Perne, mănuși de menaj, căciuli, fulare, folii de plastic, saci de gunoi, un arsenal întreg de obiecte banale ajută actrițele să creeze un univers păsăresc colorat în Rața. Produs în cadrul proiectului „Drama 5. Ediția a VIII-a”, cu un text (cred că) de debut vioi și proaspăt al Cleopatrei Constantinescu și în regia inventivă a lui Dragoș Alexandru Mușoiu, Rața este un spectacol despre angoasele și durerile maturizării, despre feminitate și corp, naștere și creștere, norme sociale și standarde de frumusețe, alegeri și obligații. Rața e o joacă revigorantă, creativă în a imagina personaje non-umane (păsări de apă și aer, dar și mamifere, aici lilieci) într-o fabulă despre cum să-ți găsești locul dincolo sau dincoace de tiparele sociale, o călătorie către sine prin explorări curioase, eșecuri și prietenii ocazionale, singurătate, teamă, testarea puterilor și a limitelor proprii, acceptarea de a fi diferit și stigmatizare, adică un parcurs identitar prin care trece, în variate feluri, orice ființă umană.
Spectacolul spune povestea unui pui de rață dintr-o familie tradițională înaripată ce împrumută, desigur, caracteristici umane. Bărbatul familiei are atitudini de patriarh, dar la un moment dat o ia la picior prin alte cuiburi. Femeia educă puii în spiritul obedienței sociale: lecții de scufundare, vânare, măcănit și reproducere, că la atât se reduce existența pe lac. Dar ca în orice poveste și ca de multe ori în viață, există un pui diferit de ceilalți, pentru care tiparele sociale sunt prea rigide și aspirațiile familiale prea joase așa că ea/el face lucrurile altfel, refuză alinierea la norme, vrea să-și depășească statutul predestinat și să evadeze din zona domestică. Puiul nu se simte bine în pielea lui și nici nu știe încă cine e ea/el, dar știe că nu-i place să-i spună alții cum să fie și ce să facă. Nu apucă să părăsească voluntar cuibul matern căci ea/el devine rața neagră a familiei din cauza refuzurilor continue de a conforma ordinii lumii și este expulzat/ă.
Este interesant cum textul identifică cu acuratețe punctele de presiune socială. Puiul de rață nu se revoltă, nu este un rebel vocal, se simte doar confuz, pune întrebări și are ezitări, chestionează normele existenței nu neapărat ca să le conteste, poate doar ca să și le asume conștient. Ceea ce îi deranjează pe ceilalți la ea/el este tocmai îndrăzneala de a nu fi obedient/ă, de a pune la îndoială ceva ce există dintotdeauna, de încerca și altceva, în afara normelor impuse. După ce puiul își termină călătoria prin lume, care este, de fapt, o călătorie către sine, ea/el va reveni în comunitatea din care a plecat, fie că se va supune regulilor acesteia, fie că nu. Dramaturga și/sau regizorul au această intuiție bună, de a arăta că ceea ce a câștigat puiul în autocunoașterea sa nu este revolta anti-socială, ci vocea proprie, capacitatea de a-și susține ideile și de a fi auzit. Puiul a devenit o persoană, a căpătat personalitate și se impune ca atare. Ce va face ea/el în cadrul sau dincolo de comunitate, dacă va dori și va avea forța de a produce schimbări, asta va fi, poate, într-un alt spectacol.
Prima reușită în Rața este textul care integrează organic idei, comentarii politice și experiențe ale maturizării într-o fabulă. A doua reușită este configurarea performativă a universului păsăresc, crearea unei panoplii de personaje animaliere cu mijloace aparent reduse, elemente de costum și recuzită banale (meritul lui Mihai Păcurar) și o muncă revigorant de creativă la construcția coregrafică a păsărilor (meritul lui Dragoș Alexandru Mușoiu și a unei echipe imbatabile de actrițe – Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana-Maria Marin, Alina Mișoc, Paula Seichei). La prima sa colaborare cu Reactor, Ana-Maria Marin este perfect distribuită în rolul puiului de rață. Cu o expresie confuz-bosumflată tot timpul, ea creează un personaj un pic defazat de celelalte (nu e integrat în comunitate) ceea ce îl face să pară deopotrivă stângaci și stingher. Un imaginar bogat și inventiv transformă corpurile, mișcările, acțiunile coregrafice într-un microcosmos aviar care amintește ca arhitectură a mișcării de modul cum Crystal Pite a creat fauna din Drive your plow over the bones of the dead de la Complicité.
Masculinitatea toxică a cocoșilor este redată prin bile supradimensionate expuse (fluturate) ostentativ în fața găinilor. Procesul venirii pe lume se negociază între abilități fizice (un fel de exerciții de stretching) și epuizarea emoțională. Colonia de lilieci suspendați generează un spațiu dark, în care suspansul testează maturizarea puiului de rață. Se lucrează la bară, în fața oglinzii, care este elementul major din fundal, expus pentru a reflecta publicul. E despre voi, zic creatorii, chiar dacă ne jucăm aici cu rățuște și rățoi. Nimic mai uman decât zbaterile puiului de rață de a se găsi pe sine și de a-și găsi un loc în lume, decât idiosincraziile tuturor celor cu care vine în contact, cu adevărurile lor personale și înțelepciunea lor „absolută”. Ceva din peregrinările rățuștii – diminutiv infantilizant pe care în final puiul îl respinge cu hotărâre – și din întâlnirile ei cu livratori de formule „perfecte” de integrare sau de revoltă socială amintește de parcursul lui Pinocchio, deviat și el de la norma socială, adică de la școală, către aventuri care îl duc la autodescoperire identitară (prin maturizare, păpușa de lemn devine ființă umană).
Pe acest traseu al maturizării, între ieșirea din goace și construcția cuibului, puiul are o serie de experiențe formatoare care îl obligă să se reevalueze continuu, să treacă peste nesiguranțe și să-și asume feminitatea, să se împace cu corpul său și să se simtă bine în el. Iar împăcarea se va face complet dezinhibat. Remarc la Reactor o preocupare de la lucra / gestiona nuditatea pe scenă. Rața este al doilea spectacol creat toamna trecută, după Partea 2. Puterea, regia Petro Ionescu, în care corpul nud, parțial sau integral, devine expresie a unor idei politice. În ambele, zona de disconfort este inclusă, pentru că proximitatea publicului – spațiul Reactorului este mic și oriunde se vor juca spectacolele, ele vor reproduce relația apropiată cu spectatorul – poate fi intimidantă, prin urmare a fost nevoie de curaj din partea actorilor. În Rața (ca și în Partea 2. Puterea), actrițele au dozat bine umorul, ca adjuvant în dezamorsarea tensiunii. De altfel, comicul face parte din osatura spectacolului, se regăsește în construcția flamboaiantă a personajelor din elemente derizorii, în tonul acestora, în situațiile scenice.
Creat cu o exuberanță imaginară și jucat cu aplomb, umor și dezinhibare, Rața este un încântător spectacol al creșterii, identității și maturizării, al dificultății de a fi femeie și al găsirii sinelui. Rața este o declarație de nesupunere față de tiparele sociale fără să fie neapărat și una de revoltă.
Următoarele reprezentanții sunt pe 3, 4 și 23 februarie. Biletele sunt disponibile aici.
Foto main: Roland Vaczi
Reactor de creație și experiment Cluj
Rața
De Cleopatra Constantinescu
Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Scenografia: Mihai Păcurar
Muzica: Radu Dogaru
Asistentă de regie: Irina Caraulă
Cu: Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana-Maria Marin, Alina Mișoc, Paula Seichei
