Știu că, atunci când eram mică, mama mă ducea la evenimente culturale, iar eu mă plictiseam îngrozitor. La teatru, la expoziții, la târguri de carte. Mi se părea că în locurile alea nimeni nu râde și nu se joacă. Au trecut ani până când am descoperit cititul și arta, atunci când am început să le explorez singură, fără să mă mai ghideze mama. Ultima săptămână a lunii mai a umplut Muzeul de Artă Contemporană din București cu copii din toate școlile de gimnaziu și liceu. Acolo au râs, au mâncat și s-au uitat la expoziția artistei Yvonne Hasan, profesoară de istoria artei după cel de-al Doilea Război Mondial și cercetătoare pasionată de arta lui Paul Klee. Apoi au vorbit în cerc despre cum sentimentul rușinii ne cenzurează dorințele și gesturile, împreună cu adulții care i-au însoțit: profesori de desen, bibliotecari, artiști și educatori muzeali. Mi-am petrecut o zi vorbind cu copiii care au vizitat muzeul, ca să aflu ce părere au ei despre arta contemporană și ce poți să înțelegi din ea la vârsta la care abia începi să pipăi universul exterior.

Între timp, odată cu apariția noilor generații de puști, s-au schimbat și programele din muzeele din România. Câteva dintre ele îi implică direct pe copii în jocuri și exerciții de auto-cunoaștere, cu ajutorul cărora învață că arta ilustrează preocupări și probleme din viața lor. Pentru cei mai norocoși dintre elevi, o vizită la muzeu nu mai înseamnă doar să te holbezi la niște tablouri fără context și să înoți în nesiguranță pentru că nu înțelegi ce vrea să spună artistul.

 Am vorbit cu două clase de gimnaziu care veniseră cu profii lor la expoziție. Pe unii i-am prins după vizită, cu alții am participat la un atelier de cunoaștere a emoțiilor prin artă.

Cincisprezece copii dintr-o clasă de-a patra se așază în cerc, pe podeaua muzeului. Au venit de la liceul Dimitrie Bolintineanu, alături de profa de desen Irina Cangeopol. Prin expoziție sunt ghidați de educatoarea și curatoarea programului Inimi tinere, Iulia Iordan, și de actrița Katia Pascariu. Puștii se uită la lucrările de pe pereți și ghicesc materialele din care sunt construite. Un băiat crede că tapiseriile sunt covoare agățate pe verticală. Artista expusă, Yvonne Hasan, s-a născut în 1925 și a fost profesoară la catedra de istoria artei a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (acum Universitatea Națională de Arte), prietenă a Ninei Cassian și mamă a regizorului Alexandru Solomon. În perioada regimului lui Ion Antonescu, a fost arestată pentru că era evreică. Lucrările sunt alcătuite din lemn, dresuri, genți, plicuri și alte obiecte care păstrează, ca niște capsule temporale, amintirile ei despre război, discriminare rasială și legăturile afective cu apropiații. I-a plăcut mult arta expresionistului Paul Klee, căruia i-a dedicat o carte și un doctorat. „De ce credeți că artista a folosit materialele astea?”, îi întreabă pe elevi educatoarea Iulia Iordan. „A vrut să avem ceva de la ea după ce va muri”, răspunde un băiat.

O siluetă umană sculptată în lemn și găurită în interior e așezată de către educatoare la trecerea dintre sălile expoziției. Arată ca o țintă la poligon. Ca să treci dincolo, trebuie să-ți chircești corpul prin ea. Educatoarea le explică elevilor că e un exercițiu prin care putem încerca să înțelegem ce înseamnă să fii diferit într-o societate totalitaristă, unde ești criticat sau desființat pentru că nu ai culoarea ideală a pielii sau înălțimea dorită de grupul aflat la putere.

După vizita la expoziție și participarea la atelierul de auto-cunoaștere prin artă, am stat de vorbă cu puștii despre arta contemporană.

Alexia, 12 ani, București

Am venit a doua oară la muzeu. Este foarte frumos, ajungem să vorbim despre emoții și stările prin care trecem în fiecare zi, atât prin artă, cât și prin convorbiri deschise și jocuri. De la expoziție cel mai mult mi-au plăcut colajele, pentru că puteam înțelege mai ușor ce au vrut să transmită artiștii. Am înțeles că artiștii le-au creat pentru a economisi diferite materiale sau pentru a recicla. Am reținut că arta poate exista în orice lucru și putem să o creăm fără să avem nevoie de ceva anume. Am fost foarte uimită câte lucruri se pot crea și mi-am dat seama că putem face și noi același lucru foarte ușor. Multe opere de artă sunt foarte abstracte și au mai multe înțelesuri, de aceea discutăm mai mult despre ele, ca să putem înțelege mai ușor. Cred că aș înțelege mult mai greu dacă n-ar exista aceste discuții pe baza lor.

Raluca, 11 ani, București

Prima oară la muzeul de artă contemporană mi s-a părut ciudat. Era o încăpere foarte mare, cu foarte multe picturi. Țin minte că am vorbit despre un tablou cu un elefant, care era într-o apă, cu un om peste sau erau niște cadavre în apă, nu mai știu exact. Mi-a rămas în cap tabloul cu un plic care se deschide. Am înțeles că avea o anume explicație, putea fi privit cu mai mulți ochi. Poate fi ori un plic cu un document, ori o ilustrație, ori o scrisoare.

Antonia, 12 ani, București

Arta contemporană este o artă care mi se pare mult mai familiară decât arta mai veche. Mi se pare că poate fi mai greu de înțeles, dar cu ajutorul ghidului o poți înțelege. E mai complexă, nu multă lume o înțelege. Prima oară m-am uitat puțin ciudat, dar după, am înțeles ce este cu exponatele. Mi-au plăcut mai multe opere, dar picturile mi se par mai ușor de înțeles.

Aron, 8 ani, București

Foarte frumos! Mi-au plăcut foarte mult toate activitățile! Și eu am învățat câteva chestii: că nu trebuie neapărat să fie prea frumos tabloul ca să fie artă. Trebuie să-l pictezi din inimă.

Miruna, 7 ani, București

Nu e prima oară când vin la MNAC. Am mai fost când aveam doi ani. Nu mai țin minte nimic de atunci. Azi am învățat că nu e bine să atingi exponatele din muzeu că pot să cadă sau se pot murdări. Mi-a plăcut un teveu cu niște oameni care făceau așa (își flutură mâinile în aer).

Matei, 12 ani, București

La prima vizită la muzeu, n-am plâns. Cică am fost fericit, mi-a zis mama. Îmi place, dar nu mi-a rămas în minte cam nimic. Arta asta e mai frumoasă la desene decât aia mai veche, zic eu.

Mario, 11 ani, București

Mi s-a părut totul bine făcut și precis la expoziție. Mi-au plăcut în special acele tablouri făcute din haine. Mi s-au părut inedite și foarte muncite. Prima oară am spus că sunt niște covoare, dar după ne-a spus doamna ce sunt. Prima oară când am venit aici cu clasa a fost la fel de frumos.

Alexandra, 11 ani, București

Expoziția mi s-a părut frumoasă fiindcă am văzut și altfel de artă decât ce știam eu, picturi vechi. Mi se pare mult mai modernă și altfel exprimată. Picturile făcute cu lemn mi s-au părut foarte interesante. Când văd acel lemn mi se pare că este ceva vechi, deși știu că este artă contemporană și mă gândeam că artista a vrut să exprime cum era pe vremuri.

Alex, 11 ani, București

Am fost de minim două-trei ori la muzeu. Prima oară credeam că o să fie plictisitor, dar a fost super frumos. Am făcut niște chestii din niște șosete, să ni le punem pe cap și să desenăm orice. Mi-a plăcut și aici, dar nu la fel de mult. Cel mai mult mi-au atras atenția picturile făcute din lemn, pentru că erau sofisticate și unice.

Iustina, 11 ani, București

Cel mai mult m-au atras pozele. Doamna ne-a arătat niște imagini și ne-a întrebat ce credeți că se întâmplă. Toate aveau mesaje subînțelese. Eu cred că artistul vrea să ne spună ceva cu arta lui. Nu știu ce.

foto credits: Asociația Da'DeCe