunt interzise în România, conform Codului Civil.
Referendumul a fost inițiat de Coaliția pentru Familie, un grup de organizații conservatoare, care ar fi strâns trei milioane de semnături (dintre care au fost validate 2,6 milioane) pentru acest demers. Coaliția a dus o campanie acerbă împotriva persoanelor din comunitatea LGBT, presărată și cu înfierări ale avortului și contracepției. Asupra turului de scrutin au planat suspiciuni de fraudă, provocate atât de problemele de acest gen care au însoțit precedentul referendum, cât și de un val de măsuri care ar fi înlesnit votul multiplu (pe lângă coborârea pragului de cvorum necesar pentru validare de la 50% la 30%, s-a decis neutilizarea sistemului electronic de verificare a cărților de identitate, care previne votul multiplu și care fusese introdus în 2016).
În contextul ăsta, peste 800 de persoane s-au înscris ca observatori independenți, printre care și eu. Asta a însemnat că am primit o acreditare din partea unei organizații nonguvernamentale (Funky Citizens, în cazul meu, dar au mai fost implicate în sensul ăsta și Expert Forum și Asociația ProDemocrația). Am mers din secție în secție, ca să mă asigur că procesul de votare decurge cât mai legal cu putință. Legea zice că birourile electorale de secție de votare sunt supravegheate de un președinte, care veghează asupra corectitudinii desfășurării votului, și, dacă se poate, de un observator care să vegheze că președintele veghează. În cazul descoperirii de nereguli electorale, observatorul are dreptul să apeleze la forțele de ordine și organismele abilitate.
Dacă înainte de referendum îmi imaginam valuri de oameni mobilizați de angrenaje politice și religioase, care dau buzna în secțiile de vot, după referendum, am văzut că România a avut altceva mai bun de făcut într-un weekend de miez de toamnă. Ce urmează să citiți e cronica unei absențe: pentru ca referendumul să fi fost validat, era nevoie de o prezență la urne de 30% din populația României cu drept de vot, și de cel puțin 25% voturi validate din partea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Prezența la urne pe 6 și 7 octombrie a fost de 21.1%.
Am plecat sâmbătă dimineața din București trei doamne (nu „trei, doamne...”): două jurnaliste și o ONGistă. Am evadat din bule, din zonele noastre de confort, ca să vedem cum stau lucrurile la firul ierbii, în angrenajul uriaș al mecanismului democratic. Am luat-o spre Ialomița, pentru că într-acolo ne-a direcționat Elena Calistru de la Funky Citizens.
Conduce Corina, care e directoarea filialei din România unei organizații pro-afaceri sociale și singura cu experiență anterioară consistentă de observator la vot. Mergem cu o mașină mică, albastră și acoperită pe jumătate de găinaț într-un asemenea hal încât, dac-ar fi să fac o poză prin geamul portierei, n-aș putea să scriu #fărăfiltru. România rurală de sud, la început de toamnă, arată exact cum trebuie, când o vezi printr-un geam acoperit cu excremente de păsăret urban.
În Ialomița, harta ne poartă pe lângă aprozare în aer liber, cu munți de vinete în căruțe la marginea drumului, gogonele în lăzi și gogoșari care se revarsă din spatele dubițelor. Nu facem aprovizionarea pentru zacuscă, întrucât civismul ne așteaptă în secțiile din trei localități care formează celebrul Fierbinți, cunoscut după serialul cu același nume.
Sâmbătă, ora 10: „Din România, populația a evadat”
Prima oprire e la o școală micuță din Fierbinții de Jos. Pare pustie – la intrare se află doar niște sticle goale de Ciucaș și coji de semințe. Dar la intrarea din spate e buluceală. Înăuntru, președinta de birou electoral al secției de votare (BESV, comisia din fiecare secție care se ocupă cu bunul mers al votului) ne întâmpină ospitalier cu „Da’ dumneavoastră cine sunteți?” E foarte blând, pentru ce urmează să vedem în cele 36 de ore de-acum înainte.
Printre planșe cu albinuțe și grupuri de consoane, intră un pâlc de vreo zece oameni: bătrâni și bătrâne, plus câțiva tineri, toți îmbrăcați sărăcăcios. Grupul e coordonat de un bărbat, care are într-un chiloțel de plastic o listă și buletinele tuturor. Ne uităm insistent la el toate trei. Bărbatul aproape că se scuză: e de la centrul social de zi din apropiere.
După ce iese grupul, președinta și câțiva membri ai comisiei ne explică povestea centrului. A devenit centru de bătrâni acum câțiva ani, pentru că înainte era centru de plasament. Au rămas acolo tineri adulți foști beneficiari ai sistemului de plasament, care nu au familii și nici alt loc în care să locuiască. Asta explică de ce grupul de mai devreme acoperea o plajă atât de vastă de vâtste. Înainte să sosească ei, secția înregistra un singur vot pe listele permanente. Acum au zece. Au avut și solicitări de urnă mobilă în sat, tot pentru centrul respectiv.
Membrii BESV discută calitatea budelor din secțiile de votare prin care-au mai fost repartizați la alte tururi de scrutin. În școala primară în care ne aflăm e curat și bine, există chiar și hârtie igienică, dar e de dată recentă modernizarea. Înainte, zice o femeie, „Mamă, ce nasol era, trebuia să mergi doi inși, altfel nu se putea…” Întrerupem conversația despre colace și capace de veceu cu întrebări despre listele suplimentare. În comună străzile au primit nume relativ recent. Votanții cu buletine vechi (cam 30%, după estimările președintei) nu au adresa completă, cu nume de stradă cu tot, în actele de identitate, așa că votează pe liste separate. De-aia sunt atât de mulți, explică președinta BESV, nu înainte de a ne îndemna șăgalnic să ne îndreptăm spre următoarea secție, din Fierbinți-Târg. E pe centru, unde, „o să vedeți, e alt mediu. E restaurant, La troiță, e primărie, e Mega…” Și chiar în căminul cultural unde e secția se filmează sitcomul ajuns la sezonul 14, al cărui episod pilot a avut cele mai bune audiențe din ultimii zece ani: Las Fierbinți.
Ne ridicăm să plecăm în timp ce președinta de secție perorează amar despre serialul care, zice ea, ar fi stricat imaginea localității. Ce se vede în Las Fierbinți nu e specific doar localității ialomițene, ex-ilfoveană: „e stereotipul românesc de peste tot.” Cât are toată localitatea, cu tot cu satele aparținătoare, întrebăm? Cam 5.000 de oameni, dar fluctuează. „Din România, populația a evadat”, zice un membru BESV, în timp ce se uită a pagubă pe liste. Cam goale.
- Ai mei încă nu s-au sculat.
- Ăia ai tăi sunt de mâine, vin cu BOR-u’!
Se râde. Tipul cu listele goale se oțărăște un pic la cele două colege de comisie care au râs mai devreme.
- Da’ voi nu votati?
Femeile tac. Intervine președinta.
- Nu, că sunt indecise.
E prea vag formulată întrebarea, explică tot ea. Deja a întrebat-o o femeie dacă să pună ștampila pe nu. E o situație la care o să tot asistăm în cele două zile de referendum.
Sâmbătă, ora 11:30. „Domnu’ primar m-a trimis”
Ajungem în Fierbinți-Târg, în căminul cultural, adică în discoteca sătească. Un fel de sufragerie pe două niveluri, cu o scară spiralată de lemn, o budă inundată și plină de chiștoace, un tricolor și niște bidoane de apă de 5 litri. Colega mea Lina se sprijină de calorifer. Curtenitor, unul dintre membri BESV îi ignoră refuzurile politicoase și insistă să-i aducă un scaun, „că poate o să te doară piciorușele”.
În timp ce Corina ne arată a doua oară ce întrebări trebuie puse comisiei de vot (Câți membri are comisia? Ce partide sunt reprezentate? Câte buletine de vot ați primit? Câte voturi aveți pe liste suplimentare? Ați avut solicitări pentru urna mobilă?), intră un prim votant în secție. E bătrân și se mișcă șontâc, își târșâie picioarele până la masa biroului. Se știe cu toată lumea. Cam așa va arăta votantul tipic de la referendum: la 80 de ani, mucalit, șapcă, vizibile probleme motorii. „Domnu’ primar m-a trimis”, zice bătrânul, „cu articolul 1 din Constituție”. Articolul 1 definește statul român și n-are nicio legătură cu referendumul. Scrutinul întreabă oamenii dacă vor să se modifice articolul 48, care definește familia.
După vreo 10-15 minute de tăcere, intră un cuplu, doi bătrâni pe la 65-70 de ani. Domnul, angajat al Universității din Brașov, a venit la nuntă, respectiv la vot, în Ialomița: „Mă faceți și pe mine de-aici, din Las Fierbinți?”, îl întreabă pe membrul comisiei care îl trece pe lista specială. Votează, apoi, iar când returnează ștampila, o altă membră a comisiei îi urează petrecere frumoasă și „să mai votați și mâine la Brașov!”
Stăm cam o oră la Fierbinți, cu maxime și aforisme ale membrilor comisiei, a căror conversație mergea numai bine lângă un grătar, în sâmbăta asta frumoasă de toamnă. O doamnă din comisia electorală vrea să pună de pe telefon o melodie „de jale, că e jale mare azi în țară”. Se ajunge la asta:
Ne suim din nou în mașină și peisajele Ialomiței rurale se derulează la geam. Mai o livadă, mai niște mămăi la poartă pe bancă, mai un afiș pro-referendum care deplânge soarta copiilor României, mai un panou publicitar care semnalează prezența unui producător de „superfruct din China!”, adică tradiționalul goji de Ialomița.
Sâmbătă, ora 13. „De când ești tu observator?”
Ajung la școala din Maia, Ialomița, pe la prânz. Școala e renovată și are curtea plină de trandafiri. Înăuntru, însă, un domn leit Adrian Păunescu fără barbă, de la timbrul vocal la atitudine, taie și spânzură chiar dacă nu e președintele BEVS. N-apuc să intru bine pe ușă, că-s luată la trei păzește: cine sunt? Ce caut acolo? Observator, cum adică observator? „De când ești tu observator?” „De azi până mâine”, zic. Chipurile trebuia să vin la 7, nu cunosc legea?! O cunosc – observatorii mobili nu au oră fixă de ajuns în secție. Și uite-așa, el ajunge să mă insulte, eu ajung să ameninț că încă o jignire mă va face să chem poliția.
Odată ce se calmează spiritele și-mi ocup locul în cameră, după ce pun întrebările de rigoare, lumea satului preia legătura. Aflu că doamna care tocmai a intrat este mama Violetei, care are un soț deputat și mai merge la București, să-i ajute pe tineri cu copilul. „O mai fi auzit și ea ceva de la București”, probabil de-aia a venit la vot, se chibițează în cameră. Mai aflu și că d-na președinte a BEVS are, la ea în Adâncata, un vecin care a fost în Qatar și care își pune muzică de la o boxă „cât o găleată”. „Înseamnă că la Qataru’ ăla s-a prostit! Asta nu e la arabi, acolo?”, întreabă Adrian Păunescu de Ialomița.
Drept răspuns, perorează de unul singur: „Era bine înainte, că era legea un pic mai marțială. Aveai frică, strângeai dupa tine... Și ajungeai orice. Acum, tu nu-i vezi pe-ăștia [tineri] că-s toți autiști, cu nasu-n telefoane, în feisbuc și-n instagram?!” Nu mai continuă, pentru că intră un bărbat pe la 60 de ani, uscățiv, pe care îl interpelează din scurt. După ce acesta iese, către nimeni anume și toți cei de față: „Auzi, mă, tu știi că ăsta e colonel de securitate?”
Sâmbătă, ora 15. „Votez DA sau NU, cum e corect”
Trec rapid pe la Coșereni, unde plutește mirosul de balegă în aer în zona secției. Înăuntru se vorbește despre ciorbă de perișoare, „chirostrii” (pe care se pune ceaunul la foc), zacuscă, sandvișuri, nunți – și toate celelalte fantezii culinare ale membrilor biroului electoral. Aflu că mai există o observatoare prezentă în secție, „din partea bisericii”. Mă rog, nu a bisericii, ci a Asociației pentru Revigorarea Tradiției - unul dintre cele patru ONG-uri care au apărat public difuzarea unui colind antisemit. În sfârșit, în școala din Coșereni intră și un alegător.
- Ia zi, nea Lungu, ce votezi? Da sau nu?, îl întreabă o membră a biroului electoral.
- Păi... da sau nu, cum e corect.
- Așa, nea Lungu, bravo, îl felicită Costică, președintele BESV pentru discreție, și o săgetează cu privirea pe colega de birou, care-ar fi trebuit să știe că nu are voie să întrebe așa ceva.
Sâmbătă, ora 16. „E la muncă lumea, la noi la țară”
Urmează un iureș prin secții, după ce ne hotărâm că ar trebui să ne îndreptăm spre Giurgiu, pentru că-n Ialomița pare să fie liniște. Din județul învecinat, însă, se aud suspiciuni de fraudă în mai multe comune.
Trecem prin Călugăreni, unde, ca și-n majoritatea secțiilor, BESV e alcătuit preponderent din femei. Votanții, în schimb, sunt fie bărbați solo, fie însoțiți de întreaga familie. Rar vezi câte-o femeie să vină de una singură la vot. Apoi ajungem într-un cătun tare somnoros. Secția de vot e într-o școală dezafectată de cel puțin zece ani, zic membrii BESV. Sala, fosta cancelarie, e cam cât un dormitor dintr-un bloc socialist. Nu prea s-a votat, „că e la muncă lumea, la noi la țară. Se duc la câmp sâmbăta.”
Cerem să vedem listele suplimentare, pentru că s-a votat în număr excesiv de mare pe ele în această secție (41 de voturi, versus 21 pe listele permanente). Găsim două semnături identice: președintele BESV ne spune că-s doi bătrâni, soț și soție. Ea n-a văzut să se semneze, așa că a semnat și el pentru ea. Depunem o sesizare, adică o întâmpinare, cum îi zice pe limba română legaleză electorală. Președintele de secție încearcă să ne înduplece – în cazul în care întâmpinarea e admisă, e pasibil de o amendă. Conform legii, nu ai voie să semnezi în numele altcuiva, să vii cu buletinul altei persoane la vot, ca să votezi și pentru ea, și, în general, să te exprimi la urne altminteri decât în nume propriu.
Sâmbătă, ora 17. „Votează, lovi-te-ar trenu’!”
Pornim spre satul principal al comunei: Stoenești. În căminul cultural atmosfera e vizibil ostilă de la bun început și, deși președintele de BESV (despre care urmează să aflăm că e funcționar la primărie) joacă rolul binevoitorului, neregulile ies rapid la suprafață. Corina constată că unul dintre membrii BESV duce votanții acasă cu mașina. La scurt timp după ce se pornește conflictul pe tema asta, răsare și viceprimarul. A venit să se asigure că totul se desfășoară regulamentar. Îl scoatem afară din secție, unde nu are voie să staționeze nimeni pe parcursul desfășurării scrutinului, conform legii, ca să nu influențeze votul.
Distracția continuă, totuși. Un votant care locuiește în satul alăturat vrea să voteze pe lista temporară – n-are voie, prin lege, așa că împiedicăm votul. Un altul încearcă să participe la vot pe baza unei cărți provizorii de identitate care a expirat. Unul dintre membrii comisiei electorale spune că a vorbit cu soacră-sa, care i-ar fi zis că nu votează, „că ea e cu homo, votează cu ăia. Votează, lovi-te-ar trenu’!” Membrii comisiei râd zgomotos.
În căminul cultural unde se desfășoară votul nu există budă. Viceprimarul se tot învârte pe-afară, în fața secției, dar când ies să mă duc spre magazinul-cârciumă de vizavi, care are toaletă, se face nevăzut. Zăbovesc un pic să-mi încarc telefonul. Dintr-una într-alta, mă împrietenesc cu nea Viorel, 60 de ani, care-a venit să încarce două sifoane. A lucrat douăzeci de ani la Autogara Filaret, până l-au dat afară că era prea calificat. Are o fiică de 34 de ani, asistentă la București. Îmi povestește dezamăgirile sentimentale ale fiicei, cum o mai ajută ei ca părinți cu banii, cum n-a vrut fiica să plece din țară. Nicăieri în relatarea lui despre ce-l apasă nu apare referendumul sau schimbarea definiției familiei.
Sâmbătă, ora 19:30. „Satul nostru renaște!”
După o întâmpinare depusă la Stoenești și hotărârea că vom reveni și a doua zi, ne ducem să închidem urnele la una dintre cele mai problematice secții din județ, în Petru Rareș. Din 82 de votanți pe listele permanente, până la ora 19, pe 6 octombrie, votaseră 21 – plus încă 41 pe liste suplimentare. La acest referendum, spre deosebire de alte tururi de scrutin, oricine care nu avea domiciliul în cartea de identitate pe raza unei anumite secții de votare a putut vota pe liste suplimentare (nu se aplică pentru București și nici pentru sate din cadrul aceleiași comune). Listele astea au fost dintotdeauna motiv de suspiciuni de fraudare, pentru că au existat în trecut cazuri de turism electoral: votanți purtați de la o secție la alta, ca să ștampileze cât mai multe buletine de vot. Secția cu cea mai mare prezență la urne pe listele suplimentare la acest tur de scrutin a fost la o școală din Iași, urmată de mai multe stațiuni balneare și de Mănăstirea Sihăstria din Neamț.
„Satul nostru renaște!”, ne explică președinta BESV din Petru Rareș, nu fără mândrie. Se pare că numărul mare de votanți din București pe listele speciale ale secției s-ar explica prin faptul că satul are baltă de pescuit sportiv. Numeroasele adrese de sector 5 de pe respectivele liste sunt acolo pentru că oamenii și-au construit în Petru Rareș case de vacanță. Corina sesizează aici nume care se repetă și pe listele speciale din alte localități.
E drept, pe la 20:15 apar un domn și o doamnă pe la 60 de ani, clasa de mijloc. Domnul e destul de înverșunat împotriva homosexualității, iar doamna îi ține isonul, chiar dacă pe un ton mai scăzut: „Doamne-ajută, să iasă ce trebuie, cu familia tradițională, nu cu... ceilalți, cu elgibi... Să fie la fiecare cum vrea, da’... să câștige ai noștri.”
Sunt ultimii votanți din seara respectivă, din căsuța dărăpănată care a fost odată o școală și acum e secție de vot. Are geamurile sparte și un perete exterior pe jumătate prăvălit înăuntru. Se lasă frigul, așa că membrii biroului electoral se ciondănesc pe reșoul aprins pe podeaua de ciment – delegatul USR vrea să-l lase în priză peste noapte, spre consternarea colegelor de birou. Seara se termină fără incidente, cu o pașnică discuție despre modele la nunți: nu se mai poartă porumbeii, ci fluturii.
Duminică, ora 9. „Păi și eu pe ce să pun ștampila?”
A doua zi e un iureș și mai mare. Prezența la urne la finalul primei zile de vot a fost de doar 5,72% - mult sub așteptările oricui. Colegii de la Funky Citizens ne-au încurajat să depunem plângere la parchet în Giurgiu pentru neregulile constatate pe listele suplimentare în Stoenești și Petru Rareș. Mai întâi, însă, ne împărțim secțiile cu probleme. Prima mea oprire e la Bulbucata. Lina se duce la slujbă în Stoenești unde biserica e chiar alături de secția de votare, ca să vadă dacă cuvântul Domnului se suprapune peste propaganda electorală. O să fie o dimineață plină.
Totul pare în regulă în Bulbucata la început. Președinta de secție îmi răspunde calm la întrebări, există și o delegată USR în BESV, n-am motive să-mi fac griji. Asta până ce președinta refuză să-mi arate listele suplimentare. Legea nu o obligă să facă asta, dar e un semn că e preocupată să ascundă ceva. Așa că stau cu ochii în patru.
Inițial nu se întâmplă nimic ieșit din comun. Un bătrân întreabă dacă poate să voteze și cu buletinul soției, dar membrii BESV îl descurajează demonstrativ, cu privirile la mine. O bătrână îi întreabă insistent, „Păi și eu pe ce să pun [ștampila], pe DA sau pe NU?” „Pe ce vrei mata”, i se răspunde. „Pun pă amândouă, că altfel să supără.” Conflictul începe să mocnească atunci când observ cel de-al treilea votant care aplică ștampila pe buletin în afara cabinei de vot. Explic biroului că nu se respectă secretul votului, stipulat prn lege, dar mi se răspunde că „cine a venit sa voteze știe exact ce trebuie să voteze”. Adică oricum nu contează dacă votul e secret sau nu.
Protestez, la fel cum protestez și mai târziu, când o familie (mamă care nu știe să scrie, tată și fiică adolescentă) intră împreună în cabină.
- Doamna președinte, au intrat trei odată. Are vreunul dintre ei probleme de alfabetizare sau mobilitate?
- Da, doamna care nu știe să semneze.
- Am înțeles, dar de ce sunt trei? Nici fiica nu știe să scrie?
- Ba da, se aude fiica.
- Doamnă președinte, nu e legal!
- Haideți, domnișoară, că suntem familie, avem același nume etc., protestează tatăl.
- Eu nu cu dvs. am treabă, cu doamna președinte.
- Doamna observator, vă dau afară, interferați cu procesul de votare!
- Cum anume interferez, doamna președinte?
Pauză intensă de gândire.
- Mă deranjați foarte tare!
Am scris o întâmpinare, am depus-o, am plecat. Doamna președinte nu era de față, ieșise – imediat după ce mă amenințase că mă dă afară din secție. Pentru ce, nu se știe - dar legea nu menționează să aibă nevoie de vreo motivație anume. Președintele biroului electoral are dreptul să decidă în situații dintr-astea.
Duminică, ora 12. Sfânta Biserică
Ajung în Stoenești, unde a explodat altă mămăligă între timp. Colega mea Lina a fost la slujbă, unde a filmat predica preotului. Acesta fusese, la rândul lui, avertizat de primar că se află o jurnalistă în incintă. Filmarea Linei, alături de cea ale colegilor ei de la Casa Jurnalistului, mai jos:
Primarul, care intrase în altarul bisericii să schimbe două vorbe cu preotul, a ajuns s-o amenințe și s-o jignească pe Lina, iar preotul a intrat în secția de votare și nu se mai dădea dus. (Întregul fiasco aici.) Primarul din Stoenești a ajuns în satul alăturat din comună, unde observator la vot era colega noastră, Corina, căreia i-a spus că Lina l-ar fi împiedicat să se închine „în Sfânta Biserică”. E ora la care se termină slujbele la biserică, iar colegii observatori și delegați din București și restul țării anunță că a venit un val de votanți imediat după – dar că lucrurile au revenit rapid la normal și amorțeală. E valul de care s-a temut toată lumea: o să se ducă oamenii la biserică și-apoi o să intre direct în secția de vot. Prezența la urne pe cifre, însă, a crescut cu doar circa 4 procente: de la 7,24% la ora 10, la 11,67% la ora 13.
Atmosfera la Stoenești e tensionată, iar, între timp, alți doi colegi observatori mă anunță că s-au oprit în Bulbucata. Acolo, președinta comisiei le-ar fi spus că am înjurat și am fost agresivă, dar ar fi refuzat să le dezvăluie motivul întâmpinării. În timp ce situația se calmează la Stoenești (și primarul se face din nou nevăzut când vede că suntem trei observatori, nu doar unul), la Bulbucata unul dintre observatori anunță că a sesizat o mașină care aduce și duce votanți la secție. E o mașină pe care o observasem și eu de dimineață. Încearcă să facă plângere la poliție, dar aceștia îi zic că n-au cum să intervină.
Duminică, ora 14. „Au venit unele de la București!”
Plecăm mai departe, spre Giurgiu, unde căutăm îndelung Parchetul – închis, desigur, pentru că e duminică. Depunem plângerea la poliție, apoi vizităm secția nr. 2 din oraș, unde aflăm că a sosit de dimineață un autocar de Sibiu – „probabil cu turiști, veneau din excursie”. Continuăm periplul: Ghimpați, Vlașin, Izvoarele. În unele secții e desăvârșit de liniște și membrii comisiei se bucură că mai schimbă o vorbă cu noi. În altele, se dă repede de veste când apărem: „Au venit unele de la București”, aleargă în secție un membru care stătea afară la țigară.
Se apropie ziua de final, iar pe la ora 16, când se anunță prezența parțială la urne, Facebook începe să bolborosească a victorie. La cât de puțini oameni au venit până acum, slabe șanse să se întrunească cvorumul necesar pentru validarea referendumului. Oare?
Între timp, colegii din Bulbucata sunt amenințați cu bătaia de șoferul care face, după toate aparențele, microturism electoral. Tot răul spre bine, pentru că așa au un motiv întemeiat să depună plângere împotriva lui la poliție. Aflăm și că o echipă de observatori din Dâmbovița s-a trezit cu cauciucurile tăiate la mașina parcată în fața secției de vot, așa că-i sfătuim să se care de-acolo. Ne îndreptăm și noi spre București, pentru că se apropie ora închiderii urnelor.
Duminică, ora 19. „N-aș fi sperat”
Spre seară aude că prin satele de lângă Călărași și cele din jurul Bucureștiului s-ar face presiuni pentru fraudarea votului, cu urna mobilă plimbată prin localitate.Traficul spre capitală e intens. Ne oprim în Valea Plopilor, la 42 de kilometri de București, să asistăm la numărătoarea voturilor și închiderea secției. La 20:30 se anunță prezența la urne de la ora 19. Până nu aud de trei ori, nu-mi vine să cred: 18,87%. Pe Facebook începe să apară cuvântul „speranță” în din ce în ce mai multe postări. „N-aș fi sperat.” „Mi s-a redat speranța în umanitate.” E un cuvânt care păruse demult dispărut din vocabular. Noi rămânem în Valea Plopilor, la procedura de numărare, ai cărei pași mulți și exacți nu se respectă ad literam, „că e târziu și nu vreți să stați după noi până la unu noaptea”. Ies vreo 250 de voturi DA, cinci anulate și cam tot atâtea cu NU. Plecăm spre casă.
Sunt amorțită și epuizată. Acasă televizorul merge pe Antena3, așa că mă refugiez la un pahar de vin în bucătărie. Prietenii mei debordează de fericire prin statusuri. Scriu și eu ceva emoționant. Comunitatea LGBT petrece, cum o merită, după vreo trei ani de luptă inegală și nedreaptă cu Coaliția pentru Familie. Se chibițează politică: unde-o fi Dragnea? Ce mai vrea și Codrin Ștefănescu? Oare cine a dat chix în mobilizarea votanților la urne, BOR sau PSD? Oare chiar a mers #boicot sau a învins proverbialul jemanfișism românesc?
N-o să știm prea curând niciunul dintre răspunsurile astea. Ce știm e că România a evitat la mustață un pas spre iliberalism. Dar doar unul. Drumul abia începe.
Fotografiile lui Andrei Pungovschi au fost inițial publicate în cadrul acestui fotoreportaj și republicate aici cu acordul autorului.
