Un bărbat în alb, cu o eșarfă la gât, care pare că dirijează o orchestră de jandarmi. Un jandarm care dă cu spray direct spre obiectivul unui fotograf. Un bărbat luat pe sus de jandarmi în timpul protestului de pe 10 august.
Sunt câteva dintre imaginile care au fost distribuite de sute sau mii de ori în social media după protest. Autorii lor: Alberto Groșescu, Liviu Florin Albei, Octav Ganea, de la Inquam Photos, singura agenție independentă de fotografie din România. Oamenii le-au folosit ca suport pentru a pune cap la cap ce s-a întâmplat în stradă. Deși multe dintre fotografiile care au circulat după protest nu au fost creditate, ele nu apar din neant. „Au mamă și tată”, spune Octav Ganea, fotojurnalist la Inquam Photos.
Agenția a fost fondată în 2013 de către fotojurnalistul Ovidiu Micsik, căruia toți i-au zis că e nebun și nu are nicio șansă să reziste pe piață. Doi ani mai târziu a intrat în echipă și Octav Ganea, care lucrase anterior la Mediafax. Împreună au încercat să țină agenția „cu capul deasupra apei”, în epoca copy-paste, când importanța fotografiei pentru ziare, site-uri sau televiziuni a scăzut foarte mult.
Am stat de vorbă cu Octav Ganea pentru a înțelege ce rol a avut fotografia în timpul și după protestul de pe 10 august, cum putem învăța respectul pentru munca fotografilor și care e strategia celor de la Inquam Photos pentru a lupta cu furtul de imagini.
Ai fost la multe proteste. În cel fel a fost diferită experiența de pe 10 august pentru tine față de alte proteste? Ce a fost altfel?
Haosul. Nu a fost aceeași manifestare, pe alocuri chirurgicală, pe care au avut-o jandarmii anterior. În 2012 au izolat manifestanții de cei care făceau scandal, au lăsat Piața Universității cu cei care voiau să protesteze pașnic. Izolau partea negativă și o împingeau spre exterior, astfel încât să o neutralizeze. La fel și în 2017. Elementele perturbatoare, cum sunt numite de ei, au fost izolate într-o anumită zonă. Zona aia a fost flancată de jandarmi. (...) Acum, pe la 10.30, 11 seara, zburau lacrimogene în zone în care nu erau altercații. La un moment dat am văzut o grenadă acustică, folosită strict pentru a perturba și a distrage atenția, care a picat în zona centrală a pieței.
Au fost atacați jurnaliști, fotojurnaliști, colegul tău, Liviu Florin Albei, și-a luat gaz în față. Ce implicații ar putea să aibă astfel de abuzuri pe termen lung?
Cred că în anumite situații poate duce la o temere de a acoperi proteste pe viitor. Pe de altă parte, știu și oameni care lucrează cu noi, în presă, pentru care nu cred că o să fie cazul de așa ceva. Pentru că nu ai cum să potolești setea de informații a unui om care e pe teren.
După protest, oamenii au folosit (și) fotografiile voastre pentru a analiza ce s-a întâmplat, pentru a construi înțelesuri. Ai observat dacă la unele fotografii straturile de interpretare care s-au adăugat ulterior au fost total diferite de intenția voastră inițială?
Decodarea unei imagini o face întotdeauna un om, care poate fi subiectiv. Sunt unele cadre care sunt complet de netăgăduit prin mesaj, cum era cel cu Liviu, în care își lua lacrimogene în ochi, sau ale mele în care oamenii primeau gaze în mulțime și nu aveau de ce. Sunt și momente în care te poți uita la o imagine și să o analizezi cu două tăișuri de sabie. Dar e nedeontologic să te uiți la o imagine doar într-un fel care îți convine ție. Să analizezi într-un set de imagini doar ce îți convine ție este părtinire. Părtinirea este una dintre cele mai mari probleme ale presei de la noi.
Vi s-a întâmplat să vă fie luate imagini de către alte publicații din România și sensul lor să fie complet deturnat?
Da, am pățit chestia asta cu o revistă care arăta cadre de la un protest anterior. Era o denigrare a celor care erau în piață. Se vorbea în termeni peiorativi despre TFL-iști (n.m. tineri frumoși și liberi), cum nu au joburi, cum sunt niște ratați, folosind imaginile noastre. Nu pot să controlez cum sunt interpretate imaginile pe care agenția noastră le produce.
Fotografiile au circulat foarte multe ori. S-a dat sursa?
Partea asta cu citarea este deja pentru mine de domeniul anecdoticului. De când am venit la Inquam, am încercat să fac publicul, piața să conștientizeze că imaginile au mamă și tată. Agenția și fotograful. Din 2016, am pornit un fel de cruciadă față de însușirea imaginilor fără a credita sursa. Ăsta e primul pas, ca oamenii să conștientizeze că imaginile au o sursă și un om care a muncit, indiferent că e vorba de un protest sau o ședință a Senatului. Pasul următor fiind achiziția imaginilor în termeni legali. Cei mai mulți percutează pozitiv, de la bloggeri, publisheri mai mari. Dacă nu dați sursa, lumea nu va ști cine a făcut poza. (...) Stau uneori noaptea și fac chestia asta. Le scriu direct. Semnează, creditează, te rog nu mai face chestia asta. În engleză se numește cease and desist. Este un mesaj transmis de un furnizor de imagini - nu doar de imagini - care îi cere celui care a furat imaginea să oprească tipul ăsta de practică și să dea jos ceea ce a folosit deja greșit. E greu pentru tv-uri, ușor pentru online, mulți nu înțeleg. E foarte ușor pe Facebook, pentru că ocazia de a fi ridiculizați în public e neplăcută.
Ai observat vreo schimbare din 2016 în practica de creditare?
Da. Am luat-o de sus în jos, de la publisherii mari, de la televiziuni de știri, până la ziare, și după aia continui cu bloggerii să semneze. Se perpetuează în piață fix în felul ăsta. Următorii oameni care văd imaginea și vor să o fure își vor da seama că acea imagine, repet, are o mamă și tată. Asta nu face treaba mai ușoară, dar ne pavează ușor, ușor drumul către a face oamenii conștienți că pentru a avea imaginea trebuie să și plătească.
„Chiar dacă un client de al nostru, să zicem Pro TV, a pus-o nesemnată, tu nu ai dreptul să iei o imagine, la fel cum nu ai dreptul să iei de pe stradă o bicicletă Pegas că e pusă la colțul străzii și nu e legată de gard.”
Bloggerii cum răspund la asta?
Depinde foarte mult de unde sunt. Cei din economic-social, a la Moise Guran, Petreanu, care au background de presă, sunt conștienți de munca depusă de un fotograf. Ceilalți, să zicem blogurile de nișă, orice ai numi de la Teo Trandafir în jos, devin conștienți după un număr de anunțuri, de notificări, mailuri, telefoane. Nu am niciun fel de restriște de a-i suna direct pe cei care se ocupă de sus în jos de un post de televiziune sau de un ziar și să le spun că ceea ce fac ei e incorect. Oameni nu sunt neapărat rău-voitori, cât neștiutori despre legea copyrightului și cum îi poate afecta inclusiv pe ei chestia asta. În toamnă o să lansăm site-ul refăcut, în care vom avea fix o pagină de educație care să răspundă la întrebările clasice, da, șefu, am luat-o de pe net și nu era semnată, e ok? Nu e ok.
Cum s-a terminat povestea cu Starea Nației? ( Imagini produse de către Inquam Photos au fost folosite în emisiunea Starea Nației fără creditare și cumpărare)
Povestea cu Starea Nației are un happy-end. Am fost sunat de către producătorul lor general, cu care am avut și discuții anterioare. Ne-au explicat că de acum își vor produce singuri emisiunea, nu vor mai depinde de un terț, cum e televiziunea care îi găzduia, și-a cerut scuze în mod absolut logic, fără să fie vorba de o rea-intenție și mi-au explicat că vor să cumpere și că vor să le folosească. Prefer să stau de vorbă cu un om decât să ajung să dau notificări sau să dau în judecată. Am pățit-o și cu emisiuni de prime-time. Nu e vorba de buget. E vorba de lene, pentru că să faci un proces de licențiere a unei imagini, să intri pe un site să o cumperi, este „înfiorător”.
Cât durează?
Dacă e să o cumperi la bucată, durează cinci minute. Dacă e să dai un Google Search, Liviu Dragnea și Save as durează 15 secunde, depinde de conexiunea de internet. Sunt și foarte puține dăți când e vorba de rea-intenție. Sunt publicații în țară care scot ziare cu pozele noastre și ne-au zis că nu vor să cumpere flux de presă de la noi. Pot să îi înțeleg. Nu ne dorim ca Inquam să fie singurul furnizor de presă de la noi. Noi vrem doar ca cei care produc imagine, indiferent că sunt de la noi sau de la celelalte două agenții, să primească cele necesare și legal și moral, adică creditare și plată. E un pic ironic. Ce acoperim noi în mod constant sunt proteste anti-corupție. Cei care după aceea refolosesc imaginile noastre sunt oameni din bula liberală, care vor și speră într-o țară fără corupție. (...) E un pic anacronic să faci așa ceva câtă vreme tu marșezi pe ideea de libertate, de corectitudine. De aia cei mai mulți dintre cei care sunt abordați de noi ajung să conștientizeze și să devină clienți sau să cumpere la bucată.
Au fost persoane care să vă acuze că ați manipulat imaginile, că vreo fotografie nu e pe bune?
Nu, din câte îmi aduc eu aminte. Dacă e falsă, fotografia e foarte simplu de demontat. Noi ne publicăm imaginile după ghidurile de publicare ale agențiilor de afară. Nimic ce este modificat nu intră.
Ziceai că e foarte ușor de demontat o fotografie falsă. Poți să explici cum?
Sunt două tipuri de imagini false. Unele sunt asocieri ale unor evenimente mai vechi cu evenimente mai noi. Vezi protestele din 10 august cu un cadru cu un polițist american care lovea cu piciorul o femeie pusă la pământ (foto sus), unde era evident că era din State, dar era asociat un text cu ce se întâmplă acum. Iată ce fac jandarmii. Al doilea tip de fake news e ăla în care imaginile sunt editate și rearanjate astfel încât să fie pe placul bulei în care le publici. Indiferent că vorbim de bula PSD sau bula liberală, USR. Câtă vreme o imagine se va plia pe dorințele și imaginația celor care sunt în bula respectivă, ea va trece de primele două, trei filtre de logică. După aia va fi demontată de oamenii care o văd din exteriorul bulei. Iar la imaginile modificate structural, întâi îți pui la contribuție rațiunea și te gândești dacă așa ceva e posibil. Dacă trece de filtrul ăsta și poți să faci ceva în plus, te uiți la structura imaginii, acolo unde vezi modele repetitive, poziții corporale imposibile. În ultimă instanță, poți să o analizezi ori foarte atent, pixel cu pixel, ori cu un soft disponibil online gratuit care îți arată zonele unde s-a clonat fotografia. Asta am folosit în momentul în care cei de la Pro TV m-au întrebat cum a fost modificată fotografia cu Oprea (foto jos). Le-am arătat care erau zonele în care zgomotul de imagine din fotografie nu corespundea cu restul fotografiei.
De ce crezi că a fost fluxul ăsta de imagini false după proteste?
A fost un foarte mare val de emoție. Iar unii călăresc valul de emoții cu metodele proprii, cu ceea ce știu să facă. Profită de situația în care oamenilor li se opresc total sau parțial filtrele logice.
Cât loc există pentru subiectivitate, pentru propria viziune în fotografia de agenție?
Subiectivitatea intervine de la încadrare, de la momentul în care alegi să tragi. Nu poți să o excluzi. Peste asta se suprapun multe alte straturi. Inclusiv ideea de a trage un cadru și după aia de a nu-l da. Problema este că nu prea îți permiți să fii subiectiv. Dacă în cadrul 1 ai un jandarm care bate un protestatar, aia este o știre. Dacă ai reversul medaliei, protestatari care bat un jandarm, cum am avut eu fotografia aia făcută de sus, dacă eu alegeam să nu dau cadrul, era tot pierderea mea.
Cum îți poți exprima creativitatea în fotografia de agenție?
Am încercat să schimb un pic felul în care abordez fotografia cu oameni politici. M-a ajutat și circumstanța că mulți dintre ei au trecut pe la DNA, s-au schimbat foarte repede garniturile de oameni politici vizibili. Departe de mine gândul de a face fotografie desuetă - cum era cea din anii ‘90: oameni cu degetul în nas, oameni care clipeau la jumate, prinși cu ochii închiși. Încerc să vin mai aproape de ei. De exemplu, în Parlament, când sunt declarații pe holuri, pe lângă cadrele pe care trebuie să le faci, încerc să îi abordez mult mai de aproape. Sunt două tipuri de reacții. Dacă omul care pune întrebarea este de la o televiziune sau publicație prietenă, este un zâmbet, ceea ce este un cadru util. Dacă omul este de la o televiziune neprietenă sau întrebarea este incomodă, în mod evident reacția lui o să fie mai scârbită, lasă-mă să te las. E un mod de a scutura puțin lucrurile, nu cred că e ceva super inovator. E o chestie pe care am încercat-o.
Când reprezinți un protest sunt tone de imagini, video-uri, texte. În ce constă forța fotografiei ca mediu? Ce are specific fotografia în a prezenta un eveniment de genul?
Fotografia tinde să imortalizeze pentru mai mult timp o situație. Drept dovadă, de la protestele anterioare, primele care ies la suprafață sunt fotografiile și după aia, dacă există, video-uri. În timp, pe măsură ce lucrurile încep să îmbătrânească și trece o anumită perioadă de la un protest, cele care primesc mai multă expunere sunt fotografiile.
