Horia Corcheș, profesor de română în Cluj-Napoca și scriitor, a participat timp de o săptămână în iulie, la București, la Laboratorul de educație și cultură media organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Romanian-American Foundation. Programul le oferă profesorilor instrumentele de care au nevoie ca să-și poată învăța elevii ce e presa, care e rolul ei, cum să deosebească manipularea de informație și cum să fie cetățeni conștienți ai epocii internet.
În învățământul preuniversitar românesc se rostogolesc, de ani de zile, niște forme de perfecționare profesională atât de uzate și de lipsite de fond, încât te apucă somnul. CCD-urile (Casele Corpului Didactic), devenite niște cavouri ale formării profesionale, cu personal fără viziune și plictisit de viață, hâșâite în birocrații, propun la nesfârșit, sub cel mult alte denumiri, mereu aceleași așa-zise cursuri de formare continuă care te fac să ți se scămoșeze creierul: de la management educațional, la tehnici de comunicare eficientă și metode moderne de predare. Cuminți, aliniați la marcaj, profesorii trec prin ele fără să clipească și fără să rămână cu ceva care să le influențeze concert munca, orele alea pe care le predau zi de zi.
Cu totul altfel stau lucrurile când un curs de formare vine dinspre societatea civilă și ONG-uri care, desigur, își fundamentează strategiile pornind de la profilul lor de preocupări, ceea ce e perfect firesc, câtă vreme vizează și interesele comunității. De ce punctez acest aspect? Pentru că începe să adie un curent al demonizării inițiativelor de acest fel, venite dinspre alte medii decât cel al învățământului de stat, și e suficient să amintesc, fără să intru aici în detalii, afirmațiile recente ale unor academicieni care atacă implicarea ONG-urilor străine în educație.
Ceva bun. Am prins și eu ceva bun în vara aceasta. Auzisem de la Monica Halaszi, prietenă și colegă de muncă la manuale și alte chestii, despre cursul de educație media și mi-am zis să aplic. Scurt spus, am intrat pe platformă, am completat datele personale, am încărcat un CV și am scris o argumentare despre ce mă animă în opțiunea de a aplica, despre interesele mele profesorale etc. Am fost sincer și plăcut surprins când m-am trezit selectat, deși nu ascunsesem faptul că a fi profesor nu înseamnă pentru mine totul în viață, că am destule alte interese, la care nu am de gând, pe cât posibil, să renunț. Ei bine, se pare că le-a plăcut. Însă, ca fapt divers: au aplicat 113 profesori, dintre care au fost selectați 54. Anul trecut, la prima ediție, au fost selectați 40 de profesori din 121 de aplicanți. Doi au abandonat pe parcurs, anul acesta a abandonat, până una alta, unul. Acuma, ce vreau să zic de fapt: în România există câteva zeci de mii de profesori eligibili, ca să folosesc limbajul corporatist, adică de română, limbi străine și socio-umane. Au aplicat, în doi ani succesivi, un total de 234...
Știu, știu că nu v-am zis ce și cum, dar am pornit cu captarea atenției. Așadar, cine face treaba asta? Centrul pentru Jurnalism Independent și-a adunat anul trecut forțele și a pornit un proiect, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, program strategic: Predau educație media! Laboratorul de Educație și Cultură Media. Cine sunt oamenii ăștia și cu ce se ocupă ei? Păi sunt un fel de câine de pază al junglei informaționale, organizație care are ca activitate principală asanarea câmpului mass-media, menținerea lui într-o stare de echilibru, fără derapaje, respectarea unor standarde profesionale. Ajuns la București, unde a avut loc formarea, le-am cunoscut: Ioana Avădani, Cristina Lupu, Cristina Mastacan și Mihaela Danga au fost, pe parcursul celor cinci zile de curs, cele care ne-au ținut în priză, conectați la pulsul mass-media, cu toate tensiunile, infarcturile și resuscitările ei.
De fapt, ce își propune acest proiect? Își propune să introducă în practica didactică a disciplinelor umaniste elemente de educație media. Adică să educe prin familiarizarea cu conceptele-cheie, dar dincolo de transmiterea lor, să formeze spiritul critic, mecanismele prin care informația pe care media o vehiculează să fie receptată obiectiv. În acest demers, profesorii participanți la curs devin parteneri, căci vor participa la crearea unui set de instrumente și materiale, scopul utilizării lor fiind „ca tinerii să înțeleagă și să respecte rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale.” S-ar putea rezuma în câțiva pași întregul proces pe care îl vizează strategia, atât în ceea ce-i privește pe profesori, cât și în ceea ce-i privește pe elevi: să accesezi informația, să analizezi informația, să reflectezi asupra ei și să creezi conținut. Pe termen lung, proiectul își propune să ofere aceste skill-uri unui număr generos de profesori, aproximativ 900, prin formări în cascadă (dintre primii care trec prin formare, se alge câțiva, care la rândul lor devin formatori regionali sau locali), și unui număr impresionant de elevi, aproximativ 11000. Sunt cifre ambițioase, care și dacă s-ar reduce la jumătate, în privința rezultatelor eficiente, tot ar produce efecte semnificative în planul schimbării mentalităților. Fiecare om câștigat de partea autonomiei gândirii, până la urmă, contează!
Cum se desface însă în fâșii strategia? Pentru că dificultatea de a introduce în curricula școlară a unei noi discipline, educația media, este, pentru moment, de nedepășit, formula găsită este de a introduce, nu subversiv, ci transparent, prin intermediul disciplinelor umaniste, grefate pe conținuturile acestora de studiu, elemente care vizează educația media. Primul pas este formarea celor 90 de profesori, anul trecut și anul acesta, dintre care, apoi, se vor alege 14 care, la rândul lor, vor face formări în cascadă. Pe parcursul celor cinci zile de formare, într-un ritm alert, dar bine dozat și gestionat ludic, am învățat ce este educația media, cum funcționează democrația, am învățat că fără libertatea de exprimare nu există niciun alt drept, am descoperit funcțiile mass-media, am deconstruit mecanismele propagandei, am citit mesajele din spatele publicității și ne-am jucat de-a reporterii, de-a creatorii de publicitate, am făcut schimburi de experiențe și am propus modalități concrete de inserare în demersul didactic a unor secvențe prin care să facilităm educația media.
Dar nu se oprește totul aici. În următorii doi ani, cei care am absolvit cursul, avem obligația de a duce mai departe proiectul. Concret, în anul școlar următor, fiecare cursant va alcătui un set de instrumente, planuri de lecții, jurnal personal de utilizare a conceptelor, de vehiculare a lor în spațiul conceptual al disciplinei pe care o predă. De asemenea, fiecare cursant va fi monitorizat de traineri, va susține lecții în prezența acestora, va implica elevii în workshop-uri cu trainerii, va participa el însuși la câteva workshop-uri. Școlile din care provin aceștia devin și ele partenere, pe baza unor protocoluri de colaborare.
De ce toată această zdroabă? 79 % dintre tinerii cu vârste între 16 și 19 ani din România intră zilnic pe internet. Cifrele ar putea să se rostogolească în continuare, suntem înconjurați și bombardați de mesaje media, de la cele deja clasice, televiziune, radio, presă, reclame, până la cele ce țin de nișe, cărți, benzi desenate, reviste etc. Cum spunea o reclamă, nu mai știu a cărei companii de telefonie mobilă, dar iată, e relevant că am reținut mesajul, totul în jur îți vorbește. Însă, în acest bombardament, absența instrumentelor care să te ajute să disociezi între fals și adevărat, între manipulare și informare, între propagandă și opinie este esențial. Într-o societate în care libertatea de exprimare trebuie să fie fundamentul democratic, instrumentele care te ajută să selectezi responsabil sunt mijloacele de reglare și de evitare a derapajelor. Ca temă de evaluare am avut de produs un material care să ilustreze rolul educației media. Împreună cu Dana Anghelescu, Irina Georgescu şi Beatrice Anisoiu, colegele din grupa în care am lucrat, am ieşit în centrul vechi şi, pornind de la o reclamă, am intervievat trecătorii despre mesajul acesteia. A rezultat un material amuzant, în mai multe trepte de receptare. Jucându-mă, reiau aici mesajul final al micului filmuleț, în care am jucat şi noi câte un rol: Caută informația! Nu rămâne la suprafață! E păcat...
Cum ne-am simțit? A fost o săptămână foarte tonică și optimistă, prin toate momentele sale. Dincolo de informație, rămâne și altceva. Rămân, mai ales, oamenii și legăturile dintre ei. Mai vreau!, îmi vine să spun. Apoi îmi aduc aminte de un profesor, om trecut prin enșpe formări, care la un moment dat a aplicat la un curs prin Germania. Când i-au analizat dosarul, speriați, l-au respins: domnule, dacă dumneata ai 2000 de ore de formare la activ și nu ai găsit echilibrul, înseamnă că noi nu te putem ajuta! Dar trecând de anecdoticul întâmplării, nu asta voiam să spun. Ci că lucrurile bune le vrei de mai multe ori.
Dacă credeți că educația media ar trebui să fie mai prezentă în școlile din România, încurajați formările organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent cu o donație (sau mai multe ;): www.cji.ro/donatii
