Câteva sute de botoșăneni au ieșit în stradă pe 23 august, în a cincea zi consecutivă de proteste. Pe toți i-a mobilizat cazul Alexandrei, femeia ajunsă la Maternitatea Botoșani în stare critică din cauza unei sarcini oprite din evoluție, care a murit câteva ore mai târziu pentru că medicii de gardă au refuzat să o trateze. Ei cer dreptate pentru ea și familia ei, dar și o dreptate colectivă: acesta nu a fost un caz izolat, ci doar picătura dintr-un pahar de mult umplut.
„Vrem să arătăm medicilor că ei nu sunt stăpânii noștri”
O schimbare, asta spun că vor cei pe care îi întâlnesc la protest. „Se știa, dar nimeni nu a făcut nimic”, rostesc oamenii pe la colțuri. Ce înseamnă mai exact această schimbare și care sunt motivele care i-au scos în stradă? Când îi întreb pe protestatari, îmi vorbesc despre solidaritate cu familia Alexandrei, despre situații asemănătoare prin care au trecut ei sau apropiați de-ai lor și despre teama pentru propriii copii. Nu mai vor nici frică, nici abuzuri medicale.
Protestul din 23 august, care a luat forma unui marș auto, a început cu o întâlnire în parcarea centrului ANAF. Coloana de mașini a mers apoi până la poarta maternității din oraș, unde s-a amenajat un mic altar în memoria mamei care a murit în clădirea unde ar fi trebuit să aducă viață. Cei care au venit să ceară dreptate pentru Alexandra și-au lipit pe mașină postere cu chipul ei și cu mesajul trimis de tânără din spital, devenit inima protestului: „Nu am aer”. „Eu sunt Alexandra” sau „Dreptate pentru Alexandra” mai scrie pe alte pancarte.
Este un protest tăcut, fără vuvuzele și scandări, în semn de respect pentru copiii și mamele care dorm dincolo de zidurile maternității.
În grupuri restrânse, oamenii vorbesc între ei atât despre cazul tragic al tinerei ucise de nepăsarea medicilor, cât și despre sistemul corupt și cazuri personale. Fiecare pare să aibă de împărtășit propria poveste nefericită legată de sistemul de sănătate și instituțiile de stat, în general. Din vocile lor se desprind neputința, frustrarea și indignarea.
„Doi medici de gardă, dar niciun om”
„Au fost doi medici de gardă în seara aia, plus asistentele, dar niciun om”, murmură o femeie din mulțime. „Asta este cel mai dureros. Este trist că aceiași medici comit greșeli după greșeli de atâția ani și că au luat viața unei tinere.”
O femeie mai în vârstă se apleacă și aprinde o lumânare, apoi strânge în brațe o copilă. A scos-o în stradă durerea pentru copiii rămași fără mamă. Micuța pe care o îmbrățișa crescuse la rândul ei fără părinții biologici și a fost adoptată din sistemul de stat.
„E păcat că ajung niște copii atât de tineri și nevinovați să-și piardă viața și că lasă în urmă alți copii, care nu înțeleg unde este mămica lor. Totul din neglijența unor medici care nu s-au gândit la niște lucruri care erau la mintea oricui. Vii la Urgență cu hemoragie și pleci acasă într-un sicriu”, spune femeia cu durere în glas. A trecut și ea prin situații neplăcute cu medicii din Botoșani. Îmi povestește că a așteptat chiar și opt ore pe scaun în fața secției UPU fără să o bage nimeni în seamă. Când într-un final a primit un pat, i s-a făcut doar o perfuzie, iar medicii au țipat la ea. „La noi se întâmplă frecvent așa ceva, este o indiferență totală față de pacienți. Ți-e și frică să te duci la spital, nu mai ai nicio siguranță, nu știi la ce să te aștepți. Nimeni nu se ocupă, medicii vorbesc urât cu pacienții. Nici nu mai ai curajul să spui vreo ceva în fața lor.”
„Ne-a plăcut când am luat găletușa și litrul cu ulei, nu? Noi i-am obișnuit așa. Bunica nu mânca ea și ducea găinușa și pensia la medici", rostește răspicat un bărbat la vreo 50 de ani către cei doi colegi taximetriști. Stau rezemați de mașină și spun că „la acest sistem corupt am contribuit cu toții puțin câte puțin, acceptând mita și abuzurile doctorilor ca pe ceva normal”. Cel ce pare a fi liderul de discuție al micului grup spune că pentru el acest protest este și personal – cunoaște de mai mulți ani familia acum îndoliată, pentru că soțul Alexandrei îi e coleg de taximetrie.
Bărbatul zice că toată lumea știa de abuzurile petrecute la Maternitatea din Botoșani; s-a vorbit mult despre asta, dar nu s-au luat măsuri. „Întrebarea corectă este cine nu a avut probleme în maternitate. Cred că 90% din mămicile care au trecut pe-acolo vor spune că au trecut prin situații neplăcute. Toată lumea spune, semnalează, dar nu se schimbă nimic, nu se ia nicio măsură. Dar nici nu ai unde să te duci să te plângi. Hai să zici că mergem noi trei acum, dar unde să mergem?”.
Pentru Botoșani, protestele nu sunt un lucru obișnuit și tocmai de aceea e impresionantă mobilizarea atâtor oameni în stradă. Cei mai mulți dintre ei spun că s-au săturat de corupție. „Nu mai ai nici cuvinte când auzi câte se întâmplă în țara asta”, spune revoltat taximetristul. „La Urziceni, fetișoara aia a născut în curtea spitalului, aici la noi a murit fata asta. La Târgu Jiu, în loc s-o opereze să-i scoată copilul, au operat-o de hernie (n.r. ulterior femeia a născut, doar diagnosticul inițial a fost stabilit eronat). E o nebunie totală, ce mai poți să mai zici?”. După părerea taximetristului, cazul Alexandrei este doar punctul final al unui întreg sistem defect, care pleacă de la organele administrative ale statului, nu doar din interiorul spitalului.
„Statul ne-a luat și aerul”
La câțiva metri de cei trei șoferi de meserie, un alt grup discută aprins. N-au cunoscut-o pe Alexandra, „dar nici nu este nevoie”. Au venit la protest „pentru că nu avem aer, am ajuns ca politicienii să ne ia și aerul. E cel mai banal, e gratis și nu-l avem.”
Unul dintre bărbați simte nevoia să împărtășească propriul caz nefericit, întâmplat la Spitalul de Copii din oraș. A fost provocat de același sistem pe care îl acuză. „Acum patru ani era să-mi moară în spital copilul de 15 ani pentru o banală apendicită. De trei ori m-au trimis acasă. Așa se întâmplă de obicei: dacă nu dai darul, te trimite acasă. M-am plâns, am semnalat cazul la conducerea spitalului și degeaba am făcut-o, mai bine mă plângeam la stele. Iar aici în spital se știe că medicii vorbesc urât cu mamele, toată lumea știe.”
A venit la protest pentru că îi e frică de lumea în care îi cresc copiii și pentru că nu vrea să-i știe rătăciți prin lume. Spune că a lucrat 23 de ani în condiții destul de grele și, deși are un salariu mic, a încercat mereu să-și facă meseria cum trebuie. „Ai vrut să fii medic, asumă-ți, fă-ți meseria cu banii care sunt, dacă nu, ești liber să faci orice altceva”, spune bărbatul, nemulțumit că tot mai mulți medici își fac meseria superficial.
L-am întrebat ce schimbări își dorește. „În primul rând, cei vinovați să plătească și să se schimbe lucrurile. Să intrăm și noi în normalitate. Atât – normalitate, nu vrem nimic altceva, cei responsabili să-și facă meseria pentru care sunt plătiți. Nu-mi doresc decât să fim respectați ca oameni. Sperăm să intrăm în normalitate nu pentru mine, ci pentru copiii ăștia care vin din urmă. Eu m-am învățat cu greutățile, m-am născut în comunism, dar, sincer, moașa comunală făcea mai multă treabă decât 7 medici de aici din spital.”
Demiterea managerului de spital nu schimbă nimic
„Vrem dreptate! Să se schimbe sistemul! Își fac de cap pe banii noștri! Noi nu cedăm! Cât trebuie să mai moară oamenii? Ne pleacă tinerii din țară și rămânem singuri pe-aici”, scandează un bătrân din mijlocul mulțimii altminteri tăcute.
Botoșănenii veniți la protest sunt de părere că doar demiterea managerului de spital nu rezolvă nimic în cazul Alexandrei și al neregulilor de la Maternitate. Recunosc că managerul Angel Călin, de profesie lăcătuș mecanic, era total nepotrivit și necalificat pentru acest post încă de la început, dar îl consideră țap ispășitor. „El nici măcar nu a condus, era o marionetă inofensivă”, spune un protestatar, iar altcineva îl completează „N-avea nicio treabă, nici nu știu dacă are pregătirea necesară pe post din ăsta de manager. Dar era cumătru cu președinta Consiliului Județean. Așa funcționează toate aici, ne punem în funcții cunoscuții în loc să aducem specialiști.”
Cei din stradă vor demiterea tuturor celor care nu au nicio calificare pentru postul pe care îl ocupă.
Și mai vor să nu mai fie desconsiderați. În poarta Maternității, două femei țin în mână foi cu mesajul „Dreptate pentru Alexandra” și privesc în gol. Una dintre ele, mai curajoasă la vorbă, este total nemulțumită de atitudinea medicilor și spune că o revoltă cum niciuna dintre doctorițele direct responsabile de moartea Alexandrei, care și-au pasat cazul de la una la alta, nu a ieșit să ofere public explicații. Că nimeni din conducerea spitalului nu a oferit vreun gest de sprijin familiei îndoliate și că autoritățile botoșănene au rămas în aceeași zonă de umbră.
Oamenii mai vor și pedepse concrete, cum ar fi retragerea definitivă a dreptului de a profesa, nu doar demiteri, tăieri din salariu sau mutări disciplinare. O tânără care plânge lângă lumânările aprinse în memoria Alexandrei spune că nici măcar închisoarea nu este o soluție mulțumitoare. Ar vrea ca medicii găsiți vinovați în astfel de situații „să nu mai aibă dreptul să profeseze nici în cabinete private, în niciun oraș”. Povestește că doctorița Mariana Pitrop, care era de gardă în noaptea în care Alexandra și-a pierdut viața, a refuzat să o trateze și pe ea în 2018, când a ajuns de urgență la spital cu o hemoragie severă și țesuturi uterine necrozate. Susține că medicul a procedat la fel ca în cazul Alexandrei: a lăsat-o să aștepte 27 de ore, pentru că pacienta era înscrisă la un alt medic, pe care nu a vrut să-l deranjeze în weekend.
Femeia mai crede că de vină pentru această situație este și refuzul medicilor de a evolua odată cu noile cercetări și descoperiri și că lucrează cu aceleași proceduri arhaice. „La Cluj, pentru cazul meu s-a discutat cu 6 medici. De ce nu se face asta și aici? De ce nu lucrează împreună în interesul pacientului? Nu le pasă decât să facă fiecare cât mai mulți bani. Să recunoască dacă nu sunt capabili și-i depășește o anumită situație, nu să nenorocească omul. Au rămas învechiți, lucrează încă după manualele din 90, nu mai știu noutăți de proceduri, tratamente, diagnostice din ce în ce mai specializate, nimic. Ar trebui ca sistemul medical să aplice mai des examene și evaluări, să fie mai strict.”
Societatea pune presiune pe femei să nască, dar medicii le umilesc
În mijlocul mulțimii îl găsesc pe Dan Câșlariu de la Grup Civic Botoșani, un agregator al comunității botoșănene și responsabil de organizarea protestului. Se folosește de popularitatea și vizibilitatea pe care a căpătat-o online, prin live-uri care adună și zeci de mii de vizualizări. Estimează că s-au adunat în jur de 400 de mașini la protestul de astăzi. De altfel, Câșlariu e specializat în marșuri auto – primul lui protest a fost un astfel de marș, care semnala starea infrastructurii auto din Botoșani.
La fel ca sutele de oameni din jurul lui, își dorește dreptate pentru Alexandra și pentru toate femeile care ajung paciente ale spitalului. „Alexandra nu este prima mămică ce-și pierde viața aici în maternitate și nici prima femeie tratată foarte urât. Diferența în acest caz este că au existat aceste mesaje care au ieșit la suprafață și există dovezile necesare. Ne dorim să fie pedepsiți cei vinovați, sistemul medical din Botoșani și mai ales maternitatea unde mamele sunt tratate ca ultimele animale, în loc să fie tratate cu omenie. Trebuie să schimbăm sistemul medical și această mentalitate. Vrem să arătăm medicilor că ei nu sunt stăpânii noștri.”
