Partidele politice din România s-au înțeles asupra unui singur lucru: „asistații sociali” sunt o problemă care trebuie rezolvată. Au început cu aceștia un război imaginar, a cărui ultimă etapă e o lege care îi face și mai vulnerabili pe cei mai săraci români. Legea a fost promulgată miercuri.

Imaginează-ți cel mai rău scenariu: îți pierzi locul de muncă. Nu îți mai poți plăti rata. Rămâi fără slujbă, fără locuință, cu datorii și multe frici. Dar cel mai probabil ai prieteni de la care te poți împrumuta, familie la care te poți întoarce până te pui din nou pe picioare. O plasă de siguranță. Nici măcar în acest punct, când ajungi la fundul sacului personal, nu îți poți imagina că o să devii beneficiar de ajutor social. De venit minim garantat (VMG). Cum ar fi, însă, dacă ai rămâne fără orice fel de sprijin?

„Înțeleg că mi se poate întâmpla și mie. Asta ar fi, de fapt, baza statului social. Dar în România, nu există acest tip de gândire, în care ne imaginam că și noi am putea fi beneficiari (de ajutor social) la un moment dat, tocmai din cauza inegalităților extrem de mari din societate”, explică Cristina Raț, lector la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.  

În 20 iunie 2018, toate partidele din România s-au aliniat în spatele unui proiect de lege care modifică radical condițiile pentru acordarea ajutorului social și a cărui expunere de motive are la bază o minciună: „În România există aproape 7 milioane de persoane asistați sociali, adulți și copii. Deși se plâng de sărăcie, mulți dintre aceștia, nu dau buzna când li se oferă locuri de muncă, preferând să trăiască din ajutoare sociale de la stat, decât să se angajeze.” Legea a fost promulgată pe 18 iulie de Klaus Iohannis.

Ce schimbă legea:

1. Oamenii își pierd ajutorul social dacă refuză o singură dată un loc de muncă oferit sau un curs de calificare. Chiar dacă locul de muncă oferit e în afara localității și omul nu are cum să ajungă acolo, pentru că nu există mijloc de transport. Chiar dacă acel loc de muncă e foarte prost plătit. (În varianta anterioară a legii, ajutorul se pierdea la trei locuri de muncă refuzate.) Dacă pierd ajutorul, pot să mai aplice pentru el abia peste 12 luni.

2. Oamenii își mai pierd ajutorul dacă refuză de două ori să presteze muncă sezonieră pentru companiile sau fermele din localitate.

Am stat de vorbă cu doi dintre co-inițiatorii acestui proiect de lege, cu doi sociologi și cu consilierul unui deputat, pentru a înțelege de ce se votează legi pornind de la SF-uri despre realitatea socială din România. Care sunt consecințele pentru sutele de mii de oameni care supraviețuiesc și datorită acestui ajutor social? De ce mitul „asistaților sociali” a prins atât de bine în România și cine profită de pe urma lui?  

Cine are de câștigat?

Agresivitatea anilor ‘90, cu concedieri la scară națională și falimente în lanț, a dus la sărăcie extremă și șomaj. Cine a avut ceva resurse a reușit să meargă la muncă în străinătate, cine nu, a rămas pe buza supraviețuirii, într-o precaritate extremă. Acesta este contextul în care s-a hotărât acordarea unui ajutor social în 1995. Pentru a ajuta oamenii să nu moară de foame.

Era gândit ca un ajutor pentru șomerii de lungă durată care nu mai erau acoperiți de sistem, explică Cristina Raț.

Legea venitului minim garantat (VMG) din 2001 a venit în continuarea legislației din 1995. Avea la bază ideea de solidaritate socială. Ca formă, semăna cu programele sociale din alte țări, denumite generic „minimum income schemes”.

Ideea de bază era să sprijini oamenii cei mai săraci cu un venit minim, pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața muncii.

Dar programul a început să fie criticat, iar săracii blamați pentru propria sărăcie. Presa a fost inundată de știri false despre milioanele de asistați. Beneficiarii de VMG au devenit, în mass-media, „asistați sociali”, „delăsători”, „bețivi”. Un fel de baubau colectiv care ținea România în loc.

„VMG-ul este atacat tocmai pentru că de VMG beneficiază numai oamenii extrem de săraci care nu au eficacitatea politică de a se exprima și de a-și apăra dreptul”, spune sociologul Dani Sandu.

Atacul asupra venitului minim nu e un fenomen izolat la România. Și nici unul nou. E un discurs răspândit în Occident, care își are originea în darwinism-ul social de final de secol 19, care spune că cei mai puternici supraviețuiesc, iar cei care eșuează, o fac din cauza că sunt inferiori, adaugă Sandu.

Modificări recente ale legii întăresc acest discurs anti-asistați, crede sociologul „E un mesaj eminamente politic. România stă prost pentru că sunt foarte mulți leneși”, spune Sandu. Pentru partidele de guvernare, mai ales PSD, descris foarte des ca partidul votat de săraci, este o modalitate de rebranduire ca un partid care sprijină mediul de afaceri.

„Viziunea Ministerului Muncii merge de acum înainte pe linia de a nu îi mai susține pe cei care nu vor să muncească, deși au capacitatea de a o face și de a-i sprijini pe cei care doresc să aibă un loc de muncă, dar pentru a sprijini și mediul de afaceri”, a scris Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii și al justiției sociale, pe pagina ei de Facebook, în 19 iunie.

Anul trecut am făcut mai multe interviuri într-un sat din Dolj cu beneficiari de ajutor social. O femeie mi-a povestit că soțul ei a lucrat la fabrica de anvelope din Caracal până la mijlocul anilor ‘90. Fabrica fost cumpărată de la stat de fotbalistul Gică Popescu în 2001, care nu a reușit să o țină în funcțiune și a vândut-o ulterior. Acum este închisă. Soțul s-a angajat apoi la fermele din Ocolna, un sat din Dolj, până s-au închis. Acum mai lucrează uneori cu ziua pe la oameni din sat. „Atunci, lumea își mai săpa pământul, ne mai lua la sapă. Acum, își erbicidează, dau cu tractorul. Aștepți la poartă, unde să te duci? Și, dacă te cheamă, zice, mamă, e pensia mică, dacă o fi, vă mai dau și eu un sac de grâu.”

Am întrebat-o pe femeie cum e pentru ea să audă toate știrile despre „asistați sociali”.

„Și dacă ne-ar deranja, cu cine am putea vorbi? Degeaba spunem că sunt leneși, că sunt puturoși, da’ nimeni nu știe pe dinăuntrul lui. Poate nu poate. Că au fost cazuri în care ziceam, bă, ăsta poate să muncească, da’ nu vrea. Și au fost cazuri. Da' înăuntrul lui. Și Ioan ăsta de l-au îngropat alaltăieri. El, săracul, de muncit, a muncit, așa cum a muncit, da’ nu l-a știut nimeni pe dinăuntru. Sau cum a fost Marian, el săracu’ a muncit, da’ când l-au dus la spital i-au zis că și cu 20 de ani mai în urmă dacă îl ducea, tot nu îl mai vindeca. Mie îmi spune organismul meu când pot să muncesc și când nu pot. A vrea și a putea nu e totuna.”

Măsuri punitive

În afară de mesajul simbolic, noile modificări leagă și mai tare beneficiarii de VMG de primari. E chiar o formă de înrobire, explică Sandu. În afara de orele de muncă în folosul comunității, beneficiarii vor fi obligați să presteze muncă sezonieră pentru fermele din localitate.

La două refuzuri ale acestor activități sezoniere, nu mai primesc VMG-ul. Să zicem că un prieten bun al primarului are o fermă, iar prietenul are nevoie de zilieri. Ca să primești ajutorul social în continuare, trebuie să muncești ca zilier la ferma acestuia. Poți refuza o dată, dar a doua oară ți se suspendă ajutorul social.

Proiectul legislativ actual nu face decât să amplifice ceea ce s-a început în 2011 cu legea privind munca zilieră, spune Cristina Raț. Aceasta le permitea angajatorilor să lucreze cu zilieri fără să le plătească contribuțiile la asigurările de pensii, șomaj sau sănătate. „Forța de muncă a unei persoane nu este ceva care se reface în mod automat. În timp se consumă”, explică Raț. Iar acești zilieri, la capătul unor ani de muncă, se trezesc fără șomaj, pensie sau asigurare de sănătate.

Ca oamenii să muncească, nu e suficient să vii cu măsuri punitive. E nevoie de lucruri simple, dar esențiale, cum sunt mijloacele de transport sau cursurile de calificare. Degeaba ți se oferă un loc de muncă în orașul vecin, dacă tu nu ai cum ajunge acolo.

„Inițiatorii acestei legi au impresia că dacă reduci asistența socială tu crești numărul de slujbe. Ei cred că asta se întâmplă în mod magic, fermecat, indiferent de contextul în care politicile respective sunt aplicate. Nu contează că, de fapt, nimeni nu refuză slujbe. Tu consideri în continuare că dacă tai din VMG oamenii o să se angajeze mai repede”, spune Sandu.

Inițiatorul proiectului de lege, deputatul ALDE Ștefan-Alexandru Băișanu, a comentat că datele prezentate de Vasile nu sunt adevărate. Practic, a contestat cifrele de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Singura comisie care a dat aviz negativ proiectului de lege a fost Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale. „E logic, de fapt, pentru că un principiu fundamental ca un drept (cel la ajutor social) nu poate fi condiționat de renunțarea la un alt drept (cel de a alege locul de muncă)”, spune Cristina Raț, de la Facultatea de Sociologie din Cluj-Napoca.

„Când ne construim o casă, facem un studiu de fezabilitate. Vedem dacă pământul acela rezistă”, adaugă Raț. „Atunci când facem o schimbare de politică socială ne imaginăm, pur și simplu, că este corect”.

Politicienii din România văd politica socială ca ceva ce ține de o ordine morală, pe care o înțeleg caricaturizat, „în care tu ești binevoitor, caritabil, faci diferența între săracii care „merită” ajutați și ăia care nu, și într-un discurs moralizator, tu redistribui discreționar”, explică aceasta.

Dar politica socială nu e caritate. Nu e mila unui boier care dă câțiva galbeni săracilor dacă sunt băieți buni. E un mecanism care, cuplat cu economia, ar trebui să genereze și să asigure o viață decentă oamenilor. Ca și în economie, când luăm decizii de politică socială, e nevoie de înțelegerea mai profundă a fenomenului, adaugă Raț. De date, de studii. „Cine sunt cei săraci, ce studii sunt despre ei, cine sunt acești oameni? Cum au ajuns ei în sărăcie?”

Dar ce faci când datele nu interesează pe nimeni?

Cum trăiești „mulțumitor” cu 142 de lei pe lună

La câteva zile după adoptarea proiectului de lege în Camera Deputaților, i-am sunat pe doi dintre cei patru co-inițiatori. I-am întrebat din ce raport au luat cifra de șapte milioane de asistați sociali, menționată în expunerea de motive.

Este una dintre cifrele rostogolite de ani de zile în presă. Și o invenție totală. În România, erau în jur de 205.000 de familii beneficiare de VMG în mai anul acesta, conform datelor de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale. De 34 de ori mai puțin decât apare în expunerea de motive.

„Nu am băgat-o eu. A băgat-o titularul, care e domnul Băișanu”, a răspuns deputatul ALDE Dumitru Lovin.

„Poate este o greșeală materială, o eroare materială. Dar s-a făcut referire la cei aproximativ 270.000 care de ani de zile primesc ajutoare sociale fără să presteze nicio muncă”, a spus deputatul ALDE Marius-Gheorghe Surgent.

Când i-am întrebat care e valoarea venitului minim garantat, nici unul nu a vrut/știut să răspundă.

„Doamnă, stimată doamnă, indiferent cât primește pe lună. Nu discutăm suma cât primește pe lună”, a spus Lovin. „Nu suma e importantă. Important e că oameni care pot să muncească tre’ să muncească. Asta e problema.”

„Undeva cu alocațiile de copii pot să ajungă undeva la 1.800- 2.000 de lei”, a răspuns Surgent. Când am insistat care e valoarea VMG-ului, a spus: „Domnișoară, dacă vă mai interesează ceva date despre proiectul de lege vi le dau cu drag. Dacă nu, vă mulțumesc de telefon.”

Venitul minim garantat este de 142 de lei pentru o persoană, 255 lei pentru o familie cu două persoane, 357 de lei pentru o familie formată din trei membri, 442 lei pentru o familie cu patru persoane și 527 lei pentru o familie cu cinci membri.

„Nu am spus că trăiesc mai bine. Eu am spus că trăiesc mulțumitor din aceste ajutoare sociale. Trăiesc la fel cum trăiește unul care muncește”, a spus Surgent.

Imaginează-ți cum e, și dacă e posibil, să trăiești cu 142 de lei pe lună. Sau 4.7 lei pe zi.

Cu banii ăștia îți permiți 142 de franzele pe lună. Sau îți plătești utilitățile și nu mai mănânci nimic. Sau îți iei un abonament de tren lunar și nu mai mănânci nimic.

„Cum să spun. Înainte (de ‘89) nimeni nu a murit de foame. Da’ nici nu pot să spun că am trăit. Ce ni s-a dat aia am mâncat. Dar nici nu am murit de foame. Ne duceam la București, am luat pâine. Da’ de foame nu am murit. Că ăsta era principalul. Și în ziua de azi. Dacă ai ce mânca, asta este averea”, mi-a spus femeia din satul din Dolj, beneficiară de ajutor social.

De-a lungul anilor, valoarea ajutorului social a rămas aproape nemodificată, în timp ce salariile au crescut semnificativ.

În 2001, venitul minim garantat pentru două persoane era de 1.134.000, în timp ce salariul minim brut era de 1.000.000. Erau aproape identice.

În 2018, VMG-ul pentru o familie de două persoane este de 255 lei, în timp ce salariul minim brut este de 1900 lei. Adică de peste șapte ori mai mare.

Cine sunt, de fapt, „asistații”?

Discursul de „criminalizare” a săracilor s-a cristalizat în 2010, în perioada măsurilor de austeritate, când salariile celor din sistemul public au fost tăiate cu 25%, explică Cristina Raț.

„Acest discurs în care persoanele sărace sunt prezentate ca fiind delăsătoare și nemerituoase e, de fapt, un discurs care nu vizează în esență persoanele sărace, deși are consecințe asupra lor, ci vizează clasa muncitoare. Ceea ce urmărește e să distanțeze clasa muncitoare, care lucrează pentru venituri mici, față de această categorie (a „asistaților sociali”), prezentând-o ca fiind fundamental diferită de noi, de cei care suntem săraci și cei care lucrăm.”

Este o modalitate de a desolidariza persoanele care lucrează pe salariul minim pe economie, dar cu contracte de muncă, de cei care combină munca precară (de zilieri, în agricultură, la reciclat deșeuri) cu o formă de ajutor social. Munca celor din a doua categorie este prezentată ca fiind inutilă, spune Raț. Asistații nu muncesc, auzim la teve. Dar în realitate, ca să supraviețuiască, cei mai mulți beneficiari de VMG combină munca zilieră cu ajutorul social și, uneori, cu munca sezonieră în străinătate.

Dar dincolo de miturile despre „asistați”, cine sunt acești oameni? Cele câteva analize existente ne arată că sunt oameni cu foarte puțină educație, cu probleme de sănătate, din comunități rurale. Altfel spus, oameni care nu au șanse la alt tip de muncă decât munci precare.

O treime dintre beneficiari au doar opt clase, arată „Studiul sociologic privind venitul minim garantat” din 2009 făcut de Gallup pentru Banca Mondială. Peste 21% dintre ei au doar patru clase, iar 13% sunt fără niciun fel de școală.

Trei pătrimi din numărul total de beneficiari stau la țară, conform unui studiu din 2013, al Comisiei Europene.

„Ceea ce mi se pare important să înțelegem e că viața acestor oameni este marcată de maximă insecuritate, de riscuri. De faptul că locuiesc în condiții improprii și uneori fără forme legale. Oricând se poate îmbolnăvi cineva din familie și nu au bani suficienți. Atunci ceea ce oferă VMG-ul este o minimă securitate. O asigurare de sănătate și o sumă de bani minimă, dar care vine lunar”, spune Cristina Raț.

Unul dintre cele mai importante beneficii ale VMG-ului este asigurarea de sănătate, conform studiului Băncii Mondiale din 2009. În lipsa acestui ajutor social, oamenii nu prea au acces la servicii medicale.

Cele două Românii

După aderarea la UE, economia a început să crească, însă nu pentru toți românii, explică sociologul Dani Sandu.

Veniturile celor mai săraci oameni din România nu s-au mărit aproape deloc în zece ani, de la intrarea în UE. În schimb, tot restul populației a crescut ca nivel economic. De aceea, rata de disparitate între cei mai săraci și cei mai bogați este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, explică Dani Sandu. „Societatea crește foarte mult. Dar cresc numai primii 60-70% din populație. Cei mai de jos nu se schimbă, nu se plimbă.”

Tinerii care s-au născut în locuri ca București, Brașov, Cluj sau Timișoara au reușit să dobândească locuri de muncă globalizate, bine plătite, chiar dacă nu au excelat foarte tare în educația lor. Au călătorit și au devenit tot mai europenizați, spune Sandu.

În paralel, „total ascuns de ochii acestora, 50-60% din populație, oameni care se nasc cu mult mai puține posibilități, ei nu au reușit să facă nimic, chiar dacă au excelat în unele condiții. Ce s-a întâmplat a fost această separație. În lipsă de alt titlu, o să le zic cele două Românii. Ai această populație extrem de europenizată, middle-class, globalizată care nu înțelege că restul populației nu a avut oportunitățile tale și practic îi judecă după aceleași criterii după care se critică pe sine.”

Filosoful John Rawls propunea următorul exercițiu. Pentru a organiza o societate într-un mod just, ar trebui să ne imaginăm că suntem în spatele unui Văl al Ignoranței. Și să ne întrebăm cum am vrea să arate lumea în care trăim, dacă nu am ști absolut nimic despre șansa pe care o vom primi în viață, în ce mediu vom nimeri, ce privilegii sau ce personalitate vom avea.

Dacă te-ai naște din nou, și nu ai ști dacă vei ajunge într-o familie beneficiară de VMG sau într-o familie de politicieni, ce mecanisme ai vrea să existe care să te ajute să duci o viață decentă?

---