Ziua Culturii Naționale - în care se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu - poate fi și un prilej bun de a arunca o privire asupra unor poezii scrise de mai mulți „luceferi” ai vieții publice.
Ca elev de liceu în Botoșani, la începutul anilor 2000, am avut ocazia să asist la multe ceremonii culturale, dezveliri de busturi, recitaluri de poezie. Îmi aduc aminte că la una dintre șezătorile astea s-au adunat scriitorii locali, era un fel de summit al autorilor botoșăneni. Ce m-a șocat atunci a fost numărul lor: nu-mi imaginasem că există atâția poeți, prozatori, eseiști și dramaturgi într-un singur județ, abia încăpeau în sala aia a Teatrului „Mihai Eminescu”. Evident, cei mai mulți dintre ei erau poeți. Și, oricum, dacă nu scriai poezie, sigur erai pătruns de ea. La unele dintre ceremoniile astea erau prezenți și consilieri locali și afaceriști care oftau dramatic și lăcrimau la „De ce nu-mi vii” și la „Somnoroase păsărele”. Inevitabil, am ajuns să scriu și eu niște poeme (am fost chiar la un cenaclu), dar am renunțat repede. Și bine am făcut.
Ulterior am descoperit că acest fior poetic nu e legat doar de Botoșaniul lui Eminescu, cum îmi imaginam eu pe atunci, ci e prezent peste tot, iar vorba aia cu „românul s-a născut poet” nu e doar o vorbă. Și m-a surprins faptul că poezia apărea de unde nu te așteptai. De la politicieni, sportivi sau jurnaliști, unii dintre oameni duri și cinici, pe care nu ți-i imaginai refugiindu-se în versuri de dor și iubire.
Mai jos, puteți citi șapte strofe din poeme semnate de Gabriela Firea, Miron Cozma, Traian Băsescu, Valeriu Argăseală, Radu Vasile, Marius Tucă și Varujan Vosganian.
Gabriela Firea
A debutat în poezie în 2001 cu volumul de versuri O altă lume, Editura Eminescu (e și pe OLX, aproape nou, fără garanție, la 49 RON), cu care a câștigat premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (ASB), condusă de scriitorul Horia Gârbea. Un an mai târziu, la vârsta de 30 de ani, Firea a publicat volumul Treizeci, prefațat tot de Horia Gârbea. Cele două volume au fost urmate de romanul Trei motive, apărut în 2007 și descris drept un roman „cu tentă erotico-amoroasă”. Gabriela Firea este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
„Pielea ta catifelată ca un botic de ied
Şi-a mea, într-o aşteptare eternă
Până la epuizare
Am nevoie
Să mă îmbrac în dorinţa ta
Să nu ies în stradă ca împaratul cu hainele noi
Căruia i se vede goliciunea
Pentru că mi s-ar putea descifra tatuajele
Desenate de tine pe sâni
Sub formă de nalbe”.(Gabriela Firea„Noi și lumea cealaltă”)
Miron Cozma
În 2011, fostul lider al minerilor din Valea Jiului avea adunate peste 600 de poezii dedicate iubitei lui, Marinela Nițu, pe care plănuia să le publice în volumul „Luceafărul ființei mele huilice”. În 2018, Cozma a mai lansat două volume de poezie, care veneau după o despărțire. „După ce m-am despărţit de Marinela Niţu am început iar să scriu”, spunea Miron Cozma. „Am peste 214 poezii dedicate familiei mele. Fostei mele soţii Dana i-am scris două poezii şi o poezie am făcut-o pentru mama mea, Maria. Aşa se numeşte şi editura la care le-am lansat, iar cărţile se intitulează Luceafărul Huilei.”
„Două creiere şi două inimi
Care… se izbesc puternic de albastru
Ale noastre … iubito! (…)
Şi ochii cei plini de petale
Şi nasul tău bizar – iubito
Amintind de cornul de inorog
Puţin strâmb.
Căci linia vieţii nu este dreaptă”.
(Miron Cozma, „Viitorul”)
Traian Băsescu
În 2009, Băsescu a fost invitat la emisiunea Divertis - Serviciul Român de Comedie, difuzată pe PRO TV, unde a povestit cum, în tinerețe, a scris mai multe poezii pe puntea Bricului Mircea, pe care însă nu a vrut să le publice. Tot în acea emisiune el a recitat o poezie, scrisă pe când era tânăr marinar, pe care a dedicat-o mamei sale.
„Deasupră-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos.
Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,
Întors din nou la ţărmul tău iubit,
Ai alergat grăbit spre casă,
Să vezi iar chipul mamei fericit.”(Traian Băsescu, fără titlu)
Valeriu Argăseală
În 2017, președintele clubului FCSB a lansat volumul de poezii Suflete reci. Cu mult mai singuri decât ieri. Potrivit GSP, temele principale din opera lui Argăseală sunt: sărbătorile religioase importante, dragostea pentru părinți, dragostea pentru femeia iubită, inevitabilitatea trecerii timpului, înstrăinarea din perioada rețelelor de socializare ș.a.
„Făceam, la intervale, dese căderi nervoase,
Cu zâmbetul pe buze perfid mă ascundeam,
Aveam și perioade, ce-i drept, mai sănătoase,
Când reveneam din vise și limpede gândeamMă descurcam tot timpul așa cum fac băieții,
În două lumi opuse, cu stasuri diferite,
Mă bucuram zicându-mi că noi suntem isteții,
Cei ce pozăm în VIP-uri cu gesturi ipocrite.”(Valeriu Argăseală „Am vrut să fiu milionar”)
În 2020, Valeriu Argăseală a mai publicat și un poem despre pandemie:
„Avem timp din belșug să vedem
Noi cei care de timp ne plângeam
Cum fugeam, refuzând să cădem
Sub povara pe care-o duceam”
Radu Vasile
Fostul premier al României în anii 1998-1999, Radu Vasile (1942-2013) a publicat și poezie sub pseudonimul Radu Mischiu.
„Soare şi umbră
umbră în soare
ape în lună
luna în crengi
crengi peste ape
ape de argint
flori de argint
flori şi pământ
Priveşte înapoi
de ce înapoi?
înainte eşti tu?!”(Radu Vasile, „Neliniști străvechi”)
Într-un articol intitulat Zgomotul alb, mustața neagră, publicat în Adevărul literar și artistic, Cristian Tudor Popescu analiza poezia lui Radu Vasile și propunea următorul exercițiu: „Inversaţi, de pildă, ordinea fiecăror două versuri: umbră în soare/ soare şi umbră/ luna în crengi/ ape în lună/ ape de argint/ crengi peste ape/ pământ de flori, pardon, flori şi pământ/ flori de argint ş.a.m.d. Poemul nu are cu nimic de suferit. Citiţi-l de la coadă la cap: e acelaşi. Negaţi toate verbele din el: nicio problemă. Concatenaţi toate versurile şi veţi obţine un unic vers pe orizontală, în lungime de un metru şi jumătate, care, scris pe un perete, arată chiar mai bine. Tăiaţi-l în două: ca la râmă, fiecare bucată devine un poem de sine stătător şi se duce, covâl-covâl, în treaba ei.”
Marius Tucă
Jurnalistul și omul de afaceri Marius Tucă a publicat mai multe volume de poezie, printre care Am să te iubesc așa cum ești tu și Am să te iubesc până la sfârșitul lumii.
„Tăiai aerul şi totodată inima mea
Cu pegasul tău galben plutitor
De parcă trăgeai tot cerul cu el,
Şi cuceriseşi întreaga lume
Cu zâmbetul tău androgin,
Blocuri întregi, alei, cartierul,
Tu erai blonda cu bicicletă,
Îţi iubeam aerul lăsat în urmă
Când pedalai calm, nepăsător, tandru,
Îţi iubeam spiţele învârtindu-se,
Ce vârtej produceau în sufletul meu”
(Marius Tucă, „Blonda cu bicicletă”)
Varujan Vosganian
Autor prolific, Vosganian a avut multe funcții politice și a fost ministru al Economiei și Comerțului. Primul lui volum de poezie este Șamanul albastru (1994). „Poezia e o secreţie endocrină a fiinţei umane, nu e legată strict de receptare”, spunea Varujan Vosganian anul trecut. „Poezia e în noi înşine. Pe scriitori nu îi poate da nimeni afară, pentru că aceştia sunt propriii angajaţi. Poezia a câştigat întotdeauna în faţa autorităţilor şi a politicii.”
„Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!”(Varujan Vosganian, „La nașterea mea”)