România a coborât opt locuri în Indexul Global al Libertății Presei, realizat de Reporteri fără Frontiere, de pe locul 48 în 2021 direct pe locul 56 în 2022. Este cea mai abruptă cădere înregistrată în ultimii cinci ani de presa din țara noastră, care, după ani de stagnare în zona „satisfăcătoare” a clasamentului a ajuns în zona „problematică”. Acest rezultat vine pentru unii dintre noi ca o confirmare a unor intuiții și semne de alarmă cumulate în ultimii ani, în special în cei marcați de pandemie. Pentru cei mai mulți dintre noi însă, acest rezultat nu face decât să lungească lista de probleme din societatea noastră și nu va genera cine știe ce emoții sau îngrijorări.

Din capul locului ar trebui să precizăm că acest clasament nu analizează calitatea și performanța presei, deci nu este un top al profesionalismului și al încrederii în instituțiile de presă și în jurnaliști. Este, în schimb, un rating al ecosistemului social, politic și economic, precum și al factorilor care influențează negativ independența și autonomia jurnaliștilor în a-și face, cât de cât, datoria față de public. Cu bune și cu rele, presa de România reușește de câțiva ani să rămână într-un echilibru fragil la nivel de percepție și de încredere. În aprilie 2022, conform CURS, presa avea o cotă de încredere de 27%, plasându-se deasupra Guvernului, Parlamentului și partidelor politice. Deci, dacă facem abstracție de urletele populiste de pe Internet și din Parlament, chiar găsim un motiv substanțial să reflectăm asupra situației presei, cât încă mai este un dram de speranță și de încredere.   

Și aici avem cel puțin trei nivele de interpretare a locului pe care îl ocupă presa din țara noastră în acest clasament. 

Level 1 (optimism leneș) – Nu e dracul atât de negru. 

Într-adevăr, raportat la cele 180 de țări și teritorii indexate, România este în prima treime a clasamentului. Doar opt state se bucură de un context favorabil pentru presă, iar acum am ajuns într-un club ce cuprinde alte 62 de țări în care starea presei este problematică. Nu e ca și cum am atins fundul sacului (acolo e întuneric total, pentru că ține Kim Jong-un toate luminile stinse), prin retrogradarea de la „satisfăcător”, unde oricum eram deja codași și flirtam cu zona problematică. Unde mai pui că încă nu avem jurnaliști uciși sau arestați pentru că au deranjat establishment-ul. Dar...

Level 2 (îngrijorare moderată) – Pare că se cam strânge șurubul.  

Scorul de anul acesta pentru libertatea presei poate fi interpretat și ca un rezultat inevitabil al uzurii și lipsei de direcție a societății românești. Pandemia nu a arătat doar limitele sistemului medical, ci și apetitul tot mai scăzut pentru democrație al politicienilor și demnitarilor. Puterea de la București și-a dat paternalismul pe față și a decis că cetățenii nu mai pot fi deranjați cu informații de interes public privind fondurile și acțiunile concrete de gestionare a pandemiei. Aproape toată comunicarea a fost centralizată și controlată strict, iar jurnaliștii aproape că au murit de gât cu Legea Accesului la informații de interes public. Tot din prea mult paternalism, Guvernul și principalele forțe politice (PSD și PNL) au infuzat bani în piața de media sub diferite pretexte: ba că vor să ajute presa să nu moară de foame din cauza pandemiei, ba că vor să informeze corect publicul. Acest amestec dintre lipsa de informații și ocultarea mecanismelor de finanțare  a avut un efect energizant pentru mișcările conspiraționiste și conservatoare din România, care au speculat aceste derapaje ca să își consolideze Rezistența de pe Facebook, WhatsApp și Telegram, dar și ca să înceapă o luptă inegală împotriva presei mainstream și jurnalismului în interes public. Chiar dacă lista instituțiilor de presă care au beneficiat (nemeritat și imoral) de bani publici este relativ scurtă, stigmatul de „presă vândută” a fost persistent în 2021 pentru întregul ecosistem media, o bună parte din public alegând să se ghideze după diverși influenceri populiști de pe rețelele de socializare sau chiar din Parlament. Pe lângă erodarea percepției și încrederii în mass-media, am văzut numai anul trecut adevărate campanii de hărțuire (prin procese penale și civile, prin abuz al unor organe judiciare, ba chiar și prin campanii concertate de trolling în social media) ale unor redacții sau jurnaliști care nu au stat la locul lor și le-a trecut prin minte să mai întrebe autoritățile despre cum și ce lucrează în interes public. 

Chiar dacă mai avem o masă critică de redacții, jurnaliști și platforme media care se încăpățânează să-și facă datoria de watchdog, contextul este mai mult decât nefavorabil pentru această profesie. Iar lipsa de respect față de jurnaliști și față de public, hărțuirea sistematică prin procese și campanii de denigrare a jurnaliștilor (vezi cazul Băluță, primar sector 4 vs Libertatea și Newsweek, vezi listele negre realizate de AUR) sunt realități cel puțin problematice, care se vor acutiza în timp. De altfel, de câțiva ani, procesele de tip SLAAP (din eng. Strategic Lawsuit Against Public Participation) au devenit unul dintre principalele instrumente folosite de politicieni și autorități pentru a descuraja jurnaliștii incomozi să le monitorizeze activitatea și să informeze publicul. Lista instituțiilor de presă și jurnaliștilor târâți prin procese (plătite din bani publici, de altfel) este aproape neschimbată în ultimii ani și coincide cu lista câștigătorilor la diferite competiții de jurnalism independent de investigație. În anul de grație 2022, platformele de jurnalism de investigație precum Rise Project, Recorder, Să fie Lumină sau Emilia Șercan (care a devenit o instituție în sine) sunt nevoite să-și continue activitatea printre diferite termene la tribunal sau înfățișări pe la poliție și procuratură. Sunt tactici care par să fie parte dintr-un război de uzură împotriva unor jurnaliști, iar efectele se vor resimți și în următorii ani și nu este exclus ca anul viitor să povestim despre cât de bine ne era pe locul 56 și cât de fericiți eram.   

Level 3 (îngrijorare profundă) – Cine stinge lumina?

Locul ocupat de România în Indexul Global Libertății Presei ar trebui analizat nu doar raportat la evenimentele din 2020-2021, ci mai ales în perspectiva anilor următori. Probabil acum trăim ultimele luni de liniște, înainte să intrăm în logica pre-electorală și electorală a anilor 2023 și 2024. Va fi un iureș total, motoarele de propagandă vor fi turate la maxim, iar jurnaliștii și redacțiile incomode vor fi supuse unui nou test de stres. Doar că va fi un test ce se va desfășura sub forma a patru exerciții electorale. 

În mod voit am lăsat la final evenimentul evenimentelor, al cărui deznodământ nu-l putem intui acum și care ne dă fiori. Războiul din Ucraina și întregul climat geopolitic vor pune și mai multă presiune pe bruma de democrație și de jurnalism independent de la noi. Oricât de cinic sau oportunist ar suna, acum ar fi momentul ideal pentru ca politicienii să înceteze ostilitățile împotriva jurnaliștilor și să demonstreze, prin transparență și integritate, că suntem de partea bună a istoriei.