Primavera Sound înseamnă editare unu la unu. Ai fost și anul trecut, anul ăsta mai aveai un festival în minte, plus un munte, plus o mare. Editezi. Pornești. Studiezi programul, 4 zile, 10 scene, peste 200 de trupe, peste 2000 de ore de muzică live. Editezi. Te gândești cine îți place. Ierarhizezi. Editezi. Te gândești câți artiști poți să vezi, ca orice muritor incapabil de omniprezență. Calculezi câte concerte poţi prinde în întregime. Editezi din nou. Te întrebi despre câți poți scrie. E prea lung textul. Editezi.
LCD Soundsystem, primul concert european de la retragerea trupei, în 2011. „Us V Them” deschide. James Murphy intră pe scenă şi ne amintim imediat de ce ne-au lipsit. Un ring uriaş cu zeci de mii de dansatori înlocuieşte spaţiul dintre cele două scene principale. La standurile de bere, la coadă la budă, oameni cu pălării pe cap, cu rucsaci în spate, cu hot dogi în mână, toți se mişcă. James Murphy e un barometru uman, totul sună perfect, fiecare intrare, fiecare urcare, fiecare armonie. Dar nu asta e şmecheria, ci pofta de viaţă pe care ţi-o transmit, LCDS sunt o sărbătoare blitzkrieg: venit, lovit, fericit, plecat.
Setlist
Battles e ca o tahicardie amplificată pe mii de volţi. John Stanier rupe bateria, îţi rupe sternul, îţi rupe capul. Publicul reacţionează în faţa newyorkezilor aşa cum îmi imaginez că un vizitator dintr-un sătuc islandez ar vedea New York-ul: accelerat, efervescent, copleşitor. Cu pulsul alert, cu sinapsele ca focurile de artificii de anul nou în aceeaşi metropolă. Battles live nu te slăbeşte o secundă, fiecare măsură e ca numărătoarea unui antrenor de fitness care te lasă la finalul orei extenuat, dar plin de endorfine.
Setlist
Explosions in the Sky e intimitate în 60.000 de oameni. Set up simplu, un set de leduri orizontale pe marginea scenei, abur, instrumente, muzicieni. Mai mult decât suficient. O bulă de sunet dens, aproape cinematic umple scena şi creşte progresiv peste public, peste turnul de sunet, peste hotelurile de sticlă, peste mare. Împarți o plapumă cu toată lumea și, dimineața, parcă te trezești surprins că nu-i găsești pe toți ceilalți 60 000 în patul tău.
Setlist
Tame Impala: un concert într-o lava lamp, sunet şi culoare, energie dementă şi lâncezeală psihedelică. Te simţi captiv şi levitezi totodată într-un recipient incandescent, cu bronhiile căscate în materia sonoră vâscoasă. Mulţimea capitulează instantaneu. Sedusă, cumva izolată de orice e întunecat, ascultă. Coboară şi urcă împreună cu trupa sare, ţipă, fredonează, rămâne docilă şi răbdătoare în timpul celor 10 minute cu dificultăţi tehnice, ca apoi să reia de la aceeaşi notă, cu aceeşi intensitate până la final. Confetti multicolore explodează peste creștetele entuziaste, mâini în aer, zâmbete genroase, extaz pur.
Setlist
PJ Harvey rupe line up-ul festivalului. Schimbă atmosfera. Totul devine sumbru, întunecat în cel mai fermecător mod imaginabil. Părul lung drept, rochia fluidă neagră flutură uşor în vânt în timp ce vocea îi vibrează ca într-o incantaţie universală. Emană o intensitate subtilă, dar acută care creşte cu fiecare piesă. 17 piese într-o suită submersivă, de la „Chain of Keys”, la „50ft Queenie”, la „River Anacostia”, închid acest enorm spaţiu deschis într-un mic dom impenetrabil din palma colosului PJ Harvey. Doar două baloane albe se înalță timid din public, peste toatâ această scena noir, până acolo unde urechea nu mai percepe, undeva deasupra boxelor unde vocea lui PJ Harvey probabil răsună cel mai clar.
Setlist
Radiohead, trupa păpuşar. O dulce bipolaritate de emoţii şi raţiune, mişcare şi paralizie, urlete turbate şi muţenie surdă. Te iau de guler şi dau cu tine de pământ, te mângâie pe creştet, te săruta pe frunte. Eşti dependentul de heroină în remisie, tipa care își pierde cu entuziasm virginitatea, copilul plângăcios în camera lui, părintele pretenţios şi strict, toate în două ore. „Daydreaming”, linişte perfectă, aproape că auzi pulsul vecinului de rând şi te ridici undeva deasupra mulţimii, deasupra ta. Ceva fantomatic, sublim, torturat, puteşte în aer până la „Full Stop”, când scena izbucneşte într-o frenezie acerbă și publicul posedat vibrează odată cu pietrele de sub tălpi. Schizofrenia forţei şi a fragilităţii atât de proprie Radiohead, furia şoptită, tristețea cea mai paşnică, aritmii şi falsetto-uri perfecte, piese dezgolite complet, sunet după sunet, până la asumarea completă a tăcerii - probabil asta face ca Radiohead să fie unul dintre cele mai bune live-uri din câte am văzut.
Setlist
„Eteric” e de departe termenul cel mai folosit pentru concertele Sigur Rós. Folosit mai exact de 83.500 de ori conform indexării Google. Și ăsta este adevărul, dar atâtea se mai pot adăga! La Primavera totul e simplu, curat, doar Jón Þór Birgisson, Georg Hólm și Orri Páll Dýrason pe scenă, în spatele unei perdele de leduri mărunte care formează lumi: galaxie imaginată după galaxie imaginată, așezări gigantice de licurici văzute de pe Pluto sau poate cartografieri subtile ale sinapselor celor trei muzicieni. Abia se respiră. Zeci de mii de oameni ascultă chemarea intergalactică, într-o limbă inventată, dar atât de clar înțeleasă de toți. Simți o larghețe aproape fizică a sunetului care-ți lasă loc pentru tine, pentru muzică, pentru aer. Și totuși nimieni nu inspiră, nimeni nu expiră.
Setlist
Dacă crowdsurfing-ul s-ar califica drept sport olimpic, Jehnny Beth, solista de la Savages, ar domina Olimpiada. Petrece la fel de mult timp pe brațele publicului cât stă pe scenă. Privește intens, sălbatic, dominator fiecare om în parte și toți se lasă subjugați. La Savages totul e intens, tare, rapid. Ca să păstrez analogia sportivă, e ca și cum ai face surfing pe reculul violent al bombei atomice. E nimicitor, plin de adrenalină, nu știi cât dureză și încotro se îndreaptă, iar creierul tău nu mai procesează nimic rațional. Totul devine instinctiv, nu te întrebi de ce așa, de ce acestă trupă punk de gagici, de ce ele și nu altele. Instinctiv, știi de ce sunt acolo, știi de ce ele și știi exact de ce ai ales să le vezi pe ele și nu altă trupă din cele 5-6 care mai cântă în același interval. Desigur, ai o tonă de argumente raționale, dar cui îi mai pasă?
Setlist
E deja 3 dimineața. Beach House intră după Savages, după Radiohead, după The Last Shadow Puppets. Oamenii așteaptă cuminți cu coatele sprijinte de garduri. Pe scenă e întuneric. Urcă. Rămân în întuneric. Victoria Legrand începe „PPP” și aerul devine translucid. Deschide parcă mii de portaluri peste mulțime către locurile cele mai visate, cel mai minuțios imaginate de fiecare om din public și te invită să pășești înăuntru. E atât de personal, că ți-ai dori să fii într-un spațiu închis, doar tu și trupa. Să îi auzi doar tu, să-ți cânte doar ție gândurile, frământarile, dorințele. Eu plec pe ultima piesă și pe măsură ce mă îndepărtez am senzația ca sunetul se intensifică. Pășesc mai lent. E intim, dar simt că îl impart cu tot universul.
Setlist
Primavera Sound, câteva comentarii și simți că trebuie să te oprești. Ar mai fi multe de spus, dar știi că trebuie să editezi. După toată editarea, însă, rămâi cu atât de mult, că abia te poți întoarce la ale tale cu capul altfel decât plin. Și e atât de bine, când faci inventarul, să tragi linia și să realizezi că absolut nimic din ce ți-a rămas în creier nu e balast.
__________________
Cât costă toată distracția:
Pentru abonamentele pe întreaga durată a festivalului, prima strigare se face de la 125€, înainte de a avea orice fel de indiciu despre line up, și, în timp, crește progresiv până la 195€, ultima strigare. Partea bună este că, în cazul Primavera, chiar și înainte de orice anunț oficial, poți băga mâna în foc că vei găsi minimum 3 trupe care îți plac. Poți cumpăra, deci, liniștit un bilet la prima strigare. Partea proastă este că biletele la 125€ se epuizează aproape instantaneu. Recomand răbdare și cursorul pe refresh.
Avionul poate fi accesibil dacă zbori cu o companie low cost. Cumpărate din timp, costă în jur de 60€ și chiar și cu 2 luni înainte de festival găsești zboruri la 100€.
În ceea ce privește cazarea în Barcelona, lucrurile variază teribil. Rezervate din vreme, găsești camere decente în zone semi-centrale la 20€ pe noapte camera dublă. Airbnb este o variantă foarte bună dacă planifici cum trebuie. Dacă preferi ceva mai cochet, există variante de boutique hoteluri la 100€ pe noapte sau chiar mai bine. Pe măsură ce se apropie festivalul, preturile cresc cu 30% peste tot. Festivalul nu are zonă de campare, nu a avut niciodată și nici nu își propune să facă.
Transportul e foarte eficient, se ajunge cu metroul chiar până în buza festivalului. Metroul circulă non stop în weekend, iar ca alternativă de plecare există autobuze puse la dispoziție de organizatori, pe care le aștepți maximum 5 minute (un bilet costă 2,5€).
Berea la festival este 5€, apa 2,5€, cafeaua între 2 și 3€. Băutorii însetați de bere (și suntem mulți), vor constata că, de fapt, asta e marea cheltuială a acestei ieșiri :)
Foto main: Eric Pamies/Primavera Sound
