Acum câțiva ani scriitorul Ionuț Chiva dădea cronicarilor literari următorul sfat: „Cred că singura lor șansă de supraviețuire e poezia, pentru că legat de proză (care se citește din plăcere pură) nu mai au un cuvânt de spus – din ce știu, poeții sunt un ghetto în care validarea în interiorul breslei este decisivă, întrucât una exterioară lumii lor nu există la modul articulat, și atunci apelul la cronici și premii se face mai des, e mai important” (dintr-un interviu cu Ionuț Chiva făcut de Adriana Gheorghe).

De fapt, trecând de partea de sarcasm, ce spunea Chiva se poate aplica foarte bine întregii literaturii române de azi. Oricât de contraintuitiv ar putea suna, șansele ei de supraviețuire ca literatură sunt în primul rând poezia și poeții, pentru că 1. poeții sunt mai legați de limba maternă decât prozatorii și criticii și 2. ei alcătuiesc în literatura română comunitatea cea mai puternică, cel mai bine conectată național (cenacluri etc.) și internațional.

După cum observa de curând Paul Cernat, poezia ultimilor 15 ani, scrisă după Mircea Cărtărescu și Cristian Popescu, a renunțat să se mai raporteze, ca până atunci, la istoria poeziei românești și „s-a raportat mult mai mult, dacă nu exclusiv, la modele externe”. (Aș zice totuși că ultimul poet care a cultivat castraveți naționali este Marius Ianuș; deși debuta sub semnul lui Allen Ginsberg în 2000, la mai bine de zeci ani după Cristian Popescu, textele lui sunt încă pline de apropouri la Arghezi, Bacovia ș.c.l., ca să nu mai zic de poezioarele legionare pe care le scrie de o vreme, sufocate cu Radu Gyr).

Explicația e simplă. Optzeciștii (Cărtărescu, Mușina, Iaru & co.) au avut un acces destul de limitat la ce se scria afară, în timp ce douămiiștii și cei de după ei au putut circula liber și n-au mai depins de ce se găsea prin librăriile românești. În anii '80, o istorie a poeziei americane tradusă în colecția Biblioteca pentru toți era știută pe dinafară de toată lumea. În anii 2010+, un poet în vogă ca englezul Sam Riviere vine în persoană la Sibiu pentru a participa la un festival de poezie.

Niciunul dintre douămiiști nu se compară cu Mircea Cărtărescu (cel puțin deocamdată), dar poezia lor este poezia cea mai conectată global din ultima jumătate de secol.

Toate acestea pot fi observate pe viu, citind cel mai recent număr din publicația Poesis internațional. Este o revistă scoasă de Claudiu Komartin, care se mai ocupă de asemenea de Clubul de lectură Institutul Blecher și de Casa de Editură Max Blecher.

Este de departe cel mai bun produs de tip magazine din România dedicat literaturii nu-doar-din-România. Nimeni din establishment-ul literar (Uniunea Scriitorilor din România & co.) nu a fost în stare în ultimii 26 de ani să scoată ceva măcar asemănător dpdv al calității și al conectării. 

În sumar intră poeme de autori români, poeme de autori globali (inclusiv din zona învecinată României, de regulă ignorată) traduse extrem de competent, traduceri în mai multe limbi (nu doar în engleză) din poeți români, dosare critice, cronici literare, interviuri ș.a.m.d.

Pe vremea de tristă amintire a lui Andrei Marga, Institutul Cultural Român a încercat să-și producă propria publicație. De fapt, tot ce-ar fi avut/ar avea de făcut instituții ca ICR e să preia și să distribuie prin centrele externe exemplare din publicații precum Poesis internațional, cocktail multilingv care vorbește despre literatura română mai bine decât ar putea-o face orice produs birocrat.

Din highlight-urile numărului de față, aș remarca un dosar Caius Dobrescu (probabil cel mai complet scriitor debutat după 1989). Citez din Deadevă (1998), unul din volumele seminale ale anilor 90:

Omagiu lui Tudor Arghezi

Am tovvăzut

Și RVzut

1 grmd d poezii d cânde

ram m m tânăr. Parcă

nu chiar așa de thâmpite

            cum credeam. Oare mapucă

febra publikatului + ortsche pretz? Vreau să

editez la lumină toča ieșivrö

            dată din mna mea, k

moș TA? Să mö scot

                        pur/simplu?

                        D c nu?

Îmi închipui c plăcut ar fi: în parc, crăcănaccasă-mi

pătrundă razele mângâioaseale soarelui și dacă nu, atunch

                        mö sco pur/simplu.           

De asemenea un grupaj Sam Riviere, tradus de tânărul poet Vlad Pojoga:

„Hai să ne apropiem de Rusia.

Hai să intrăm în atmosfera criticii de film.

Hai să sărbătorim muzica de după 2002.

Hai să ducem plăcinte și să mâncăm corn dogi.

 

Sari la Muzica Americii Tinere

Și la curenții ei de adâncime și conștiința lor vinovată.

Oamenii de radio au pus sos pe noi,

Nu sânge, ca pe vremuri”

(Sinceritate americană, trad. Vlad Pojoga)

Alt dosar îi este dedicat Angelei Marinescu, despre care scriu Ruxandra Cesereanu, Teodora Coman, Ștefan Baghiu ș.a.

Bogdan-Alexandru Stănescu scrie  despre Delmore Schwartz, poetul american (uitat într-o vreme, deși acum reîncepe să fie reeditat) care apărea ca personaj în romanul Darul lui Humboldt de Saul Bellow. Tot Stănescu traduce poeme din americanul Edward Hirsch (La comemorarea morții lui Iosif Brodski, Isis dezvăluită ș.a.).

George State oferă un preview din volumul al doilea al integralei poetice Paul Celan, în curs de apariție la Polirom.

Poesis internațional oferă și o recuperare binevenită din poezia scrisă în germană a oniristului Vintilă Ivănceanu (cel cu „Iubito, mă gândesc la tine/ Ca un borfaș la ceasul unui lord”) (traducere de Daniela Micu).

Este inclus un scurt survol al celor mai recente traduceri din poeți români ce pot fi găsite în librăriile internaționale (Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Elena Vlădăreanu, Svetlana Cârstean, Radu Vancu).

Dincolo de cei deja amintiți, poezia de ultimă oră din România este bogat reprezentată.

Plus multe alte surprize – dar gata cu spoilerele.

 

„Poesis internaţional, nr. 1/2016”, 216 pag., 25 lei. Revista poate fi cumpărată de la Librăria Open Art, precum și de la o seamă de librării bucureștene sau din țară, sau poate fi comandată de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher.