Publicat pe 19 august 2019

E plină vară, dar asta nu înseamnă că șomăm cultural - din contră. Sezonul festivalurilor care ne trimit cu cortul, pe dealuri sau pe maluri de ape se cam apropie de final, dar mai avem de unde alege, dacă vrem să ne răcorim cu evenimente în perioada caniculei. Săptămâna asta, Scena9 se duce la film documentar, performance și expoziții. ceea ce, desigur, vă dorim și dvs.

O întâlnire misterioasă cu Tristan Tzara, de la Andra

Expoziția „Istoria ascunsă a unui portret-simbol” - Tristan Tzara, deschisă la Muzeul Național de Artă al României până pe 30 septembrie

Pentru mine, expoziția asta are toate ingredientele ca să fie de neratat. În primul rând, în mijlocul ei se află un mister legat de Tristan Tzara: mai precis, un portret al lui, pictat de M. H. Maxy în 1924, căruia i se pierduse urma. Apoi, e un exemplu mai rar întâlnit la noi: o colaborare între arte și cercetare. Miezul expoziției e tocmai o investigație declanșată de ipoteza curatoarei Monica Enache, cum că misteriosul portret s-ar ascunde sub un alt portret, și realizată de cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Optoelectronică - INOE 2000. Nu în ultimul rând, e o expoziție care documentează tot procesul acestei descoperiri și recuperează un episod din aventurile avangardei românești, una dintre cele mai valoroase, tumultoase și necunoscute capitole din istoria artei românești. 

Un film în lucru, despre ziua în care s-a schimbat istoria, de la Ioana

23 august 1944 / 2019 - Proiecție de film, București, Căminul „Moses Rosen”, vineri, 23 august, de la 10:30 la 13

În 2019 se împlinesc 75 de ani de la 23 august 1944, ziua în care ia sfârșit dictatura militară a mareșalului Ion Antonescu în România, iar țara trece de partea Aliaților, respectiv a Uniunii Sovietice. Conducătorul statului și prim-ministrul Mihai Antonescu sunt arestați, iar România întoarce armele împotriva Germaniei naziste. Tot în 2019, colectivul artistic multidisciplinar „Vârsta4”, program de artă comunitară de la căminul pentru persoane vârstnice al comunității evreiești din București, împlinește zece ani.

Ambele evenimente vor fi marcate printr-o proiecție a unui film în lucru, 23 august 1944/2019, realizat de Andra Tarara, David Schwartz și Roland Ibold, cu consultanța istoricului Mihai Burcea. Timp de 8 luni de-a lungul acestui an, artiștii au stat de vorbă despre semnificația personală și istorică a zilei de 23 august 1944, cu rezidenții căminului Iudith Ardeleanu, Ioseph Cotnăreanu, Lippa Baroti Segal și Pompiliu Sterian. O parte din discuțiile lor individuale și de grup pot fi văzute în varianta de lucru a documentarului, vineri dimineață, la Căminul „Moses Rosen”. E istorie vie, nuanțată și dezbătută, despre un eveniment a cărui semnificație încă e teren fertil pentru explorări istorice.


O expoziție despre corp și bijuteria contemporană care-l cinstește, de la Venera

Mapping Beauty - corpul uman în bijuteria de artă, vernisaj la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București, miercuri, de la orele 18:00

Șase artiste propun o discuție și o expoziție despre anatomia corpului uman și bijuteriile cu care îl înfrumusețăm. Sunt curioasă să aflu cum se raportează tinerii designeri la mitul frumuseții și cum văd corpul nostru prin podoabele pe care le gândesc. Alina Carp, Cleopatra Coșulet, Mihaela Cherciu, Teodora Rus, Diana Toboșaru și Carla Szabo sunt invitatele AUTOR, o platformă care susține bijuteria de artă și artiștii care o creează, din 2009. Vernisajul are loc miercurea aceasta, la Muzeul Hărților și Cărții Vechi, un loc potrivit pentru explorat harta corpului și a poveștilor pe care ni le spunem despre el cu ajutorul obiectelor.

Un performance despre raportarea la celălalt, de la Diana

De fapt eram eu @undercloud12, Muzeul Țăranului Român, sâmbătă, 24 august, ora 19

Le-am cunoscut pe Lucia Mărneanu și Denisse Moise anul trecut, în timpul repetițiilor pentru spectacolul 3 milioane, despre referendumul pentru schimbarea Constituției. Lucia îl juca fantastic pe Călin Mărincuș, un fost boxer ultranaționalist cu slăbiciuni pentru pisici, în timp ce Denisse îl interpreta la fel de convingător pe Virgiliu Gheorghe, ideologul homofob al României. În paralel cu repetițiile la spectacol, cele două scriau aplicația pentru un performance despre corp și judecăți sociale. A rezonat cu mine, pentru că e o întrebare pe care o port și eu în permanență: cum îți dai seama cine ești tu, când toată viața ți-e reglementată de norme atât de puternice despre cum ar trebui să arăți, să vorbești, să gândești, să iubești etc. etc. Pentru partea de documentare, Lucia și Dennise au stat de vorbă cu persoane care au ales să își schimbe drastic trăsăturile fizice. A ieșit performance-ul  De fapt eram eu, care face parte din Programul de Arte Performative al MNAC și pe care îl puteți vedea sâmbătă asta la Muzeul Țăranului Român. 

Un atelier de mișcare, de la Ionuț

Corpul creativ - workshop cu Andrea Gavriliu, 22-25 august, Linotip, Brezoianu 23-25

Linotip este un centru coregrafic independent, cu sediul în clădirea Universul, unde au loc, printre altele, diverse ateliere de mișcare la care se pot înscrie și neprofesioniști. Andrea Garvriliu, actriță și coregrafă activă în multe teatre din țară, va coordona la sfârșitul acestei luni un workshop cu focus pe improvizație și pe capacitățile creative ale corpului. „În ultimii ani de activitate, am căpătat un interes deosebit pentru improvizație, ca unealtă pentru descoperirea de mișcări noi. Utilizând crearea de imagini mentale care să genereze mișcare, este fascinant modul în care corpul poate să răspundă impulsurilor în feluri în care n-a mai făcut-o până atunci, sau cel puțin nu le-am conștientizat, ratând, astfel, evenimente unice”, spune Andrea Gavriliu în legătură cu acest atelier. Găsiți aici mai multe informații despre condițiile de participare: https://bit.ly/2ZeND5G.


Imaginea principală: Denisse Moise în „De fapt eram eu”. Fotografie de Răzvan Leucea.