În luna aprilie ne uităm la natura din jurul nostru, care continuă să se degradeze, în timp ce atenția noastră se mută la înarmare, războaie, amenințarea fascismului și AI. Încercăm să definim mai bine probleme precum seceta sau risipa alimentară, dar și să vedem ce soluții există și cum putem merge înainte într-o lume în care resursele noastre, de apă, sol, aer curat, devin tot mai limitate.
„La începutul secolului viitor oamenii se vor întreba ce ne face natura – dar, nu este vorba de ce ne face natura, este de ce i-am făcut noi naturii și astfel, nouă înșine”. E o declarație din 1992, citată în documentarul The White House Effect. Filmul îți arată cum, la Primul Summit al Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio, în același 1992, lumea a fost a aproape să ia atitudine hotărâtă pentru a atenua schimbările climatice, dar din cauza unor serii de decizii ale politicienilor americani asta nu s-a mai întâmplat. (Poți să vezi documentarul la One World Romania). Mi-a revenit obsesiv această replică în cap: ce ne face natura. M-a făcut să mă gândesc la localitățile României care nu au apă, la valurile de căldură care omoară oameni an de an, la inundațiile pe care le-am trăit anul trecut, la țările și orașele care riscă să se scufunde cu totul din cauza creșterii nivelului apelor. „Dar de fapt este vorba de ce i-am făcut noi naturii și astfel, nouă înșine”. Îmi vin în minte lipsa oricăror planuri concrete ale statului român de a combate seceta sau canicula, războiul de la graniță care otrăvește apele, toate conferințele internaționale unde cei mai puternici oameni ai lumii nu par să poată decide nimic concret. Sau declarațiile recente ale unor politicieni precum Marcel Ciolacu, Sebastian Burduja, Crin Antonescu sau Călin Georgescu, pentru care profitul este mai important ca sănătatea naturii și implicit a oamenilor.
Acest aprilie vine într-un context complicat pentru natură, într-o perioadă în care pare mai degrabă că dăm înapoi în privința politicilor de mediu, decât că mergem înainte. În 2019 Uniunea Europeană a adoptat Green Deal, o serie de măsuri ambițioase care, printre altele, urmăresc interzicerea vânzării de noi mașini pe diesel din 2035 sau ca Uniunea devină neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei (adică să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și, acolo unde ele nu pot fi reduse, efectul lor să fie contrabalansat) până în 2050. Azi, după o pandemie care a erodat încrederea în stat, un război în Europa care ridică întrebări despre sustenabilitatea energetică a Uniunii și un val de critici, dintre care cele mai vocale au fost protestele fermierilor din mai multe țări europene (da, și la noi), tot mai mulți politicieni cer ca Green Deal să fie „mai relaxat”, iar Uniunea pare din ce în ce mai dispusă să-l „relaxeze”. Peste ocean, președintele Donald Trump a scos din nou Statele Unite din Acordul de la Paris, care prevede limitarea încălzirii globale și combaterea efectelor schimbărilor climatice, a declarat o „urgență energetică” pe care vrea s-o rezolve cu petrol și gaz și a anunțat că un acord care protejează speciile în pericol de dispariție este o piedică în calea dezvoltării. La noi, politicienii își fac campanie spunând că nu există încălzire climatică cauzată de om, precum Crin Antonescu, sau amenință ONG-urile de mediu, precum ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
În tot acest timp, încălzirea globală nu se oprește. Suprafața acoperită cu ghețari din China a scăzut cu 26% în ultimii 60 de ani, iar Europa Centrală a pierdut 40% din gheața care mai exista în munți. Gheața se reduce an de an – chiar și dacă nu punem la socoteală ghețarii din Groenlanda sau Antarctica am pierdut deja o suprafață de gheață de mărimea Germaniei, cu grosimea de 25 de metri –, însă ultimii trei ani au bătut recorduri consecutive la acest capitol. Asta e rău, pentru că rămânem cu mai puțină apă proaspătă și vom avea din ce în ce mai multe inundații. Peste 47.000 de europeni au murit în 2023 din cauza caniculei, din care 2.585 de români, ceea ce ne plasează pe locul 6 în Europa. Unul dintre cele mai mari studii pe biodiversitate arată că numărul de specii de pe planetă e în scădere și că cele pe care le avem sunt tot mai în pericol. Cele mai afectate sunt amfibienele și mamiferele.
Luna acesta la Scena9 vrem să facem tocmai asta: să ne uităm la ce ne face natura, dar înțelegând că acestea sunt consecințele acțiunilor noastre. Vrem să înțelegem efectele profunde ale secetei și ale risipei de mâncare, ce riscăm când ne îndepărtăm atenția de la mediu și cum putem curăța munții de tonele de gunoaie rămase în urma oamenilor. Vorbim și despre urmările unui dezastru nuclear și despre cum natura și oamenii poartă cicatrici adânci.
„Oamenii se vor întreba ce ne face natura – dar, nu este vorba de ce ne face natura, este de ce i-am făcut noi naturii și astfel, nouă înșine”, spune cercetătorul Stephen Schneider în The White House Effect, un cercetător care încearcă din anii ’70 să avertizeze lumea de pericolul încălzirii globale, convins că dacă oamenilor le va păsa cu adevărat, vor pune presiune pe politicieni și ceva se va schimba. Nu putem ignora la infinit situațiile care ne afectează viața, pentru că, mai devreme sau mai târziu, va fi și mai explicit și dureros despre noi. Efectele tuturor deciziilor proaste și ale lipsei de acțiune pentru un echilibru mai bun cu natura vor ajunge să fie și la casele și familiile noastre. Tocmai de aceea e important să cunoaștem problemele, să vedem ce soluții există și să cerem reprezentanților noștri să facă mai bine.
