Adrian Haidu (n.1987) locuiește de peste cinci ani în China, unde a plecat să lucreze ca profesor de engleză la scurt timp după ce a terminat Facultatea de Litere în București. Între timp s-a căsătorit și s-a stabilit acolo, iar în prezent administrează și predă, împreună cu soția sa, Meng, la o grădiniță din orașul Tianjin, aproape de Beijing.
În luna ianuarie, Adrian se pregătea să-și viziteze socrii, care locuiesc în Wuhan, cu ocazia Anului Nou Chinezesc. Dar odată ce panica legată de coronavirus s-a intensificat, a renunțat la această călătorie, chiar înainte ca Wuhanul, un oraș cu o populație de 11 milioane de locuitori, să fie închis. În scurt timp virusul s-a răspândit în toată China, iar până astăzi s-au înregistrat peste 80.000 de cazuri, din care 3300 de decese. De mai bine de două luni, Adrian și soția lui stau în izolare, și chiar și acum, când situația e ceva mai relaxată în China (cu o scădere în numărul de cazuri), ei tot ies foarte rar din casă.
Am stat de vorbă cu Adrian despre viața lui din ultimele luni, despre cum vede el transformările care au loc în educație (și virajul spre online) și despre măsurile luate de autoritățile chineze pentru a ține piept coronavirusului. Pentru el, această perioadă de izolare a fost și un prilej de explorare și învățare a mijloacelor de educație online, în care își pune mari speranțe.
Într-un fel, am avut senzația unei discuții cu cineva din viitor (mai exact, viitorul apropiat), cu un om care a trecut printr-o perioadă destul de lungă de distanțare socială (noi, în România, suntem încă la început) și care a observat deja o serie de efecte ale acestei experiențe. Evident, diferă mult contextul european de cel din China, dar în clipa asta pandemia de COVID- 19 a cuprins întreaga lume, iar dialogul devine la rândul lui unul global și necesar.
Care era starea ta de spirit la început, în ianuarie?
Chiar înainte de Anul Nou Chinezesc, noi am fost în România, iar când ne-am întors aici, epidemia era la început. Am renunțat să mergem în Wuhan, la părinții soției, și am zis să mai stăm în Tianjin o săptămână-două până trece toată treaba. Așa ne imaginam că o să fie. Oamenii vorbeau despre asta ca despre un fel de SARS, dar nu părea ceva foarte grav. Și dintr-odată a explodat. S-a întâmplat totul foarte repede. Dar chiar și după ce s-a închis Wuhanul, ne simțeam siguranță, în condițiile în care China e foarte mare și noi eram la distanță.
Ce s-a întâmplat cu activitatea voastră la grădiniță?
Semestrul trebuia să înceapă imediat după Anul Nou Chinezesc, dar s-a amânat pe termen nedefinit. Școlile de stat au intrat într-o vacanță prelungită, iar după aia au virat spre educația online pe o platformă deja existentă. Noi avem o grădiniță care nu ține de sistemul de stat și acum nu lucrăm deloc. Nu e deloc o perioadă bună pentru nimeni, evident, în afară de niște afaceri care merg foarte bine, cum sunt cei care livrează mâncare sau școlile online. În general, afacerile mici au fost cele mai afectate și unele au dispărut. Înțeleg totuși că există mentalitatea asta aici de a avea niște bani puși de-o parte, ca un fond de urgență, e o chestie răspândită, și care în România nu e așa prezentă. Ceea ce nu înseamnă că oamenii nu au fost afectați în China.
Și în condițiile astea te gândești să te orientezi spre educația online pe termen lung?
Ah, mă tot gândesc la asta de ceva vreme, mai ales că onlineul e foarte puternic în China. Și de vreun an tot vrem să facem asta. Spre exemplu, noi facem meditații la engleză și principalul competitor e tot onlineul. Mulți copii făceau pregătire online încă dinainte de virus. Iar acum a crescut și mai mult. Dar e greu să ai un suport suport online și să-l faci tu de la zero, e destul de complicat. Dar ne gândim la niște soluții pe viitor.
Sunt mai pregătiți chinezii pentru o astfel de tranziție spre online? Mă gândesc, de exemplu, la părinții din România și la ce fac cu copiii acasă în perioada asta.
Tot văd pe WeChatul-lor (care e foarte popular în China) părinți ai elevilor de la grădiniță și observ că fac multe activități cu copiii acasă și se folosesc de tehnologie, chiar și de Tik Tok. Și vin cu tot felul de idei pentru copii, ca aceștia să nu se plictisească și să-i țină activi. Într-adevăr, erau mai pregătiți pentru asta. Au mai multe unelte la dispoziție pe care știu deja să le folosească, și se vede lucrul ăsta acum. Și de când stăm acasă, am început și noi să lucrăm pentru diverse lecții online, pe care să le aplicăm când o să înceapă școala. Fie sub forma unor filmulețe, joculețe sau de tip PowerPoint. Și apropo de asta, mi-am dat seama că PowerPoint-ul e o unealtă educațională foarte bună, mult mai complexă decât mi-o imaginam. Asta am descoperit în lunile astea de izolare (râde).
Ce părerea ai despre expunerea copiilor de grădiniță la prea multă tehnologie?
Cred că învățatul pe tabletă în rândul copiilor foarte mici e bun în sine, și mai ales dacă e folosit împreună cu pedagogia tradițională. În general, cel puțin pe partea de engleză, am observat rezultate mult mai bune la copiii care lucrează și online decât la cei care se rezumă doar la clasele normale. Trebuie cumva să le combini, nici să faci nimic cu toată tehnologia asta nu mi se pare avantajos.
Cum e să stai acasă timp de câteva luni? Ce schimbări ai observat?
Suntem doar noi doi și pisica. Ce să zic...Nu e chiar ușor, dar sunt atâtea lucruri pe care le poți face în casă. Eu am cărți, jocuri, cursuri de chineză online, facem filmulețe, n-ai cum să nu-ți găsești ceva. E adevărat că sunt introvertit de felul meu și îmi place să stau în casă, dar mă gândesc, de exemplu, dacă era situația inversă și eram forțat să ies afară în fiecare zi?! Oare cum m-aș fi simțit? (râde) Așa îmi dau seama cât de greu trebuie să fie pentru alții să stea închiși în casă. Și sunt și momente mai dificile, mai ales când te ciondănești cu persoana cu care stai și nu ai unde să pleci, dar trebuie să existe un mecanism prin care să depășești situațiile astea. Trebuie să gândești pragmatic. O să treacă la un moment dat.
Potrivit ultimelor știri, situația pare oarecum mai bună în China. Se resimte asta și în viața de zi cu zi?
Abia acum, în ultima vreme, am mai ieșit de vreo două-trei ori din casă. Am fost la un restaurant cu niște prieteni, dar și la restaurant nu primesc mai mult de zece oameni înăuntru și doar câte o persoană la masă. Pot să zic că am simțit un strop de normalitate. Dar nu mulți ies acum din casă, chiar și în condițiile astea mai relaxate, în care în Tianjin nu mai apar cazuri. Adică oamenii încă preferă să stea retrași.
De frică?
N-aș zice că e frică. E un fel de pragmatism pe care îl au oamenii aici. Și ține de contextul mai larg. Acum câțiva ani era poluarea foarte mare și oricum purtam măști, evitam să ieșim afară dacă nu era absolut necesar. Poluarea a scăzut treptat în China, chiar în ultimii ani a fost ok, poate mai bine ca în București. Așa că oamenii sunt obișnuiți să se protejeze. Dar în același timp, trebuie spus că, în general, oamenii sunt foarte sociabili în China, sunt obișnuiți să iasă la restaurant cu toată familia, să mănânce împreună.
V-ați mai văzut cu alți oameni?
La un moment dat am vrut să le facem o vizită unor prieteni, dar nu ni s-a dat voie să intrăm în clădire. Peste tot erau paznici și nu lăsau pe nimeni din afara cartierului. Și nimeni nu ne poate vizita pe noi. Chiar și când se fac livrări, curierii se opresc la intrarea în cartier și te duci tu și preiei pachetul. Ce pot să zic, s-ar putea să mai dureze mult timp până când vor reveni lucrurile la normal, chiar dacă situația pare ok. Asta mă suprinde pe mine, că din ce văd pe Facebook, în România, unii se plâng încă din primele zile de carantină și sunt exasperați. Dar va dura mult timp, trebuie să ne obișnuim cu ideea.
Ce fel de măsuri de monitorizare și prevenție se iau în China ?
Cum ziceam, fiecare cartier e monitorizat. Cartierele au mai multe porți (2, 3 sau 4) și de fiecare când intri sau ieși, ți se ia temperatura și asta se întâmplă în toate cartierele. Și punctele astea de control sunt peste tot, chiar și la intrarea în supermarket sau într-un mall. Chiar dacă ies după un colet, în clipa în care intru înapoi, mi se ia temperatura. Există și o aplicație prin care scanezi un cod și care îți reface cumva traseul, pe unde ai fost și tot așa. Nu sunt expert, dar cred că într-un fel sau altul situația a fost tratată aici pe moment. Iar eu unul mă simt în siguranță. A scăzut numărul de cazuri, înseamnă că au făcut bine ce au făcut. Dar e imposibil să faci o numărătoare precisă a cazurilor. Bănuiesc că peste tot în lume cifrele sunt mult mai mari decât o arată statisticile. Și cred că în China a ajutat mult și faptul că oamenii au ținut cont de măsurile luate și le-au susținut la nivel individual. Nu cred că e un moment în care poți să fii prea relaxat pe tema asta, în condițiile în care e clar că izolarea și distanțarea dau rezultate.
Prin comparație, cum ți s-a părut reacția inițială a statelor europene?
Mi se pare că au luat-o prea ușor, mai ales după ce se știa ce a fost în Wuhan. Același lucru pe care îl vedeam în Wuhan, acum îl vedem în Italia, Spania ș.a. Chiar și mai rău. Mi se pare ciudat că nu s-au ocupat din timp în Europa de tot ce înseamnă măști, echipamene de protecție pentru cadrele medicale. Și toată chestia asta cu Organizația Mondială a Sănătății, care a așteptat atât de mult să declare că e pandemie, deși era clar. Și atunci când am văzut primele știri despre Italia, m-am gândit imediat la România. Autoritățile române ar fi trebuit să-i bage în carantină pe cei veniți din Italia încă de atunci, dar din ce-am văzut era haos în primele zile când oamenii intrau în țară. Cât despre imunitatea de turmă, cine știe ce va fi, om vedea. Oricum văd că unii deja au început să dea înapoi de la ea. E un pariu cam ciudat să faci asta cu imunitatea de turmă, dar poate va funcționa.
Păstrezi legătura cu familia ta din România?
Da, sigur, vorbim, ne trimitem poze. Părinții mei sunt în Galați, unde situația nu e foarte gravă în momentul ăsta, iar ai mei sunt mai sedentari oricum. Dar evident că îmi fac griji.
Atunci când am văzut prima oară ce se întâmplă în Italia, primul impuls a fost să le zic să-și facă provizii. Asta mă speria, pentru că știu că în China sistemul ăsta de livrare al măncării e eficient, ajunge peste tot, e rapid și ieftin, dar în România nu e așa și normal că mă gândeam la ai mei.
Și socrii tăi din Wuhan cum se simt?
Socrii mei stau în suburbia orașului și sunt destul de izolați acolo. Neavând vecini, pot să iasă în jurul casei și să mai facă mișcare. Oricum chinezii sunt obișnuiți să aibă grijă de corpul lor, să facă mișcare, să bea multă apă caldă și să mânânce bine zilnic. Așa că socrii mei au făcut exact ce erau obișnuiți să facă. Și de fiecare dată când fac mâncare, ne trimit poze cu ce au gătit, și noi le trimitem poze cu ce gătim noi (râde).
Cum te informezi? Ce presă citești?
Eu urmăresc presa occidentală, Meng, soția mea, urmărește presa estică, adică presa lor. Nu-i place să citească publicațiile din vest. Plus că au fost toate reacțiile la adresa Chinei de la început, care erau foarte negative în presa occidentală, și evident că nimănui nu-i place să vadă cum alții îți critică țara, mai ales când treci printr-o perioadă atât de dificilă. Dar eu mai urmăresc și știri de aici, din China, sunt anumite platforme online de unde îmi iau informații.
Înțeleg că tu scriai proză când erai în România. Ai mai scris în perioada asta?
Începusem un roman anul trecut, dar nu m-am ținut de el. Aveam vreo zece pagini scrise și uite că, de când sunt în izolare, am ajuns de la 10 pagini la vreo 70. Am scris în prima săptămână cam cinci pagini pe zi, în a doua săptămână cam trei pagini pe zi, iar apoi când mi-am dat seama că s-ar putea să mai dureze cel puțin câteva luni, am făcut o pauză. Dar a fost o perioadă în care lucram cu program, ca un scriitor profesionist. Dar nu scriu despre ce se întâmplă acum, adică nu pandemia e subiectul, evident. E prea devreme oricum să scrii despre așa ceva.
