Scriitorul Mihai Radu continuă seria de jurnale imaginate ale unor personaje celebre în vreme de pandemie. După Patriarhul Daniel, acum e rândul lui Nuțu Cămătaru.

Ora 7
Deci m-am trezit. 

0ra 7:15
M-am dus să dau de mâncare la girafă, dar abia în curte mi-am amintit că nu mai am girafă. Nu mă pot împăca cu gândul că nu vom mai avea animale niciodată. Ne-a lăsat domnu judecător numai hamsteri și papagali cică dacă vrem să creștem. Păi da, bă, tu un om la hamsteri. Râde de tine. Și omu și hamsterii. Nu era frumos să ies și eu acuma la plimbare cu leul pe stradă, să-și facă nevoile? 
Trecea locotenenții mei în urmă cu roaba, aduna rahatu. Civilizat.

Acuma, în grajdurile alea unde am ținut animalele, am adus o familie de suedeji de pe Rahova. Păi unde stătea leii, am încălzire centrală, gresie, faianță, televizor plasmă mare, dat pe Animal Planet, ca să să vadă leii cu rudele lor. S-a și mirat suedejii dă lux. Le-am zis: „Acilea era casa veche în care am stat până s-o fac pe-asta mare!” A crezut. Îmi place că puradeii la suedeji se joacă la piscina unde aveam aligatorii. Că mă și gândeam uitându-mă la ei cât e de fericiți și de puri: Bă, și omu tot un animal e, de fapt. Numai că trage la confort. 

Ora 9
Mă uit la televizor și mă crucesc. Băncile iau dobândă la dobândă? Iar asta e legal? Avea dreptate idolu meu, Petre Țuțea: „Am făcut pușcărie pentru un popor de idioți!”

Ora 9:30
Me-amintesc că lumea nu știe un lucru despre mine: pe mine mă cheamă ca poreclă Cămătaru nu că fac cămătărie. Jucam în copilărie vârf, ca Cămătaru. Rodion, feblețea mea de la Craiova Maxima, mânca-i-aș fuleul lui.  Da vezi că lumea vede cum vrea ea și te acuză pe nedrept. Tare me dor de fotbal, de sport, de orice activitate sportivă pe care se poate paria. De dor ce me, ieri am pariat cu frati-miu, cu Sile, pe câte ciori sunt pe casă. Am ieșit în curte, ne-am uitat pe casă cu drona, nu era nici o cioară.  Dup-aia am pus pariu care doboară drona primul cu pistolul. Dup-aia am pus pariu în cât timp vine poliția. Dup-aia în cât timp pleacă poliția. Cre-că cei mai câștigați a ieșit polițiștii. Ca bani zic.

Ora 10
Am mâncat micul dejun. Dar a degenerat. Ne-am dat la niște berbecuț, la niște șprițuri. Sile a zis o vorbă mare, nu știu dacă și-a dat seama, dar mie mi-a rămas la cap: Nuțule, a zis, se schimbă lumea, fratele meu, nu vezi că nu mai e frică la lume de mascați. Hahaha! Adevărat.

Ora 13
Micul dejun continuă.
Vorbeam cu Sile, îi spuneam că me-a plăcut băiatu cu calu, de s-a dus la soție la maternitate la Iași, care a născut.  Că calu, știe Sile, e feblețea mea ca animal. Că și io am ieșit pe cal de la Rahova. 
Mie nu-mi place pechinejii. Deci să nu văd pechineji, că are ochii ăia, exact cum văd io oamenii când beau mult. Așa, turtiți și buclbucați, și mi se face frică de ei. Pechinejii nu-mi place și peștii ăia de vezi mațele prin ei. 

- Că cum ar fi să vezi așa și la oameni, Sile?, l-am întrebat pe Sile. Să vezi așa acuma, cum stăm noi doi la grătar, cum se duce micul ăsta prin tine, să duce, să duce așa, să întortoache, cum e mațele?... Să se rostogoale ca la Aqua Magic la mamaia pe topoganele alea... Bă ej nebun! Să vezi cum se face rahatu în tine. Să faci glume de-alea: du-te, cumetre, să scoți răul din tine, că ia uite, ai portbagajul plin.

Ce m-am mai râs cu Sile, dar dup-aia m-am întristat, că io așa sunt. Mă râd și dup-aia mă întristez. Că calu, m-am gândit, e animal nobil. Dar noi ne urcăm pe cal. Stăm cu curu pe cal, dăm în el cu biciu, îl punem să care, să tragă la căruță. Păi ce animal nobile e, mă, atunci calu? Pare mai mult la caterincă, să moară ce-am mai scump: Calu, ia vino, mă, să știi că ești animal nobil. Acuma stai să mă urc și io pe tine.

Și m-am jurat: în viața mea n-o să mă mai urc pe cal. 
Și m-am mai jurat ceva: măgarul ar trebui să muncească pentru cal, așa ar fi normal pe lume. Măgarul e țăranul, iar calul e nobilul. 

Ora 14
Mă simt deja obosit deși am zis că azi fac piept și triceps. 
Nu e de la gripă, e de la carte. Pentru că aseară am stat și am citit până azi noapte. „Omul ilustrat”, cartea mea favorită, cu omul ăla care și-a tatuat pe el toate infracțiunile.

Ora 16
Am făcut videoconferință cu Mircea Nebunu. El zice că Germania își revine prima din pandemia asta și că, uite-așa, ne întoarcem la Germania, la prima iubire. Ce, bă, că ne-a dat lacrimile la amândoi când ne-am amintit cum intram pe la ăia prin case în anii ´90. Ei nu închidea casele, că zicea că n-are cine să intre, că de ce să intre alții la ei în casă. Civilizați oamenii, că cine să fură de la ei, se gândea. Da´ noi, ca să fim civilizați și noi, trebuia să avem și noi. Noi, dacă n-aveam, cum să fim civilizați? Bă, ce ne-am mai râs. Me-a amintit Mircea Nebunu cum am luat noi Mercedesul ăla de la bătrânica aia. A luat ceva pe el bătrânica, a luat. A luat viteză vreo două intersecții ca să ne prindă. 

- Stai liniștită, mamaie, urla Mircea Nebunu pe trapă, să nu faci apendicită! 

Iar am râs. Și dup-aia iar ne-a dat lacrimile, că ne-am amintit că nu mai suntem nici noi tineri chiar așa și odată și-odată poate ajungem ca bătrânica din Germania. 
 

Ora 18
Micul dejun continuă.
L-am pus Adiță Copilu Minune pe videoconferință. 
E-am zis: Bagă, piticule, că îți lipește fratele tău bitcoi de-ăia în frunte!
A dracu piticanie, se dădea cu simptome. Că Nuțule, că mă doare-n gât, că cre-că am 38 cu 9. 
Te dreacu, mă, că trimit după tine acuma, te iau cu tot neamul. Vrei să faci carantină-n beci la mine?
I-a trecut febra, i-a trecut simptomele imediat. 

Ora 22
Nevastă-mea, Brazilianca, are chef de bombardament în fiecare seară.
I-am zis: fă, stai potolită, că și mașina, ai văzut, e frumoasă, îți place, te dai cu ea, dar sunt zile în care o ții în garaj. 
Iar me-am amintit de Mercedesul de pe Germania, de bătrânica aia la care i-am luat io cu Mircea Nebunu mașina și a fugit după noi. Iar me-am amintit că îmbătrânim și poate chiar murim. 

- Îți place ce-ai făcut, Brazilianca, i-am zis, îți place, că m-am întristat? 

Dădea să se îmbrace, pișa ochii, că iartă-mă, că alea.

- Stai, acuma nu te mai îmbrăca, dacă tot te-ai dezbrăcat. Facem risipă de dezbrăcări pe timp de carantină, nebuno?!

Ora 12 de noapte
Deci m-am culcat, să moară dușmanii mei.

Ora 2 de noapte
L-aud pe frati-miu, care nu a terminat micul dejun. Cre-că l-a pus pe Copilu Minune să se agațe singur în cuier. Cum făceam când era lumea lume și nu dăduse nenorocirea asta de virus.