Am documentat în ultimele luni luptele cetățenilor pentru a opri distrugerea unei părți semnificative din Parcul IOR, aflat în sectorul 3 al Bucureștiului. Mai bine de 12 hectare de spațiu verde ar putea fi pierdute pentru totdeauna pentru oraș și oamenii lui, după un lung șir de manevre juridice și administrative. Miza celor care s-au adunat să apere IOR are însă bătaie mult mai lungă: codul urbanismului e supus constant presiunilor din partea dezvoltatorilor imobiliari, care vor reguli mai slabe, pentru a putea construi cu ușurință în spații verzi.
Dacă prin anii '90, în unele cartiere bucureștene se băteau șmecherii de la scara B cu cei de la E, astăzi luptele se dau între cetățeni, dezvoltatori imobiliari și autorități. Locuitorii își revendică dreptul constituțional la natură într-un oraș sufocat, iar dezvoltatorii, aflați deseori în cârdășie cu autoritățile locale, ochesc fiecare pâlc verde pentru a face loc betonului.
În 2005, o parcelă de 12 hectare din Parcul IOR a fost retrocedată, iar de atunci, această bucată de natură esențială pentru locuitorii zonei a început să moară: copacii au început să fie otrăviți, iar buldozerele au netezit terenul pentru un parc de distracții.
În fața distrugerii, mai multe grupuri de cetățeni, artiști și activiști au învățat să folosească uneltele civice și să-și facă auzită vocea. Dacă unii dintre ei stau cu ochii pe acest punct nevralgic al Parcului IOR de mai bine de un deceniu, alții s-au alăturat mai recent, de când în zonă au fost organizate proteste, discuții publice, ateliere și mese comunitare. De la începutul anului, unii dintre ei și-au format chiar o asociație, prin care vor să ducă în instanță lupta pentru dreptul la spațiu verde, în capitala cu cei mai puțini copaci din Europa.
Acesta este cel de-al doilea episod din seria Parklife, o explorare a spațiilor verzi din cel mai aglomerat oraș românesc. În primul scurtmetraj documentar, l-am însoțit într-o expediție prin parcuri bucureștene pe Cristian Mihai, birdwatcher și fotograf de natură. Deja de câteva decenii, Cristian documentează bogăția neașteptată de specii cu care împărțim orașul, dar și felul în care intervențiile din ce în ce mai agresive ale oamenilor au modelat spațiile verzi și vitale.
