Am străbătut țara pentru a fotografia din dronă „tăieri la ras” - defrișări brutale, care arată dimensiunile dezastrului petrecut în ultimii 30 de ani în pădurile României.
În cazurile pe care le-am documentat din Maramureș până-n Delta Dunării am găsit metode legale de a obține cât mai mult lemn de exploatare, dar și hectare de pădure tăiate ilegal de autori încă neștiuți.
Călătoria s-a dovedit și una prin istorie, căci golurile apărute în păduri sunt legate și de retrocedări menite să repare nedreptăți din timpul comunismului, dar încheiate cu jafuri.
Pădurea Buciumeni – dezastrul lăsat în urmă de un „procurator”
Primăvara aceasta, când am intrat în pădurea Buciumeni, venind dinspre Vrancea și mergând spre granița cu județul Galați, ne-a lovit un peisaj sinistru. În partea dreaptă a șoselei, se întindea o mare de cioate. În ea se mai vedeau ici-colo câțiva copaci rămași în picioare.
Terenul e proprietatea firmei Didamar Prodex SRL, al cărei administrator a fost până de curând omul de afaceri Maricel Cosor. Conform Codului Silvic, aici nu ar fi fost permisă o „tăiere rasă”, adică doborârea tuturor arborilor de pe o porțiune, căci pădurea e un amestec de stejari, carpeni, goruni, tei sau fagi. Teoretic, normele prevăd acest tip de intervenție doar în pădurile de molid, pin, plop euramerican și salcie selecționată. Pentru molid și pin, suprafața maximă care poate fi defrișată este de trei hectare. La plopul euroamerican și salcie amplasate în luncile inundabile se pot tăia „la ras” până la cinci hectare. Iar între suprafețele cu tăieri rase ar trebui, potrivit Codului Silvic, să se păstreze o distanță de „minimum două înălțimi de arbori”.
Garda Forestieră Focșani ne-a confirmat că tăierile de la intrarea în pădurea Buciumeni sunt ilegale. Potrivit informațiilor de la angajații instituției, ele ar fi fost făcute între 2015 și 2016. Fotografiile noastre, făcute în martie anul acesta, arată însă și urme recente de tăieri de arbori.
Maricel Cosor, care a deținut Didamar Prodex SRL, e cunoscut în zona Moldovei drept un „procurator” de păduri. Adică o persoană desemnată de urmașii unor familii ai căror bunuri au fost confiscate de comuniști să le recupereze proprietățile. Nu o face pe gratis, ci contra unor comisioane. Cosor a obținut retrocedări de mii de hectare pentru persoanele pe care le-a reprezentat.
Documentele pe care le-am consultat arată că loturile tăiate la ras din pădurea Buciumeni care aparțin firmei administrate de el au fost cumpărate în 2004 de la trei moștenitori din zonă. Pe unii dintre ei, Maricel Cosor i-a reprezentant în procese de restituire.
Direcția Silvică Galați ne-a transmis că Maricel Cosor și fiul acestuia, Alexandru Cosor, ar fi obținut de la stat pentru urmașii familiei de boieri Cincu 40 de hectare în pădurea Buciumeni, dar zece dintre ele au fost invalidate ulterior prin decizie a instanței. Tot în zona Buciumeni, moștenitorii familiei Cincu ar mai fi primit alte 612 hectare de pădure, din care 142 de hectare invalidate mai târziu.
Direcția Silvică Galați spune că noul proprietar, Didamar Prodex SRL, nu a avut pentru porțiunea de pădure tăiată la ras niciun contract de pază cu vreun ocol din subordinea instituției, așa cum cere legislația. Proprietarii de păduri sunt obligați să aibă pază, altfel, ei pot fi amendați. Cosor e posibil să nu fi avut nici cu vreo altă structură silvică, astfel încât cele 21 de hectare de copaci au fost o invitație la jaf.
Prejudiciul estimat în cazul acestei tăieri ilegale a fost evaluat de Garda Forestieră la peste 530.000 de lei. Reprezentanții din Focșani ai instituției ne-au transmis că au făcut două plângeri penale legate de această situație, în 2015 și 2017, dar nu au primit nicio informație legată de cum sau dacă au fost rezolvate.
Firma lui Maricel Cosor e acum în faliment și documentele de insolvență arătau că avea datorii mari, de aproape 80.000 de euro, către stat și altă companie privată. Când au început să caute, lichidatorii judiciari nu au găsit mașini și utilaje care ar fi trebuit să fie în patrimoniul firmei. În luna mai, un evaluator a ajuns și pe terenurile forestiere deținute de firmă în pădurea Buciumeni și a constatat că nu mai e nici pădurea.
Terenurile defrișate au fost scoase la licitație de lichidatorul societății, iar afaceristul e chemat în instanță de către firma de insolvență. Când l-am sunat să-l întrebăm de pădurea dispărută, Maricel Cosoi a refuzat să vorbească la telefon despre acest subiect.
Pădurea Buciumeni, întinsă pe aproape 5000 de hectare, e împărțită între proprietari privați și statul român.
Aici sunt tăieri la ras și în loturile deținute de stat, pe suprafețe mult mai mici. Acest lucru se întâmplă cu toate că sunt specii de copaci la care nu ar fi permisă o astfel de intervenție.
Codul Silvic prevede însă că tăierile rase se pot face și „în cazul substituirii ori refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente”. Potrivit celor de la Direcției Silvică Galați, asta am vedea în fotografii. E vorba de lucrări efectuate între 2006 și 2017, pentru a înlocui teii și carpenii, cu stejar și alte foioase, „specii mai valoroase și mai stabile din punctul de vedere al îndeplinirii funcțiilor pădurii”.
În România, pădurile sunt împărțite de silvicultori în două mari categorii: păduri cu funcții speciale de protecție și păduri cu funcții de producție și protecție. Florin Stoican, președintele Asociației Kogayon și unul dintre entuziaștii care au înființat Parcul Național Buila-Vânturarița, spune că 85% dintre păduri sunt la categoria a doua, care funcționează cam așa: „Protejăm cât n-avem interes economic. Când crește pădurea și ajunge la maturitate, ne întoarcem cu spatele și facem producție. O tăiem și, după aceea, iar punem protecție.”
Ce se întâmplă în pădurea Buciumeni reflectă la scară mai mică și o realitate mai puțin cunoscută. Multe dintre pădurile României de azi sunt, de fapt, rezultate din tăierea pădurilor primare, naturale. „România e o țară în care predominau pădurile de amestec și pădurile de fag. România e țara fagului”, potrivit lui Florin Stoican.
Rășinoasele, de exemplu, au fost introduse din considerente economice. „Dau lemn mai repede și de calitatea cerută de industrie,” explică expertul în conservarea naturii. „Am avut câteva etape în care s-a exploatat intensiv, cum ar fi cea a Sovrom -urilor, imediat după Al Doilea Război Mondial (Sovrom– societate mixtă româno-sovietică înființată pentru a acoperi despăgubirile de război ale României față de Uniunea Sovietică, n.r.). Sovrom lemn a exploatat crâncen pădurile de stejar, de fag, de alte foioase de esență tare și ele, ulterior, au fost înlocuite cu molid.”
Munții „aerisiți” ai Maramureșului
Deși în martie România era amorțită în fața primelor semne de pandemie, în pădurile din Maramureș răsunau în continuare drujbele. Camioanele cu lemne erau și ele prezente pe șoselele aproape pustii.
Fotografiile de mai sus au fost făcute chiar la limita dintre județul Maramureș și Bistrița-Năsăud. În partea stângă a drumului din prima imagine e județul Maramureș. În urma analizei imaginilor, Florin Stoican, de la asociația Kogayon, trage concluzia că acolo este vorba de tăieri ilegale. Pare că e vorba de o brăcuire, adică o tăiere pe alese. Consistența pădurii e redusă și, foarte probabil, ce rămâne se va prăbuși la un vânt puternic.
„Din momentul în care destabilizezi versantul, faci pur și simplu niște găuri la margine și poate intra vântul pe acolo, să pună la pământ o bucată întreagă, pe care poți să o scoți liniștit fără să te mai intereseze că sunt trei hectare sau treizeci,” explică Stoican. Lemnele sunt astfel declarate „accidentale”, doar că aceste accidente sunt provocate.
Garda Forestieră Cluj, care are în aria de acțiune și județul Maramureș, susține însă că în zonă ar fi făcute doar tăieri legale.
Iată cum arată și din satelit granița dintre cele două județe:
Florin Stoican consideră că județul Maramureș este un caz clasic de lucruri scăpate de sub control, mai ales în zona Poienile de sub Munte.
În zona Poienile de sub Munte, Stoican spune că au avut loc foarte multe retrocedări, urmate de haos birocratic. „Noi întâi le-am retrocedat și după aceea ne-am gândit ce sistem să punem ca să ne asigurăm că rămân în picioare. De perioada aceasta au profitat niște șmecheri care s-au îmbogățit și care, probabil, nu o să mai dea socoteală vreodată.”
Mai mult, în Maramureș, ar fi vorba de un o situație în care e greu să mai diferențiezi cine și când a tăiat ilegal, fiind vorba de defrișări „istorice”, de acum 10-15 ani.
În Delta Dunării dispar copaci și sesizări
În dimineața de iunie când am ajuns aproape de satul Chilia Veche, un bărbat aduna crengi uscate, pe care le lega apoi pe bicicletă. Plimbându-se printre rândurile de trunchiuri decapitate, reușise să strângă un braț de resturi de lemn pentru foc. A plecat apoi spre sat, pe lângă bicicleta care se clătina sub greutatea crengilor. Delta Dunării nu e doar un „paradis al naturii”, ci și un loc al sărăciei și subdezvoltării.
Șirurile de copaci „secerați” pe care îi vedeți sunt de la intrarea în Chilia Veche. După multe insistențe, Direcția Silvică Tulcea ne-a comunicat că în acest loc de unde bărbatul aduna lemne ar fi vorba de tăiere de regenerare făcută în 2019, pentru plantația de salcie albă.
O perspectivă din satelit arată cum a evoluat zona din 2005 până în 2017.
La câteva sute de metri de acest loc, Garda Forestieră a descoperit în 2016 că au dispărut vreo 600 de metri cubi de lemn dintr-o plantație. Adică vreo 30 de camioane obișnuite - un camion fără remorcă are undeva la 20 de metri cubi -, cu o valoare estimată a prejudiciului de 83.000 de lei. Au fost tăiați ilegal plopi, salcâmi, sălcii și frasini.
Conform datelor transmise de Garda Forestieră, constatarea furtului a fost făcută în 2016, dar tăierile ar fi început prin 2006. Dacă în zonă vegetația și-a revenit, „rănile” tăierilor sunt vizibile și astăzi.
Povestea dispariției copacilor e relevantă pentru indiferența autorităților în fața furturilor de lemn.
Cei de la Garda Forestieră Focșani spun că, la începutul anilor 2000, în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială de împădurire a unor loturi comunale pentru a obține lemne de foc, Administrația Rezervației Delta Dunării și Ocolul Silvic Tulcea au plantat copaci pe o suprafață de 20 de hectare de pe teritoriul comunei Chilia Veche. Ocolul Silvic Tulcea se afla atunci în administrarea SC Silvodelta SA, o fostă societate de stat, care administra 21.000 de hectare de pădure din Deltă. Jurnaliștii din presa locală scriau că în 2002 respectivele păduri au fost trecute de Guvernul Năstase de la Silvodelta SA la Romsilva, Regia Națională a Pădurilor.
În cazul plantației de la Chilia Veche, cei de la Silvodelta SA ar fi trebuit să aibă în administrare lotul de pădure timp de trei ani, iar apoi să-l predea autorităților locale. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, afirmă Garda Forestieră, instituția care controlează dacă se respectă legea în silvicultură.
Reprezentanții Primăriei Chilia Veche susțin că localitatea este proprietarul terenului pe care se află plantația, dar că nu există niciun document de predare-primire pentru masa lemnoasă de pe teren, care n-ar fi, deci, în inventarul primăriei.
Consecința? De aici s-a furat pe rupte. Folosim impersonalul pentru că hoțul sau hoții încă nu sunt cunoscuți. Garda Forestieră Focșani, cea care merge în control și în județul Tulcea, ne-a transmis că a făcut o sesizare penală în 2016 când, la o verificare de fond, a descoperit furturile. În august 2016, ar fi trimis sesizarea prin corespondență către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.
La patru ani de atunci, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, procurorul Dan Stepanencu, ne-a spus că nu a reușit să găsească vreun dosar în acest sens sau să afle ce s-a întâmplat cu sesizarea respectivă legată de furt.
Băilești - 300 de hectare care au prins picioare
Pe o parte din locul pe care ar fi trebuit să fie copaci, am găsit o întindere de spini. Oricât am fi căutat, nu părea să fi fost vreun arbore pe-acolo. Doar verdele care se vedea la câteva sute de metri mai departe ne dădea de înțeles că ne aflam în apropierea unei păduri. Confirmarea că am ajuns în locul căutat, adică la pădurea Țurțani, de lângă Băilești, județul Dolj, am obținut-o de la niște ciobani. „Asta-i pădurea care a fost tăiată cu totul acum câțiva ani?” „Da.”
Fotografia din dronă surprinde un codru care și-a revenit parțial, dar golul din depărtare, din marginea orașului Băilești, reflectă trecutul.
Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a constatat în 2016 că pe acest teren de aproape 330 de hectare nu mai era nicio pădure. Conform estimărilor, ar fi fost tăiați peste 22.000 de metri cubi de lemn, ceea ce înseamnă că de acolo ar fi trebuit să plece încărcate vreo mie de camioane obișnuite.
Marin Bălă, șeful Ocolui Silvic Perișor, care administrează acum pădurea, spune că aceasta ar fi fost prima plantație de salcâm din România, înființată pe la 1880.
În 2007, a fost retrocedată în urma revendicării lui Șerban Cantacuzino, Mihai Brâncoveanu și Constantin Emanoil Brâncoveanu, urmași ai familiilor cunoscute din manualele de istorie. Șeful Ocolului Silvic Perișor declară că, până în ianuarie 2014, aceștia au avut contract de pază semnat cu ocolul silvic, dar acesta a fost întrerupt după ce proprietarii au vândut terenul la sfârșitul anului 2013 omului de afaceri israelian Isthak Nahmany. Ei i-au vândut lui Nahmany și Palatul şi Parcul Ştirbey din Dărmănești, județul Bacău.
După ce pădurea a rămas fără pază, la început de 2014, noul proprietar nu a mai încheiat un alt contract cu Ocolul Silvic Perișor. Abia doi ani mai târziu Nahmany a semnat cu Ocolul un nou acord, însă, în vidul de pază, pădurea a fost tăiată toată, explică Marin Bălă. Silvicultorul spune că proprietarului i-au fost trimise mai multe notificări pentru a-l avertiza că trebuie să aibă un astfel de serviciu.
Marin Bălă își amintește că, atunci când a preluat din nou paza pădurii „nu mai exista nimic ca vegetație forestieră. Terenul era absolut gol, după ce s-a furat tot ce însemna lemn bun în special pentru încălzirea locuințelor. S-a și pășunat intensiv ceea ce a și îngreunat foarte multe regenerarea.”
Din satelit se vede cel mai bine cum au fost rase cele 300 de hectare:
Din 2016, pădurea de salcâmi și glădiță a început să se regenereze singură, dar nu pe toată suprafața - undeva la 70%. Șeful Ocolui Silvic Perișor spune că i-a trimis proprietarului o înștiințare că legea îl obligă să replanteze golul respectiv.
Proprietarul, Isthak Nahmany, a murit în septembrie anul acesta, dar la mijlocul lunii octombrie, la cadastru pădurea încă figura pe numele său.
Reprezentanții Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea spun că în martie 2016 au trimis o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj privind tăierea ilegală din pădurea de lângă Băilești.
După mai multe cereri de informații, am aflat că plângerea a ajuns într-un final la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești. Purtătoarea de cuvânt a instituției ne-a transmis la mijlocul lui septembrie că dosarul constituit în urmă cu trei ani se află încă în lucru la Poliția Municipiului Băilești.
Cheile-Nerei Beușnița – cum să tai încă de când faci hârtiile
Aici, într-un parc național, s-a făcut o tăiere agresivă pe o suprafață de peste 15 hectare, arată organizația Agent Green. În 2018, într-o investigație făcută de Andrei Ciurcanu pentru asociație, jurnalistul arată cum în Parcul Național Cheile-Nerei Beușnița din județul Caraș Severin lucrurile au fost gândite subtil, pentru o exploatare cât mai intensă a pădurii.
Conform unei surse citate de Agent Green, în 2016, când Universitatea de Științe Agricole Timișoara a făcut schița cu planul de management al parcului, era propusă o zonă de 60% din parc în care tăierile să fie interzise. Reprezentanții Romsilva ar fi făcut însă presiuni pentru ca, până la urmă, zona să scadă la 39%. Astfel, consideră activiștii de la organizația de mediu, s-a ajuns la tăieri asemenea celei din fotografie în zone în care nu ar fi trebuit să se întâmple.
Romsilva a negat descoperirile Agent Green.
Acest caz descrie cum se poate ajunge la defrișări în zone unde acestea nu ar trebui să aibă loc. Tăierile rase nu sunt permise în parcuri naționale și parcuri naturale, iar prin modificarea de anul acesta a Codului Silvic, au fost interzise și în rezervațiile naturale. Florin Stoican, expert în conservarea naturii, spune că această schimbare recentă nu are un impact real, pentru că nu prea avem rezervații în care să existe speciile de arbori la care se permite tăierea la ras. „Molidișurile, plopișurile sau salcâmetele nu au o valoare de genul acesta. Nu prea există rezervații în care se făceau tăieri rase, ca să le interzici. E ca și cum zic eu că interzici exploatarea de diamante în România. N-avem.”
Specialistul în protecția mediului subliniază că o îmbunătățire reală a Codului Silvic ar fi fost interzicerea tăierilor progresive, succesive sau de conservare din rezervațiile naturale și parcurile naturale. Tăierile de conservare, spune Stoican, sunt o invenție românească, „ca să intri acolo unde n-ai avea voie să intri”. Acestea presupun, teoretic, o intensitate mai mică la exploatare, pentru a avea un ciclu de 100 de ani la care să fie înlocuită pădurea.
„În realitate, dacă te uiți și la definiția lucrărilor de conservare, acolo scrie că se pot face și tăieri de conservare cu extragere 100% de volum când ai anumite justificări. Justificări se găsesc, sunt o mulțime de exemple în România de tăieri de conservare mizerabile, inclusiv în parcuri naționale. Pe niște justifcări inventate, practic, fac o tăiere la ras numită lucrare de conservare.”
Florin Stoican, președintele asociației Kogayon, trage linie cu amărăciune. „Parcurile naționale înseamnă 1,3% din teritoriul țării și vreo 280.000 de hectare de pădure. Dacă nici măcar pe acestea nu reușim să le protejăm cum trebuie, de ce mai vorbim de protecție?”
Munții șpăgilor - Apuseni
În regiunea Măguri Răcătău, din Apuseni, în județul Cluj, s-au făcut tăieri ilegale la ras între 2009 și 2015, spune Horea Petrehuș, silvicultor și președintele Asociației Cinegetice pentru Cercetarea Habitatelor - Valori Superioare.
Zona e legată de dosare penale și condamnări modice. De exemplu, în 2013, unul dintre foștii șefi ai Direcției Silvice Cluj, Traian Mariş, a fost prins de DNA în flagrant în timp ce primea suma de 10.000 de lei de la doi pădurari, pentru a nu-i schimba din funcţii. Procurorii spun că Traian Mariș a cerut, în mod repetat, de la subordonați sume de ordinul zecilor de mii de euro. Mariș și-a recunoscut faptele și a fost condamnat la trei ani și 10 luni de închisoare cu suspendare și cu o perioadă de probațiune.
Un denunțător din dosar, pădurar, povestea, potrivit presei locale, că în unele perioade șefii îi cereau lunar câte 10.000 de euro. Banii erau meniți să acopere eventualele probleme în gestiunea lemnului, iar o parte ar fi fost destinați și politicienilor. Traian Mariș s-a întors după condamnare în funcția de inginer la Direcţia Silvică Cluj, în cadrul Ocolului Silvic Gilău. A murit în vara acestui an.
Expertul în silvicultură Horea Petrehuș spune că în zona Măguri Răcătău au fost tăiate între 500 și 600 de hectare la ras și încă se mai fură. Suprafețele de acolo aparțin de Romsilva sau au fost retrocedate. „Mult din dezastrul de acolo s-a petrecut sub tutela Romsilva”, afirmă președintele organizației de conservare a naturii.
O mare problemă care rămâne după tăierile la ras e faptul că în aceste zone nu se fac replantări. „N-am mai avut bani de plantații, că banii s-au dus pe mite. Așa au rămas munții dezgoliți”, arată Petrehuș. „Acum, după zece ani, se facem plantație este mult mult mai greu. Dacă o făceam atunci după doi ani de vegetație, cum zice Codul Silvic, rata de prindere și munca oamenilor era cu 80% mai mică. Acum avem mult mai mult de lucru să refacem zonele respective.”
Reîntoarcerea la pădurea „naturală”
„Arată de zici că a căzut un meteorit”, ne-a descris Mihai Zotta, director tehnic în cadrul fundației Conservation Carpathia, platoul muntos de pe care au fost tăiate ilegal sute de hectare de pădure. Din loc în loc au mai rămas în picioare câteva tulpini, dar sunt atât de uscate, că par arse.
Suntem în Rezervația naturală Valea Vâlsanului, la 1800 de metri altitudine, undeva în partea de sud a Munților Făgăraș, în județul Argeș. În acest loc fundația a cumpărat două terenuri cu o suprafață totală de aproape 180 de hectare din rezervație și un altul de 60 de hectare din afara rezervației. Toate cele aproape 250 de hectare au fost rase ilegal în ultimii 10-12 ani, din estimările lui Mihai Zotta.
Cum se poate ajunge la tăieri la ras de asemenea proporții? Nu e foarte complicat, crede Zotta, silvicultor cu experiență de peste 20 de ani. Dar cu siguranță n-ar fi posibil dacă autoritățile n-ar închide ochii: foștii proprietari „au făcut câteva tăieri legale și după care au zis ca a venit vântul și a doborât copacii.”
Iată din satelit cum s-a schimbat suprafața acoperită de pădure, într-o rezervație unde tăierile la ras nu sunt permise.
Carpathia regenerează aceste zone, cu gândul să revină la modelul de pădure „naturală”, adică 60% fag, 30% molid, iar restul brad cu paltin. Organizația creată de filantropi străini are ca scop declarat să conserve o suprafață cât mai mare a pădurilor din Carpați.
La final de drum
Tăierile din păduri nu aduc niciun beneficiu semnificativ pentru natură, nici măcar atunci când asta le justifică pe hârtie, declară cei care se luptă pentru conservarea naturii. Lemnul e „extras” pentru că noi, oamenii, avem nevoie de el.
Potrivit specialiștilor cu care am stat de vorbă, în ceea ce privește productivitatea, defrișarea e modul cel mai economic de a tăia pădurea. E practicată în multe locuri din lume și, spune Florin Stoican, președintele asociației Kogayon, dacă sunt respectate reglementările, se pretează în special în cazul plantațiilor de copaci, care au înlocuit pădurile naturale.
Deși e o tăiere foarte agresivă, „până la urmă e de preferat altor intervenții succesive care au în final același rezultat”, concluzionează expertul în protejarea naturii. Se fac operațiunile o singură dată, iar după aceea ar trebui să fie liniște pentru următorii zeci de ani.
Dar pe lângă dispariția arborilor, care au un rol important împotriva poluării, defrișările afectează și alte plante și animale. Pe suprafețe mari, vietățile pădurii sunt alungate și astfel se creează dezechilibre grave în ecosistem. Solul se poate degrada, iar alunecările de teren devin probabile.
În România, spun activiștii de mediu, peisajul dezolant e întreținut și de faptul că nu se replantează suficient de mult și la timp.
Cu fiecare tăiere ilegală ignorată, cu fiecare dosar uitat prin sertarele de la poliție sau ale procurorilor, hăul deschis în pădure se transformă în simbolul neputinței unui stat, al cărei preț îl plătim cu toții.
