Anul ăsta, Pride-ul de la București se desfășoară sub sloganul „Visible Love. Visible Families.” În România, deși persoanele LGBTQIA+ trăiesc, muncesc și plătesc taxe la fel ca toată lumea, dreptul lor de a forma o familie, cu demnitate și în siguranță, nu este asigurat de stat. Asociația Accept a lansat o campanie care spune că „fiecare familie merită să se simtă acasă în România”. Fiecare mamă merită să-și știe copilul în siguranță, la casa sa, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen. Pentru campanie, ONG-ul a invitat trei mame curajoase să scrie și să citească în fața camerei scrisori pentru copiii lor LGBT+. Pe mame le poți vedea în clipul de mai jos, iar aici îți aducem scrisorile integrale. Citește cât de mult doare să-ți știi copilul departe, doar pentru că în România nu poate trăi cu adevărat liber, și citește ce doresc aceste trei mame pentru copiii lor.
Poți semna și tu petiția #ProtejațiToateFamiliile aici, iar astăzi, de la ora 17, ne vedem la Bucharest Pride 2023 🌈
„Departele de tine e cel mai greu de dus.”
Laura Sgârcitu
Dragă Maria,
Îți amintești ziua aceea, în Cambridge, când ne-am făcut amândouă părul alb? Cât am mai râs, iar la sfârșit ne-am făcut poză, arătam la fel. Aș fi vrut ca ziua ca aia să nu se mai termine, să fim amândouă în fiecare zi, să râd cu tine și să te țin în brațe când plângi. Și dacă cumva îți e rău, să știu că-ți pot aduce o înghețată și să ne uităm împreuna la un film cu căței.
Știu că dacă ești la doar două cartiere distanță e posibil să nu ne vedem cu săptămânile pentru că avem amândouă un program încărcat dar știu la fel de bine că dacă mă suni ajung la tine ca vântul și ca gândul târând o sacoșă de mâncare, vegană, desigur, pentru că noi, unele dintre mame, deși nu credem că voi, copiii, stați nemâncați, avem convingerea că borșul și chifteluțele de la noi au puteri magice, care vin din dragostea noastră. E felul nostru de vă copleși cu îmbrățișări pe voi, copiii mari, care nu mai vreți să fiți tratați ca niște copii. Acest te iubesc care se traduce prin ce ai avea chef să îți gătesc? mi-a lipsit teribil.
Există multe feluri de departe. Departele de tine, draga mea, e cel mai greu de dus. Și îmi doresc să nu mai trec prin el niciodată.
„Știu că și tu, ca și mine, te simți acasă aici. Și de asta îmi doresc ca aici să putem fi o familie.”
Iaromira Popovici
Dragă Luca,
Când ai plecat la Boston, în primele săptămâni, nu mă mai simțeam niciunde acasă: nici măcar pe Magheru, în zona Romană, care mi-e un fel de „uliță a copilăriei”. Aveam senzația de frig și de out of place.
Încet, încet, am învățat să gestionez emoticoanele pe Messenger, în special pe cele cu mame și copiii lor, ursoaice, girafe sau ce-or mai fi fost ele. Și să trimit inimioare cam la sfârșitul fiecărui mesaj. De asemenea, la extrema cealaltă, m-am obișnuit să caut pe net toate primejdiile posibile cu care te puteai întîlni pe unde te-ai fi dus (și ai fost în multe locuri, chiar până-n Guyana…) și să ți le povestesc, ca pe un fel de pavăză de protecție. Căci, în afara lui Elefănțino, elefantul care s-ar simți jignit să-l numim pernă și pe care dormi de mic, punga „fermecată” cu cîteva poze de familie și icoane, precum și cea de medicamente, care te însoțeau pretutindeni (mai mult datorită insistențelor mele…), nu aveam altfel cum să te protejez peste un ocean distanță. Și asta mă scotea din minți. Era ca atunci când erai mic, și lungul nostru drum către parc era presărat cu gunoaie: vroiam să le strâng eu, ca să schimb puțin lumea pentru tine…
Duc greu despărțirea de tine: nu numai pentru că, dintre toți oamenii, te simt cel mai asemeni mie, mă recunosc în tine; dar și pentru că în nimeni nu am mai mare încredere. Știu că de obicei e invers, copiii se simt în siguranță cu părinții lor: dar eu trăiesc același sentiment când ești prin preajmă. Și anume că lucrurile sunt pe făgașul cel bun…
Tot de la tine am învățat că familia poate fi în mai multe feluri: ce contează e ca membrii ei să se iubească. Și să poată fi laolaltă. Familia mea nu va fi niciodată întreagă fără tine și familia pe care ți-o vei face, la rândul tău. Știu că și tu, ca și mine, te simți acasă aici. Și de asta îmi doresc ca aici să putem fi o familie. Ca aici să putem fi împreună, la bine și la greu. Îmi doresc să te poți simți acasă aici. Ca să pot fi întreagă și eu.
„Știu că ceea ce îți dorești, căsătoria, nu aduce realmente nici un prejudiciu cuiva, că aduce în cuplu sentimente de stabilitate, apartenență și siguranță.”
Lucia Botezan
Dragul meu fiu Robert,
De când am știut că exiști în pântecele meu, iubirea pentru tine mi-a cuprins întreaga ființă!
Ți-am dat naștere, prin voia Domnului, în această țară, în această lume cu deschidere spre multiple posibilități de a experimenta viața, o lume și o țară natală în care să fii fericit, împlinit, în siguranță, fără să-mi fac griji pentru faptul că, în context social, suferi, ești neacceptat, marginalizat, agresat fizic sau psihic, și că ai experiențe neplăcute din cauza orientării sexuale. Când tu suferi și ai experiențe de viață în care nu ești bine, mă doare și pe mine, simt tristețe, furie, revoltă, uneori mă simt neputincioasă în a face ceva spre a te ajuta. Ca mamă, aș „muta munții din loc” pentru copiii mei!
Vreau să fii sănătos, fericit, împlinit, protejat, acceptat și în siguranță, la fel ca și toți oamenii, să trăiești în iubire, pace, armonie, având experiențe plăcute sufletului tău, fără a fi nevoie să pleci în altă țară pentru a trăi fericit, să ai libertatea de a-ți exprima opiniile și sentimentele și fără restricții pe care alți oameni nu le au; să transmiți în continuare emoție, căldură sufletească, iubire, prin felul tău de a fi autentic, prin ceea ce creezi, prin versurile emoționante și prin vocea ta minunată.
Tu ești un om inteligent, corect, cu o inima plină de iubire, bunătate, empatie, înțelegere pentru toate ființele, ești minunat! Știi că sunt mereu, mereu, alături de ține! TE IUBESC!
Totodată, știu că ești înconjurat și de oameni minunați și cred că oamenii își deschid tot mai mult inimile înspre a face doar bine în jurul lor. Știu că ceea ce îți dorești, căsătoria, nu aduce realmente nici un prejudiciu cuiva, că aduce în cuplu sentimente de stabilitate, apartenență și siguranță în relație, ca și legătură socială, conferă statut socio-legal, integrare, acceptare și protecție socio-legală. Cred că este despre a avea aceleași drepturi, nu doar obligații, în această societate. Trăim într-o perioadă în care există bogăție, o perioadă în care milioane de oameni abordează așa numită dezvoltare personală, în care se propovăduiește iubirea necondiționată și „iubește-ți aproapele”, însă fără acceptare, înțelegere, blândețe, bunătate, empatie, am fi săraci, iar fără simțire reală și fără a practica în viața de zi cu zi ceea ce se propovăduiește am fi doar purtători de informații teoretice, de vorbe deșarte, am suna „a gol”, ar fi doar iluzia că suntem oameni buni.
Nu doresc vreunui părinte să sufere, văzându-și copilul suferind, copil pe care l-a crescut cu iubire, cu grijă, cu devotament, uneori cu zbateri și lipsuri de diverse feluri. Vreau să existe empatie în oameni, în cei care judecă și blamează, să „vadă” cu ochii celorlalți, să se pună în locul părinților cu copii diferiți, cu altă orientare sexuală, să se gândească și să simtă, ce ar face ei în diverse situații, pentru că sunt convinsă că toți părinții vor să-și știe copiii fiind bine, bine în țara lor natală, bine în societatea din care toți facem parte și coexistăm, să fie acceptați fix așa cum sunt, integrați și protejați, fără să se ascundă, uneori chiar de propriii părinți; să trăim fără discriminări, fără a arunca cu pietre în cei care sunt considerați diferiți. Cine ne dă dreptul de a ne considera superiori, judecători, călăi?
Înțeleg că oamenii se tem de ceea ce nu înțeleg, însă există prejudecăți inoculate și atitudini învățate și este timpul pentru transformare sufletească și mentală, de deschidere a inimilor și a brațelor - de îmbrățișări. Toți avem dreptul la viață așa cum fiecare om o trăiește, cu bine și cu mai puțin bine, fără a face rău.
Cred că toți avem propriile zbateri, suferințe, afecțiuni și că toți vrem să trăim sănătoși, cu bucurie și iubire - atunci de ce am face să sufere pe alți oameni, pe alte ființe?! Nu ne-am săturat de drame, de lupte între noi, trăindu-le și pe cele interioare? Toți ne intersectăm cumva viețile, toți trăim alături unii de alții, rezonăm unii cu alții, pe același Pământ, sub același Cer, în același Univers, în aceeași Creație! Doresc că toți părinții care, ca și mine, plâng și suferă de grijă copiilor lor, indiferent de orientarea și identitatea lor de orice fel, să nu mai aibă motive pentru asta!
„Toți oamenii sunt egali - intențiile și faptele oamenilor contează!” (Lobsang Rampa)
Deși noi doi vorbim și discutăm des despre una-alta, chiar și în contradictoriu — însă cu iubire —, am vrut să-ți împărtășesc aceste gânduri și sentimente, scriindu-le într-o formă compactă și complexă de cuvinte, să dăinuie, să nu se piardă în vânt.
Robert, fiul meu iubit, îți doresc să cunoști Iubirea, care să se manifeste în toate Planurile Vieții tale! TE IUBESC!
