După câteva zile libere, se anunță-n continuare aer de vacanță, cu festivaluri care vor cu orice preț să ne scoată din casă. Și bine fac. Ca să ne orientăm mai bine, avem câteva recomandări culturale pentru săptămâna asta:
Fragmente de TIFF, de la Vlad Odobescu
Secțiunea EcoTIFF în cadrul TIFF 2017, Cluj, luni, 5 iunie
TIFF e un festival mare pentru că nu-i doar despre film și reușește să se conecteze la cauze și experiențe diverse. De exemplu, pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, are secțiunea EcoTIFF, care vorbește despre felurile în care oamenii se grăbesc să-și distrugă planeta. În Mulțumesc pentru ploaie / Thank you for the rain (r. Julia Dahr), un bărbat din Kenya filmează în timp ce o furtună puternică îl lasă fără casă și merge apoi să-și prezinte experiența la conferințe ale Națiunilor Unite. Fukushima - viața merge mai departe / Half Life in Fukushima (r. Mark Olexa, Francesca Scalisi) e un documentar despre un fermier japonez care trăiește în zona iradiată. Existența sa în peisajul post-apocaliptic e în sine un manifest pentru nevoia de schimbare a umanității.
Proiecție Pata-Cluj (r. Istvan Szakats), Casa TIFF, Cluj, marți, 6 iunie, de la 21.30
Pata Rât e o comunitate de 1.500 de oameni care a crescut pe marginea unei imense gropi de gunoi de lângă Cluj. Documentarul Pata-Cluj prinde momente din timpul unei intervenții sociale inițiate acum trei an și pune accentul pe relațiile personale, sociale și instituționale care se nasc acolo.
Pentru o perspectivă diferită asupra problemelor și rezolvărilor propuse pentru Pata Rât, citiți și reportajul Ioanei pe acest subiect.
Stradă pentru oameni și artă pentru pace, de la Andra Matzal
Street Delivery, str. Arthur Verona, București, 9-11 iunie
Acum 11 ani, când ne-am trezit - o mână de oameni - că aveam o stradă numai pentru oameni și nu pentru mașini, am petrecut 3 zile non-stop pe Arthur Verona, fiindcă aveam impresia că, dacă plecăm, o să ne dăm seama că a fost doar un vis. Cum să poți să te simți ca acasă pe stradă-n București, unde de obicei faci slalom printre șoferi și n-ai niciun indiciu despre cum ar putea arăta locurile-astea dacă le-ai ajuta să fie spațiu public pe bune? Doar că între timp, Street Delivery a ajuns bine-mersi în 2017, și cu fiecare an, Arthur Verona a devenit temporar o mică utopie din ce în ce mai animată și mai variată. Weekendul ăsta, se strigă din nou adunarea celor care-și vor strada înapoi, iar tema din acest an e „Grădini posibile”. Într-un oraș unde, ca să iasă numărătoarea la spațiu verde / cap de locuitor, se fac tot felul de artificii de calcul, e important să ne jucăm de-a lumile posibile, unde strada să facă loc nu doar oamenilor, ci și plantelor. Ca de obicei, programul Street Delivery e full, cu arte, întâlniri, discuții, joacă, muzică & tot ce trebuie. Și asta e doar încălzirea, fiindcă până la sfârșitul lunii, strada se va întoarce, pe rând, către locuitorii din Timișoara, Iași, Cluj, Baia Mare și Bacău.
Expoziție Vălul Păcii, Tranzit.ro/București, vernisaj pe 9 iunie, la ora 19
Pentru cineva care și-a trăit copilăria în comunism, cuvântul „pace” e scris cu litere aurii sau din hârtie glasată, bine lipită în memorie. Pentru mine, are forma unui porumbel desenat un pic naiv și așezat într-o sală de festivități, lângă cuvântul „popor”. M-am bucurat când am aflat de expoziția Vălul păcii, în care curatorii Igor Mocanu, Ovidiu Țichindeleanu și Raluca Voinea își propun să intre în imaginarul pe care socialismul l-a construit în jurul conceptului de pace. Fiindcă intră în debaraua istoriei și-a culturii și scoate de-acolo butaforiile pe care discursul comunist le-a folosit în România și Republica Moldova ca să vorbească lumii despre pace - o valoare la care aderă mare parte a lumii de secol 20-21. La expoziție, vor fi aduse lucrări din domenii super-diferite, de la arte vizuale, film și literatură, la jurnalism, muzică, filatelie și festivaluri. Lucrările sunt împrumutate din colecții de muzeu sau sunt scoase din arhive și Vălul păcii e singura ocazie prin care le putem vedea laolaltă, puse în context. Mai mult, expoziția e și un motiv serios să stăm cu ochii pe „Comitetul pentru Resurecție”, cum se autonumește grupul format din Mocanu, Țichindeleanu și Voinea, care vrea „să scuture praful de pe conceptele emancipatoare care au fost o dată propuse pentru o întreagă lume și peste care s-a așternut vălul uitării”.
Teatru despre violență și filme despre mediu & oameni, de la Ionuț Dulămiță
Spectacolul Cunthate (URĂ), Centrul de Teatru Educaţional Replika, Bucureşti, 5 iunie, ora 19.00
Dacă v-aţi săturat de huzurul zilelor libere şi vreţi ceva serios care să vă scoată din amorţeală şi caniculă, puteţi merge azi să vedeţi Cunthate [URĂ], un spectacol despre propaganda împotriva femeii care susţine profitul pornografiei Gonzo - un tip de pornografie ce împinge limitele corpului femeilor prin acte sexuale violente. Comparând aceste acte pornografice cu tehnici de tortură politică oficiale, piesa avertizează asupra influenței pe care violența pornografiei o are în mass-media și asupra impactului ei în relațiile interpersonale. Violurile reprezentate în spectacol s-au întâmplat pe scară largă și vor continua să se întâmple în viitor. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare.
Pelicam Film Festival, 8-11 iunie, Tulcea
Se anunţă multe chestii mişto la cea de-a şasea ediţie Pelicam, festivalul care aduce-n Tulcea cele mai noi documentare despre mediu și oameni, din China până-n Lunguleţu. Anul ăsta, de exemplu, organizatorii au pus în meniu cele mai multe producţii româneşti de până acum. De la Transhumanţa lui Dragoş Lumpan - ce surprinde frumuseţea şi tristeţea unei tradiţii muribunde, rodul a 100 de ore de film şi a sute de interviuri în şase ţări -, la Planeta Petrila a lui Andrei Dăscălescu - unde un fost miner transformat în artist şi activist foloseşte arta şi absurdul pentru a opri demolarea clădirilor istorice ale celei mai vechi mine de cărbune din ţară - sau la Varză, Cartofi şi alţi Demoni al lui Şerban Georgescu - ce surprinde strădania satului Lunguleţu de lângă Bucureşti de-a ieşi dintr-un cerc vicios din care nimeni nu câștigă: 1 sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză, profit zero.
Toate poveştile astea se împletesc cu altele din mai multe colţuri ale planetei. De exemplu, o fetiţă de 11 ani din China ne face turul unui atelier de reciclare unde deşeurile toxice sunt adunate de mâinile goale ale familiilor care caută să-şi câştige existenţa (China de plastic, 2016). Câteva pisici cu personalităţi distincte din Istanbul ne arată că deşi trăiesc liber, pisicile domestice ale oraşului au relaţii complicate cu oamenii (Pisici, 2016). Iar Şerpuit (Israel, 2015) dezvăluie povestea nespusă a celui mai infam râu al Israeului, Yarkon: de la zilele sale de glorie în Palestina prestatală, unde evreii și arabii îi împărțeau resursele, până la dobândirea statului de cel mai poluat şi periculos râu şi la încercările actuale de videcare şi recuperare. Peste 30 de filme au încăput și anul acesta în cele patru secțiuni competiționale ale festivalului: lung-metraje, Black Sea Docs, Fresh Perspectives și scurt-metraje.
Dacă veniţi la Tulcea, o să vă întâlniţi şi cu duoul Yes Man - care atacă prin farse și hoax-uri corporații și organizații guvernamentale şi care vin pentru prima dată în România, ca să facă parte din juriul Pelicam. Şi o să mai aveţi parte de dezbateri, expoziţii foto, concerte sau workshop-uri. Găsiţi aici tot programul.
Foto main: Ilustrație realizată de Saddo și Pren, pentru Street Delivery
