Este foarte probabil să nu ai nevoie de rândurile acestea ca să-ți dai seama că războiul dus de invadatorii lui Putin în Ucraina este imoral. Uneori, intuițiile noastre morale subiective — alături de fotografiile și relatările jurnaliștilor de război — ne duc exact acolo unde trebuie. Dincolo de intuiții și imagini tragice însă, ar putea fi util să înțelegem exact care este adevărata proporție morală a nenorocirii care s-a abătut asupra vecinilor noștri și câte „legi ale războiului” a reușit să încalce Rusia lui Putin în doar câteva zile de conflict.
Orice conflict militar se evaluează moral pe baza unui cadru teoretic format din trei seturi mari de principii: jus ad bellum, jus in bello, jus post-bellum. În mod normal, aici ar fi urmat un disclaimer în care aș fi avertizat împotriva unei confuzii a domeniului juridic cu cel etic, dar, în cazul de față, nu e chiar nevoie. De obicei, ce decide etica războiului că e imoral ajunge să fie și ilegal din perspectiva legislației internaționale.
Principiile jus ad bellum sunt cele care guvernează decizia de a merge la război. În general, teoria spune că orice decizie de inițiere a unui război trebuie să fie în sprijinul unei cauze juste, definite însă foarte strict – fie că e vorba de populație civilă aflată în pericol de genocid, fie e vorba de o încălcare flagrantă a legislației internaționale. O ordine politică defunctă, indiferent de nostalgiile pe care le provoacă unora sau altora, nu poate constitui în acest cadru o cauză dreaptă pentru acțiunea militară. Subliniez pentru idioții utili: din punct de vedere etic și legal, istoria nu furnizează cauze drepte de război, doar prezentul. Pe lângă această restricție, decizia de război mai trebui să mai respecte și alte câteva condiții importante:
- Războiul trebuie să fie proporțional, adică efectele sale nu trebuie să fie mai rele decât răul pe care doresc să-l prevină. Nu, un război nuclear împotriva lui Putin nu e proporțional. Bineînțeles, nici agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
- Războiul trebuie să fie ultima instanță. Simplificând puțin, chiar dacă pornim la luptă pentru o cauză dreaptă, trebuie să ne asigurăm că am epuizat toate mijloacele de dialog înainte să atacăm. Nu este un accident că Ucraina și aliații săi occidentali au menținut posibilitatea diplomației până în ultimul moment și chiar și după, punând Rusia într-o poziție precară și moral și legal.
- Războiul trebuie să fie ordonat de o autoritate legitimă din punct de vedere politic. În esență, persoana care ordona utilizarea forței trebuie să fie îndrituită de cadrele legale naționale și internaționale să facă acest lucru.
- Războiul trebuie purtat cu intențiile corecte – sună ridicol, știu, dar ideea principiului este că orice alte motive, fie ele politice sau economice, care duc la această decizie în afara cauzei declarate, fac războiul mai nedrept sau îl pot transforma într-un război nedrept. Mai clar, principiul acesta leagă „pe furiș” obiectivele operaționale ale armatei de cauza dreaptă a războiului.
Principiile jus in bello guvernează modul în care este purtat războiul și au ca scop limitarea pe cât posibil a pierderilor de război, fie ele umane, animale sau artificiale. În bătălia ideală, civilii nu sunt afectați deloc, ostilitățile se termină rapid, cu victime minime chiar și în rândul combatanților, iar cei care se predau au toate drepturile și libertățile respectate. Pe scurt, e vorba de trei principii fundamentale: discriminare, proporționalitate și forță minimală.
Discriminarea se referă la obligația absolută a oricărei armate de a evita orice victime nevinovate. Aici, distincția fundamentală este între combatanți și non-combatanți, statuturi care se pierd și se câștigă în funcție de rolul pe care îl au indivizii în conflict. Este legal și permisibil moral să folosești forța împotriva unor civili înarmați, dar nu împotriva unor soldați dezarmați. De asemenea, un jurnalist cu arma în mână se cheamă combatant și poate fi o țintă legitimă.
Proporționalitatea în acest caz nu are în vedere efectele războiului în general, ci efectele fiecărui foc în particular. Acestea trebuie să constituie un răspuns proporțional la amenințarea inamică. Mai precis, un foc de armă dintr-un sătuc nu justifică folosirea artileriei pentru a rade acel sătuc de pe fața pământului. Forța minimală le cere tuturor celor implicați într-un conflict militar să folosească cele mai slabe capacități de distrugere posibile în atingerea obiectivelor și este o consecință logică a primelor două principii menționate.
Nici dacă își propunea, nu cred că Vladimir Putin reușea să ofere un exemplu mai bun de război cu cauză nedreaptă, complet disproporționat, în care este evident că utilizarea forței nu a fost de ultimă instanță. Putem specula cu privire la intențiile reale a Kremlinului, dar putem fi siguri că niciuna nu a avut vreo fărâmă de bine în ea.
Principiile jus post-bellum au apărut mai recent în etica războiului, mai ales după eșecul Statelor Unite și al aliaților săi în administrarea teritoriilor ocupate din Afganistan și Irak, și guvernează ce se întâmplă odată ce luptele se opresc. Genul de politici care pot fi impuse învinșilor sau obligația de a construi o ordine postbelică în așa fel încât viitoare conflicte să fie evitate sunt doar câteva dintre restricțiile la care trebuie să fie atenți învingătorii.
Seturile de principii pe care le-am descris mai sus sunt independente conceptual unele de altele. Pot exista războaie drepte purtate cu mijloace nedrepte la fel de bine ca războaie nedrepte, purtate ireproșabil. Fiecare aspect al unui război poate fi analizat separat. De pildă, în al Doilea Război Mondial aliații au avut exemplul paradigmatic de cauză justă, dar bombardamentele la scară largă asupra țintelor civile din Japonia și Germania nazistă sunt considerate astăzi totuși crime de război, fiind menite să terorizeze populația civilă. La vremea respectivă, ele nu au putut fi judecate într-o curte de justiție (nici măcar în cazul puterilor Axei fasciste) deoarece lipsea cadrul legal internațional pentru așa ceva, eficacitatea mortală, dar și inutilitatea tactică a războiului aerian împotriva civililor fiind constatate chiar în timpul războiului.
Cauza Rusiei
În măsura în care acceptăm legitimitatea proceselor electorale din Rusia în absența oricărei opoziții politice reale, cred că este destul de clar că, din punct de vedere jus ad bellum, Putin „respectă” doar principiul autorității legitime. Cu privire la cauza războiului, Putin a încercat aproape orice justificare: am citit despre „starea naturală” a Ucrainei ca parte din Rusia, despre un genocid nici în ziua de azi dovedit în estul Ucrainei și despre amenințări inexistente la cea mai sigură frontieră a Rusiei, adică granițele sale vestice. Conform eticii războiului, dar și legislației internaționale, Rusia nu a demonstrat în niciun moment că războiul său ar fi fie și parțial just, cele descrise mai sus fiind fie ficțiuni bolnave de secol XIX, fie minciuni. Chiar și dacă era adevărat că Ucraina era condusă de naziști drogați, Rusia putea să intervină doar dacă exista un pericol real la adresa civililor și dacă epuiza orice cale de dialog.
Nici dacă își propunea, nu cred că Vladimir Putin reușea să ofere un exemplu mai bun de război cu cauză nedreaptă, complet disproporționat, în care este evident că utilizarea forței nu a fost de ultimă instanță. Putem specula cu privire la intențiile reale a Kremlinului, dar putem fi siguri că niciuna nu a avut vreo fărâmă de bine în ea.
Mijloacele Rusiei
Dacă ne uităm la comportamentul Rusiei în conflictele din Georgia și Siria, am putea fi tentați să credem că nerespectarea principiilor jus in bello este literalmente doctrina operațională a armatei ruse. Bombardamentele ruse din Aleppo în sprijinul regimului autocratic sirian sunt un caz paradigmatic de crime de război în care populația civilă este țintită de aviația militară. Ca să fiu foarte clar, Vladimir Putin și generalii săi erau deja moralmente criminali de război, înainte de 24 februarie 2022. Doar justiția internațională a rămas în urmă, cel mai probabil din motive cinice.
În Ucraina, până la momentul scrierii acestor rânduri, avem deja dovezi clare ale nerespectării principiului discriminării, adică civili non-combatanți căzuți victime fie ale indiferenței, fie ale incompetenței soldaților ruși. Surprinzător, în primele zile ale invaziei există chiar niște încercări firave de aderență la principiile forței minimale și proporționalității, probabil motivate de faptul că Rusia și-ar fi dorit să guverneze teritoriile pe care încerca să le ocupe, ceea ce este mai dificil cu o populație neprietenoasă – problemă care în Siria nu se punea. Rezistența epocală a Ucrainei și eșecurile unei armate neobișnuite cu subtilități chirurgicale probabil că au forțat deja schimbarea tacticii către o zonă mai familiară pentru ruși, bombardamentele cu rachete multiple în Harkov din data de 28 februarie fiind o dovadă în acest sens. Aceasta înseamnă că, din păcate, adevăratul potențialul distructiv al armatei ruse urmează să fie pus „în valoare”, eliminând orice formă de proporționalitate sau forță minimală a mijloacelor folosite.
Având în vedere rezistența populară puternică, singurul mod în care Putin își mai poate câștiga războiul ar fi printr-o încălcare flagrantă a principiilor jus in bello — prin terorizarea populației civile. Nu mi-e clar ce l-ar putea opri.
Finalitatea Rusiei
Din păcate, nu putem vorbi încă de principiile jus post-bellum în Ucraina, deoarece conflictul nu s-a încheiat. Până acum însă, Rusia nu s-a arătat niciodată interesată de drepturile învinșilor (pentru că ei nu există, din partea lui Putin am avut doar războaie de pretinsă liberare), iar conflictele înghețate sunt exact ceea ce faci când vrei să te asiguri că o pace stabilă și durabilă este imposibilă. Mai mult, serviciile de informații britanice și americane au avertizat de nenumărate ori că există liste de persoane ce vor fi asasinate odată ce operațiunea militară limitată, cu iz de invazie la scară largă, se încheie. Evident că aceste liste, dacă există, nu au nicio legătură cu vreo formă de dreptate postbelică.
În lumea academică, cazul de manual de război injust era, până mai zilele trecute, intervenția americană din Irak din 2004, mai ales din cauza informațiilor false legate de prezența unor arme de distrugere în masă în arsenalul dictatorului Saddam Hussein care au stat la baza ei. În treacăt fie spus, invazia din Irak a fost folosită foarte des de autocrați precum Putin pentru a justifica încălcări ale legilor internaționale cu privire la conflict.
Nu am nicio îndoială că agresiunea lui Putin asupra Ucrainei îi va lua locul – aproape niciun principiu etic și legal nu este respectat. Cauza lui Putin este nedreaptă moral și în contradicție cu orice normă internațională, mijloacele pe care le folosește ignoră în mod vădit prezența civililor non-combatanți pe câmpul de bătălie, iar după război toate semnele ne arată că, dacă pierd, ucrainenii se pot aștepta doar la represiune și asasinate.
FOTO main: O clădire administrativă din centrul Harkovului, distrusă de bombardamentele rusești. Autor: Pavel Dorogoy
