Acest material este susținut de Samsung.
Ai rămas anul ăsta fără bilet la Enescu? Nu-i nimic. Dacă ai un telefon smart prin preajmă, ai un loc la festival rezervat la tine pe canapea. Instalează-ți gratis aplicația dARe by Samsung din Google Play sau App Store, deschide-o și scanează o bancnotă de 5 lei și gata, ai acces live la toate concertele din festival. Dacă ai și niște boxe sau căști bune acasă, atunci e și mai bine, o să te poți scufunda liniștit în muzică.
De trei ani Samsung e prieten al Festivalului Enescu, iar anul ăsta, pe lângă aplicația care face concertele disponibile pentru oricine are un telefon smart și-o bancnotă de 5 lei, o expoziție digitală te poartă printr-un tur ghidat în VR cele patru case în care a locuit George Enescu, din Liveni, Dorohoi, Sinaia și București, iar aplicația Enescu Experience te ține la curent cu programul festivalului.
Am studiat atent programul și am ales 7 concerte unul și-unul, pe care le poți vedea live pe telefon. Și nici măcar nu trebuie să te îmbraci la patru ace ca să poți asculta ce muzică se cântă la Ateneu ;)
P.S. Aplicația transmite live atunci când sunt concerte. Când e pauză de muzică, poți vedea o mică animație în VR (realitate virtuală), cu câteva note muzicale care apar atunci când scanezi bancnota.
Camerata Regală / Sabina Ulubeanu, Sala Radio, duminică, 1 septembrie, de la 13.00
Într-un program atât de dens, cu compoziții istorice și artiști internaționali VIP, secțiunea de muzică contemporană de la Festivalul Enescu e un hidden gem pe care vă încurajez să-l descoperiți cât mai mulți. Cu atât mai mult dacă nu ați urmărit neapărat îndeaproape cum sună muzica clasică a prezentului. Vă propun ca punct de pornire concertul de la Sala Radio, în care veți putea asculta în premieră absolută #justacomposer, cea mai proaspătă compoziție a artistei Sabina Ulubeanu, una dintre prezențele tonice și deschise spre experiment din muzica nouă din România. La 40 de ani, Ulubeanu e compozitoare, profesoară la Conservatorul din București, co-fondatoare a InnerSound, singurul festival de la noi care pune în dialog muzica contemporană cultă și artele multimedia, și mamă curajoasă. Compozițiile ei sunt deopotrivă arhitecturi lucide și instrumente de explorare a emoțiilor (nu degeaba Ulubeanu revine în intervențiile ei la importanța „emoțiilor fundamentale” în care-și au rădăcina lucrările de artă). Aștept curioasă să ascult drumul nou pe care-l deschide în #justacomposer, a cărei interpretare la Enescu înseamnă prima colaborarea a compozitoarei cu Camerata Regală.
P.S. După cum am aflat de la Sabina, anul ăsta balanța începe să se echilibreze: dintre cele 14 concerte din seria „Muzica secolului XXI” de la Enescu, patru conțin și lucrări de compozitoare. (Andra)
Cei 12 violonceliști ai Filarmonicii din Berlin, Ateneul Român, duminică, 1 septembrie, de la 22.30
Ce se întâmplă când pui într-o cameră (a se citi „într-un Ateneu”) 12 interpreți, 12 violoncele, pe Dvořák, Șostakovici, Fauré sau Piazzolla? Nu știu, dar vreau neapărat să aflu. Pentru că violoncelul mi s-a părut mereu cel mai fascinant membru al unei orchestre, încă de pe vremea când mergeam la Filarmonica din Iași cu prietena mea cea mai bună din clasa a cincea doar ca să ne putem strecura în pauză în baie și să pufăim pe-ascuns jumătăți de țigară. Dar violoncelul, oh, violoncelul. Ce idee bună au avut cei 12 interpreți din Berlin, care au fondat în 1972 unul dintre cele mai faimoase ansambluri de violoncel din lume. Și ce idee bună au avut să extindă repertoriul de la clasică la jazz, tango și avangardă, ba chiar și la Beatles, trecând prin Arvo Pärt, asigurându-se în felul ăsta că muzica nu-i o afacere doar pentru urechile cele mai pretențioase, ci și pentru urechile noastre de muritori pop. De ascultat când se lasă noaptea peste duminică și a început, deja, toamna. (Luiza)
Orchestra Națională a Franței și Evgeny Kissin, Sala Palatului, vineri, 6 septembrie, de la 19.30
Recomand concertul nu numai pentru că Evgeny Kissin a fost cândva copilul-minune al pianului clasic, întâi în Uniunea Sovietică și apoi în tot restul lumii, ci și pentru că piesele alese de această dată se mulează foarte bine pe stilul de interpretare al lui Kissin. Împreună cu Orchestra Națională a Franței, condusă de dirijorul și directorul muzical al orchestrei, Emmanuel Krivine, pianistul rus va interpreta un concert și un poem simfonic de Liszt și suita Tablouri dintr-o expoziție, compusă de Modest Mussorgsky și rearanjată de compozitorul francez Maurice Ravel (cunoscut mai ales pentru baletul Bolero). Cu o tehnică ireproșabilă și cu un lirism echilibrat (și cu părul negru și vâlvoi alergând în toate direcțiile), pianistul e cunoscut ca un foarte bun interpret al compozițiilor romantice, printre care și cele ale lui Franz Liszt. În același timp, Kissin are atât creativitatea, cât și educația muzicală necesară pentru a oferi o interpretare cel puțin legitimă a compozitorilor ruși, precum Mussorgsky sau Serghei Prokofiev, reușind să fie totodată sever și jucăuș în execuție. Prin Prokofiev am ajuns să aflu de Evgeny Kissin, așa că vă încurajez să ascultați un fragment din baletul Romeo și Julieta. (Maria)
Julia Fischer & Henri Bonamy, Ateneul Român, sâmbătă, 7 septembrie, de la 16.30
Un recital-eveniment care are în program lucrări de Mozart, Brahms, Enescu și Ravel. Ca și Enescu, Julia Fischer (n.1983), una dintre cele mai apreciate violoniste din lume, a început să ia lecții de vioară la vârsta de 4 ani, iar cinci ani mai târziu era eleva unei profesoare legendare, Ana Chumachenco; abia împlinise 12 ani când, în 1995, a câștigat marele premiu la concursul internațional Yehudi Menuhin. A colaborat de-a lungul timpului cu mari orchestre ale lumii (London Philharmonic Orchestra, Dresden Philharmonic, Berlin Philarmonic) și cu dirijori ca Lorin Maazel, Christoph Eschenbach, Yuri Temirkanov ș.a. Cariera de pedagog și-a început-o la 23 de ani, fiind la momentul respectiv cea mai tânără profesoară universitară din Germania. Julia Fischer și Henry Bonamy se știu de multe vreme și au susținut mai multe recitaluri împreună. Bonamy, care a studiat cu pianistul francez Jacques Rouvier, este descris de presa internațională ca fiind „un pianist de top”, și un interpret strălucit al lui Brahms - încă un motiv un plus pentru a nu rata recitalul din 7 septemebrie. Programul sună cam așa: Sonata pentru vioară și pian KV 378 (Mozart), Brahms Sonata nr. 1 în sol major pentru vioară și pian op. 78 (Brahms), Rapsodia Tzigane (Ravel) și Sonata a II-a în fa minor pentru pian și vioară op. 6, pe care Enescu a scris-o când încă era student la Conservatorul din Paris și care „impresionează prin maturitate şi originalitate, demonstrând că Enescu se afla, deja, în plină evoluţie componistică”. (Ionuț)
Staatskapelle Dresden & Yuja Wang, Sala Palatului, duminică, 8 septembrie, de la 19.30
Yuja Wang are 32 de ani, e printre starurile pianului de azi, vorbește cu umor și relaxare în interviuri și poartă rochii foarte scurte și colorate când interpretează concerte cu tradiție, ceea ce îi deranjează pe unii. Printre întrebările sugerate de Google despre ea: Ce avere are? (20 de milioane de dolari), De unde este? (China), Cum a devenit faimoasă? (copil minune, multă muncă etc). În cadrul Festivalului George Enescu, pe 8 septembrie, Yuja Wang va interpreta Concertul nr. 3, op. 30 în re minor de Serghei Rahmaninov și Simfonia nr. 2 în re major, op. 73 de Brahms, alături de orchestra Staatskapelle Dresden, sub bagheta dirijorului Myung-whun Chung. Concertul lui Rahmaninov e considerat unul dintre cele mai complexe concerte de pian din punct de vedere tehnic. Tocmai de aceea cred că i se potrivește ca o mănușă lui Yuja Wang. Pianista este cunoscută pentru disciplina ei și nivelul tehnic foarte ridicat, dar și pentru prospețimea cu care interpretează bucăți muzicale din repertoriul clasic. Un comentator de pe Youtube a scris că în interpretarea ei e ca și cum ai asculta prima dată concertul lui Rahmaninov, deși l-ai mai auzit de zeci de ori. Yuja Wang își amintește într-un interviu de o discuție cu nepoata ei, în care aceasta se plângea că se simte inconfortabil când interpretează o bucată muzicală. „Draga mea, ești plătită să te simți inconfortabil pe scenă”, i-a spus Yuja Wang. „Nervozitatea, luptele, căutările” sunt cele care dau magia, a mai explicat pianista de 32 de ani, pe care o veți putea asculta în curând la festival. (Diana)
Ioana d’Arc pe rug, de Arthur Honegger, cu Marion Cotillard, Orchestra Națională din Lille, Corul Filarmonicii „George Enescu” și Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, Ateneul Român, joi, 19 septembrie, de la 16.30
Operă și oratoriu dramatic, Ioana d'Arc pe rug (Jeanne d'Arc au bûcher) are o ascendență provenită direct din panteonul modernității. Compozitorul elvețian Arthur Honegger e cunoscut pentru Pacific 231, o compoziție inspirată de sunetele locomotivei. Libretul e scris de poetul francez Paul Claudel, aclamat pentru talentul liric și contestat pentru poemele pe care i le-a dedicat generalului Franco. Lucrarea a fost comandată de Ida Rubinstein, balerină, actriță și muză a perioadei Belle Époque. În compoziție, un rol important îl joacă instrumentul minunat intitulat ondes Martenot – unul dintre primele instrumente muzicale electronice. Iar povestea are loc în ultimele clipe din viața Ioanei d'Arc, înainte de a fi arsă de vie, cu flashback-uri către procesul și copilăria acesteia – e suspendată între Pământ și ceruri, iar muzica reflectă perfect asta.
Sunt fan corale, așa că ăsta-i un argument în plus să asist la concert. Figura Ioanei d'Arc mă frapează în continuare drept una dintre cele mai interesante ale istoriei, plasată la intersecția dintre canon religios și preocupări terestre, cum ar fi războiul. Și, evident, nu mai e necesar să adaug că dacă am ocazia să văd pe o scenă din România o câștigătoare de Oscar (pentru La vie en rose, un film biografic despre Edith Piaf), o să profit. Nu mai e necesar, dar tocmai am făcut-o, așa că las mai jos un fragment din spectacol, în care Marion Cotillard dă măsura intensității rolului pe care-l va relua și la George Enescu. (Ioana)
François-Frédéric Guy la pian, Muzeul Național de Artă, Sala Auditorium, 21 septembrie, de la ora 11:00
Un pianist trebuie să aibă răbdare, cred eu. Nu-mi plac zbuciumații care îl reped pe Chopin în cele mai atmosferice nocturne sau ajung prea devreme la punctul culminant într-un concert de Rahmaninov. Ritmul lui François-Frédéric Guy a rămas cu mine după ce l-am ascultat. Mă duce cu gândul la un discipol conștiincios, dar suficient de liber încât să se lase purtat de propria intuiție pe scenă. François are 50 de ani și seamănă cu compozitorul său de suflet, Beethoven. Părul grizonant, ca o coroniță bogată în jurul capului, amintește de estetica serioasă a romantismului german, o seriozitate echilibrată de o figură senină și empatică, venită parcă din inima Woodstock-ului. Pianistul a crescut în Franța unde, în fiecare seară, își asculta tatăl cum cântă la pian. A vrut să-l imite și, cu sprijinul său financiar și moral, a ajuns unul dintre cei mai apreciați pianiști contemporani din lume. Pe parcursul carierei, criticii observă că și-a menținut nivelul performanței. A cântat alături de orchestra din Paris, cea a filarmonicii din Londra, Viena sau Seul. Acum vine la București, la Festivalul George Enescu, să interpreteze Brahms, Enescu și Debussy (Venera).
Până pe 21 septembrie, ascultă-l aici:
