Oleanna de David Mamet este un text care a revenit în actualitate în ultimii ani: mai multe versiuni de spectacole au apărut în diverse spații, de stat sau independente. Discuțiile despre abuzurile din mediul universitar și din relațiile de lucru, în special în industriile creative, și denunțarea acestora au oferit fundalul pentru a reinterpreta textul lui Mamet din 1992 care creionează relația dintre o studentă nu tocmai strălucită și profesorul ei, configurată în jurul unui examen ratat. Nu este unul dintre textele mele favorite și asta din cauză că mi s-a părut întotdeauna de neînțeles o poveste despre o studentă cam psihopată care își șantajează profesorul, un om integru, pentru a-i mări nota la examen și care ajunge să îl distrugă. Sugestia lui Mamet, că fata manipulează și distruge un bărbat pentru că e rea și poate face asta, e rudimentar misogină (autorul, multipremiat și apreciat, este un susținător al lui Donald Trump și un promotor al interzicerii discuțiilor privind identitatea de gen și sexualitatea în școală; a retras drepturile de autor pentru acest text în cazul unui spectacol în care rolul studentei a fost jucat de un actor).
Premiera recentă cu acest text de la Teatrul Excelsior vine cu o nouă traducere de Andreea Vulpe și Cristi Juncu și asta clarifică din start lucrurile pentru că termenii și expresiile sunt luate din vocabularul ultimilor ani, de la „corectitudine politică” la „hărțuire sexuală”. Apoi viziunea regizorului Mădălin Hîncu recalibrează inteligent textul, pe muchie de cuțit, tăind în egală măsură din patologia studentei și din integritatea profesorului. După asta vin interpretările, Ioana Niculae în Carol, o tânără nesigură pe sine, dar doritoare de învățare și afirmare, și Marius Turdeanu (la debutul său pe scena Teatrului Excelsior ca angajat) în rolul lui John, un profesor universitar în pragul titularizării și al achiziției unei locuințe pe măsura noului său statut său social.
Povestea se derulează în trei scene. Prima setează cadrul de configurare a conflictului. Carol, o studentă slabă, care ratează un examen, cere profesorului ajutor. Nu știe exact în ce ar consta asta și în biroul lui, doar ei doi, în timp ce el este recurent întrerupt de telefoanele soției, cu care trebuie să vadă o casă pe care vor să o cumpere, Carol nu reușește să precizeze ce vrea de la el. Ea acuză repetat că nu îi înțelege cărțile, cursurile, vocabularul, filozofia, în esență, nimic. El încearcă de mai multe ori să explice, dar nu se face prea bine înțeles. Lucrurile nici nu se clarifică între ei, nici nu se agravează, ci patinează pe o linie a neînțelegerii reciproce. El este dezinvolt și oarecum paternalist, ea este plângăcioasă, cu răbufniri îmbufnate. S-ar putea zice că o tensiune erotică există, dar în același timp, ea poate fi și de altă natură (stresul lui Carol cu examenul și al profesorului cu casa, etc.). În următoarele două scene conflictul escaladează abrupt și se configurează într-o paradigmă a puterii, cine pe cine domină. Ea îl acuză de comportament abuziv, hărțuire sexuală și tentativă de viol, el pendulează între uimire, apărare, încercări de armistițiu și violență, verbală și în final, fizică. Secretul spectacolului stă în dozarea acestor stări astfel încât ele să fie justificabile și credibile.
Una dintre problemele versiunilor spectaculare anterioare (din cele văzute) consta în integralitatea comportamentală a profesorului care făcea ca acțiunile studentei să pară efectiv demente, izvorâte din neant. Mădălin Hîncu în colaborare cu Marius Turdeanu îl trag pe John într-o zonă gri, în care comportamentul lui nu este nici corect, nici abuziv (aici e reușita), ci interpretabil. Se mișcă mult în preajma lui Carol, intră des, aparent fără intenție, în spațiul ei intim, stă aproape de ea când îi explică, dar fără să o atingă sau o atinge din întâmplare. Vorbele lui sună uneori dubios - „rămâi aici” îi spune, fără să explice de ce – dar sunt mai degrabă bizare decât periculoase. Turdeanu reușește să facă un balet de învăluiri în jurul lui Carol, valsând mai mult sau mai puțin în apropierea ei, ca un păianjen care își țese pânza. E o întreagă coregrafie atent construită, gest cu gest, astfel încât să fie în același timp abuzivă și justificabilă. Și e meritul regizorului (poate cu contribuția lui Turdeanu) că a inventat asta și al actorului că poate să o ducă.
Carol are alte probleme din scriitură, în afara caracterizării ca o psihopată șantajistă. În prima scenă, ea se plânge constant că nu înțelege cursurile, că nu e echipată mental pentru asta, dar devine ulterior neverosimil de sigură pe ea, domină scena și jonglează bine cu conceptele pe care tocmai le caracterizase de neînțeles. Nicăieri în text nu există o justificare a acestei evoluții fracturate a personajului. La Excelsior, pentru prima dată am auzit niște accente în text legate de clasism – Carol invocă de mai multe ori, chiar dacă nu foarte explicit, proveniența sa dintr-o clasă socială inferioară, fără posibilități materiale și de educație – care îi justifică într-o oarecare măsură lipsa de cunoștințe și capacitatea de înțelegere. Și tot aici, apare destul de apăsat în evoluția sa ulterioară ca personaj puternic și chiar dominator, referința la colegii cu care s-a consultat, care o susțin în demersul său și care semnează alături de ea reclamațiile împotriva profesorului, sugestia fiind că studenta este consiliată / ajutată / informată, poate chiar manipulată, de colegii săi în conflictul cu profesorul. Asta face viabilă evoluția sa intelectuală și caracterologică – folosește idei și concepte pe care nu le știa în prima scenă pentru că a fost antrenată de colegi, devine sigură pe ea, autoritară și cinică chiar. Textul pare să se țină bine ca demonstrație în această traducere. Ioana Niculae schimbă (cam brusc totuși) vocea ascuțită din prima scenă, gesturile dezordonate și aspectul neglijent pe o voce mai gravă (ar merge și mai jos), o atitudine controlată și o ținută îngrijită. Sigur, Carol plusează, acuzațiile ei devin din ce în ce mai grave ?i de la un punct încolo este dificil să discerni între cauză și efect, între ce a fost întâi, acuzația de abuz sau abuzul care a urmat unei acuzații nefondate, atâta timp cât ele se rostogolesc continuu. Și asta este una dintre mizele spectacolului, acest conglomerat de acuze reciproce pentru care este imposibil să găsești vinovatul.
O altă miză ține de o perspectivă feministă asupra textului, dar este configurată mai subtil. Spațiul creat de Răzvan Bordoș configurează cabinetul profesorului, mobilat clasic, cu un birou din lemn, acoperit și înconjurat de cărți, cu busturi de erudiți cu ochelari se soare (ce șmecherie!), un loc care emană educație și intelect, dominat de un fundal pe care este reprodusă fresca lui Rafael, Școala din Atena. Lucrarea originală se află la Vatican, în Palatul Apostolic, și măsoară 550 cm x 770 cm. Datele sunt importante, chiar și în cazul în care nu au fost luate intenționat în considerare în spectacol. Fundalul pe care este reprodusă fresca pare să aibă dimensiunile lucrării originale (sau pe-aproape). Pictura însăși este o minunată reflectare a ideii de educație ca activitate elevată destinată în special bărbaților – majoritatea covârșitoare a personajelor din tablou (Socrate, Aristotel, Pitagora, Diogene, Platon etc.) sunt masculine, există doar 2 sau 3 figuri feminine – și celor din clase superioare. Un spațiu academic configurat astfel ca masculin și elitist – plasarea ei la Vatican susține această perspectivă – vine în contradicție cu ceea ce reprezintă Carol, o fată dintr-o clasă socială inferioară. Și aici, finalul textului – schimbat de mai multe ori de către autor – capătă dintr-o dată un alt sens. Misoginismul subliminal, dar neafișat, al profesorului, zgândărit de cascada de acuzații până la stadiul în care el pierde tot, profesional și personal, izbucnește la final într-un gest de violență fizică și verbală la adresa lui Carol, pe care o reduce printr-o sintagmă injurioasă la sexul său, în timp ce fundalul cu pictura lui Rafael se prăbușește. Vulnerabilă și nesigură, Carol reușește totuși să dărâme un status quo masculin în universitate și să scrijelească suprafața așa-zis corectă a comportamentului profesoral, dând la iveală profundul patriarhat din zona universitară. În logica asta, spectacolul este rotund, clar și coerent.
Fotografii de Volker Vornehm
Teatrul Excelsior
Oleanna
de David Mamet
Traducerea: Andreea Vulpe și Cristi Juncu
Cu: Ioana Niculae, Marius Turdeanu
Regia: Mădălin Hîncu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Producător: Vasea Blohat
Lumini: Traian Marin
Sunet: Roberto Gae
