De curând a fost lansată platforma de audiobook-uri Echo. O consider cel mai important eveniment cultural al anului. Iată de ce.

Nișa audiobook-urilor s-a extins spectaculos la nivel global în ultimii ani – spre deosebire de cea a ebook-urilor, care a stagnat după un start promițător. Dacă în materie de podcasturi made in Ro stăteam bine, în ce privește audiobookurile oferta era destul de redusă până la apariția Echo. Mă refer la audiobook-urile în română – cele în engleză erau disponibile prin Audible de la Amazon.

Echo repară această situație și aduce pe piața românească:

- sistematizare. Cu titluri de la edituri importante ca Nemira, Trei, Curtea Veche, Humanitas, Niculescu, platforma Echo adună, cum se spune, toate ouăle într-un coș. (Nu-s chiar toate, dar ați înțeles ideea). 

- profesionalizare. Investiția ridicată făcută de Ana și Radu Nicolau (300.000 de euro) se regăsește atât în calitatea platformei (care poate fi descărcată și ca app pentru sisteme IOS și Android), cât și în calitatea audiobook-urilor propriu-zise – selecția titlurilor și a vocilor.  

Sigur, Echo nu este prima inițiativă în materie de audiobook pe piața românească. În 2005, Editura Cartea Românească, preluată de Polirom, lansa o serie de poezie contemporană în care fiecare volum era însoțit de un CD audio cuprinzând poemele citite de autori. Ulterior Editura Humanitas, prin divizia Humanitas Multimedia, avea să investească mult mai sistematic în această nișă, lansând audiobook-uri la volume de Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Bebe Mihăescu – în fine, vedetele editurii – și mulți alții. Unele erau citite de autori, altele de actori (Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Irina Petrescu, Dorina Lazăr, Marcel Iureș, Răzvan Vasilescu, Marius Manole ș.a.) sau chiar de scriitori și vedete media (Cristian Tudor Popescu, Andrei Pleșu). Toate acestea apăreau pe suport CD, ceea ce limita lungimea audiobook-urilor și astfel orienta din capul locului selecția titlurilor către texte mai scurte sau către fragmente din texte mai lungi. Apariții precum O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri a lui Neagu Djuvara, întinsă pe 10 CD-uri, erau mai curând excepții. Majoritatea numărau 1-2 CD-uri. (Prin comparație, Echo are și audiobook-uri de 35 de ore). Abordarea Humanitas s-a păstrat în acești parametri și după ce editura și-a plasat portofoliul și pe platforma Audible, unde nu mai depindea de limitele și costurile formatului fizic. Și le-a păstrat până în prezent, de fapt, căci audiobook-urile de la Humanitas sunt disponibile și pe Echo. Un proiect îndrăzneț, dar de nișă în această zonă i-a aparținut apoi Laurei Albulescu, editor la Art, care în 2018 a lansat la Gaudeamus o serie de audiobook-uri pe format de vinil. Astfel au apărut opt titluri, în lectura unor actori profesioniști (Șerban Pavlu), dar și  a unor scriitori (Adela Greceanu, Dan Stanciu, Bogdan Ghiu): Primo Levi, Mai este oare acesta un om?, William Faulkner, Un trandafir pentru Emily, Mariana Enriquez, Ce-am pierdut în foc, Mariusz Szczygieł, Gottland, W.G. Sebald, Inelele lui Saturn, Truman Capote, Muzică pentru cameleoni, Tove Jansson, Cartea verii, Bohumil Hrabal, Vremurile bune de altădată, Pierre Bourdieu, Dominația masculină, Julio Cortázar, Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii. Datorită formatului fizic, chiar mai restrictiv și mai scump decât al CD-ului, și textele selectate pentru aceste audiobook-uri se rezumau la fragmente din opere mai întinse. În fine, dintre editurile românești care au investit în audiobook-uri în ultimii ani mai poate fi amintită Editura ACT și Politon, specializată în nonficțiuni de genul Creați pentru conexiune. Ghidul „Ține-mă strâns în brațe” pentru cupluri creștine sau Cum să convingi o pisică: Un ghid în arta persuasiunii pentru oameni. De asemenea, mica editură Casa de Pariuri Literare a început recent să le ofere celor care îi cumpără volumele, printr-un cod QR, acces gratuit la varianta audio a cărților, citită de autori. Alte edituri au lansat audiobook-uri mai mult sau mai puțin sistematic, mai mult sau mai puțin profesionist, prin intermediul unor platforme ca Scribd. Și așa mai departe. Echo este un punct de vârf al acestor evoluții. Dacă va reuși să crească, piața editorială din România nu va avea decât de câștigat.

În ce mă privește, sunt un ascultător recent de audiobook-uri. Multă vreme nu m-a interesat fenomenul. Mi-e teamă că CD-urile de la Cartea Românească le-am aruncat direct la coș, pentru că mă încurcau la citit, iar de depozitat oricum nu mai aveau loc printre CD-urile de la Level. Mi se părea că o carte în format audio este o carte mult prea lentă (până-și drege actorul cutare vocea, am și terminat cartea). Pe de altă parte, nu eram șofer, nu petreceam timp în  mijloace de transport, iar în bucătărie țin radioul pe România Muzical. Dar îmi scăpa esențialul – ascultarea unei cărți este fundamental diferită de citirea ei. Dacă din punctul de vedere al eficienței cele două nu se compară, în schimb un audiobook bine făcut poate oferi o experiență de neuitat. Începând cu vocea cititorului sau cititoarei, care asigură textului o interfață mult mai materială și mai sexy decât imaginea mai curând abstractă care se formează în mintea noastră  în timp ce citim. Am descoperit asta ascultând în ultimii ani seria Sherlock Holmes citită de Stephen Fry sau noua traducere a lui Emily Wilson din Odiseea citită de Claire Danes. De asemenea, în condițiile în care ebook-urile (cu care îmi petrec cea mai mare parte a timpului pentru citit) îmi oferă amintiri mai curând volatile (un ebook fiind lipsit de ancorele spațiale pe care le deține un volum 3D pe hârtie), am descoperit că audiobook-urile îmi activează mai eficient memoria. Cel puțin atâta vreme cât ele rămân ceva relativ nou pentru mine.

Dintre limitele Echo, aș aminti două.

Prima este tehnică: audiobook-urile nu sunt împărțite pe capitole, ceea ce îngreunează navigarea,

A doua stă în faptul că deocamdată baza platformei este asigurată de Nemira, o editură centrată pe genre (SF, fantasy, mystery), ceea ce poate conta ca un minus în ochii publicului reticent față de așa ceva. 

În fine, iată câteva sugestii:

• Sarah Perry, Melmoth, trad. Ioana Vacarescu, narat de Mihaela Trofimov (Nemira)
• Ursula K. Le Guin, Mâna stângă a întunericului, trad. Mihai Dan Pavelescu, narat de Flavius Călin (Nemira)
• Delia Owens, Acolo unde cântă racii, trad. Bogdan Perdivară, narat de Adriana Muraru (PandoraM)
• Stephen King, Mai târziu, trad. Ruxandra Toma, narat de Ștefan Forir (Armada)
• Elena Ferrante, Prietena mea genială, trad. Cerasela Barbone, narat de Adriana Muraru (PandoraM)
• Jo Nesbø, Liliacul, trad. Bogdan Perdivară, narat de George Mihalcea (Trei)
• Tana French, Misterul ulmului, trad. Iulia Dromereschi, narat de Dan Murzea (Armada)
• Frank Herbert, Dune, trad. Ion Doru Brana, narat de Andi Vasluianu (Armada)
• Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche, narat de Andrei Pleșu (Humanitas)

Se mai găsesc și altele, chiar și câte un Jordan Peterson, dar nu vreau să stric plăcerea explorării. 

---

Imagine principală: „Echo”, de Alexandre Cabanel (detaliu). 1874. Via Wikimedia Commons