„O nenorocire nu vine niciodată singură”.
În limbajul mai academic al zilelor noastre, asta s-ar traduce în caracterul interesecțional al crizelor pe care le traversăm. Intersecționalitate se referă la modul în care diferite caracteristici ale unei crize se intersectează cu cele ale unei alte crize, contribuind astfel una la cealaltă. De exemplu, o problemă sanitară cum a fost pandemia de COVID a afectat mai puternic femeile, pentru că ele au fost de multe ori cele care au fost nevoite să renunțe la slujbă pentru a îngriji familia.
O astfel de interconectare se întâmplă și cu criza climatică, care nu vine într-o lume altminteri perfectă, ci într-una în care deja exista foamete globală și inegalități sociale. Despre asta s-a discutat în cadrul mai multor sesiuni la București în cadrul Climate Change Summit, o serie de conferințe anuale despre soluții pentru marile probleme de mediu cu care ne confruntăm. Am vorbit mai în amănunt despre asta cu două invitate la Summit, ambele cu experiență în activismul de mediu care ține cont de întrepătrunderile sociale, economie și politice. Rebecca Burgess e fostă CEO al Hunger Project Marea Britanie, o organizație care luptă cu foametea globală creând soluții bazate pe comunități locale, și Antoinette Vermilye e co-fondatoarea Fundației Gallifrey, care se ocupă cu protecția oceanelor.
De mai bine de 16 ani, Rebecca Burgess lucrează în organizații cu o misiune socială. De la sărăcie și foamete, în calitate de CEO al Hunger Project Marea Britanie, la egalitatea de gen, prin SheChangesClimate, o campanie globală care-și propune să crească prezența femeilor la masa discuțiilor despre schimbările climatice și la COOP26, sau la poluarea cu plastic, prin organizația City to Sea.
735 de milioane de oameni suferă în prezent de foame. Acest număr a crescut, de la 613 milioane cât erau în 2019, din cauza vremii extreme și a războaielor.
În cadrul conferinței Climate Change Summit, Rebecca a vorbit despre importanța implicării comunităților locale când ne gândim la soluții pentru probleme globale. Prezentă în 23 de țări, Hunger Project este o organizație non-profit care lucrează la nivel grassroots creând rețele de suport ce au în centru femeile. În discursul ei, Rebecca a vorbit despre cum dezvoltarea centrată pe comunități poate duce la modele mai sustenabile de producție a hranei, agricultura fiind acum responsabilă pentru un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră.
După prezentare am vorbit cu Rebecca despre munca Hunger Project, de ce se ne bazăm pe comunități și care sunt capcanele în care riscăm să cădem.
Scena9: Care crezi că sunt principalele greutăți pentru ONG-uri când încearcă să aibă o abordare bazată pe intersecționalitate?
Rebecca Burgess: Intersectionalitatea e complicată. Înseamnă să te asiguri că ai înțeles cu adevărat ce înseamnă problema pe care încerci s-o rezolvi și că te-ai asigurat că ai perspective alternative. Uită-te la The Hunger Project, de exemplu. Publicul presupune că ne ocupăm cu oameni care sunt înfometați și că asta ar putea însemna că doar le punem mâncare pe masă. Dar, de fapt, ce facem este că ne uităm la intersecționalitatea foametei. De ce există, ce schimbări sistemice trebuie să se întâmple ca foametea să fie eradicată pentru totdeauna. Și ele au legătură cu clima, cu genul, tehnologia și multe altele. Fără să ne uităm la imaginea de ansamblu, nu-i vom putea pune capăt.
De ce crezi că ne este greu să vedem imaginea de ansamblu despre care vorbești
Natura complicată a intersecționalității înseamnă că este mai greu s-o explici și că ai nevoie de mai mult timp să arăți cum se potrivește în discuția mai mare. Ar putea să-mi ia jumătate de oră să prezint The Hunger Project, spre deosebire de o organizație care are un singur focus și care are nevoie probabil de cinci minute. De asemnea, e o zonă nouă și oamenii abia acum au început s-o exploreze. Trebuie să le dăm ONG-urilor timp să ia tot ce au învățat în acești ultimi ani și să reexamineze felul în care ajută comunitățile pe care le servesc, cum le cer feedback și cum învață de la ele despre acest probleme. Și asta nu doar pentru a deveni organizații mai puternice, ci și pentru a avea un impact mai mare.
2,4 miliarde de oameni nu acces constant la hrană. Dintre aceștia în jur de 900 de milioane de indivizi petrec mai mult de o zi fără să mănânce.
De ce este important să lucrăm cu comunități și să nu avem o abordare axată doar pe indivizi când vine vorba de probleme globale?
Dezvoltarea centrată pe comunități este ceva ce The Hunger Project a susținut încă de la formarea sa în anii ’70, dar este de fapt o idee relativ nouă, la care se uită acum multe organizații internaționale pentru dezvoltare. Trebuie să ne întrebăm de ce încercăm să rezolvăm o problemă fără să vorbim cu cei care o trăiesc zi de zi? Ce ne dă nouă în Vest dreptul să împărtășim cunoștințele noastre limitate pe un subiect și nu să învățăm, să ascultăm și să fim inspirați de munca care deja se întâmplă în țări în curs de dezvoltare? Creșterea centrată pe comunități vine din suflet. O să ne facă mai sustenabili pentru că nu este un plasture rapid. Nu este ceva pe ce ne vom concentra cinci minute și apoi abandona, este ceva ce va trăi și respire în acele comunități pentru ani.
Și care sunt provocările când lucrezi cu comunități?
Problemele tehnologice, în primul și în primul rând. Multe dintre comunitățile cu care lucrăm nu se pot conecta tehnologic sau pot doar într-un mod limitat. De asemenea, sunt bariere culturale, de limbă, religie care nu sunt neapărat ceva cu ce să fii obișnuit. Dar trebuie să le înțelegi și să creezi o cale înainte.
Poți să-mi dai un exemplu de cum lucrează The Hunger Project cu comunități?
Avem multe, multe programe. Avem 13 programe în țări din Africa, Asia de Sud și America Latină. Și în fiecare din aceste zone, în țări precum Malawi, Ghana, Benin, Burkina Faso, Bangladesh, India, Mexic avem programe individuale pentru comunități. În Africa, de exemplu, avem strategia epicentrului (the Epicenter Strategy), o rețea care adăpostește totul, de la magazine la școli, la unități de sănătate maternală, la o bancă de alimente sau un magazin pentru fermieri de unde să-și cumpere îngrășăminte și produse agricole. Această strategie e foarte bună când vine vorba despre a construi o comunitate și de a te asigura că se creează afaceri sustenabile pentru mult timp. Evident, este dificil. Este o infrastructură uriașă. Este nevoie de investiții guvernamentale, private, este nevoie de comunității care să se implice. Lupta nu va fi ușoară decât dacă, înainte de a te apuca, ai încrederea acelei comunități. Pe asta ne concentrăm cel mai mult. Dar nu e mereu un succes. Și cred că ce trebuie să învățăm este că fiecare comunitate e unică și diferită. Și că nu trebuie să ne oprim.
Poți să-mi spui puțin mai multe despre băncile de alimente?
În munca noastră din Africa o bancă de alimente este practic un spațiu de depozitare unde fermierii își duc recoltele și, în loc să le vândă imediat, când prețul ar putea fi destul de mic, banca de alimente le adăpostește recolta pentru o perioadă de timp până prețul crește.
Care sunt niște tendințe în lupta împotriva foametei globale care îți dau speranță și unele care te îngrijorează?
Tendințe care îmi dau speranță: lumea începe să vorbească despre asta. Cred că criza costului de trai și războiul din Ucraina ne-au arătat cât de volatil este sistemul nostru alimentar și cum toți suntem conectați. Asta îmi dă speranță pentru că cred că, dacă ești mai conștient de o problemă, ideal vei fi mai capabil să acționezi sau cel puțin să te educi despre subiect, să faci alegeri mai înțelepte, să faci campanie împotriva organizațiilor care fac rău, să promovezi asociații care fac bine.
Tendințe care mă îngrijorează: această idee că tehnologia va fi răspunsul la totul, când de fapt tehnologia este încă foarte limitată în multe dintre locurile în care lucrăm. Lucrul esențial trebuie să fie să ne asigurăm că dreptul fundamental la hrană a milioanelor de oameni este respectat. Trebuie să ne focusăm pe oameni. Oameni înainte de orice, au răspunsurile și ar trebui ascultați. Cred că e vorba de ierarhia pe care o promovăm. Tehnologia are un rol, dar e doar unul dintre mulți factori. Nu va fi lozul cel mare care să rezolve totul.
Peste 3 miliarde de oameni din întreaga lume nu și-au permis o dietă sănătoasă în 2021.
Poți să-mi spui puțin despre lupta împotriva plasticului de unică folosință?
Am fost CEO-ul organizației City to Sea și am făcut campanie pe multe subiecte, de la reducerea utilizării sticlelor de apă din plastic, la cănile de cafea. Este o organizație minunată, care are multe acțiuni practice și sfaturi despre cum să-ți schimbi comportamentul. Avem o campanie, Refill, care este e o mișcare globală care conectează oamenii cu fântâni de apă, astfel încât să-și reumple sticla de apă și să nu mai fie nevoiți să cumpere sticle de plastic. Recomand oricui e interesat să-și reducă consumul de plastic să le caute site-ul.
Acțiunile individuale sunt importante și pot să-ți dea un sentiment de putere. Dar știm că schimbările climatice și încălzirea globală sunt cauzate de marile companii și industrii. Cum te uiți la acțiunile individuale în acest context?
Da, multe dintre problemele cu care ne confruntăm sunt în afara controlului nostru. În același timp cred că e important pentru indivizi să simtă că joacă un rol. Eu am făcut asta de-a lungul carierei mele, încercând să mă asigur că acțiunile pe care le propun oamenilor, povestea pe care o spun și educația pe care le-o ofer sunt focusate pe pozitiv, pe ce îți dă putere și te încurajează. Pentru că anxietatea climatică este reală. Știu, pentru că și eu m-am confruntat cu ea. Este sentimentul de lipsă de putere. Și ca să contracarezi asta, cred că trebuie să găsești forța să faci campanie, să scrii petiții și să te uiți și la propria gospodărie: la deșeurile tale, la cât plastic folosești, la cum călătorești. E important să-ți amintești și să te conectezi cu natura ca să știi ce încerci să protejezi și să îngrijești. Știu asta despre mine, cu cât ies mai des în natură și pur și simplu apreciez frumusețea și minunăția lumii în care trăim, cu atât mă simt mai îndreptățită și cu mai multă energie să continui această luptă.
Cum te raportezi la acest tip de conferințe și summituri?
Este mereu un lucru bun să ai oameni vorbind despre inovațiile la care lucrează, împărtășind cunoștințele acumulate. Cred că e important să continuăm să facem asta ca o societate globală, mai ales într-un astfel de summit care este gratuit. Cred că trebuie să fim atenți să nu ajungem să avem aceiași oameni care să tot vorbească la aceste evenimente. Trebuie să avem o perspectivă internațională și să auzim de la oamenii direct afectați de aceste probleme sociale. Va fi crucial să punem mai mult accent pe persoanele de culoare și femei dacă vrem ca aceste conversații să înainteze.
Fotografie principală preluată de la organizatorul evenimentului.
