Scriitorul german și antifascist Bertolt Brecht a scris în lucrarea sa din 1935, Cinci dificultăți în scrierea adevărului, despre preluarea puterii de către naziști în Germania: „Este nevoie de curaj pentru a spune că cei buni au fost învinși nu pentru că erau buni, ci pentru că erau slabi”. În textul de față explorez și analizez de ce ne este atât de greu să rezistăm mișcărilor și politicilor care operează cu ură și excludere. Schimbarea vremurilor, sau Zeitenwende, vremuri istorice, aceste concepte descriu o nouă realitate. Schimbarea nu a apărut de nicăieri, iar cercetătorii care lucrează la moștenirile întunecate ale modernității europene avertizează că iluzia că vremurile și forțele întunecate au dispărut după 1945 este mioapă. Este pentru prima dată după consensul din 1945 cu privire la valori, confirmat în 1989, când valorile sunt puse la îndoială, iar politica progresistă este forțată să gândească strategii de contracarare. Ascensiunea recentă a iliberalismului și neo-fascismului nu este o catastrofă naturală; are motivele și cauzele sale. Chiar și cutremurele pot fi prevăzute dacă cineva este suficient de atent. În timpul cutremurelor, unele case bine construite rezistă, în timp ce altele se prăbușesc, așa că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este cum să fin prevăzători și să construim case care să reziste la viitoarele cutremure.
Nimic nu a fost mai profund și surprinzător decât începutul anilor 2010, când mișcările globale anti-gen au deschis noi teritorii politice, culturale și sociale și au provocat clivajele politice statornicite. Schimbările care au urmat poli-crizei au fost un cutremur care ne-a zguduit fundamental lumea. Zecile de mii de oameni care protestau pe străzile din Varșovia până la Paris împotriva căsătoriei între persoane de același sex, strângând suficiente semnături pentru un referendum privind controlul drepturilor unui grup de cetățeni de a se căsători și de a adopta copii și solicitând o schimbare a curriculumului care să interzică educația sexuală, necesită noi explicații.
Reprezentanții mișcărilor anti-gen pot părea că dezbat pur și simplu probleme de politică de gen, dar aceștia doresc să favorizeze o schimbare profundă în sistemele politice și de valori europene, lăsând în urmă democrația liberală. Mișcarea anti-gen nu este doar un alt produs al anti-feminismului vechi de secole, ci este un fenomen fundamental nou care a fost lansat pentru a institui un răspuns naționalist neoconservator.
Faptul că aceste mișcări anti-gen sunt conectate global, dar acționează național sau chiar local, provoacă surpriză. Ele deschid un nou teritoriu în peisajul politic, cultural și social și aduc provocări clivajelor politice clasice, în timp ce atacă liberalismul și, prin urmare, indirect, democrația, deoarece liberalismul și democrația au fost împletite începând cu Iluminismul.
Partea bună a acestui cutremur este că cercetătorii în studii de gen nu pot spune că lipsește interesul social larg pentru munca lor. Opusul este adevărat, deoarece în Polonia „gen” a fost ales cuvântul anului în 2013. Cutiile poștale ale membrilor facultăților unde se predau studii de gen au fost pline de mesaje cu întrebări despre cercetările lor și invitații la dezbateri publice în diferite medii. Cum poate fi folosit acest interes crescut pentru gen pentru a ne întări casa împotriva cutremurelor?
Ce e nou?
Aceste atacuri recente împotriva egalității de gen diferă fundamental de cele din vremea lui Brecht; astfel, în cooperare cu Weronika Grzebalska, am creat termenul „stat polipor” bazat pe munca noastră de analiză a evoluțiilor din Ungaria și Polonia. Această formațiune nou-creată, asemănătoare unei ciuperci polipor, se află acolo unde structura copacului – sau, în cazul nostru, statul – este rănită și de acolo începe să-și construiască structura paralelă. Este de cea mai mare importanță politică să înțelegem cum funcționează această nouă formă de stat și să începem să gândim noi forme de rezistență, deoarece vechile rutine și instrumente de rezistență nu funcționează în acest nou context.
Această structură paralelă a statului iliberal funcționează în trei moduri: imitând funcția statului, alimentând un discurs (prin utilizarea resurselor și ideilor altora) și schimbând valorile care guvernează societatea. Aceste trei moduri de operare ale statului iliberal sunt esențiale pentru a înțelege cum să construim structuri reziliente pentru a depăși ortodoxiile când lovește un cutremur.
Primul pas este regândirea rolului ONG-urilor. Identificarea simplă a ONG-urilor cu progresul și lupta pentru drepturile omului este periculoasă. S-a creat un sistem ONG paralel, prin ceea ce a fost numit ONGOG-uri (organizații neguvernamentale fondate de guverne) care urmează aceleași agende ca și organizațiile progresiste bazate pe drepturile omului. Totuși, aceste organizații nu luptă pentru schimbare, ci pentru a prelua prin subterfugiu agendele organizațiilor pentru drepturile omului. Un exemplu al acestui mod de operare este lupta împotriva violenței asupra femeilor. Ratificarea Convenției de la Istanbul va aduce noi fonduri în Ungaria, iar guvernul plănuiește să canalizeze acești bani în sistemul ONGOG, în principal către o organizație religioasă, unde loialitatea față de stat este de cea mai mare importanță, lăsând organizațiile pentru femei, care lucrează în acest domeniu de zeci de ani, subfinanțate.
A doua funcție a statului polipor este cea mai vizibilă în discursul actual despre securitate: toate discuțiile despre „George Soros”, recent despre unul dintre fii acestuia, Alexander Soros, „imigranți” și „gen” au ca scop creșterea sentimentului de insecuritate, astfel încât statul să poată interveni și să se poziționeze ca salvator al poporului. Activiștii, academicienii și factorii de decizie politică experimentează la nivel global cum delegitimarea cunoștințelor lor profesionale a avut loc în paralel cu amenințări personale. Întrebările legate de politici sunt prezentate ca întrebări de securitate. Potrivit retoricii sale, un guvern vigilent va învinge amenințările reprezentate de UE, ONU, imigranți, profesioniști în studii de gen, George Soros etc. Discursul privind siguranța națională determină, de asemenea, narativele legate de politicile științifice, vizându-i inclusiv pe cercetătorii care lucrează în domeniul genului. A devenit rutină să numești oamenii de știință și academicienii „dușmani ai națiunii” și să intimidezi personal oamenii de știință care nu sunt de acord cu politicile guvernului.
A treia funcție este așa-numitul „familism” – în acest sistem, femeile nu mai există; ele devin parte din familie, iar chiar și statul este văzut ca o familie; funcționează ca o mare familie. Revizionismul istoric joacă un rol la fel de important în ceea ce privește transformarea globală, la fel și transpunerea accentului de la femei la familii – de exemplu, în unele țări, precum Ungaria și Polonia, rapoartele Comitetului pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor al Națiunilor Unite menționează familiile în locul femeilor; și femeile apar doar ca părți ale familiei. Acesta este, din nou, un exemplu al modului în care statul polipor înlocuiește mecanismele instituționale existente și le folosește pentru a-și atinge propriile scopuri. În acest context, când femeile nu sunt considerate cetățeni în propriul drept, ci doar în discursul familial, există încă locuri de rezistență.
Pe măsură ce forțele iliberale capturează instituțiile, puterea noastră se află în rețelele invizibile, datorită cărora rezistența poate veni din locuri neașteptate.
Strategii împotriva atacurilor asupra genului
Noua provocare este că, niciodată după 1945, alternativele anti-moderniste nu au primit atât de multe voturi ca alternative viabile în alegerile democratice. Am argumentat în acest text că mișcarea anti-gen este un fenomen nou în politica europeană, așa că sunt necesare noi metode și cadre de gândire pentru ca forțele progresiste să poată oferi răspunsuri semnificative.
Reacțiile ar fi putut fi mai eficiente în primii ani ai cutremurului. Primele reacții la mișcările anti-gen au fost de obicei „luminate” și „ofensate”, punând la îndoială capacitatea celorlalți de a înțelege ce este genul. Activistele pentru gen au început apoi primele campanii educaționale. A doua reacție a fost defensivă și a căutat să folosească limbajul politicilor egalității de gen pentru a întări fortăreața prevederilor politice deja existente, pentru a preveni apariția unei „contrareacții”. A treia reacție, în paralel cu întărirea, implică blogurile și folosirea noilor rețele sociale pentru a monitoriza evoluțiile din mișcările anti-gen. Eu susțin reacții noi, cum ar fi revrăjirea, abandonarea ONG-urilor ca formă prioritară de protest, regândirea locurilor de emancipare și restrângerea acțiunii la nivel local.
(Re) Captivarea electoratului
Progresismul „dezvrăjit” ar trebui să fie „revrăjit” și să aducă politica înapoi la rădăcini, la oameni, folosind un limbaj diferit de cel al politicilor. Cea mai de succes forță de mobilizare a acestor mișcări anti-gen este noul lor limbaj pentru mobilizare politică. Folosirea conceptului de gen ca o categorie tehnică poate, pe termen lung, să fie mai autodistructivă decât utilă în confruntarea cu această nouă provocare politică, care pune sub semnul întrebării însăși structura democrației neoliberale. Utilizarea necritică a integrării de gen, bugetării de gen și a altor politici încorporate în sistemul neoliberal poate doar să împiedice găsirea de noi alternative și limbaje pentru a defini problemele.
ONG-urile redefinite
Noile programe politice care apar din rearticularea relației dintre stat și cetățeni construiesc noi spații. Aceste noi spații plasează actorii democrați într-o poziție binară de opoziție față de establishment, afectând semnificativ performanța lor. Orice alternativă sau rezistență este dificil de menținut, deoarece statul polipor pune sub semnul întrebării această binaritate, construindu-și propria sferă de ONG-uri, respectiv ONGOG-urile, care preiau agenda organizațiilor laice, bazate pe drepturile omului la nivel național și internațional. Statele polipore au început să stabilească o mișcare pseudo-ONG care beneficiază de sprijin masiv folosind fonduri de stat, bazat pe grupuri de interese obscure și comunicare populistă partinică. Sectorul ONG, care anterior a acționat ca un câine de pază și o voce pentru valorile drepturilor omului conform principiilor democrației liberale, a fost transformat și acum se străduiește să răspundă eficient pozițiilor structurale fundamentale ale guvernului, care beneficiază de un sprijin social larg. Sfera ONG-urilor dependente de donatori, care este, de asemenea, stigmatizată de discursul securității naționale, fiind portretizată ca apărând interese străine, chiar dacă majoritatea problemelor sale sunt acum reprezentate de ONGOG-uri, este un spațiu puțin probabil din care va apărea rezistența. Prin urmare, mișcările locale, de la firul ierbii, au o șansă împotriva mișcărilor iliberale bine finanțate și bine organizate.
Emanciparea dincolo de angajare
Egalitatea de gen a început cu munca: odată ce femeile au ieșit din rolul lor de îngrijitoare neplătite, au început să ceară plată pentru munca lor, egală cu cea a bărbaților. Acum, analizând tendințele, se poate observa că roboții preiau aceleași locuri de muncă pe care le fac femeile. În același timp, există și un trend de romantizare a muncii de îngrijire făcută de femei prin ideologia diferenței feminine. Aceste două tendințe împreună vor descuraja femeile să intre pe piața muncii, ceea ce va duce la pierderea de către femei a bazei materiale a ideologiei emancipatorii.
Între timp, o ideologie fundamentalistă susține statul polipor, potrivit căreia sarcina femeilor – considerate inegale față de bărbați – este să rămână acasă și să aibă grijă de familie. Abia după aceea li se permite să lucreze, cu jumătate de normă. O luptă politică critică se învârte în jurul întrebării dacă este posibil să se cuantifice îngrijirea. Întrebările posibile referitoare la așa-numita criză a îngrijirii, fundamentală pentru viitorul nostru, includ cine va naște, va crește copii și va îngriji bolnavii și bătrânii. „Politicile pentru femei” ale partidelor politice naționaliste de dreapta se concentrează toate pe cultul normativ al maternității și familialismului. În limbajul lor politic, aceste partide se referă la „politica familiei”, mai degrabă decât la „politica femeilor”, prin care rolul social al femeilor este maternitatea normativă. Critica liberală-stângistă a cultului normativ al maternității subliniază drepturile omului ale femeilor și dreptul de a alege maternitatea. Această opțiune include dreptul de a respinge maternitatea – care, în discursul conservator, este considerat „sabotaj național”.
Politicile de gen iliberale, bazate și pe politica îngrijirii și care pun familia în centrul atenției, urmăresc, pe termen lung, să absoarbă spațiul politic pentru politici conservatoare privind femeile, unind în același timp toate aceste forțe politice sub retorica ostilității față de opresiunea comunistă.
Revenirea la local
Spațiul local nu este, de obicei, conceptualizat ca un spațiu semnificativ pentru regândirea politicii, deși este baza politicii de reprezentare. Cu toate acestea, rezistența la statul polipor poate veni doar din contexte localizate, respectiv probleme locale, abordate de actori locali într-un cadru global. Problema corupției (parte constitutivă a statului polipor) sau cea a egalității de gen, deși fenomene structurale și globale, pot mobiliza rezistența doar dacă este combinată cu o problemă relevantă la nivel local. Viitorul ne va arăta dacă reinventarea revenirea la local în era politicii identitare și a noilor mișcări în afara contextului ONG-urilor poate transforma partidele politice în instituții de reprezentare.
Strategii de contracarare
Deceniul trecut a adus cu sine o literatură bogată despre mișcările anti-gen la nivel global. Academicienii, activiștii și instituțiile și-au dedicat o parte important din timp înțelegerii acestui fenomen fundamental nou. Cu toate acestea, primul pas în crearea unor strategii de succes este să încetăm să ne preocupăm cu acest polipor, deoarece acesta folosește și apropriază toate energiile și ideile pozitive pentru a se susține.
Primul pas în formularea strategiilor de contracarare ar trebui să fie crearea unei strategii independente, nu doar oferirea unor reacții la atacuri. Trebuie acceptat faptul că politica progresistă rezultă din Iluminism și, prin urmare, implică o viziune clară dar și rigidă asupra normativității, care creează mereu minorități ce se angajează în „alterizare.” Tradiția europeană a Iluminismului lucrează cu poziții subiective normative. Prin urmare, campania anti-gen contemporană doar își însușește vechile instrumente de propagandă pentru a lansa un atac unificat asupra grupurilor LGBTQ, cu scopul întăririi coeziunii creștine europene.
Când statul este capturat și discursul iliberal devine hegemonic, bunele practici din trecut pot fi utile. Mă inspiră munca lui David J. McQuoid-Mason în Africa de Sud din timpul apartheid-ului. El a inventat conceptul de „lege de stradă” în loc de drepturile omului. A construit o rețea educațională care a contribuit la căderea regimului apartheid și a devenit, de asemenea, fundamentul noii Africi de Sud.
Iată câteva sugestii:
Consolidarea asociațiilor profesionale: alătură-te unei organizații profesionale, plătește taxa și sprijină-ți rețeaua profesională. Rețeaua profesională nu este familia ta; nu trebuie să-i iubești și nici să fii de acord cu toți membrii, dar ar trebui să împărtășiți principiile de bază ale eticii voastre profesionale. Această valoare fermă este deja o lovitură pentru „pragmatismul iliberal”.
Gândește-te cu atenție la momentul și modul în care te implici în discuțiile publice, deoarece aceste dezbateri nu sunt, de fapt, despre rezolvarea problemelor. Dezbaterea, ca abordare, este folosită pentru a disemina și normaliza idei foarte problematice. Implică-te în dezbateri despre studiile de gen, dar NU în termeni de „pro și contra”, ci mai degrabă discutând despre probleme care pot fi rezolvate cu cercetările din studiile de gen.
Evită limbajul tehnic și termenii în engleză. Iliberalii câștigă pentru că folosesc metode populiste: se adresează unui public mai larg, neprofesionist, într-un limbaj popular și inteligibil. Încearcă să faci același lucru, să vorbești despre probleme complexe într-un limbaj accesibil.
Preluarea puterii de către grupurile iliberale se bazează pe o contrarevoluție legală care folosește metode juridice pentru a crea un cadru legal alternativ. Cei mai buni aliați contra pot fi avocații, care știu că este în joc și credibilitatea profesională, nu doar problema concretă.
Aliniază-te cu câțiva influenceri care să te sprijine și să te susțină pe rețelele sociale.
Folosește organizațiile existente și resursele acestora pentru scopul tău.
Folosește legile existente și discursurile de tip „țara X este pionier în drepturile omului” pentru scopul tău și ca o amenințare a unor dezastre de PR.
Regimurile iliberale se folosesc de conflicte, parțial pentru că universitarii nu sunt foarte combativi și parțial pentru că dezbaterile sunt despre cum să-și promoveze și să-și normalizeze ideile. Dacă știi cum să folosești această oportunitate politică, conflictul este bun (dezbatere, rapoarte, denunțuri etc.).
Acceptă că unii dintre colegii tăi nu sunt aliații tăi. Ei au alte agende, sunt miopi sau pur și simplu au obosit. Nu-i ofensa, dar ține mereu ușa deschisă pentru cooperare, menținându-i la curent.
Fii pregătit să fii etichetat drept trădător al națiunii. Folosește rețelele sociale pentru scopul tău și prezintă alternative la iliberalism.
Fii prezent pe rețelele sociale și asigură-te că rămâi în siguranță. Dacă primești prima amenințare, ar trebui să mergi imediat la poliție și să le ceri să-și facă treaba. Dacă nu, postează despre asta.
Alege o luptă pe care o poți câștiga în termenii tăi și nu irosi energie reacționând, pentru că așa operează statele-polipor, având resurse aparent inepuizabile.
Tăcerea și inacțiunea pot fi la fel de puternice ca ieșirea în stradă, deoarece acestea închid oportunitățile de comunicare, iar poliporul nu are nimic la care să reacționeze.
***
Actorii progresiști ar trebui să reanalizeze critic modelul neoliberal de emancipare și să încerce să reîncarce cu entuziasm politica feministă, pentru a ajunge la un public mai larg, în loc să învinuiască pe alții că sunt înțeleși greșit sau, ceea ce este și mai grav, să încerce să explice „ce este genul.” Acestea sunt vremuri noi, după și înainte de cutremurele recente. Statul polipor nu mai consideră diversitatea un atu, ci urmărește să delegitimeze și să excludă diferențele. Este timpul să implementăm strategii inovatoare pentru a crea alternative naturale și captivante.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe platforma organizației non-guvernamentale GATE (Global Action for Trans Equality).
Traducere din limba engleză de Alina Dragolea.
