Dintre toate vacanțele la care ne putem gândi, vacanța de vară pare cea mai lungă: în ea încape cel mai mult timp, în ea proiectăm frumuseți și descoperiri pe care nu avem când și cum să le trăim în restul anului. Nu contează că adesea e doar un weekend prelungit, în mintea multora dintre noi acel timp e un balon iridescent care se tot dilată și în care încap toate restanțele, inclusiv cele de citit. În același timp, vacanța de vară înseamnă relaxare, plutire și ușurătate, așadar lecturile de vacanță pot să însemne exact asta: cărți cu care să te simți pur și simplu bine, fără niciun fel de presiune.
Cum pentru fiecare în parte cititul de plăcere înseamnă altceva, am strâns mai multe voci de cititoare și cititori care să povestească despre propriul regim de lecturi estivale și să facă și ceva recomandări. Sunt cititoare și cititori cunoscuți, din foarte multe domenii, pe care i-am întrebat, candid, ce înseamnă pentru fiecare în parte lecturile de vacanță. Pentru unii, lecturile de vacanță sunt cele ușoare, micile plăceri așa-zis vinovate, cum sunt policier-urile sau bestsellerurile de toate felurile. Pentru alții, sunt tocmai acele cărți masive, elaborate, îndelung amânate, în așteptarea unor zile mai libere, cu ceva timp în plus. Au răspuns, cu mare generozitate, oameni din lumea artelor, a filmului, a modei, a psihiatrie, a activismului și a cărților. Experiențele și recomandările lor sunt ghiduri personale care au puterea de a ne contagia cu o poftă nouă de lectură și cu repere neașteptate. (Alina Purcaru)
Elena Vlădăreanu este scriitoare și jurnalistă.
Am ambiții foarte mici. Încep vara cu o oboseală cumplită așa că mai degrabă mă gândesc la somn decât la orice altceva, inclusiv lectură. E adevărat, nu îndrăznesc să îmi imaginez lecturi „de plăcere”, nu mi-am strâns încă teancurile de cărți din jurul meu, în care am fost îngropată, la propriu, în ultimii cinci ani. Și nici nu o fac până nu am un draft final al lucrării de doctorat, ceea ce trebuie să se întâmple peste vară. În prezent citesc volumul doi din antologia coordonată de Cristina Ispas & Victor Cobuz, Retroversiuni. Blocaje, și un volum de povestiri de Bukowski, pe care le citesc cu maximă greață, încercând să înțeleg de ce. De ce o astfel de literatură a creat un cult. Tocmai am citit o povestire în care un bărbat violează de DOUĂ ori (o dată „doar” cu privirea), cu lux de amănunte, o fetiță de șase ani. Bărbații la Bukowski sunt niște scursuri, dar niște scursuri cu suflet, nu știu cum să spun. Inclusiv acest personaj violator nu e infect până la capăt: îi pare rău, chiar plânge. Cât de jos ar fi, tot sunt salvați: le pare rău sau sunt artiști sau au motivații existențiale, suferă, își pun întrebări. Femeile însă sunt niște obiecte, pentru acest scriitor nu sunt decât o sumă de orificii. Ei, bine, asta e o literatură pe care mulți o iubesc și și-o pun pe rană. De aceea, uitându-mă la teancurile de cărți formate în ultimii ani, o să o aleg pe aceasta, Birdsong in a time of silence (Steven Lovatt) și va fi prima pe care o voi citi în vara asta. Iar acum iau cu mine pe tren spre Cluj Istoria secretă (Donna Tartt).
Eugen Rădescu este cercetător social, activist queer și curator independent, interesat de conexiunile dintre artă și politică, strategii queer și disensiuni de clasă.
Lecturile mele de vacanță nu diferă foarte mult de cărțile, revistele sau articolele pe care le citesc în orice alt anotimp, doar că vara am mai mult timp și pare că e totul mai lejer, de aceea uneori lista mea e foarte eclectică, cu teme și subiecte foarte diferite, alteori devine mai concisă și organizată. Am unele lecturi pentru facultate, și altele pentru loisirul meu, dar nu citesc niciodată ceva ce nu îmi place sau mă stimulează. Acum sunt concentrat pe toate traducerile din Edouard Louis, mi se pare un tip de scriere sexy, deprimant și foarte autentic. Am citit deja O istorie a violenței și o recomand pentru că vorbește despre lucruri care ni se pot întâmpla oricăruia dintre noi. Am în plan să citesc și O viață măruntă de Hanya Yanagihara, din două motive: pentru că este un tip de scriere cu un succes enorm atât in lumea literară, elitistă și scorțoasă, dar și una dintre scrierile care au devenit virale pe toate platformele, romanul este setat ca fiind „cel mai trist roman din lume” (sunt curios). Mi-aș dori să recitesc și unul dintre romanele mele de suflet, O educație libertină, a lui Jean-Baptiste del Amo, îmi este dor de starea pe care mi-a creat-o atunci când am citit pentru prima dată acest roman, laureat al premiului Goncourt. Ca recomandări, pe lângă cele de mai sus, aș spune Cele unsprezece mii de vergi a lui Guillaume Apollinaire și Conjurația imbecililor, una dintre cele mai bine scrise cărți.
Lea Rasovszky este artistă, cea mai recentă expoziție a ei fiind People Yoư ve Been Before, la galeria Mobius. În primăvara anului 2020, a co-fondat structura ce activează în acest moment sub denumirea Atelierele Malmaison.
Nu am lecturi specifice pentru vacanță. Oricând am mai mult spațiu mintal, pentru ca ăsta e criteriul care face cititul posibil pentru mine, citesc tot ce se adună în timp. Lista crește constant și oricât o parcurg, apar altele, cel puțin la fel de fascinante pe care abia aștept să le parcurg. Citesc cât pot de mult atunci când simt în interior un soi de liniște prielnică, este un exercițiu de conectare cu mine foarte important.
Poate vara și iarna citesc mai mult pentru că mă aflu mai des în situații de relaxare.
De asemenea, nu există plăceri vinovate, în nimic, nu doar în literatură. Cred că orice te face să simți o lume nouă și interesantă în interior este ceva valabi și de respectat.
În ultima perioadă am fost absolut absorbită de Ben Lerner (Topeka School, 10:04, Leaving the Atocha Station), Elif Shafak (10 Minutes 38 Seconds in This Strange World), Tatiana Țîbuleac (acum am citit Grădina de sticlă, dar am iubit cu tot sufletul și Vara în care mama a avut ochii verzi).
Acum citesc Doina Ruști – Mâța Vinerii și mă pregătesc cu nerăbdare pentru Elif Shafak (îmi propun cam multe dar vom vedea câte voi reuși în cele câteva luni de vară), James Baldwin – Go Tell it on The Mountain și Oliver Sacks – On The Move.
Vlad Stroescu este psihiatru în București. A scris o carte de povești pentru copii, are o rubrică bilunară în Viața Medicală, contribuie ocazional la volume colective sau pe unde se mai nimerește.
Am descoperit că cel mai bine consum poezie în vacanță la 16 ani, când am citit Les Fleurs du Mal și apoi Le Spleen de Paris pe treptele fierbinți ale portului din Mangalia și sub umbrarul familiei de tătari unde stăteam în gazdă, și mi s-a părut că nimic mai bun nu a fost vreodată scris; sigur, aveam scuza vârstei pentru confuzie, căci ce descoperisem de fapt e puterea de transport a poeziei, felul în care îți amplifică modesta vilegiatură turistică transformând-o într-o odisee la capătul căreia nu mai ești chiar tu însuți, ești un pic altul, ceea ce sperăm toți de la orice călătorie.
Acum că sunt considerabil mai bătrân, m-am convins că nu e mod mai bun și mai rapid să lași un loc să îți intre bine în sânge decât să îi citești poeții, și îi caut în fiecare concediu. Nu sunt un un mare călător, am fost și eu, ca orice burghez, la Barcelona, unde am găsit, într-o vizuină de anticariat al cărui proprietar sforăia teribil pe un fotoliu desfundat, un volum gros din 1982 numit Les Mil Millors Poesies de la Llengua Catalana, și nu e nevoie să știi nicio boabă de catalană ca să înțelegi ce înseamnă: els braços s’entrellacen - nerviosos serpents - buscant la forma exacta l’abraçada absoluta. Am fost la Paris și lasă-i pe Hugo, Baudelaire și Apollinaire, că am găsit o antologie numită Les Poėtes du Chat Noir cu, printre multe altele, versuri de Emile Goudeau, cântece injurioase de Aristide Bruant, momente vesele de Alphonse Allais și aforisme de Erik Satie (serios, de exemplu: omul e făcut să viseze cum sunt eu făcut să am un picior de lemn) și toată euforia rebelă și sfidătoare a Montmartre-ului a prins viață printre cabaretele turistificate. În Grecia, oriunde m-am dus am dat de triada Cavafy - Seferis - Elytis, și m-am bucurat prea repede când în sfârșit am găsit, la Nafplio, o traducere din Iannis Ritsos (în franceză, în plus), pentru că volumul de la Gallimard e legat așa de prost încât fiecare pagină dată se desprinde, astfel încât nu poți citi cartea fără să o distrugi. Prefer cărțuliile mici, am buzunarele pline de ele pentru că nu se știe niciodată când mă pot întâlni cu rarul moment potrivit de a citi o poezie.
Anul ăsta însă cred că am să fac o excepție de la regula poeziei, pentru că am găsit o carte enormă, care deși, e străveche, ar fi putut fi scrisă ieri, atât de post-modernă, realist-magică, renascentistă, rabelaisiană, exagerată și minunată e: Istoriile lui Herodot (traduse de Tom Holland). Îmi pare tare rău că n-am citit-o în copilărie, când simțul mirării era mai ascuțit.
Eu îl recomand de zor pe Herodot de când am început traducerea asta nouă. Toata lumea a auzit de Herodot, dar nimeni nu l-ar citi, și e nemaipomenit.
O ultimă observație: deși evit să citesc orice se anunță că ar putea avea cea mai mică legătură cu serviciul meu, mă întâlnesc inevitabil cu el în fiecare carte, ceea ce, bănuiesc, e totuși un noroc.
Roxana Dumitrache este manager cultural și activistă pentru drepturile femeilor. A studiat științele politice la London School of Economics and Political Science și la SNSPA, București și a condus, vreme de un an, misiunea Institutului Cultural Român de la Londra. De 8 ani este coordonatoare de programe culturale la ICR.
Toată adolescența și, foarte probabil post-adolescența, lecturile de vacanță m-au făcut să-mi exersez o specie plină de candoare a imposturii: întotdeauna trebuia să citesc cărți imposibile și aproape de fiecare dată de ochii lumii. Eram, deci, un soi de Charlotte Rampling, personajul plin de ifose intelectuale simpatice din Stardust Memories (1980) al lui Woody Allen. Pentru a-l seduce intelectual, tânăra se preface că citește Schopenhauer pe plajă și ce urmează e perfect coerent cu dialogurile lui Allen: hermeneutică, paradă intelectuală, deconstrucția textului. Ei bine, eu am exersat personajul lui Rampling tot liceul și mici reflexe remanente cred că mai există. Ce știu sigur e că am un istoric lung de vacanțe în care am citit Marcus Aurelius, Catul, Cicero și o listă lungă la care nu m-aș întoarce - pe unii în original, cu un dicționar albastru lângă. Evident, îmi plăceau mult mai mult Hemingway, Fitzgerald și Plath, îi citeam cu poftă pe Mauppasant și pe Agatha Christie. Doar că erau prea mainstream, niciunul nu era Catul pe care nu ratam vreun context să-l plasez conversațional.
Maturitatea a mai bemolat, sper, obsesia demonstrativă de a-mi etala impudic lecturile grele de vacanță. Dar a rămas o specie de vină mică sau poate de rușine când, în loc să aleg vreo carte bună, așteptată, recenzată în termeni glorioși, eu am chef de un policier. Sau chiar – un faux-pas colosal! – vreun chick lit, deși feminist am o mare problemă cu termenul. Îmi dau voie să o fac, mai ales în zilele de vacanță. Probabil așa răzbun toții anii de Lucretius.
Recomand Paisprezece zile, roman colectiv coordonat de Margaret Atwood și Douglas Preston, apărută la Corint anul acesta. Volumul e vertebrat de trimiterea la Decameronul lui Boccaccio și urmărește cu umor când tandru, când insolent, o adunătură pestriță de vecini care, obligați de pandemie, se întâlnesc zilnic, ritualic, pe terasa unui bloc din Manhattan deși în circumstanțe non-pandemice, se găsesc dezagreabili sau nu se cunosc deloc.
Andreea Focșăneanu este agent literar de peste 20 de ani, cititoare înfocată și membră neobosită în echipa Agenției literare Simona Kessler (București).
Lectură de vacanță? Asta înseamnă că noi (cei de la Agenția literară Simona Kessler) suntem într-o continuă vacanță! Glumesc, firește! În timpul anului citesc pentru că trebuie, dar asta nu înseamnă că citesc cu mai puțină plăcere. Mă îndrăgostesc aproape în fiecare săptămână de câte o carte! Însă lectura de vacanță este pentru mine ceva în care plonjez, ceva ce savurez după ce am adulmecat mult timp. Îmi păstrez pentru vacanță cărțile pe care pe parcursul anului nu le pot citi: fie din lipsă de timp, fie pentru că îmi place să păstrez ce-i mai bun pentru momente tihnite!
Unde citesc? Oriunde! Dar în ultima vreme, cel mai des cu o pisică în brațe.
Ce recomandări am? Aș avea trei tipuri de recomandări:
Primul tip de recomandare – cărți apărute deja în limba română.
Cum să-ți iubești fiica de Hila Blum (Editura TREI) m-a emoționat profund, am călătorit împreună în cele mai ascunse cotloane din sufletul unei mame, un roman în care m-am regăsit ca fiica și ca mamă deopotrivă.
Insula copacilor dispăruți de Elif Shafak (Editura Polirom) - o carte care atinge într-un mod absolut firesc și accesibil (pe fundal o iubire interzisă) subiecte sensibile ale lumii contemporane: diversitatea si migrația, dezrădăcinarea, durerea de a nu-ți găsi locul, de a fi diferit, dar mai ales tristețea de a fi diferit într-o țară care-ți este încă străină. Textul curge lin și nu-ți vine să lași cartea din mână.
Străini de Taichi Yamada (Editura Humanitas) după care s-a făcut filmul All of Us Strangers care va fi prezentat anul acesta la TIFF. Autorul nu are nevoie de prezentare, iar cartea este absolut halucinantă. Citirea anumitor pasaje îți lasă impresia că ești lângă sau chiar în pielea personajului, că deciziile pe care le ia sunt ale tale, deși nici nu te-ai fi gândit vreodată să procedezi astfel.
Cea de-a doua categorie ar fi: cărți aflate acum în pregătire, dar pe care vă rog să nu le ratați în 2024.
La Humanitas Fiction o să apară curând o nouă carte de Narine Abgaryan, To Keep Living (titlu provizoriu: Moartea e mai dreaptă decât viața). Aceeași scriitură sfâșietoare, tandru-dureroasă cu care ne-a obișnuit deja autoarea romanelor Din cer au căzut trei mere sau Simon.
Soldat Marinar de Claire Kilroy, care va apărea la editura Polirom, e un roman care te vindecă după ce te-a aruncat în cele mai înfricoșătoare abisuri ale minții materne. O voce extrem de puternică, care m-a cucerit instant.
Cea de-a treia categorie: lectură afectivă. Aici am un singur titlu, deși prin minte îmi trec zeci: The Artist de Lucy Steeds, o carte încă netradusă în limba română. O autoare la început de drum, dar care promite enorm, un roman care mi-a plăcut fără să pot explica de ce, dar care m-a fascinat și m-a emoționat și pentru că, fără să existe prea multe asemănări, mi-o evocă pe Simona Kessler, mentorul meu, care în 1994 a pornit singură la drum într-o calatorie incertă la vremea aceea, dar pe care în 30 de ani a transformat-o într-o pasiune dusă la absolut atât pentru ea, cât și pentru noi toți cei care ne-am alăturat acestei aventuri. Profit de ocazie să ne urez să citim împreună mulți, mulți ani de acum înainte!
Lucian Broscățean are o experiență de peste 20 de ani în lumea modei. Brandingul personal pe care și l-a construit de-a lungul timpului e extins spre curatorie și proiecte de Fashion-Art. Este conferențiar, directorul Departamentului Modă-design vestimentar UAD, Cluj-Napoca și co-curator al RFW Platform – secțiune din cadrul Romanian Fashion Week, Romanian Creative Week Iași.
Ritmul intens în care îmi desfășor activitatea profesională mă face să prețuiesc fiecare moment pe care îl pot considera ca timp liber și perioadele de concediu/vacanță.
Bibliografiile de specialitate sunt părți esențiale din cercetare. În ceea ce privește lecturile de vacanță ele variază: de la romanele lui László Krasznahorkai (care a devenit, în ultimii ani, unul dintre scriitorii mei preferați) la volume de poezie ale lui Louise Glück și de la biografiile impecabil documentate de către Laurence Leamer la cărțile despre lumea filmului, scrise dintr-o perspectivă critică de Michael Schulman.
Aș recomanda patru apariții recente legate de Istoria Costumului și industria modei: Dior by Christian Dior de Olivier Saillard (Editura Assouline), A visible Man: A Memoir de Edward Enninful (Editura Bloomsbury), Moda în Țara Românească. Între Fanar, Viena și Paris, 1800–1850 de Tudor Dinu (Editura Humanitas), O nouă victimă a modei de Ovidiu Buta (Editura Paralela 45).
Patru cărți care te conduc, fiecare, către un mind trip ar fi: Două eseuri despre paradis și o încheiere de Horia-Roman Patapievici (Editura Humanitas), Catacombe de Emilian Pospaii (Editura Dispozitiv Books), Uite cum stă treaba de Joan Didion (editura Pandora M), India Song de Marguerite Duras (Editura Gallimard).
Imagini din Arhiva Fortepan.
