Am fost educați de societate să nu ne vedem rasa, ci să o construim pe baza discriminării altora.
La PROtevelionul 2022, actrița Carmen Tănase a intrat în pielea Flăcăricăi, personaj consacrat de ea în telenovelele „Inimă de țigan” și „Regina”, și i-a făcut pe toți să râdă. E amuzant ca o româncă albă să se îmbrace în femeie romă și să spună că de când cu COVID-ul „afacerile” merg mult mai ușor pentru ț*gani pentru că toți paznicii verifică doar măștile la ieșirea din magazin și nu își mai bat capul cu gențile Prada „ciordite” sub fuste. Tot studioul, plin de îndrăgite vedete ale României precum Ana Lesko, Horia Brenciu sau Mihaela Rădulescu, a râs cu lacrimi atunci când au auzit-o pe Flăcărica făcându-i declarații de dragoste lui Donald Trump, sau când a vorbit despre cum și-a numit „puradeii” Booster și Delta. Două milioane de români s-au uitat la PROtevelion, cel mai urmărit program din acea noapte. Iar înregistrarea pe Youtube cu Flăcărica a făcut, în mai puțin de-o săptămână, peste 150.000 de vizualizări.
Articolul 2, alineatul 1 și articolul 15 din Ordonanța Guvernului 137 din 2000 include gesturile astea în categoria celor ofensatoare și ilegale, când au „scopul de a atinge demnitatea ori de a crea o atmosferă de intimidare, ostilă, degradantă, umilitoare sau ofensatoare”. PROtevelionul a respectat însă o altă regulă: cea după care romii nu sunt invitați aproape niciodată la petrecerile românilor gadje (ne-romi în limba romani), nici măcar pentru a-și (re)prezenta cultura. Romii nu au niciun muzeu relevant sau monument în țară, și istoria lor nu se predă la școala. Ei nu sunt invitați nici la emisiuni radio sau tv decât dacă subiectul are de-a face cu etnia, aproape întotdeauna ca să ofere scuze în numele etniei pentru cine știe ce „deviere” — cel puțin din punctul de vedere al populației majoritare — de comportament. Cu toate astea, nouă, românilor albi, ne place să râdem de ce ne închipuim noi că sunt ei, adică de stereotipuri.
Ca să fii rasist nu trebuie neapărat să fii o persoană rea. Evident, până și oamenii cei mai progresiști și care vor să existe incluziunea perpetuează discriminarea. Acest tip de proiect consolidează locul precar, plin de inegalități și nedreptăți istorice pe care romii îl dețin în societate.
În Balcani, rasismul s-a internalizat sub forma discriminării etnice și a naționalismului etnic care caracterizează și diferențiază această parte a continentului. Totuși, spre deosebire de țări ca Serbia sau Croația, în România rasismul a fost baza pe care a fost clădită viața economică și socio-politică a acestor locuri. Totul a început cu sclavia romilor, un subiect în continuare ignorat sau ascuns.
Deși sclavia a fost abolită de jure în 1856, după ce-a existat 500 de ani la noi, romii au continuat să fie marginalizați și discriminați – lucru care le-a dat permanent un loc mai puțin uman, al „celuilalt” în societatea românească.
Este un fapt cunoscut istoric (și evident) că romii au încercat să se integreze și să se asimileze în cultura albă românească pentru a-și asigura dreptul la viață, pentru a se feri de ură și violență. De exemplu, familiile rome erau dispuse să plătească chiar și un cal pentru a cumpăra o ie românească, un gest care simboliza asimilarea lor în cultura albă românească. Viața lor depindea de asta atunci, iar această dorință de asimilare la cultura albă este încă prezentă în societate. Mulți romi își ascund etnia pentru a se proteja de discriminarea și violența rasistă cu care sunt tratați de către românii albi.
Pandemia doar a înrăutățit situația. O publicație românească susținea că romii sunt imuni la coronavirus deoarece trăiesc în mizerie. Un studiu al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie din 2020 arăta că 80% dintre românii albi acceptă folosirea forței împotriva romilor de către stat, 2 din 3 români albi sunt rasiști față de romi, iar 10% din populația intervievată consideră că romii au adus coronavirusul în România. Cu toate astea, nicio instituție publică din România nu a făcut niciodată un efort oficial de a arăta nivelul rasismului printre românii albi majoritari, pentru că o realitate trebuie conștientizată pentru a fi depășită.
Romii sunt în continuare cel mai segregat și marginalizat grup din țară, arată un sondaj al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. Odată cu intrarea României în UE, Comisia Europeană, EU Roma Framework și alte 27 inițiative au abordat discriminarea cu politici care se referă la disparitățile economice, excluderea și integrarea romilor în societatea majoritara albă. Dar ele rămân doar pe hârtie. Aceste informații nu sunt accesibile și nu aparțin discursului public servit de mass-media sau de învățământul de stat.
Mai mult, eforturile oficiale de ameliorare a situației se adresează comunităților de romi, nu populației albe majoritare, sugerând că ei sunt singurii responsabili pentru statutul lor în societate. După cum scrie și cercetătoarea romă Magda Matache, norma acestor intenții este una imperialistă, de „educare” a romilor „înapoiați”, de asimilare și integrare în jumătatea mai bună, a românilor albi și identitatea lor națională albă. Unul dintre programele implementate de Comisia Europeană încearcă să îi convingă pe romi să se înscrie la școală, mai degrabă decât să se concentreze pe rasismul albilor care reprezintă una din cauzele absenței romilor din școli. Această inacțiune a guvernului în abordarea educației membrilor albi ai societății întărește un dezechilibru de putere pe bază de rasă între românii romi și cei albi.
Ce putem face în afară de a ne uita în altă parte când ignorăm copilul rom care ne vinde flori, în timp ce bem un gin tonic la terasă? De ce să ne batem capul cu rasismul? Noi suntem oameni de treabă, ne pasă de aproapele nostru, mai avem și probleme grave cum e pandemia, de ce să pierdem vremea vorbind despre rasism? Ar trebui să explorăm rădăcinile acestui comportament aflat la baza construirii identității românești, pentru că aceste rădăcini sunt responsabile pentru perpetuarea opresiunii sistemice și a nedreptății din societate.
Rasismul se bazează pe convingerea că a fi alb este norma și standardul uman, de la care oamenii de culoare deviază. Cristiana Grigore, cercetătoare la Columbia University, povestește că la vârsta de 6 ani, când mama ei i-a spus că este romă, a avut „un șoc ca și când i s-ar fi comunicat că suferă de o boală în fază terminală”.
În viața de zi cu zi, rasa albilor este invizibilă, este o normă. Spre deosebire de oamenii de culoare, albii se simt acasă când se uită la televizor, se regăsesc în filme, în romane, în muzee. Se simt între ai lor în școli și restaurante. Nu trăiesc teama că ar putea fi respinși, bătuți sau chiar uciși. Sentimentul că aparții unei comunități albe s-a instalat în conștiința colectivă la nivel oficial.
Educarea în acest sens începe cu definiția cuvântului „ț*gan” din DEX ca fiind o persoană cu apucături rele, o persoană brunetă, care e și vulgară, grosolană, insistentă, zgârcită, murdară, neglijentă, cu maniere urâte. Am fost educați de societate să nu ne vedem rasa, ci să o construim pe baza discriminării altora. Am fost obișnuiți să vedem „albitatea” ca pe o normă și să evităm responsabilitatea de a corecta greșelile pe care fenomenul de a fi alb le cauzează în societate. Este greu să ne confruntăm cu adevărul despre istoria crimelor și a nedreptății, dar noi toți românii albi majoritari suntem o parte integrantă din status-quo-ul în care a fi rom este văzut ca fiind mai puțin uman sau demn de îngrijire, cum se întâmplă în timpul pandemiei. A fi alb face posibil ca persoanele care nu sunt albe să sufere mai mult și chiar să fie în mai mare pericol de a muri în timpul pandemiei.
Rasa, construct al privilegiului de a fi alb, este un produs al forțelor sociale care au profitat de populația minoritară ca forță de muncă ieftină, sau ca țapi ispășitori în timpul crizelor naționale. În timpul guvernării Antonescu, romii au jucat și ei acest rol. Atunci, 30.000 dintre ei au fost uciși în deportarea lor în Transnistria.
A fi alb este o problemă românească. La fel ca în SUA sau Europa de vest, clădirea societății românești așa cum e azi a fost posibilă datorită supremației albe. Iar faptul că supremația albă nu este recunoscută îi conferă putere și permite crearea unor norme sociale pline de ură și violență.
Românii nu sunt obișnuiți să își conștientizeze „albitatea” și să recunoască că oferă avantaje celor care o dețin. De ce? Doare să știi că tu, ca persoană albă, te simți vinovat de secole de crime care continuă să fie perpetuate prin rasismul și antiț*gănismul prezente la 80% dintre românii albi.
Nu conștientizăm albitatea din cauză că ea este asumată ca un punct de referință universal care ar trebui impus tuturor. Majoritatea românilor (și a europenilor albi) spun că rasismul nu există în țările lor (1, 2 și 3) fiindcă în Europa nu există diversitate rasială. Dar albitatea nu este un absolut definit de alb și negru; ea are diverse nuanțe și se află pe un spectru, iar asta înseamnă că rasismul este un fenomen social, nu biologic.
Rasismul și albitatea sunt sisteme de oprimare instituționalizate care ne influențează pe toți, indiferent de culoarea pielii noastre. De exemplu, o dată, o vecină romă din satul meu și-a alintat fetița de 6 ani spunându-i cu mândrie, „Irina, mamă, ce frumoasă și albă ești, nici nu zici că ești ț*gancă”. Aici nu există disputa clasică, ce a fost mai întâi, oul sau găina. Ta-Nehisi Coates scrie în The Atlantic că rasismul este tatăl și rasa este copilul — din punct de vedere biologic oamenii fiind identici.
Rasismul afectează societatea românească în ansamblu. Oamenii care pretind că nu au această prejudecată rasială demonstrează o profundă lipsă de conștiință de sine. Realitatea e că nu doar oamenii răi sunt rasiști sau au prejudecăți. Majoritatea am fost instruiți să credem natura ierarhică pe care o impune rasismul — un fenomen sistemic instituționalizat de-a lungul istoriei —, că este normal să trăim separat și diferit de oamenii de culoare. Așa-zisa egalitate a cetățenilor romi și albi proclamată prin abolirea sclaviei nu este îndeplinită atunci când segregarea este în continuare o realitate. „Separat, dar egal” este un paradox periculos care răspândește injustiția și rasismul în societatea noastră. Este greu să ne recunoaștem implicarea în aceste nedreptăți, dar adevărul este că din cauza puterilor sociale invizibile care ne formează de mici copii nu există imunitate în fața acestor fenomene.
Toți suntem implicați și responsabili prin lipsa noastră de acțiune, chiar dacă nu suntem politicieni și ne considerăm progresiști, fără comportamente rasiste. Parafrazându-l pe scriitorul și activistul James Baldwin, putem spune că dacă programa școlară s-ar schimba astfel încât romii să afle mai multe despre ei înșiși și despre contribuțiile lor la ceea ce constituie societatea și cultura românească, nu numai ei și-ar recăpăta adevărul, ci și oamenii albi care nu își cunosc cu adevărat istoria. Fiindcă dacă societatea ne minte cu privire la un aspect al istoriei romilor, atunci asta înseamnă că ne-a mințit în legătură cu întreaga noastră istorie. Noi, ca majoritate albă, reprezentăm puterea sistemică care continuă să subjuge o parte din populație. Nu trebuie să fim direct implicați în oprimare și crimă pentru a fi responsabili de ele. Pentru că facem parte din aceeași comunitate, ar fi bine să ne asumăm rolul prin conștientizarea modului în care societatea noastră a fost clădită pe privilegiul alb.
Când nu ne recunoaștem statutul privilegiat și realitatea pe care o construiește, evităm responsabilitatea și adevărul istoriei noastre. Problema românească care ar trebui să îi supere pe albi este o reîmprospătare a ceea ce înseamnă identitatea noastră și imaginea de sine care reflectă cu exactitate privilegiul și nedreptatea de la care au pornit și de pe urma cărora albii continuă să beneficieze.
Fotografii din colecția Costică Acsinte (via Flickr)
