Publicat pe 16 septembrie 2019

Intrăm în plin sezon cultural, pe care-l deschidem cu o expoziție foto, una despre Bauhaus, o Bienală de Arte la Timișoara, un marș pentru lumea în plină criză climaterică, plus o nouă ediție a Intersecțiilor de la Rezidența BRD Scena9, cu pictorul Roman Tolici. Hai și voi!

Un vernisaj despre cultura violenței la români, de la Venera

Expoziție foto: „Cicatrice”, de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, joi, de la orele 18:00Dacă ești joi în Zalău, du-te la vernisajul expoziției jurnalistei Elena Stancu și a fotografului Cosmin Bumbuț. Cei doi au pătruns în intimitatea românilor și au adunat, pe parcursul mai multor ani, povești despre traumă și abuz. „Am fotografiat preoți care le spuneau femeilor să rămână lângă bărbații lor și să rabde, am fotografiat părinți care mi-au spus că așa se face educația copiilor, cu bătaia, am fotografiat bărbați care și-au ucis iubitele”, spune Cosmin. Eu văd participarea la această expoziție ca pe un exercițiu onest de introspecție, în care refaci traseul gesturilor care dor și care ne influențează pe noi toți, din generație în generație. Cosmin și Elena vor fi prezenți la discuții pe Skype, căci ei sunt mereu pe drum, curioși să afle ce mai au oamenii de povestit. 

Intersecții cu unul dintre cei mai iubiți pictori, de la Ioana

Intersecțiile de miercuri. Sezonul 5.1, București, Rezidența BRD Scena9, miercuri, 18 septembrie, de la ora 19.30 la 21.30

„Toate lucrările viitoare sunt cele mai bune. Eu trăiesc în prezentul fiecărei lucrări. Mă bucur de ea și o aprofundez, mă gândesc la ea și la toate semnificațiile care-mi vin pe parcurs. Trăiesc mult cu lucrarea și cu viziunea a ceea ce-ar trebui să fie ea, și merg încăpățânat pe drumul ăla.” Așa spune Roman Tolici, într-un interviu în atelierul lui, pentru Scena9. Tolici baleiază fără fisuri între o lume concretă, plină de cotidian și banal, și una eterică, uneori abstractă, alteori crudă, de coșmar sau pur și simplu suprareală. Miercuri vine să stea de vorbă cu Svetlana Cârstean, la relansarea Intersecțiilor de miercuri, care se întorc pentru un al cincilea sezon. Va fi vorba despre artă și pâine, rolul artei în lume, nesupusă și liberă, despre supraviețuirea artistului și condiția independentului. Tolici nu e doar un artist extraordinar, ci și un partener de dialog cald și plin de umor. Veniți să vă convingeți, miercuri seară - accesul e liber.

Un marș pentru mediu, de la Luiza

Global Climate Strike, Parcul Cișmigiu, București, vineri, 20 septembrie, de la ora 16

Dacă ați ieșit la protestele Roșia Montană, probabil ați făcut-o pentru că vă păsa de oameni și de natură. Vinerea asta e un prilej bun să ne revedem în stradă, mai ales că-ntre timp au crescut și forțele anti-știință, și temperaturile. Marșul se întâmplă în același timp în 125 de țări și peste 2000 de orașe, deci o să mărșăluim alături de 1,5 milioane de oameni din toată lumea. Care-i rostul? Să punem presiune pe autorități ca să acționeze, cât se mai poate, pentru viitorul nostru pe planeta asta. Apropo, ați auzit vreun plan în sensul ăsta de la Ministerul Mediului? 

Întâlniri intense cu artele, de la Andra

Deschiderea Bienalei Art Encounters, Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Timișoara, 20 septembrie, ora 16:00

Nu știu când / dacă v-ați luat ultima vacanță artistică, dar cred că-i momentul cel mai potrivit să faceți asta. Să vă luați câteva zile libere și să mergeți la Timișoara, unde în weekend se deschide Art Encounters, cel mai consistent eveniment artistic din România. Maria Lind și Anca Rujoiu, cele două curatoare ale Bienalei (ajunsă la ediția a treia) au conceput un program dens și cât se poate de nuanțat, din care fac parte 60 de artiști invitați. Lucrările lor - selectate astfel încât să poată funcționa ca instrumente de mai bună înțelegere a realității pe care o împărtășim - vor fi expuse în muzee, galerii, universități, biblioteci & co. Cea mai bună ocazie de a înțelege harta culturală a Timișoarei și de-a redescoperi orașul în afara rutinelor, dar mai ales de a cunoaște câteva dintre cele mai fierbinți teme de pe harta artelor din zilele noastre. Mai multe despre Art Encounters, aici.

O expoziție Bauhaus, de la Ionuț

Expoziție Școala Bauhaus - 100 ani, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, 16 septembrie - 2 octombrie 2019

Începând de azi, puteți vizita expoziția Bauhaus Imaginista, un proiect internaţional realizat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii Bauhaus din Germania și care acum ajunge și la noi. Încă de la înființarea sa în 1919, Școala de arte și meserii de la Weimar venea cu o abordare revoluționară & interdisciplinară preocupată de arhitectură, design, fotografie ș.a. Cu toate că școala a fost închisă în 1933 odată cu venirea naziștilor la putere, curentul Bauhaus a avut un impact uriaș asupra artei secolului 20. Spațiul de aici e gândit de artistul Luca Frei ca o structură în care vizitatorii pot interacţiona cu exponatele. Există și un terminal unde vizitatorii pot citi online publicația Bauhaus imaginista și pot imprima diverse materiale. Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov e una dintre cele mai active instituții culturale din Brașov și e implicat în multe proiecte internaționale (concerte de jazz și muzică clasică, lecturi de proză și poezie, expoziții de fotografie și artă contemporană) așa că merită să stați cu ochii pe ei.  


Imaginea principală: O lucrare de Roman Tolici, fotografiată de George Popescu, în atelierul pictorului.