Pe drumul dintre Harkiv și Izium sunt tancuri distruse și mașini ale civililor arse. Pe marginea drumului e plin de crengile copacilor rupți de explozii. Lângă pozițiile de luptă ale rușilor au rămas cutii de mâncare goale cu inscripția Armata Rusiei.
De la începutul lui septembrie, ucrainenii au eliberat zona Harkivului de sub ocupația rusească - armata rusă o ocupase aproape în totalitate de la extinderea războiului la nivelul întregii țări la final din februarie. (Războiul din Ucraina a început, de fapt, cu invazia și anexarea ilegală a Crimeei în februarie-martie 2014). După ce invadatorii s-au retras din Harkiv, au fost descoperite gropi comune și a devenit evident că armata rusă torturase civili ucraineni. Am mers prin teritoriile eliberate ca să documentez viața de zi cu zi a civililor din estul Ucrainei și să arăt ce a lăsat în urmă armata Rusiei.
𝐀𝐓𝐄𝐍𝐓̦𝐈𝐄: Material cu potențial impact emoțional.
*
Șase luni de ocupație și de lupte pentru eliberare au afectat situația umanitară din regiune. Oamenii nu au gaz, curent electric sau linii telefonice. Apă au doar din fântâni și fac focul cu lemne ca să-și gătească cina. Reconectarea utilităților va dura. Toată zona e minată, sunt multe obuze neexplodate în câmpuri și prin păduri. Înainte de începerea lucrărilor, căutătorii de mine trebuie să curețe teritoriile eliberate.
În satul Brigadirovka, care a fost ocupat de ruși la începutul lui martie, oamenii trăiesc în continuare - nu au vrut să evacueze, se tem să-și lase casele și să plece în necunoscut. Elena, care a stat tot timpul aici, îmi spune că în timpul ocupației oamenii au fost nevoiți să-și îngroape singuri rudele. „Au murit mulți bătrâni aici în sat, din cauză că nu mai aveau medicamente și era foarte frig. Rudele și vecinii le-au făcut coșciuge din lemn. Le tapițau cu așternuturi, ca să fie cumva frumoase, mai umane. Bătrânii au fost îngropați în grădinile lor.”
A rămas totuși cineva neîngropat în Brigadirovka: șoferul unui vehicul armat rusesc care a intrat cu toată viteza în casa unor civili din sat. Mașina a luat foc și șoferul nu a mai apucat să iasă. Cei doi colegi ai lui au reușit să fugă, dar nu l-au scos și pe șofer. Mașina e și acum acolo în curte, lângă casa distrusă. Înăuntrul ei e corpul ars al unui soldat rus, din care au mai rămas doar dinți și oase carbonizate. Oamenii trăiesc în apropiere.
Elena își amintește că de cum au intrat în sat, rușii au adunat toți bărbații și i-au dus undeva, nimeni nu știe unde, ca să-i interogheze. I-au ținut câteva zile. „Îi căutau pe ucrainenii care au apărat Donbasul din 2014. Majoritatea bărbaților s-au întors din captivitate, dar unii nu au mai apărut niciodată. În gândurile noastre ei sunt vii, sperăm că se vor întoarce în curând, dar avem tot mai puține speranțe. Nu mai știm nimic de ei de șapte luni. ”
Se formează cozi în jurul mașinilor cu care voluntarii din Harkiv aduc ajutoare umanitare în satele și orașele eliberate. Oamenii cer medicamente, mâncare, produse de igienă personală și de curățenie pentru casă. Copiii nu au mâncare și scutece, au nevoie de haine groase. Mulți voluntari merg în orașele care sunt încă bombardate, ca să îi evacueze pe răniți și pe bolnavi. Înainte de război, voluntarii aveau afaceri, erau muzicieni, jurnaliști sau fotografi, designeri sau bucătari. Acum șapte luni totul s-a schimbat. Au renunțat la profesiile lor ca să-i ajute pe cei afectați de atacul rușilor.
**
Eliberarea orașului Izium e printre cele mai importante realizări ale armatei ucrainene. E un centru important pentru transporturi, prin care armata rusească controla o parte mare a regiunii Harkiv. Cu armele și proviziile pe care le-au transportat în Izium rușii au atacat Harkivul și Donețkul. Când armata ucraineană a recăpătat controlul asupra orașului, avansul rușilor a fost oprit - s-au retras și continuă să se retragă.
Oamenii din Izium au fost avertizați să părăsească orașul, pentru că nu vor avea cum să se încălzească la iarnă. Mulți speră că își vor putea încălzi apartamentele cu electricitate, dar orașul în continuare nu are curent electric.
O familie gătește borș pe foc în fața unui bloc cu cinci etaje, copiii aleargă și se joacă cu un câine pe care l-au adoptat în timpul războiului. Unul din băieți se dă pe bicicletă printre casele distruse. Într-un mic apartament trăiesc bunica, fiica și soțul ei, cu cei doi copii ai lor. Casa bunicii a fost distrusă de o rachetă, așa că s-a mutat în apartamentul fiicei. Au geamurile acoperite de plastic. Apartamentul lor a supraviețuit miraculos bombelor care au explodat în apropiere, a rămas doar fără geamuri în urma valurilor de explozii.
„Când totul a început să explodeze la începutul lui martie, stăteam cu băieții pe podea în subsolul blocului. Stăteau lipiți de mine și tremurau. Îi îmbrățișam, le acopeream urechile. Nu plângeau, dar tremurau foarte tare. Nu voi uita niciodată cum dârdâiau copiii mei de frică și nu îi voi ierta niciodată pe ruși. Să îi scoată armata noastră de pe pământul nostru cât mai repede.”
Pe o bancă sunt cutii cu muniție rusească - rușii au abandonat totul aici când s-au retras. Unii oameni fac focul cu ele când gătesc, alții pun secara pe care o vor planta la anul să se usuce în ele: oamenii au nevoie de pâine.
Lângă Casa de Cultură, paznicul Iuri își fierbe apă într-un ceainic pe foc. A adunat bucăți dintr-o rachetă care a explodat în apropiere și a deteriorat clădirea. Păzește în continuare Casa de Cultură, împreună cu un electrician. Au reușit să curețe singuri de moloz sala de spectacole. Iuri se teme că clădirea va fi imposibil de restaurat, mai ales după ce trece prin iarnă așa - acoperișul e distrus, nu va rezista zăpezilor care vin, iar podeaua de lemn se va distruge la primăvară, când se topește zăpada. Iuri lucrează la Casa de Cultură de 20 de ani.
„Îmi place să muncesc, măcar așa pot face ceva cu mâinile. Nu pot să stau acasă și să aștept. Când rachetele rușilor ne-au distrus casele, a doua zi am ieșit toți vecinii să căutăm prin ruine după victime. Era plin de morți - bătrâni, copii, femei, bărbați. Câți mai sunt oare încă îngropați sub dărâmături? Fără echipament special nu poți ridica plăcile mari de beton, iar rușii nu ne-au dat nimic. A trebuit să spargem, să luăm piatră cu piatră ca să scoatem oamenii de acolo. ”
***
Armata rusă a decis ca morții să fie duși într-o groapă comună, la marginea orașului. Au vorbit cu singurul om rămas la casa funerară. Îl cheamă Vitali. Ca să nu se declanșeze o epidemie din cauza cadavrelor în descompunere care erau peste tot, l-au pus pe el să adune toți morții și să îi ducă în cimitir. Armata rusească i-a adus la casa funerară pe cei pe care i-au torturat până au murit. Coșciugele s-au terminat imediat, așa că morții au fost înveliți în cearșafuri sau au fost puși direct în pământ. Groapa comună a fost descoperită după ce a fost eliberat orașul. Au fost exhumate 447 de corpuri. Multe dintre ele aveau semne de tortură: mâinile legate la spate, un bărbat cu scrotul tăiat. Mușchii se desprindeau de pe os, expunând astfel mandibulele.
Cimitirul improvizat e într-o pădure. Pe drum e un miros plăcut de pini, dar cum te apropii nu mai poți respira, miroase puternic a cadavru. În pădure au rămas bordeiele armatei ruse și, ca peste tot, cutiile de mâncare ale soldaților, fortificațiile de lemn pentru echipament și tranșeele.
Din pământ ies cruci improvizate din plăci de lemn. Unele sunt inscripționate cu nume și dată, altele au doar un număr, data morții și sexul. Vitali a făcut tot posibilul să păstreze orice informație a putut să găsească despre morți. În jurul mormintelor sunt experți criminaliști și anchetatori. Exhumările din Izium au fost coordonate de aceiași specialiști care au investigat crimele rușilor împotriva ucrainenilor din Bucea, în regiunea Kyiv.
Salvatorii sapă și scot cadavre aproape complet descompuse. Criminaliștii apoi examinează corpurile, fac poze, și documentează totul. După procesul ăsta, corpul e pus într-un sac negru și dus într-o parte, unde zac deja zeci de saci negri. Mai târziu vor fi duși la Harkiv pentru examinare, ca să fie determinată cu precizie cauza morții- majoritatea morților sunt sub pământ din martie, când armata Rusiei a atacat orașul cu bombe aeriene și foc de artilerie.
Salvatorii sapă cu schimbul, tușind din cauza mirosului. Când un schimb pleacă, vin alții. Lucrează cu mască de protecție și cu costume speciale. Când iau o pauză se retrag în pădure și fumează mult.
Toată exhumarea le-a luat o săptămână. Din cei 447 de morți, 5 erau copii. 22 de soldați. Restul sunt civili din Izium. Încă nu s-a stabilit numărul total al victimelor - în oraș mai sunt încă două gropi comune.
Armata rusă nu le-a dat voie oamenilor să vină la mormintele celor dragi. Doar după eliberarea orașului au putut să-și viziteze copiii, părinții, soțiile, soții.
****
