Am stat de vorbă cu istoricul Tudor Mihăescu despre cartea sa, „Primul pas pe Lună. Cultura cosmonauticii în România comunistă”. Mihăescu documentează cum s-a văzut aselenizarea din România, una dintre puținele țări ale blocului estic incluse în turul de promovare al președintelui Richard Nixon și al astronauților din misiunile Apollo, și care au fost implicațiile culturale, politice, tehnologice și media ale acestui eveniment legendar.
75 ore și 49 de minute, atât i-a luat astronautului Neil Armstrong să ajungă și să pășească pe Lună. Buzz Aldrin l-a urmat 19 minute mai târziu. Era 20 iulie 1969, iar anul acesta se împlinesc 55 ani de la acel moment istoric. Umanitatea visase la aceasta întâlnire cu Luna de mult timp. Deja de o sută de ani ficțiunea o luase înaintea tehnologiei, iar Jules Verne imagina în romanul din 1865 o călătorie De la Pământ la Lună. În 1902, regizorul francez Georges Méliès dăduse viața imaginației din epocă, eroii săi plecând în călătorie propulsați de un tun și ajungând să întâlnească locuitorii selenari. Cum arăta însă realitatea?
Aselenizarea a fost trăită cu sufletul la gură, estimându-se că au fost 650 milioane de telespectatori care au urmărit acest moment legendar. Printre aceștia s-au numărat și cetățenii României socialiste. Iar despre cum a fost văzută aselenizarea din Romania, și despre cultura astronauticii în general, ne povestește istoricul Tudor Mihăescu în cartea lui recentă: Primul pas pe Lună. Cultura cosmonauticii în România comunistă, apărută anul acesta la Editura Mega.
„Pe vremea aia stăteam la Piaţa Iancului, într-un bloc care avea 10 etaje eu stăteam la etajul 7. Mă uitam pe geam şi vedeam străzile: era complet pustiu! Nu era nimeni pe stradă. (...) Mie mi-era un somn îngrozitor. L-am rugat pe tata să mă trezească dacă adorm. Mi-am dat seama ca este un eveniment în istoria umanității, nu puteam să pierd aşa ceva Și într-adevăr, am rezistat până dimineaţă, când s-a reluat transmisiunea,” își aduce aminte Marian Naiman, unul dintre cei care-și împărtășesc amintirile în volum, și care la acel moment avea 16 ani.
Emoții din plin aveau și specialiștii din TVR, care au transmis evenimentul în direct:
„Eram destul de emoționat, deşi îmi închipui că ştiu destul de bine să-mi ascund emoțiile, relativ bine pregătit: câteva săptămâni înainte de lansare citisem multe sute de pagini de material documentar, învățasem tot felul de prescurtări din jargonal aerospațial şi chiar, acum pot să mărturisesc, îmi pregătisem un numir substanțial de poante «spontane». Un singur exemplu: comparam situația celor doi astronauți, care îşi pun costumele de scafandru spațial in modulul lunar, cu drama a două tinere domnişoare care ar trebui să se pregătească pentru un bal mascat în cabina telefonică,” povestește Andrei Bacalu, medic și jurnalist de știință, care a comentat aselenizarea pentru televiziunea publică română.
Primul pas pe Lună. Cultura cosmonauticii în România comunistă
Aselenizarea a avut însă în epocă și o dimensiune politică, culturală și științifică, iar despre astea povestește pe larg Tudor Mihăescu, muzeograf la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București. A terminat doctoratul la Facultatea de Istorie a Universității din București și a câștigat Sacknoff Prize for Space History pe anul 2022 pentru lucrarea The Culture of Cosmonautics in a Communist Society: Visual Depictions of American Astronauts and Apollo Flights in Romanian Philately. Volumul pe care l-a publicat anul acesta adună o bogăție de materiale și date, de la surse vizuale, la filme, istorie, politica. Evenimentul a fost si un statement politic al SUA, care a încercat să capete capital politic. Prin urmare, atât președintele Nixon, cât și astronauții misiunilor Apollo au pornit într-un tur de vizite prin lume, iar România a fost una dintre puținele țări din blocul estic vizitate.
La ce să ne așteptăm când auzim „cultura cosmonauticii”? În carte propui un termen-umbrelă, la intersecția antropologiei, istoriei și studiilor vizuale. Poți să le povestești puțin cititorilor despre ce este vorba? Și de ce cosmonautică și nu astronautică?
Cultura cosmonauticii se referă la formele pe care le-a luat – atât la nivelul maselor, cât și din perspectiva autorităților – preocuparea pentru explorarea spațiului cosmic. Cultura scrisă a cosmonauticii, de pildă, cuprinde literatura SF, literatura de popularizare și jurnalismul de știință ce tratează subiecte din domeniul explorării spațiale. Complementar, în lucrarea mea vorbesc și despre o cultură vizuală, o cultură audio și o cultură materială a cosmonauticii, fiecare având un evantai divers de practici și reprezentări. Amintesc aici, cu titlu de exemplu pentru cultura materială, de practicarea rachetomodelismului în anii comunismului – un hobby astăzi aproape dispărut, dar care atunci era vogă printre tinerii pasionați de spațiu.
În ceea ce privește cei doi termeni – astronautică/cosmonautică, ambii inventați în mediul intelectual francez –, ei sunt sinonimi; însă utilizarea și răspândirea lor a variat în spațiu și timp. De pildă, în România, în perioada interbelică era preferat termenul astronautică; ulterior, în anii postbelici, pe fondul instalării regimului comunist, a fost introdusă în spațiul public și varianta cosmonautică. Istoria conceptuală a celor doi termeni, domeniu aflat încă în dinamică (astăzi, pe lângă binomul deja clasic astronaut/cosmonaut, avem și noțiuni precum taikonaut, vyomanaut sau spaționaut), o relatez pe larg în carte.
Cum a fost văzută aselenizarea din România? Am descoperit în carte exemple despre experiențele oamenilor obișnuiți, dar și despre ce a însemnat pentru cei din radio și televiziune.
În România, aselenizarea echipajului Apollo 11 a fost privită cu curiozitate, febrilitate și entuziasm. De altfel, a fost primul eveniment mediatic major care – datorită progreselor din comunicații – a reușit să capete o audiență globală. Faptul în sine că sute de milioane de oameni ascultau la radio sau vedeau la televizor evenimentul a creat o undă de emoție, un fior la gândul că există o misiune care, odată desprinsă din vâltoarea problemelor pământești, ajunge să reprezinte întreaga umanitate acolo, pe Lună.
Ce a însemnat politic pentru România comunistă să fie vizitată de astronauții americani?
Turneele de promovare, realizate de astronauți după succesul unei misiuni, reprezentau o strategie diplomatică pe care o practicau atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică. Astronauții (sau cosmonauții) aveau pe atunci statutul unor vedete internaționale. Dacă la începutul anilor 1960 România era vizitată de cosmonautul sovietic Gherman Titov, în 1970 devenea prima țară din blocul estic care primea vizita unor astronauți americani ce călătoriseră pe Lună (este vorba despre vizita la București a echipajului Apollo 12). Din punct de vedere politic, acest lucru reprezenta încă un semnal că România ducea, în acei ani, o politică externă de deschidere față de Occident. Cu toate acestea, autoritățile române nu au dat o încărcătură politică vizitei, ci au ales să pună accentul pe realizările științifice ale misiunii Apollo 12 și pe dialogul astronauților americani cu comunitatea academică din România.
Cartea cuprinde o bogăție de detalii, imagini și informații despre episodul aselenizării și receptarea lui în societate. Ne poți povesti puțin ce a presupus documentarea pentru a scrie o asemenea lucrare de sinteză?
Documentarea a fost un proces solicitant, uneori chiar anevoios, dar și captivant, pentru că mi-a dat ocazia să interacționez cu o gama variată de surse, fapt ce m-a pus într-un exercițiu intelectual interdisciplinar prin care am asimilat constant noi instrumente teoretice. În același timp, am intrat în contact cu diverse instituții de profil, iar totodată am avut șansa să cunosc oameni care, cu multă bunăvoință, m-au ajutat: fie cercetători cu care m-am consultat asupra interpretării unor documente, fie martori ai aselenizării cu care am purtat dialoguri memorabile despre cum a fost receptată prima aselenizare.
Care este artefactul sau imaginea ta preferată descoperită în timpul documentării și de ce?
Cea mai interesantă sursă cu care am lucrat a fost, fără îndoială, setul selenar Apollo 11, aflat în prezent în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Acest artefact (dăruit României de către președintele Nixon) este special pentru că el conține patru fragmente de rocă lunară, colectate chiar de astronauții primei aselenizări. Având în vedere raritatea rocilor lunare pe Pământ, obiectul este deosebit de valoros – o parte din Lună este acolo, în acest obiect de la Muzeul Național de Istorie a României. Sper ca la un moment dat să fie introdus în expoziția permanentă a muzeului, pentru a putea fi admirat de publicul larg.
În noiembrie 1969, Richard Nixon i-a solicitat conducerii NASA ca specialiştii agenției să pregătească în jur de 200 de seturi cu mostre de rocă lunară, fragmentele fiind selectate din eşantioanele aduse pe Pământ de echipajul Apollo 11. Seturi Apollo 11 au fost oferite, în diverse contexte diplomatice, şi altor naţiuni. Dintre cele 21,5 kg de rocă lunară adure de Aldrin şi Armstrong, aproximativ 900 de grame sunt expuse în Statele Unite și în alte ţări. Setul a fost primit de 135 de naţiuni din întreaga lume (la care se adaugă şi cele 50 de state ce compun SUA), între anii 1970-1973. De asemenea, un set lunar a fost dăruit şi Organizației Națiunilor Unite. Pe lângă România, setul lunar Apollo 11 a fost primit (dintre statele comuniste din Europa de Est) și de Ungaria, Polonia, Iugoslavia. Cehoslovacia și Uniunea Sovietică. - Primul pas pe Lună. Cultura cosmonauticii în România comunistă
La ce proiect lucrezi acum?
Am în plan o viitoare cercetare despre imaginarul marțian în România comunistă, însă în prezent prospectez și evaluez posibilitatea de a traduce cartea în limba engleză, poate și în limba germană. În Statele Unite, în Regatul Unit și în Germania există destul de mult de interes (atât printre istorici, cât și în rândul publicului larg) pentru istoria explorării spațiale. Dacă despre evoluția programelor spațiale din Vest se cunosc deja relativ multe lucruri, istoriile lor fiind minuțios documentate în numeroase lucrări (multe dintre ele dedicate, bineînțeles, istoriei NASA), există încă multe lacune, în circuitul istoriografic internațional, în ceea ce privește cunoașterea istorică a fenomenului spațial din Europa de Est.
