Plurabelle e un proiect de muzică electro&experimentală format din Alex Bălă și Gabriela și Cristian Fierbințeanu. Există din 2012, iar în 2014 au lansat un prim album, „Phantom Pyramid”, la label-ul parizian independent Stellar Kinematics. Își iau numele de la Anna Livia Plurabelle, o femeie-râu care străbate romanul cel mai necitit al lui James Joyce, „Finnegan's Wake”. În 2017, Plurabelle lansează un clip nou, pe care poți să-l vezi pentru prima oară mai jos.

Poți să și citești ce au de zis despre muzică, experiment, sound, electro-alternativ și alte lucruri importante de acest gen, cultural-artistic. Dar, poate mai important de-atât, poți să te întâlnești cu trei voci distincte, care trec de la discuții serioase despre propria artă și evoluția scenei muzicale alternative, la perorații cu zâmbet amar despre problemele apăsător-sâcâitoare ale omenirii și apoi, cald și uman, la fericirea și frumusețea întâlnirii dintre ei trei. Ascultă ce-ți zic vocile astea, pentru că mă gândesc că are dreptate Cristian Fierbințeanu când spune că „Întâlnirea cu oamenii e mama relațiilor umane, iar relațiile umane sunt ceva important.”

Scena9: Ce-ați mai făcut de când am stat de vorbă ultima oară? (On record acum trei ani, off the record acum vreun an, cred.)

Alex Bălă: Plurabelle a devenit în sfârșit un trio, adică am reușit s-o convingem pe Gabriela Fierbințeanu să ni se alăture, de unde până acum ne dirija și consilia din umbră. Cum eu nu pot să fiu în proiectul Fierbințeanu, pentru că cei doi refuză să mă adopte, Plurabelle rămânea singura umbrelă naturală pentru triunghiul nostru amoros și, ocazional, muzical. În rest, anul trecut am început să cânt cu multitalentatul Paul Dunca într-un queer act numit #FLUID, iar anul ăsta am făcut coloana sonoră pentru scurtmetrajul unui artist canadiano-franco-spaniol (și slovac, cred) pe nume Alejandro Sajgalik și am compus muzica pentru primul meu spectacol de teatru, adică Dacă am gândi cu voce tare, de Radu Afrim.

Gabriela Fierbințeanu: Eu și Cristian Fierbințeanu am conceput, compus, produs și performat albumul-spectacol The Great Scheme Of Things. Cuprinde muzică, coregrafie și performance, cu o foarte importantă componentă video. Am prezentat spectacolul în ediția pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie de la Centrul Național al Dansului București în 2016 și în festivalul LIKE CNDB în această primăvară. Sperăm să scoatem în acest an discul The Great Scheme Of Things și să lansăm și partea video, ca o succesiune de videoclipuri sau/și ca un film întreg.

Cristian Fierbințeanu: Eu fac parte și din PFA Orchestra, un colectiv de free-improv și avantgarde, cu care am prezentat live, însuflețiți de cei de la Asociația Jumătatea Plină, câteva colaborări cu artiști din domeniu precum Maja Osojnik, Mia Zabelka, Andrei Kivu, Franz Hautzinger & Isabelle Duthoit. PFA Orchestra o să cânte, powered by Sâmbăta Sonoră, la festivalul Outernational Days la Grădina Uranus.

De asemenea, am lucrat la editarea materialului Our Useless Contribution To The Boring Ocean Of Unlistenable Experimental Music, o mini-colecție de înregistrări live cu Group Bantame, formație din care fac parte alături de Dan Michiu, Cătălin Lungu și Andreea Tincea. O să apară sub formă de casetă și download. Mămică, ce de lucruri am făcut!

„În vremurile astea, cu moțiunea de cenzură, cu corupția, poluarea, cu blamarea săracilor, cu tensiunile capitaliste, cu finala de la tenis, cu corporațiile, cu lăcomia bogaților, cu… ce să te mai distrezi? Astea-s vremuri de distracție?

Care-i mesajul piesei și al clipului Superficial?

Cristian Fierbințeanu: Ceva de genul: „Care e sensul vieții? Cât de canalie e cel care cere 20 de kile de trotil și, la câțiva ani, se dă marele mogul al gânditului liber? Este omorâtul de tauri justificat de binomul spectacol-tradiție? Poți fi mare regizor și violator în același timp? E fair să te plângi, din penthouse-ul tău din Primăverii, de soarta minerilor și a femeilor mutilate cu acid? E ok să le ceri românilor, țâfnos, la televizor, bani pe o sculptură, și apoi, când nu se leagă treaba, să nu mai zici nimic? Dar cine sunt eu să judec?”

Știu că v-a luat mult să ieșiți cu clipul ăsta. De ce? Cum l-ați făcut? Cine a lucrat la el? Cât a costat?

Cristian Fierbințeanu: Nu am mai lansat un clip Plurabelle din 2015. A durat până acum pentru că ne-am răzgândit de mai multe ori în legătură cu partea muzicală. (Alex Bălă se tot răzgândește, de fapt. Face și după aia nu îi mai place! Zic să dăm drumul la clip cât de repede, că iar se răzgândește și nu îi mai place!)

Gabriela Fierbințeanu: Filmările s-au făcut la Centrul Național al Dansului București, într-o singură zi, în februarie. Alina Ușurelu a filmat, Mihaela Vasiloi s-a ocupat de machiaj, Alex Raptis a gestionat partea de lumini. Mulțumim tuturor pe această cale! Eu am avut și rolul producătorului, al investitorului strategic. Cristian Fierbințeanu s-a ocupat, în iunie, timp de trei săptămâni, de post-producție.

Ca sound, Superficial mă trimite foarte mult către finalul anilor '70-începutul anilor '80. Ce fel de muzică ar fi făcut Plurabelle pe-atunci și cu cine?

Cristian Fierbințeanu: Am fi făcut, sper, o adevărăciune de hard-rock și heavy metal a la Def Leppard și Twisted Sister! Ne-am fi distrat pe cinste, cum se zice! „What do you want to do with your life? I wanna rock!” Dar așa, în vremurile astea, cu moțiunea de cenzură, cu corupția, poluarea, cu blamarea săracilor, cu tensiunile capitaliste, cu finala de la tenis, cu corporațiile, cu lăcomia bogaților, cu… ce să te mai distrezi? Astea-s vremuri de distracție?

Alex Bălă: O muzică de final de ani ’30 - început de ani ’40, probabil! Îmi place să cred că am fi fost tot împreună. Și cum domnul Fierbințeanu are o slăbiciune pentru pop-ul maghiar al copilăriei lui din județul Harghita, la care eu nici măcar nu am avut acces în timpul copilăriei mele în județul Covasna, îmi imaginez că am fi devenit o clonă de Neoton Família, am fi făcut un cover după Gloomy Sunday, că tot vorbeam de anii ’30, și, poate, am fi lansat albume la Hungaroton. Deci, da, ne-am fi distrat.

Gabriela Fierbințeanu: Interesul meu nu este legat neapărat de un anumit tip de sunet, de acum sau din anii ’70 sau ’80. Preocuparea mea este de a exprima sau a produce ceva care să aibă o însemnătate pentru oameni și pentru mine.

„Hai să facem greva foamei până când drepturile minorităților sunt respectate și autostrada Est-Vest e funcțională!… Și mai taie din bașii ăia!”

Ne așteaptă vreun EP/LP după clipul ăsta? Dacă da, cu ce așteptări să-l întâmpinăm?

Alex Bălă: Pe lângă toate cele menționate anterior, am început de cam un an (foarte din când în când) să lucrăm la ceea ce probabil va fi un nou album Plurabelle. Piesa care însoțește clipul ăsta a apărut în aceeași perioadă, dar e îndeajuns de diferită de ce îmi imaginez eu că o să fie pe disc încât să nu cred(em) că va apărea, în cele din urmă, și acolo. De aici ideea de a o publica separat. Nici noi nu știam la ce să ne așteptăm de la noul album până acum două-trei săptămâni, când, în stilul caracteristic, un tur de forță de câteva zile a compensat pentru orbecăiala de un an și ceva. Acum sunt încântat că am ajuns în niște zone sonore interesante și asta îmi colorează bineînțeles percepția. Cred că o să fie un album languros și extatic și caraghios, făcut de trei oameni iubitori și anxioși care se simt bine împreună.

De fiecare dată când ascult Plurabelle am un fel de disonanță cognitivă: nu știu dacă să interpretez versurile în cheie ironică sau să le iau ca atare. Ce-mi recomandați?

Cristian Fierbințeanu: Mi-aș dori, fără ironie, să pot să fac versuri măiastre, clare și simple gen „Suntem prinși într-o capcană, nu pot să ies, deoarece te iubesc prea mult, dragă!” sau „Așa o zi perfectă, mă bucur că am petrecut-o cu tine!”. Serios, lucrurile ar fi clare și eu aș fi foarte încântat și mândru de mine. Și plin de bani, bănuiesc. Din păcate - și zic pe bune din păcate - nu îmi ies decât lozinci absurde, neclare, despre politicieni, intelectuali, muncitori, Satan, umanitate și superficialitate! Și stai să vezi ce e pe The Great Scheme Of Things. Recomandarea este: dacă treci un pic de disonanța cognitivă, întâlnești un cetățean grăsan, pe la 40 de ani, care este și el, ca fiecare, „prins într-o capcană din care nu poate să iasă”. Dar care totuși este foarte fericit. Întâlnirea cu oamenii e mama relațiilor umane, iar relațiile umane sunt ceva important.

„Scena independentă/alternativă rămâne inaccesibilă. Și încă ridicol de puțin populată de femei, minorități etnice, persoane LGBT etc.”

Cum mai arată scena românească de electro/synth-pop la mijloc de 2017?

Cristian Fierbințeanu: Arată superb, dar lipsesc personalitățile strivitoare, marii artiști. N-am văzut vreun interpret sau vreo interpretă să dea cu microfonul de scenă hohotind în mijlocul melodiei: „Săracii copii din Siria, hai să facem ceva pentru ei! Hai să ne legăm cu lanțuri de gardul Prefecturii până când violența domestică din Teleorman e eradicată. Hai să facem greva foamei până când drepturile minorităților sunt respectate și autostrada Est-Vest e funcțională! … și mai taie din bașii ăia!”. Nici noi nu facem asta, din păcate! Și prin alte părți e cam la fel: mii și mii de producători iscusiți foc, niciun superstar colosal, epocal, monumental.

Alex Bălă: Nici eu nu am văzut pe cineva să dea cu microfonul de scenă și să spună, textual, ce crede colegul meu că spune o personalitate strivitoare, dar văd și ascult pe „scena“ locală independentă – care mie îmi pare o constelație de comunități încă fragil alcătuite și conectate, dar cu practici și discursuri din ce în ce mai interesante și diverse – o mulțime de artiști alternativi/electro/synth-pop șamd care compun/produc/mixează teribil de bine. Ceea ce, în absența aproape desăvârșită a criticii și în relativa penurie de spații de profil (mai ales în afara marilor orașe), e oarecum incredibil.

Mie îmi plac foarte mult (urmează o enumerare alfabetică și incompletă): Adda Kaleh, Admina, Bastos, Borusiade, Chlorys, CLNK, Delusion Men (adică The Holy Fix + Utopus) IMPEX, Karpov not Kasparov, Kepler not Kopernikus, Khidja, Las Poftas, Liar, mgch, Minus, Omelette, PFA Orchestra (și ce fac în rest oameni ca Laurențiu Coțac, Bogdana Dima, Diana Miron, Cosmin Postolache etc), Polochord, Raze de Soare, Sillyconductor, Somnoroase Păsărele, Steaua de Mare, The Nuggers, ca să nu mai pomenesc de Ana-Maria Avram sau Iancu Dumitrescu, sau de label-uri/platforme precum Corp., Future Nuggets, Listen2Me, P-Balans, Paradaiz etc. Însă în absența criticii și din cauza logicii aproape exclusiv market-based a multora dintre cei care organizează evenimente, scena asta independentă/alternativă rămâne relativ inaccesibilă. Și încă ridicol de puțin populată de femei, minorități etnice, persoane LGBT etc.

Gabriela Fierbințeanu: Cred că este nevoie de manageri buni, care să se ocupe de artiști. Cred că un artist bun care încearcă să se descurce pe cont propriu, independent, nu are șanse foarte mari. La un moment dat va ajunge la un nivel pe care nu îl va putea depăși, nici artistic și nici economic, iar aspectele astea merg mână în mână. Este, așadar, nevoie de manageri cât de buni, gen Brian Epstein, Peter Grant sau Paul McGuinness. Noi căutăm un manager foarte bun pentru Plurabelle și pentru Fierbințeanu. Lansăm un mesaj pe această cale: suntem disponibili.

Și ce zic scena muzicală și publicul din România despre Plurabelle?

Cristian Fierbințeanu: Sincer, cred că nu zic nimic. Dar mi-aș dori să zică „Pfuai de mine, ce sexy, inteligent, talentat și integru e Fierbințeanu, Doamne! Ia să cumpărăm noi discurile Plurabelle în cantități masive, să-i transformăm în capitaliști veroși!”.

Alex Bălă: Având în vedere existența mai degrabă teoretică a proiectului – un concert–două pe an, plus viteza cu care lucrăm și înregistrăm (și cu care eu mă răzgândesc, se pare!) –, nici eu nu cred că scena și publicul zic ceva despre Plurabelle. Dar mi-aș dori să cântăm mai des. Dacă terminăm noul album în vara asta, am putea afla ce zic scena și publicul despre el la toamnă, probabil, ceea ce m-ar face foarte fericit, aproape la fel de fericit cum sunt când cânt cu Gabriela și colegul nostru pe cât de sexy, inteligent, talentat și integru, pe atât de capitalist veros.