Într-un stil precis și calculat, naratoarea din cartea Irinei Bruma cercetează de la distanță un personaj misterios: aparent o aceeași tânără, surprinsă în diferite ipostaze ale vieții de zi cu zi, între birou și casă, printre cărți sau în relație cu partenerul de cuplu. Vă prezentăm în continuare o selecție de câteva proze scurte și foarte scurte, în care se simt foarte bine ritmul și atmosfera acestui frumos volum de debut, apărut la Editura Cartier din Chișinău.
Proces
Psihoterapeuta i-a indicat să facă mai multe lucruri care îi plac cu adevărat. I s-a părut un sfat rezonabil, util și ușor de urmat. Dar acum, întinsă pe pat, își dă seama că este lucrul cel mai greu cu putință.
Principala dificultate e că nu înțelege care sunt lucrurile care îi plac cu adevărat.
Pentru început, ar vrea să stabilească care sunt lucrurile pe care le face pentru că le plac celor din jurul ei; restul lucrurilor ar fi acele lucruri pe care le face pentru că îi plac ei.
Dacă ar reuși să discearnă între aceste două categorii, ar da piept cu provocarea de a afla care sunt lucrurile despre care crede că îi place să le facă, dar, de fapt, le face pentru că au devenit, în timp, lucruri comode de făcut. Obosită, se întoarce de pe burtă pe spate și, privind tavanul alb, se simte ca un personaj dintr-un film american: e o femeie care hotărăște să-și ia soarta în mâini și să trăiască din plin viața pe care o merită. Filmul este despre cum viața îi oferă femeii ocazii în care să-și depășească condiția.
Încercând să schimbe abordarea problemei, se întreabă cum să facă diferența între lucrurile pe care vrea să le facă și cele pe care trebuie să le facă. Zice, vreau să am mai mult concediu și să merg mai des în călătorii, dar pentru asta trebuie să muncesc mai mult. Cum să merg mai des în concediu dacă muncesc mai mult?!
Impuls
Acum este supărată pe el pentru că nu o întreabă de ce era supărată mai devreme.
Așadar, ar putea spune că este supărată de două ori, chiar dacă mai devreme nu era cu adevărat supărată, ci voise doar să-l tachineze pe marginea unui subiect de care acum nu-și aduce aminte exact care era. Însă lucrurile nu au ieșit așa cum își imagina: el nu a reacționat la așa-zisa ei supărare inițială, și abia acest lucru a făcut-o să se supere cu adevărat.
Dar acum nu poate să-i arate că este supărată, fiindcă asta ar însemna să recunoască că mai devreme mima supărarea, fapt care i-ar oferi lui, dacă nu o superioritate etică imediată, atunci cel puțin multiple ocazii de a o tachina mai târziu.
Misiune imposibilă
Prietenii o întreabă care sunt lucrurile care îi plac atât de mult, încât o definesc.
Se simte prinsă off guard, ceea ce nu i se întâmplă foarte des. Uite ceva ce o definește – controlul complet al situațiilor în majoritatea lor covârșitoare; e bine documentată în privința oricărui subiect; are mereu la îndemână statistici și știe care sunt recomandările optime în orice privință –, însă nu știe dacă e chiar ceva care să îi placă. Asta o face să-și aducă aminte că aceiași prieteni au mai întrebat-o cândva același lucru.
Nu a folosit intervalul respectiv pentru a ajunge la o concluzie.
Antreprenorial
Din când în când, îi vine câte o idee de afacere.
De-a lungul relației lor, a învățat că cel mai mare critic al acestor idei nu este ea însăși, așa cum i se întâmplă cu alte lucruri, ci propriul ei partener.
În pofida tuturor criticilor adunate în decursul anilor, de fiecare dată e convinsă că această nouă idee este genială.
Este imbatabilă, își zice ea, după ce face un exercițiu de simulare a unei discuții cu el, exercițiu care de fiecare dată devine mai lung, după ce a adăugat toate checkpoint-urile de la ultima idee împărtășită.
De la o vreme, ca să-și protejeze sclipirile antreprenoriale, a decis că nu-l va mai pune la curent cu noua idee de afacere decât în momentul în care va încasa primul profit.
De fiecare dată însă, entuziasmul ideii și faptul că i se pare genială o copleșesc și, după câteva zile de mestecat în gol, îi povestește totul dintr-o răsuflare.
Tehnici de extaz
De cinci luni, de când el e plecat, la căpătâiul patului, pe măsuța rotundă cu tăblie de marmură adusă de ea din podul casei, s-au adunat trei teancuri de cărți – unul de trei, unul de unsprezece și altul de șase cărți –, toate cam la aceeași înălțime. Patru dintre ele sunt de proză scurtă, șapte sunt de poezie, două de istorie, una de self-help, două de psihoterapie și două s-ar numi în cercurile corporatiste best-sellere-must-read sau unless-you-had-them-on-your-desk-for-two-weeks-you-don’t-talk-to-us.
Pe măsuță mai există un vas de sticlă în care habitează un lanț de luminițe cu baterii, cumpărate și lăsate acolo ever since. Cu timpul, utilitatea vasului cu luminițe s-a tot schimbat, acesta fiind, în prezent, folosit ca suport pentru periile de păr. Convenabil pentru posesoare, luminițele par să arate OK și printre cozile periilor. Pe post de semne, din cărți ies vârfuri de agrafe de păr, bancnote mici, bilete de tren și avion din cele mai recente călătorii, șervețele de la cafelele băute prin cafenele sau luate în drum spre job, liste de cumpărături.
Dintr-o anume carte, găsim ieșit un capăt de foaie pe care este notată rețeta unei delicioase prăjituri cu ciocolată. Dacă am deschide cartea, am vedea că rețeta se află la pagina 111 și începe, desigur, cu îndemnul de a preîncălzi cuptorul la 180 de grade. Rețeta pare veche și, judecând după aspectul ei unsuros și găurit, am putea trage concluzia că, până recent, această foiță își ducea traiul pe o tăblie de plută agățată pe un perete de bucătărie. Instrucțiunile sunt sumare, notate caligrafic, într-o combinație de grafie latină și slavă. Cititoarea s-a oprit la începutul capitolului V, Tehnici de extaz.
De departe, lectura cea mai avansată este în opera lui Homer, realizare posibilă datorită unei dedicații nesperate pe parcursul a două dimineți consecutive de weekend, în care cititoarea nu s-a dat jos din pat până la orele amiezii, citind nemișcată. Atât de nemișcată, încât până și câinele a putut fi convins că ora plimbării de dimineață încă nu sosise.
Un alt semn de carte este un mastercard care a expirat în 12/18, ales de cititoare, cine știe, poate datorită proximității sau din cauza culorii sale aurii, care se vede atât de plăcut pe paginile îngălbenite ale ediției vechi din Clasicii Literaturii Universale. Nu vom afla niciodată, dar am putea presupune că progresul lecturii se datorează în parte și receptorilor olfactivi, stimulați de mirosul ușor vanilat al paginilor învechite, atât de asemănător cu mirosul din biblioteca bunicilor.
Cititoarea pare fascinată nu doar de carte, ci și de coperta ei. I-a făcut o poză, sau, mai bine zis, un șir de poze, dintre care a ales una pe care a pus-o pe instagram și care a adunat multe like-uri. Totuși, cititoarea nu este pe atât de mulțumită de poză pe cât și-ar fi imaginat – i-ar fi plăcut să posteze una în care să poată surprinde culorile identice de pe coperta Odiseii și cadranul ceasului ei de mână. Oricât ar fi încercat, i se părea că fotografiilor le lipsea naturalețea, iar ideea a fost curând, deși nu fără regret, abandonată.
Cea mai mare – și, cu siguranță, cea mai grea – carte de pe măsuță este o ediție Harper a volumului Sapiens. Aceasta i-a fost recomandată cititoarei de toate persoanele în al căror gust la capitolul cărți nu se încrede. Dar, primită cadou, cartea a ajuns pe unul din cele 3 teancuri.
Sapiens s-a adeverit a fi o lectură plăcută – în medie, cititoarea petrece între 15 și 18 minute legate pe paginile cărții înainte de a adormi cu veioza aprinsă. În pofida recurenței regulate a fenomenului, cititoarea nu avansează în lectură pe atât de mult pe cât și-ar dori, întrucât de fiecare dată găsește cu greu legătura între paragrafele pe care și le amintește.
Cititoarea speră să transforme Sapiens într-o lectură matinală.
Cele șapte volume de poezie trădează ambițiile ascunse, dar neîmplinite ale cititoarei. Trei din ele sunt volume recent publicate ale unor prieteni – mereu puse mai aproape de pat, în speranța că vor fi epuizate în curând. Fie invidia, fie conflictul nerezolvat încă în raport cu propriile încercări din adolescență o împiedică să se concentreze asupra lor.
Volumul iubitului ei a fost sustras, în absența acestuia, de pe poliță și adus pe masă pentru a confrunta anumite informații din realitate cu cele din amintiri și povești, prinse din zbor, de la prieteni amețiți de droguri.
Celelalte două sunt colecții ale lui Eliot, pe care cititoarea le-a adus lângă pat în mod strategic, sperând să creeze un anumit sentiment de vinovăție, punând toți banii pe roșu.
În ultimele trei săptămâni, niciun semn de carte nu a avansat, cu excepția crăpăturii create de cardul auriu între paginile lui Homer – un weekend prelungit la Chișinău, prieteni veniți în vizită și rămași câteva zile în oraș, vechi traume relaționale dezgropate și discutate îndelung la telefon – toate consumă timp, îndeosebi când se desfășoară pe fundalul unei reparații inițiate de proprietarul casei în mijlocul iernii.
În schimb, ansamblului colorat de coperți i s-a alăturat un blocnotes micuț și un pix.
Imagine principală generată de Midjourney AI
