La mijlocul lui martie, la Muzeul Țăranului Român, era programată lansarea cărții de fotografie Nunta nunții a lui Remus Țiplea. Ca toate celelalte evenimente din martie și aprilie, lansarea a fost amânată pentru nu se știe când, după ce trece carantina impusă de pandemia prin care trecem. Până atunci, facem un preview virtual.
Remus Țiplea documentează nunți în Oaș din 2010 și a participat în anii ăștia la peste o sută de ceremonii. Cartea pe care a tipărit-o e împărțită pe capitole care reprezintă momentele din timpul ritualului: împletitul și gătitul miresei (care în unele sate durează 2 zile), steagul, întâlnirea mirelui cu mireasa, petrecerea, socăcitul, ceterașii, țâpurit, tropotit, danț, colaci etc.
După ce nu am mai avut parte de petreceri și întâlniri în grupuri mai mari de trei persoane de săptămâni întregi, am privit fotografiile lui Remus Țiplea ca și cum ar fi venit dintr-un timp străin, plin de bucurii imposibile, în care oamenii cântau și dansau împreună.
Nunțile din Oaș nu seamănă cu nimic din ce am trăit în altă parte, o zi de sâmbătă din august e un festival. În zonele în care majoritatea tinerilor sunt plecați în străinătate, s-au creat două sezoane pe an, în care toată lumea vine acasă în concediu, și atunci se organizează nunțile: de Crăciun și în august, după Sf. Maria. Costumele, muzica și revărsarea de energie și bucurie de pe străzi transformă toată comunitatea într-o mare petrecere colorată, cu danț și țâpurit (muzica tradițională din Oaș). Mulți miri aleg să facă două evenimente: nunta tradițională, în costume populare, și cea de oraș, cu mireasa în rochie albă.
„S-a creat o adevarată industrie care își trage seva și trăiește din aceste două perioade ale anului, e normal să crească numărul sălilor de nunți, numărul împletitoarelor, ceterașilor și a celor care fac hainele oșenești fiind cererea așa mare. Săli de nunți s-au făcut câte una sau mai multe în fiecare sat, în schimb cu împletitoarele, ceterașii și femeile care fac hainele oșenești lucrurile stau altfel- acestea sunt meșteșuguri care se învață în ani și ani de zile, uneori moștenite din generație în generație. Numărul acestor oameni nu a putut să crească, în schimb fiind așa de solicitați, fiind cererea așa de mare, au crescut enorm prețurile”, îmi explică Țiplea pe mail, când îl rog să-mi povestească despre nunțile oșenilor.
„Oșenii plecați țin sus steagul acestor nunți, eu așa am simțit- că pe cei plecați îi mistuie dorul de aceste bucurii, ei sunt cei care poartă aceste ritualuri în timp. S-au schimbat multe de când cu această comasare a nunților în cele două perioade din an. Pe sate după startul din 15 august sunt câteva nunți în fiecare seară, în fiecare sat, în fiecare zi rămasă din luna august, uneori întinzându-se și pentru începutul lunii septembrie. E obositor să mergi în fiecare seară vreme de 2 sau 3 săptămâni la nunți, uneori la câteva în aceeași seară, e și foarte costisitor. Din această cauză apare o rutina greu de dus, apar nunți care la ora 12 jumate se sparg, lumea e obosită și tristă. Când eram eu copil nunta începea cu 2 săptămâni înainte, primul semn era atunci când mergeai la familia care făcea nuntă să duci un pic de zahăr, o sticlă de ulei și eventual o găină. Urma apoi făcutul cortului în curte sau ogradă, mâncarea făcută de socăcițe și lumea multă stând la mese interminabil de lungi”, mai spune Țiplea.
Mai jos, o galerie cu imagini din documentarea pentru Nunta nunții:
