Gender Social Norm Index, raportul publicat săptămâna trecută de Organizația Națiunilor Unite, arată cu îngrijorare că, în ultimii ani, lumea progresează mult mai lent decât ne-am fi așteptat la înlăturarea prejudecăților față de femei. Deși combaterea discriminării de gen e, în ultimii ani, din ce în ce mai prezentă pe agenda publică, în 11 din cele 80 dintre statele studiate s-a înregistrat chiar un regres semnificativ. Avem de-a face cu „un deceniu de stagnare” în privința stereotipurilor de gen, care a dus la înrăutățirea situației drepturilor femeilor în mai multe țări, arată raportul.
Societatea în care trăim se ghidează după un set de idei despre cum ar trebui să vorbească, cum să se îmbrace, cum să se comporte în societate bărbații și femeile. Care este primul lucru pe care dorim să îl aflăm despre un nou-născut? Genul. Acesta rămâne un factor important în definirea oportunităților din viața cuiva.
Mai târziu, rolurile, normele și așteptările despre gen care li se impun (de către familie, cadre didactice, societate și mass-media) le limitează și le restricționează exprimarea.
Locul femeilor e la cratiță. Bărbații sunt lideri politici mai buni decât femeile. Bărbatul este capul familiei. Mamele sunt cele care trebuie să asume cea mai mare parte a îngrijirii copiilor.
Sunt doar o parte dintre stereotipurile despre femei și fete cu care creștem și care ne influențează accesul la oportunități, drepturi și servicii prin reglementarea comportamentului femeilor și stabilirea unor limite sexiste cu privire la felul în care ar trebui să se comporte femeile. Prejudecățile se transformă în piedici reale atunci când vrem să ne exercităm drepturile, în lipsa de reprezentare a experiențelor specifice femeilor și fetelor în foruri de decizie, în situații de discriminare și, de multe ori, în violență și femicid.
La nivel global, 9 din 10 persoane au prejudecăți față de femei și fete, concluzionează cel mai recent Gender Social Norm Index. În România, 85% din respondenți au cel puțin o prejudecată față de femei, iar cele mai răspândite țin de experiențele femeilor legate de sănătatea reproducerii și de situațiile de violență de gen cu care se confruntă. Femeile sunt adesea văzute ca producătoare de copii, un stereotip care influențează felul în care primesc tratament și îngrijire în sistemul de sănătate: de la medicii care refuză să facă avort invocând creșterea natalității, la situațiile de violență în care partenerul îi interzice femeii să folosească metode de contracepție.
Conform datelor din Eurobarometrul Special pentru Violență de Gen publicat în 2016, 55% dintre români consideră că violul este justificabil în anumite contexte, cum ar fi dacă victima era îmbrăcată „provocator” sau dacă a consumat alcool sau droguri. Normalizarea și legitimarea violenței, prin stereotipuri și prejudecăți, nu fac decât să contribuie la o cultură a violenței, în care femeile sunt descurajate să raporteze faptele de violență, nu sunt crezute de autorități dacă au fost victima unui abuz, iar comunitatea apelează la judecată și blamare în loc să vină către supraviețuitoare cu înțelegere și empatie.
În ultimii zece ani, noul raport al Națiunilor Unite arată că în România a crescut numărul bărbaților care au prejudecăți despre femei, iar numărul femeilor s-a menținut constant. Diferențele de percepție între femei și bărbați se mențin: doar 8% dintre bărbați nu au nicio prejudecată față de femei, spre deosebire de 18% dintre femei.
Cum stăm cu reprezentarea și puterea politică a femeilor?
Reprezentarea politică e esențială pentru ca experiențele specifice femeilor să fie transpuse în politici publice adecvate, cum ar fi cele care țin de maternitate și sănătatea reproducerii, violență de gen sau muncă de îngrijire. În România, având doar cinci femei în Guvern, 18.6% femei în Parlament și un istoric de subreprezentare, statul nu reușește să ofere resursele necesare pentru a se asigura că interesele și nevoile femeilor sunt îndeplinite.
Conform studiului publicat de Națiunile Unite, aproape jumătate din respondenți cred că bărbații sunt lideri politici mai buni decât femeile, iar două din cinci persoane cred că bărbații sunt mai pricepuți decât femeile în conducerea unei afaceri. Prezența liderelor politice ar contribui semnificativ la reducerea prejudecăților față de femei, prin vizibilitate și reprezentare.
Rotativa guvernamentală de săptămâna trecută a adus mai multe femei la nivelul Guvernului, dar nu și dinspre PSD, cel mai mare partid aflat la guvernare. Legea privind cotele de gen, care ar impune partidelor politice ca 30% dintre candidații propuși pe liste să fie femei, întârzie să fie adoptată în Camera Deputaților, în ciuda politicienilor care, de dragul capitalului de imagine, susțin doar la nivel declarativ prezența mai multor femei în politică.
Faptul că egalitatea de gen, prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor și fetelor, sănătatea și drepturile reproductive ale femeilor nu au fost o prioritate pentru vreun guvern sau parlament al României nu e o întâmplare, ci o consecință a subreprezentării femeilor în poziții de decizie.
Cum arată progresul în educație?
La nivel global, avem cele mai puține stereotipuri despre femei când vorbim despre accesul lor la educație. Femeile reușesc să îi prindă din urmă pe bărbați în toate formele de învățământ, inclusiv în cel universitar, dar oportunitățile pe piața muncii rămân disproporționate. Chiar și în cele 59 de țări în care femeile adulte sunt mai educate decât bărbații, diferența medie de venit este de 39% în defavoarea femeilor.
În România, femeile au primit dreptul de a studia în învățământul superior în 1895, la 35 de ani după ce s-a deschis prima universitate din țară. Au mai trecut câteva decenii până au primit și dreptul de a profesa după terminarea studiilor. În prezent, ponderea de femei și bărbați care finalizează studii universitare în România este aproape egală, dar rata femeilor care finalizează studii în inginerie, știință și tehnică rămâne mai mică decât cea a bărbaților, și sub media europeană. Stereotipurile legate de domeniile în care femeile ar trebuie să profeseze pe piața muncii se mențin.
Prejudecățile persistă totuși și în educație: o treime din respondenții din studiul Națiunilor Unite consideră că studiile universitare sunt mai importante pentru bărbați decât pentru femei. Fetele din România fac performanță într-un sistem educațional care nu ia în seamă contribuțiile femeilor - încă nu avem nicio autoare inclusă în programa școlară pentru bacalaureatul la limba română, pereții claselor sunt acoperiți de fotografiile bărbaților care au făcut istorie. Despre femeile care au făcut istorie nu se vorbește, așa că generații întregi de elevi termină școala fără să cunoască modele de reprezentare ale femeilor în știință, tehnică, istorie sau alte domenii.
Cum arată (in)egalitatea pe piața muncii?
Femeile câștigă în continuare mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă prestată. Chiar și în țările care au făcut progrese semnificative în atingerea egalității de gen, femeile nu au aceleași oportunități salariale. O piață a muncii injustă, care pe lângă disparitățile salariale, nu ține cont nici de munca invizibilă prestată de femei.
Femeile nu ar trebui să fie singurele care se sacrifică să mențină echilibrului dintre muncă și familie. Cu toate astea, în țările în care prejudecățile despre femei au o pondere mai mare, femeile petrec mai mult timp decât bărbații prestând muncă domestică - în unele cazuri, chiar de șase ori mai mult.
În România, conform Barometrului de Gen publicat de Centrul FILIA în 2018, mai mult de trei sferturi dintre femei spun că ele sunt cele care fac curățenie, spală rufe, calcă haine și fac de mâncare - spre deosebire de un sfert dintre bărbați. Fetele sunt antrenate încă de mici pentru a ajunge să presteze muncă de îngrijire - de la jucăriile specifice fetelor, care sunt învățate de mici să mânuiască oale și tigăi sau să aibă grijă de bebeluși de jucărie, la așteptările de gen care le sunt impuse în familie și mai apoi în școală.
Cum ne afectează stereotipurile când vorbim despre siguranța femeilor?
Violența împotriva femeilor este și o manifestare a stereotipurilor și inegalităților de gen: Bărbații sunt puternici. Femeile sunt slabe. Femeia ar trebui să își urmeze bărbatul.
Acestea sunt stereotipuri care legitimează și normalizează controlul și dominația asupra femeilor. Oameni care cred că violența este acceptabilă sunt mai predispuși să recurgă la violență și să o justifice, iar normele sociale permisive în fața violenței le descurajează pe femei să raporteze abuzul și să iasă din situația de violență.
Este o practică comună în România ca victimele violenței de gen să fie descurajate să depună plângere chiar de polițiști și procurori. Anul trecut, o dată la două zile, un judecător a fost de acord ca procurorii să renunțe la urmărirea penală pentru act sexual cu un minor. Serviciile adecvate pentru supraviețuitoarele violenței domestice întârzie să apară și nu există niciun centru funcțional care să ofere servicii specializate pentru victimele violenței sexuale.
În România, zeci de femei sunt ucise în fiecare an. Doar pentru că sunt femei. Într-o țară în care, conform datelor din Barometrului Violenței de Gen, un sfert dintre români consideră acceptabil ca partenerul să îi interzică unei femei să aibă un grup de prieteni sau să nu își lase partenera să își folosească banii cum dorește.
Cum facem să fim mai aproape de egalitatea de gen?
Într-o țară ca a noastră, căreia îi e frică de cuvântul gen, e necesar un efort al întregii societăți pentru a ne lepăda de toate stereotipurile și prejudecățile pe care le avem nu numai față de femei, dar față de toate minoritățile și grupurile identitare.
Educația pentru egalitatea de gen, alături de educația sexuală comprehensivă, ar crea un context în care stereotipurile de gen să fie deconstruite și le-ar oferi copiilor și adolescenților niște instrumente prin care să recunoască manifestări ale sexismului, discriminării sau violenței de gen.
Tragerea la răspundere a discursurilor și comportamentelor sexiste din spațiul public contribuie la normalizarea unei atitudini de toleranță 0 față de instigarea la ură sau violență împotriva femeilor. Portretizarea experiențelor femeilor în mass-media, muzică sau artă contribuie la felul în care noi percem sau tolerăm anumite comportamente - mai puține titluri în presă de tipul Campioană la sex la zece ani ne-ar ajuta să ajungem mai repede la o societate mai sigură pentru femei și fete.
Legile, care să țină cont de experiențele specifice femeilor și fetelor, și reprezentarea adecvată a femeilor în poziții de putere, sunt esențiale în a face auzite vocile femeilor și pentru o societate mai echitabilă. Cu atât mai important ar fi ca legislația să fie pusă în aplicare, iar nerespectarea ei să atragă consecințe.
Majoritatea statelor analizate au înregistrat o perioadă de stagnare în ultimul deceniu, cel mai mare declin fiind înregistrat în Chile, Coreea, Mexic și Rusia. Cele mai mari progrese în percepția populației asupra femeilor sunt înregistrate în Germania, Uruguay, Noua Zeelandă, Singapore și Japonia, unde peste 60% din populație nu are nicio prejudecată despre femei și rolul acestora în societate.
În ultimii ani, societatea românească a făcut progrese în egalitatea de gen: organizațiile care luptă pentru drepturile femeilor sunt mai vizibile ca oricând, generațiile noi de tineri nu mai tolerează sexismul, rasismul sau homofobia ca înainte, iar Uniunea Europeană ne mai trage de mânecă din când în când să ne îmbunătățim legislația. Mai sunt multe de făcut și fiecare dintre noi e responsabil să contribuie la o lume un pic mai echitabilă și mai sigură pentru femei și fete. Și am putea începe de la chestionarea propriilor prejudecăți și recunoașterea propriilor privilegii.
Foto: Arhiva Fortepan
