Platforma Internațională de Teatru București, fondată de criticul Cristina Modreanu, un festival curajos cu o dimensiune experimentală, anunța anul trecut tema pentru ediția din 2020: Our house is on fire / Ne arde casa. E un citat din Greta Thunberg, tânăra activistă suedeză care a atras atenția lumii asupra distrugerii planetei, iar ediția din acest an a Platformei (a șaptea) urma să se concentreze asupra mediului și relației dintre om și natură. Numai că, între timp, au început să ardă mai multe „case”, așa că PITB7 și-a lărgit perspectiva, ba chiar a fost nevoită, în condiții de pandemie, să-și reimagineze formatul, adică să mute desfășurarea evenimentului în mediul digital. „Eu trebuia să fiu online și spectacolele live și în loc de asta, eu sunt live, iar spectacolele online” a rezumat situația unul din invitați, artistul Dan Perjovschi.
Ce a fost de văzut, fizic și online, în PITB7:
• Suntem cu toții în flăcări: Happening-ul lui Dan Perjovschi din deschiderea Platformei și a expoziției proprii de pe gardul Muzeului Național de Artă al României. Perjovschi a scris pe trotuar „natura umană” și apoi a tăiat cuvântul „umană”. Fără factorul „uman”, natura supraviețuiește. E o redare inconfortabilă a realității: omul e un animal toxic, inclusiv pentru propria specie.
• Planeta noastră arde: Red line de Alexandra Badea, lectură performativă în regia autoarei. Liderii europeni pregătesc măsuri drastice pentru reducerea poluării, care ne vor schimba modul de trai, dar se tot amână adoptarea lor. Și asta pentru că, oficial, statele membre nu pot să atingă pragul impus pentru reducerea poluanților în perioada de timp stabilită, iar neoficial, pentru că presiunea exercitată de reprezentații domeniilor economice poluante pentru a anula acest demers e foarte mare. Piesa Alexandrei Badea, scriitoare stabilită la Paris, surprinde intrigile din spatele politicilor ecologice, din perspectiva Ministrului Mediului dintr-o țară europeană (nu se precizează care) și a Negociatoarei - șefe pentru Acordul european de mediu. Planurile multiple - fricțiunile dintre cei doi, ambițiile lor politice și viețile personale, jocurile de la Guvern și Acordul european, încheiat în termeni atât de vagi încât nu poate avea efecte concrete - se reflectă atât în acțiuni, cât și în vocea interioară a celor doi (Nicoleta Lefter și Andi Vasluianu), redată de personaje - narator (Virgil Aioanei și Nicholas Cațianis). Modul lor de a acționa politic și motivațiile diferă căci sunt influențate de vârstă și gen. Ministrul, un profesor idealist de vârstă mijlocie, realizează târziu că este marioneta unui guvern neinteresat de ecologie. Negociatoarea, o femeie tânără și carieristă, devine în mod real interesată de mediu atunci când resimte direct nevoia de a păstra planeta propice vieții (află că e însărcinată). Textul polifonic e dur nu doar prin scepticismul european - oglindirea necosmetizată a politicii unionale, în care ecologia e doar o platformă pentru trocuri politice -, ci și prin revelarea faptului că numai cel care se arde se teme de foc.
• Europa arde: În amonte de Alexandra Pâzgu, spectacol prezentat în parteneriat cu Forumul Austriac. În timp ce planeta ia foc la propriu, alte „incendii” continuă să se extindă. Migrația economică s-a acutizat în timpul pandemiei pentru că muncitorii sezonieri au avut mai puțin de lucru, iar rata infectării printre aceștia, generată de condițiile inadecvate de muncă și cazare, a explodat. Dramaturga Alexandra Pâzgu, care locuiește la Viena, a scris despre experiența migrantului într-o piesă cu care a obținut în 2018 premiul literar „Exil – Autori dramatici”. Coprodus de baldanders collective și Teatrul WERK X-Petersplatz Viena, Austria, spectacolul regizat de un alt tânăr artist român stabilit în Austria, Alexandru Weinberger-Bara, este construit pe o structură post postdramatică - nonnarativă, discursivă, anti - psihologizantă, cu personaje reprezentative, conceptual și simbolic, pentru temă: un traducător român, migrant într-o țară germanică (avatar al autoarei), o femeie în vârstă, care se crede Nina Zarecinaia, și un somon. Cei trei chestionează migrația, cu detașare și fără victimizare, vorbesc despre dezrădăcinare, complexul străinului, singurătate și frică, despre politici europene privind forța de muncă și țări exportatoare de forță de muncă, despre negocierea statului de migrant cu tine însuți și raportarea la cultura, obiceiurile și credințele spațiilor geografice de plecare și de destinație.
• Familia noastră arde: Medea Electronica, un concert electronic al grupului Pecho Mama, UK, care reimaginează textul lui Euripide în Anglia anilor '80. Jason și Dea împreună cu cei doi copii se mută din Londra în provincie, unde el preia Creon Inc. Tatăl lui moare și asta, aparent, îl aruncă pe Jason într-o depresie, de fapt, el părăsește căminul și se mută cu iubitul său. Căci Jason e gay, dar a ascuns asta la presiunea tatălui său, altfel nu ar fi moștenit averea familiei. De aici, lucrurile decurg în linia narațiunii originale, dar spectacolul iese cu totul din tipare. În primul rând, Mella Faye, interpreta Medeei și eminența cenușie a grupului, cântă fabulos și jonglează cu dexteritate cu muzica live și cu vocile înregistrate ale celorlalte personaje, iar acest mixaj face ca perspectiva să fie integral a Medeei, căci muzica și vocile par a fi prezente exclusiv în mintea ei. Apoi, Medeea parcurge un traseu de autoafirmare identitară, de la casnica tipică, soție docilă și mamă iubitoare, la femeia revoltată, care reacționează visceral față de dominația masculină în relația de cuplu. Pe Jason îl ia pe nepregătite această forță distructivă a soției sale căci mizase pe incapacitatea ei de a se apăra de acuzațiile pe care el le lansează subversiv. Jason este și el un personaj atipic. Anglia a dezincriminat homosexualitatea în 1967, dar în 1988, a fost introdus un amendament prin care se interzicea prezentarea în școli a ideii că homosexualitatea este acceptabilă ca relaţie familială. Așa că deși nu avea de dus o luptă pentru afirmarea identității de gen, Jason avea de dus una morală. De aici însă spectacolul se conectează mai degrabă cu realitatea actuală și forțează, oarecum, depozitivarea personajelor gay, nu din perspectiva falsei idei că trăim într-o „dictatură a corectitudinii politice", ci din aceea că victima poate deveni abuzator tocmai din cauza experienței de victimă. Căci Jason îi aplică Deei un tratament similar cu cel primit de el însuși de la tatăl lui - o forțează să accepte ceva care îi sabotează existența. Diferența dintre ei doi e că ea ripostează, distrugându-i lui universul călduț pe care și-l imaginase. Medea Electronica rescrie, prin muzică, tragedia antică în actualitatea cotidiană, ca prototip de relație familială toxică.
Omenirea se (auto)incendiază, distrugând sisteme ecologice, sociale, politice. Se va putea oare salva?
Platforma Internațională de Teatru București, ediția a 7-a
1-4 octombrie 2020
Foto main: Medea Electronica. Foto: Rachel Strange
