7 poeme din Zona nouă

Vara pare să fie un sezon bun nu numai pentru festivaluri de muzică, ci și pentru poezie. În același weekend în care a avut loc Festivalul Poezia e la Bistrița, la Sibiu s-au adunat scriitori din nouă țări - din UK până în China - în cadrul festivalulului de poezie Zona Nouă, ediția a a cincea, unul dintre cele mai tari evenimente literare apărute la noi în ultimii ani.

Organizați inițial într-un cenaclu al Facultății de Litere din Sibiu, grupul „zoniștilor” a lansat în 2012 revista Zona Nouă, publicație în jurul căreia a fost gândit și acest festival. „La început, revista a fost mai mult despre noi şi despre ceea ce vedeam şi găseam în jurul nostru – în Sibiu şi România, dar, după ce am cunoscut şi am văzut ce fac, atît literar, cît şi jurnalistic, tineri scriitori din afară, ne-am dorit mai mult şi am început să aducem alături de noi poeţi şi prozatori tineri din toată lumea, traducîndu-le textele, punîndu-le întrebări, încercînd să înţelegem mai bine ce fac ei şi să le arătăm şi celor pe care îi interesează ce citim şi găsim şi ne place”, spuneau Cătălina Stanislav și Vlad Pojoga, doi dintre oamenii care au pus bazele festivalului.

A fost un maraton de lectură de câteva ore desfășurat în curtea Teatrului Gong, unde au citit poeții: Jesica Baciu, Eta Dahlia, Andrei Doboş, Robert G. Elekes, Livia Franchini, Ioana Iacob, Jakobe Mansztajn, Richard Scott, Xiao Yue Shan, Ioana Vintilă, Elena Vlădăreanu, Arno van Vlierberghe, Nadia de Vries şi Charlotte Warsen.

Mai jos, vă invit să-i descoperiți pe câțiva dintre poeții invitați la Z9.

Richard Scott (U.K)

Richard Scott s-a născut în 1981, la Londra. Pamfletul său, „Wound (Rialto)” a câștigat Premiul pentru Poezie Michael Marks, în 2016, iar poemul „crocodile” a câștigat în 2017 Premiul Concursului de Poezie din Londra. Soho (Faber&Faber) e debutul său în volum, pe lista scurtă pentru Premiul T. S. Eliot, în 2018. Predă poezie la Faber Academy.

Vânzător de peşte

În fiecare joi venea la raport
în haina lui de chirurg plină de sânge
și dacă părinții mei nu erau
știam să nu iau nimic în afară de ouă prețurile lui pentru pește erau prea mari.

Odată m-a luat în dubița lui –
rând după rând de pești pe verticală,
armura dură, ca de cărămidă, a racilor,
inimile oprite ale moluștelor murate în saramură, toate odihnindu-se pe nori de gheață.

M-a lăsat să îi înmoi prada în amoniac
un secret ca să își păstreze strălucirea, a zis,
și în timp ce pulverizam se zbăteau
înapoi spre viață – guri schimonosite după apă, branhiile tremurând ca jaluzelele,

nuanțe de cupru și argintiu strălucind și spumegând. Am auzit vuietul puternic al mării
înconjurându-i dubița ca traficul.
M-a luat în brațele lui pricepute

ca să nu plâng.

Mi-a dat să mănânc creveți ca să mă calmeze, a șters saramura de pe buzele mele,
m-a lăsat să încerc prima mea moluscă-lamă desfăcută din cochilia ei pală, dură,

vârful – moale și alb și salin.

În Transitul ăla bătrân și trecut prin viață am luat tot oceanul în gură
și apoi m-a trimis acasă
cu doișpe ouă –

ca nimeni să nu știe, de fapt, nimic.

(Traducere de Vlad Pojoga)

Livia Franchini (Italia)

Livia Franchini e o scriitoare și traducătoare din Toscana, Italia. I-a tradus pe Michael Donaghy, Sam Riviere și James Tiptree Jr., printre alții. Prima ei broșură de poezie, our available magic, apare în primăvara lui 2019 la Makina Books. Romanul ei de debut, Shelf Life, va fi publicat anul ăsta în Marea Britanie.

Gura ta

Îți desparte buzele cu degete sau petale sau un patent sau o mânușă care are gust de pudră de talc, o parte din chestiile astea te excită nu spui care,
din păcate e o cerință din păcate ai introdus-o în algoritm: dacă te întrebi unde vei fi probabil te vei trezi în patul lui chiar acum, nu prea îmbrăcată răvășită, ghemuită toată în timp ce el își spune vraja / se oprește / silabisește regula, ridică cartea, admite un rating de 3 stele, spune ai citit best sellerul, știai că toată hârtia era un cocoloș la început, o să se întoarcă la un moment dat la stadiul său primitiv, taci din gură, închide ochii pentru prima explozie purpurie

David curăța geamuri venea o dată la două săptămâni

avea opinii, avea hobbyuri avea structură, îi plăcea să se fută doar lunea

pentru ce e apartamentul ăsta frumos dacă nu poți să vezi peisajul, pur și simplu nu merită să trăiești

își plimba mâna prin părul tău ca printr-un sac de grâu

Adaptarea e un dispozitiv inteligent pentru selecția naturală și lebedele sunt groaznic de enervante, ce gâturi penibile uneori deloc aerodinamice, unele ființe sunt pur și simplu făcute să fie rănite de altele/ bagă-ți-o undeva / dai scroll pe pagina unui biolog marin, postările lui personale despre pești mari cu structuri osoase care se răstoarnă repede, ranturi de 500 de cuvinte o mână în pantaloni, uneori e mai bine să te dai când ești cel mai suplu, iubește o fată cel mai mult când e fragilă, mâneci lungi și albe, Dave îți studiază manierismele în pub, crede că ai fi

o dansatoare excelentă printre dinții lui roșii spune-i că dacă se întoarce putem să facem nani

(traducere de Cătălina Stanislav)

Andrei Doboș (România)

A publicat volumele: mănăștur story (2007, Vinea), Inevitabil (2011, Casa de Pariuri Literare), Valea rea (2015, Cartea Românească), Spiro (2016, Charmides).

Extracție

Am putea să ne mutăm la țară.
Într-un sat de munte, pe culmea unui platou înalt cum sunt atîtea în Apuseni sau Șureanu. Pe un platou cu iarbă uscată și mulți mesteceni. Am cumpăra o casă veche de lemn, cu pridvor și am avea grădină de legume, poate și un mic
solar.
O capră, o vacă (îmi place să rad cu o lingură crusta de pe laptele proaspăt fiert), cîini,
pisici și cîțiva pomi fructiferi – mă gîndesc
la vișin, măr, piersic, cireș și un nuc –
tot atîtea spații pentru accidentele amiezei.
Îmi plac mult albinele, așa că pune și cîțiva stupi. Îmi place cum fac ele conserve din lumină. Albinele se îmbolnăvesc ușor în ziua de azi
așa că le-aș îngriji. Aș citi despre albine
și aș sta în mijlocul lor.
Ți-ar trebui ceva de muncă în plus, poate,
mai ales peste iarnă.
Suntem oameni educați – facem prin
internet.

Cîteva cărți, dar alese cu mare grijă
ca și cum viața noastră ar depinde de asta.
Și – pentru că nu există extracții reale, decît în sens militar sau de intelligence – am face așa încît
să ne vedem cu oamenii noștri măcar o dată pe lună mai apropiați acum, mai binevoitori.
Distanță în lucruri nu ar mai fi,
nici case depărtate de orice ținut.
Doar intimitate – ca seva din molari ce se resoarbe
încarne.
Ca furtuna în corpul albinelor. Ziua ar trece cu mîinile în pămînt lîngă bondari rotitori
și rădăcini ce se hrănesc
din humus putred.

Xiao Yue Shan (China)

Xiao Yue Shan 单小月 (născută în 1983). Cartea ei de poezie, How Often I Have Chosen Love, a apărut cu sprijinul Frontier Poetry. În prezent, colaborează cu Spittoon Literary Collective (Beijing), Tokyo Poetry Journal și Asymptote Journal.

35 mai

numărul patru e de nerostit în china
din cauza asemănării lui omofone cu acel cuvânt
care înseamnă moarte. chineza e o limbă ascunsă, chiar în timp ce e vorbită, caută noi case
în care să putem întinde cearșafuri netede, strălucitoare peste aceleași corpuri bătute. contrar opiniei
multor oameni, când un zgârie-nori este construit peste un cimitir, nu se întâmplă nimic – condițiile
nu permit bântuirea. sunt câteva nume noi
de învățat. 63+1. 8 la pătrat. 65-1. ziua aia, ziua asta. azi. ieri. numele celor morți ruginind
buzele celor vii. în speranța că orice am zice acum
o să fie înțeles mâine, sărim peste numărul
patru. în deșertul imens din muxidi câteva becuri îmbracă întunericul în mătăsuri ciudate, proiectând confesiuni pe ofițerii în civil pe a căror
limbă comemorarea e construcție. așa că
spunem construcție și comemorarea își face din nou loc. ne punem limba la culcare la fel cum o mamă îngroapă un copil care nu va mai îmbătrâni. a spune că

victoria
e abandonul tăcerii ar însemna că avem
ceva destul de bun cu care să înlocuim tăcerea. faptul

că am dus viața
atât de departe nu ne scade cu nimic dorința de a trăi

în continuare.
(traducere din limba engleză de Ilinca Pop)

Jesica Baciu (România)

A absolvit Facultatea de Litere la Cluj-Napoca si un master de lingvistică. Jes - volum apărut la Editura Nemira - este cartea ei de debut.

Lăudați şi cântați şi vă bucurați

există soluții simple, la îndemână
cineva a prezis sfârșitul epuizării nervoase ne-a pus pe noi în slujba ştiinței

aşa că am făcut excursii în Bucureşti şi Bratislava am comunicat un bloc de interese
ne-am cumpărat un prelungitor nou

am aşteptat până seara în care
nu am mai avut resurse să ne împotrivim
fericirea a venit peste noi ca o permanență banală cu siguranța unui fluier de start
după numărătoarea inversă

Ioana Iacob (România)

Ioana Iacob a câștigat concursul pentru autori nedebutați în volum ai festivalului Zona Nouă.

my grandpa learned to sit still by himself

nicio amintire clar când am venit în tulcea
prima dată doar cerul din dacia 1300 și
patul în care somnul m-a cuprins 15 ani
într-un drum constant între dormitor & bucătărie câteva amintiri de seară târzie când nimic
nu lovește aproape de casă ca în to the moon unde bătrânul își pierde memoria esențială până în ultimele minute de dinaintea morții când totul devine clar & palpabil și mă gândesc că așa voi fi și eu voi uita pumnii loviți în
spate dintr-o dorință de a fi acceptată sau scurtele momente de bucurie singură acasă când pot să fac orice dar ajung să stau pe scaun să-mi imaginez ce aș putea face în timpul ăsta ceva productiv ceva ce corpul meu bleg & apăsat de ani de dezamăgire nesiguranță ruptură nu poate să facă
în sensul ăsta creierul meu aduce mai mult a bunică-meu care stă în sufragerie și adoarme uitându-se la tv e liniște uneori doar un sforăit scurt care după puțin timp dispare iar eu din cealaltă cameră știu ce se întâmplă și fraternizez cu starea asta de latență foarte apropiată de moarte dar fără frica de definitiv
de atunci au trecut ceva ani bunică-meu încă mai adoarme pe canapea eu încerc să îmi ocup mereu timpul să nu mă las singură pentru că în capul meu se face gaură neagră și dispare orice bucată
din ce am fost eu în tulcea vin regulat totul trece diferit de alte locuri văd aceleași case & blocuri pe lângă care
am trecut mereu când nu aveam unde
să mă duc și încă mă mir că shaormeria aia a rămas acolo

Jakobe Mansztajn (Polonia)

Poet și blogger polonez, creatorul blogului Make Life Harder și autorul cărții de poezie Wiedeński high life (Vienna high life, 2009); i-a fost decernat premiul pentru poezie Silesius Wrocław pentru Debutul anului și a fost, de asemenea, nominalizat la Premiul pentru Literatură Gdynia. A câștigat concursul Sztorm Roku din 2010 al gazetei literare Gazeta Wyborcza, iar în 2010 a fost nominalizat pentru Premiul pentru Artiști Tineri al orașului Gdansk. Poemele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză și ebraică. Trăiește în Gdansk.

Poem despre cum stăm întinși împreună pe pat

poemul despre cum stăm întinși împreună pe pat începe

în gara centrală din gdansk. e târziu,
dimineață devreme chiar, și numai acum putem vedea cât de puține s-au schimbat de ieri.
porumbeii, acești trișori de curte, se întrec de-a lungul

bordurilor
ca niște copii; cărămida este încă neagră
și se sfarâmă de parcă ar fi cărbune.
gărzile trenurilor pledează pentru ultima dată împotriva

privatizării,
pentru ce se va întâmpla cu fiecare dintre noi. și mie îmi e teamă, așa că mă întorc la porumbei, și tu, tu încă lipsești iar eu mă simt ca pisica aceea din poem, încă așteptând pentru că nu știu dacă o să vii.
am o idee, am două idei.
îmi pun șapca pe cap, mai pierd puțin timpul pe aici.

(Traducere de Krista Szocs)

Generația 9 / Poezie