Ne începem și încheiem ziua în aplicații. Dar ce preț plătim pentru dependența asta?
„Nu m-am așteptat ca numărul oamenilor care încearcă sardeluțe datorită mie să fie atât de mare și să le placă”, îmi spune Andreea Suciu, creatoare de conținut online cu peste 500.000 urmăritori pe TikTok, într-un clip din decembrie 2024. „Oameni care nu mănâncă pește, să mănânce pentru prima dată sardeluțe și să zică că sunt extraordinare”, continuă, în timp ce smulge capacul cutiei în care peștii stau înghesuiți ca soldățeii. Nu e prima dată când îmi apare în feed un clip cu sardeluțele marinate în vin din care Andreea gustă cu poftă. Știam de la ea că pot fi un snack cinstit, dintr-un alt clip din august 2024, în care la fel, apucă un pește, îl scurge de pereții caserolei și-l mănâncă dintr-o înghițitură. Aproape două milioane de vizualizări cumulate la ambele video-uri și o leapșă virtuală de testare a sardeluțelor mai târziu, iar primul gând, aparent distractiv, despre cum viralizarea online ne face uneori să golim rafturile din supermarket, e înlocuit cu altul. Până unde duce influența aplicațiilor de social media?
Un simplu cont pe care l-am făcut rapid și, aparent, gratuit pe TikTok, m-a strecurat într-o nouă lume din care, de multe ori, aflu lucruri pe care nu țin neapărat să le aflu. O lume care mă uită acolo, agățată de ea, mereu împachetată în scuza perfectă că trebuie să fiu la curent cu ce se întâmplă în jurul meu. De la telefon cu clapetă la BRB de pe Yahoo, la Hi5, smartphone, Facebook, YouTube, Instagram și, mai nou, TikTok. Le-am avut, le am și m-am minunat de toate până m-am pierdut printre ele. Ultima dată, telefonul m-a anunțat că am stat pe aplicații 5 ore și 44 de minute pe zi. Mai mult decât la un job cu jumătate de normă și unul din care nici nu câștig prea mult. Lucru care m-a făcut să mă întreb cât de mult e utilitate și necesitate și cât de mult, de fapt, dependență.
La început de 2024, din totalul de peste 19 milioane de români, peste 18 milioane foloseau internetul, iar peste 13 milioane au stat pe social media pe motiv că păstrează legătura cu cei dragi sau își petrec timpul liber. Pentru elevii de gimnaziu, de pildă, cele mai frecventate rețele au fost Instagram, WhatsApp, TikTok și YouTube – undeva la un sfert dintre ei au stat peste cinci ore pe zi pe TikTok, iar peste 95% dintre elevii de liceu au folosit internetul în fiecare zi. În 2025, românii au stat pe net, în medie, peste șase ore pe zi și peste două ore pe social media, în special pe Facebook și Instagram. În ianuarie 2025, Facebook a fost vizitat cel mai mult de cei între 25 și 44 de ani, însă a fost popular și în rândul persoanelor de peste 65 de ani.
Am povestit cu șase persoane din diferite generații și cu o expertă în comunicare, despre relația cu telefonul și, mai ales, cu infinitul scroll în care ne afundăm, ca să văd dacă și cum au ajuns aplicațiile de social media extensiile noastre. Și cu ce vine asta la pachet.
„Când deschid telefonul, e ca și cum aș bea o gură de apă”
În ianuarie 2024, când Robert*, 23 de ani, era la a șasea sesiune de terapie, și-a făcut o fotografie în oglindă și a postat-o rapid pe o rețea de socializare înainte să intre în ședință. „Și primul gând, deja când mai aveam 15 minute din sesiunea respectivă, era Doamne, încă puțin, că se termină ședința, îmi deschid telefonul și o să văd cât de multă lume mi-a apreciat fotografia și o să mă simt mai bine”, îmi povestește. „Și mi s-a părut... Adică am avut, așa, un moment. Eu mă duc la terapie tocmai ca să mă eliberez de anumite constrângeri, și ce fac acum?”.
Robert* spune că a căutat de-a lungul timpului validare pe Facebook sau Instagram, însă în urmă cu cinci luni a ales să-și pună contul de Instagram pe privat, în speranța că va simți o mai mare libertate să se exprime pe social media. „Nu am simțit că s-a întâmplat asta. De regulă, mă gândesc de cinci ori dacă să pun o postare sau o poză pe story. Să public sau nu? În ideea că băi, oare ce va crede lumea că pun story-ul ăsta?” Robert* lucrează în mediul activist și spune că mai folosește scuza că social media îl ajută să fie la curent cu ce se întâmplă în lume, să vadă știri sau ce se întâmplă în spațiul socio-politic, să fie conectat cu sfera ONG-urilor. De regulă, cel mai mult stă pe TikTok, apoi pe Instagram și Facebook. „Simt că înainte nu aveam probleme să pun telefonul jos sau să zic, cum mai zic acum, mai stau 5 minute și șterg praful. (...) Acum îmi e din ce în ce mai greu să mă dezlipesc de telefon”, îmi spune. „Când deschid telefonul e ca și cum aș bea o gură de apă. Să știu că sunt hidratat, să știu că sunt conectat.”
Când vine vorba de aplicațiile pe care le folosește cel mai des, Robert* îmi spune că TikTok rămâne pe primul loc. „TikTok îmi aduce confort. Știu că e foarte scurt și dacă e timp limitat, își face locul într-o pauză. Sunt momentele astea mici în care sunt foarte conștient că dacă intru, tot pot să vizionez ceva”, îmi spune. „Îl deschid în lift, în cadă, când stau cu masca de păr în cap. Când mai stau la birou și vreau să răspund la un mesaj, intru după și pe TikTok să văd ce se mai întâmplă.” Cu toate astea, simte că în ultima perioadă TikTok mai degrabă îl obosește și îl face să se îndoiască de el și de propriul corp. „Mă mai uit la tipi de vârsta mea, cum arată în comparație cu mine. Sau ce lifestyle au în comparație cu mine. Sau ce fac ceilalți. Că se duc la schi și eu nu am mers la schi pentru că nu știu să schiez sau nici nu-mi permit. Sau cum alții merg la sală și au timp să facă chestiile astea. Și trăiesc o viață bună. Eu nu am timp să fac lucrurile astea. Eu mă duc la job. Sau nu știu, alții au energie și după job și eu nu am...”
În săptămâna în care am vorbit cu Robert*, aplicația care-i monitorizează screen-time (timpul petrecut pe telefon) indica patru ore în medie, pe zi. „Am stat pe TikTok săptămâna trecută, cumulat, 18 ore... Mi-aș dori să am 18 ore pe săptămână în care să citesc. Dar nu se întâmplă asta”, îmi spune dezamăgit. De la începutul anului, însă, a încercat să-și limiteze programul de stat pe social media, mai ales seara, și să înlocuiască scroll-ul cu cititul. „E o muncă de convingere cu mine”, spune. „Depinde cât de obosit sunt. De regulă, câștigă cartea. Dar, spre rușinea mea, dacă îmi pun așa, un target de 30 de pagini, la pagina 15 fac o pauză de 5 minute să intru pe TikTok.”
„Pentru mine este ca un gest de iubire”
„Uite, credeam că este TikTok, dar aparent este Instagram”, îmi spune Mădălina*, creatoare de conținut online cu peste 40.000 de urmăritori, când o întreb ce aplicație a utilizat cel mai mult în săptămâna când vorbim. „Am stat opt ore pe Insta, șase ore jumătate pe TikTok, trei ore și jumătate pe WhatsApp și trei ore pe Vinted”, râde. „Dar se acumulează. Aproape două ore pe CapCut – are sens, editez. O oră pe Skype, este ora mea de terapie pe Skype. 36 de minute pe Uber. Sigur, mai și comanzi. Mai sunt Safari, Photos, și gen, am 30 de minute și pe ZooPlus, de unde comand mâncarea pisicii. Dar nu cred că am stat 30 de minute pe acel site.”
În ultima vreme, Mădălina* are o medie de 9 ore pe zi petrecute pe telefon și spune că stă pe social media, de regulă, ca să țină legătura cu prietenii ei. Recunoaște, însă, și că, de cele mai multe ori, se pierde într-un scroll infinit. Și nu doar când stă în trafic, când stă la coadă, când se machiază sau ca o rutină înainte să adoarmă. E distrasă de aplicații și când se uită la un film sau când vorbește cu o altă persoană. Pur și simplu simte nevoia de încă o interacțiune.
Mădălina* își ia informații doar de pe social media. Simte de multe ori că valul accelerat de noutăți o obosește, dar și că trebuie să le știe și să fie cât mai repede la curent cu ele. „Uneori mi se pare că orice văd pe social media, aflu târziu. Adică informația este, totuși, destul de veche, chiar dacă e o postare de tipul posted 2 minutes ago și e o mare știre, tot mi se pare că informația e veche și că alte persoane au văzut-o înainte și că niciodată nu ești la curent cu informația de pe social media”, îmi povestește. „Nu e ca atunci când deschideai știrile și în dimineața aia vedeai știrile. Nu. Acum ai prea mult acces la ele. Și orice informație pe care o găsești nu pare nouă.”
În speranța de a se distanța de social media, a încercat să-și pună limite pe aplicații, însă nu a funcționat și pentru că și-a propus o reducere destul de drastică a timpului din prima. În schimb, a dat block mai multor celebrități, pentru că simțea că, deși, nu le place, trebuia să fie la curent cu infinitele bârfe despre ele.
Pentru Mădălina* a sta pe TikTok nu și-a pierdut nici componenta de socializare pe care o implică o astfel de rețea. „E și o comunicare pe care o am cu prietenii. Pentru mine este ca un gest de iubire. Știu că sună exagerat, dar e gen: uite, m-am gândit la tine, sigur ți-ar plăcea acest lucru”, îmi spune. „Pentru mine asta este tot o conversație cu prietenii mei, chiar dacă conversația este că persoana aia îmi dă like la acel video pe care i l-am trimis. În mintea mea, este un tip de comunicare pe care îl avem.” Însă e conștientă că i-ar face bine să consume mai puțin conținut de pe TikTok. „Un lucru pe care aș vrea să-l încerc ar fi să nu mă mai uit pe TikTok înainte să mă culc. Este mult prea multă informație fix înainte să adormi”, mai spune Mădălina*. „Afli cea mai oribilă știre tristă din lume, după OMG, noul fond de ten, după, oh, come and spend a day with me, după ați văzut că yoga are beneficii? Niciodată nu e doar un anume tip de conținut.”
„În general, pe telefon, pe primul loc e copilul meu. Și după, restul”
Când Mioara, 63 de ani, a intrat ultima dată într-un magazin cu gândul să-și schimbe telefonul, angajata i-a recomandat din start unul cu taste. „Poftim? Cu taste?”, i-a răspuns Mioara. „Poate cu taste vrei să folosești tu. Nu, eu vreau cu touchscreen, pentru că e mai simplu.” Până să apuce să vadă un model anume, angajata mirată a întrebat-o dacă și știe să-l folosească. „Chiar nu mai am ce să discut cu tine”, i-a tăiat-o Mioara. „Te-am pupat!”. Și a ieșit din magazin. „Eu, cu telefon cu touchscreen în mână? În casă am televizor smart, am tehnologie la vârf și mă întorc în anii ’80?!”.
Mioara și-a luat primul telefon mobil la aproape doi ani după 2000, când piața lor s-a deschis și către cei cu venituri medii. Inițial, i se păruseră și prea scumpe și avea deja telefon fix în casă. „Plus că mi-a fost greu”, îmi povestește. „Adică să-mi iau telefonul în buzunar și să vorbesc pe stradă?”. După ce a făcut trecerea, Mioara avea un program strict de vorbit la telefon, de obicei după ora 16:00, când ieșea de la grădinița din Brăila la care a fost timp de 20 de ani bucătăreasă. De-a lungul anilor, aplicațiile au început să fie tot mai multe și costurile de utilizare a telefoanelor mobile tot mai reduse. Odată cu asta, Mioara a lăsat telefonul cu butoane și a trecut la smartphone. Și nu a mai putut să se dezlipească de el.
Raportul săptămânal i-a arătat Mioarei ultima dată între patru-cinci ore de utilizare medie a telefonului, iar cel mai des l-a folosit pentru Messenger și WhatsApp, ca să o sune video pe fiica ei care locuiește la 3.000 km depărtare, în Anglia. „Așa reușesc să-mi văd copilul, să-mi treacă de dor, să-mi arate lucruri”, spune ea. „Foarte rar se întâmplă să plec de acasă fără telefon. Dar dacă mi-am adus aminte la etajul 1 că nu îl am, m-am întors și l-am luat. Pentru că mă gândesc că mă sună fiica mea, nu-i răspund și intră în panică. Prefer să-l am tot timpul. În general, pe telefon, pe primul loc e copilul meu. Și după, restul.”
Când nu-și sună fiica sau apropiații, Mioara dă scroll pe Facebook și TikTok. „Îmi apar diverse. Sunt și în niște grupuri culinare, de pensionari, de flori, de mâncare. Mai multe sortimente”, glumește. „Mai intru, mai postez ceva, mai văd ceva, iar mai ies, iar mai deschid aplicația și tot așa.” Preferă să stea mai mult pe Facebook, pentru că uneori răspunde la comentariile de sub diferite postări. Dar folosește și TikTok, mai des asociat cu un public tânăr, și nu se ferește să intre în discuții și acolo. „Când am auzit că s-a întrerupt TikTok în America, am zis, Doamne, oamenii ăia ce-or face?”
De fiecare dată când nu a înțeles ceva sau nu a fost la curent cu vreo aplicație, a întrebat și a învățat să se descurce singură. Așa a ajuns să posteze fotografii pe Facebook și TikTok când merge în vacanțe, să trimită poze pe WhatsApp, să-și facă programări la medic sau să-și plătească facturile direct de pe telefon. „De ce aș tremura acum pe stradă pentru o factură? Când pot să stau, așa, întinsă pe pernă, să tastez parola și în două minute mi-au zburat banii”, spune. „Prețuiesc timpul și viața mea.”
„Totul e urgent”
Andreea Coscai, 25 de ani, lucrează în podcasting, este fondatoarea Her Time România, prima platformă de networking pentru tinerx din România, iar din iulie anul trecut și-a creat un canal de TikTok pe care a început să posteze. A decis să devină activă pe TikTok tocmai pentru că era spațiul la care apela și ea când voia să-și ia informații și îl vedea ca pe un canal prin care poate învăța lucruri noi și intra în dialog cu ceilalți.
Andreea vorbește pe TikTok despre feminism și roluri de gen, standarde de frumusețe, propaganda islamofobă din media europeană sau cum să-ți dai seama că un influencer e problematic. „Faptul că părerile mele personale sunt puse online mă ajută foarte mult să procesez și ce simt eu și, cumva, să-mi găsesc o voce. Să simt mai multă încredere în mine”, îmi spune Andreea, care a adunat peste 13.000 de urmăritori și 1,2 milioane de aprecieri pe canalul ei. „Doar că feedbackul, care vine instant, câteodată e foarte încurajator și alteori... Ți se dă acces la partea cea mai nașpa din lume și din societate. Poate să-și creeze cineva un cont fake și să-ți lase un comentariu și să nu existe niciun fel de repercusiune.”
În același timp, Andreea recunoaște că îi e greu să fie mereu prezentă pe TikTok. „Am 10.000 de emoții pe zi... Cu lucrurile care ni se întâmplă în ziua noastră, chestii personale și apoi mai vin și știrile… Dar este foarte greu să găsești un echilibru între a rămâne conectat, informat și a lua spațiul ăla pentru tine”, îmi spune. „Poți să lipsești 30 de minute. Dar totul are sentimentul ăsta de urgență. Totul e urgent.” Andreea simte de multe ori o presiune să fie la curent cu tot ce se postează și cu toate părțile din dialog. „Câteodată pur și simplu vreau să-mi arunc telefonul pe geam. Văd că toată lumea se confruntă cu chestia asta și toți vrem să ne aruncăm telefonul pe geam sau să luăm un zbor și să ajungem undeva, dar nu știu unde, că nu contează”, îmi spune.
Pentru că și-a dat seama că petrece prea mult timp pe telefon și social media, Andreea s-a gândit ce poate face, fără să se distanțeze complet. În loc să stea pe TikTok dimineața, și-a pus muzică și a descoperit noi artiști, a ascultat podcasturi, a dat play la mini-documentare sau a urmărit filme despre exemple de reziliență, precum The Seed of the Sacred Fig (Iran) sau I'm Still Here (Brazilia). Andreea vede platformele publice și ca instrumente prin care se pun sub lupă probleme sociale și politice, însă simte că de multe ori dialogul rămâne doar în spatele ecranelor, fără să aibă un impact mai mare și în afara platformelor. „OK, știm la nivel individual. Dar apoi ce facem?”, povestește Andreea. „Cum scoatem mai multe persoane la protestele împotriva violenței pentru femei, la PRIDE? Sau, nu știu, de pe TikTok unele persoane să spună: Ah, ce tare! Vreau să fac voluntariat într-o asociație care se dedică nu-știu-cărei misiuni. Ca să nu mai rămână la nivelul ăsta, individual.”
„Trebuie să fii în rând cu toată lumea”
În 2024, feed-ul de TikTok al Alinei, 38 de ani, era un amalgam de clipuri cu oameni care testau ciocolata Dubai. Deși a ezitat să meargă în căutarea ei pentru că îi părea prea scumpă, la câteva luni după, când a intrat într-un mall din București, n-a mai rezistat. „A fost instantaneu”, își amintește. „Eram cu prietena mea și mi-a venit în minte, de poftă. Și i-am zis: ăștia au pe aici? unde? hai, du-mă.” Au ajuns împreună la un stand în care erau mai multe sortimente de ciocolată și s-a dus direct la cea pe care o văzuse luni în șir, scrollând. Nu s-a mai gândit la bani și a cumpărat mai multă, și pentru sora ei, care voia să guste. „Mi-am satisfăcut pofta, mi-a plăcut, dar nu m-a dat pe spate”, spune. „Dar când am văzut că prea mulți vorbesc despre ea, n-am mai putut să mă abțin.”
În urmă cu un an și jumătate, Alina stătea și peste 11 ore pe zi pe aplicații. Cum la vremea respectivă nu avea un job, își petrecea cea mai bună parte a timpului pe telefon. În jur de patru ore pe Messenger sau WhatsApp, ca să țină legătura cu familia, iar în rest într-un scroll infinit pe Instagram, Facebook, TikTok, YouTube sau în jocurile pe care le avea descărcate în telefon. O reclamă de pe TikTok a influențat-o chiar să dea comandă pentru un aparat pentru îngrijirea călcâielor, de care nu avea neapărat nevoie.
Pe lângă rețelele de socializare clasice, în aceeași perioadă, și-a descărcat și Badoo, o aplicație de dating online – din curiozitate și la recomandarea unei prietene. „La început, nu mi-am dorit atât de mult să stau pe ea, dar după, primind mesaje de la băieți, „ce frumoasă ești”, „ce mult îmi plac pozele tale”, „aș vrea să stăm de vorbă”, am zis hai să vorbesc”, își amintește Alina, care și-a făcut două relații cu ajutorul aplicației. Odată ce s-a angajat într-un magazin de haine din București, timpul pe care-l petrecea pe social media a scăzut. Stătea maximum trei ore dimineața, să converseze pe Facebook sau WhatsApp, apoi cele 30 de minute în drum spre muncă, și o oră, două, înainte de culcare. Pe lângă timpul limitat pe care îl avea, cum era în bună parte a timp la muncă, nici conținutul de pe platforme nu o mai atrăgea. Ce o mai ținea pe social media erau familia și prietenii, pe care îi suna video.
După ce și-a schimbat din nou jobul, la început de 2025, i s-a schimbat și programul, iar orele de stat pe telefon au fost tot mai puține. Recunoaște că grupurile de Facebook au fost primele în care s-a dus să-și caute o nouă locuință și un nou job. „Avem nevoie de telefon 90%, altfel nu ai cum. Trebuie să fii în rând cu lumea.” Însă, de la peste 10 ore pe zi, Alina a scăzut la patru, cinci. Nu și-a propus asta, dar odată cu timpul limitat pe care a început să îl aibă, și-a dat seama că nu își mai dorește să piardă vremea doar scrollând și a început să-și pună telefonul deoparte. „Prefer să dorm decât să stau pe telefon când vin de la muncă. Pentru că nu vreau să-mi obosesc creierul. Obosesc psihic, nu mai dau randament dacă stau.”
„Mă agățam de rețele ca de un fel de ancoră”
În adolescență și puțin după, Liviu*, 26 de ani, stătea pe social media și 12 ore pe zi. Cum din gimnaziu până în liceu, Liviu* a trecut prin bullying la școală, rețelele l-au ajutat să-și găsească prieteni și să lege conexiuni virtuale. În perioada liceului, petrecea mult timp în lumea gamingului, în Metin și LOL, iar asta l-a ajutat să cunoască oameni și să păstreze legătura cu ei. „Am avut această falsă impresie – sau reală într-o anumită măsură –, de acceptare de la niște oameni de la distanță, mai mult decât de la oameni din apropiere, oameni cu care mă întâlneam în fiecare zi”, spune el. „Aveam doar prieteni online, ceea ce am realizat după, în momentul în care am terminat liceul, la 18 ani, când m-am mutat la facultate și a trebuit să ies în lume, a trebuit să fac relații cu oamenii. (...) Mă agățam de rețele ca de un fel de ancoră.”
După ce a terminat facultatea în București, primul lui job a fost în presă, iar odată cu asta rețelele sociale i-au devenit un mijloc de informare. „Venind din studenție, nu am apucat să știu politică foarte aprofundat. Sau metode de business, de exemplu. Și atunci mi-au mâncat destul de mult timp din viață, până am învățat cam cum funcționează lumea”, îmi spune. În urmă cu un an și jumătate, după ce s-a mutat cu jobul la o altă televiziune, și-a dat seama că timpul pe care-l petrecea online e problematic. Îi afecta productivitatea și îl făcea să aibă așteptări false cu privire la lucrurile care se întâmplau în viața lui. „În momentul în care ai niște oameni țintă sau niște oameni pe care îi urmărești și ajung într-un punct, ai vrea să ajungi și tu acolo. Doar că ei nu îți spun modalitatea prin care o fac și, adesea, mulți oameni postează doar lucrurile bune sau lucrurile alea high class, într-un mod sau altul. (...) Este un proces prin care ajungi acolo și cu siguranță viața tuturor nu este atât de roz pe cât ar vrea să fie pe social media.”
Liviu* recunoaște că după liceu obișnuia să facă și el același lucru – să promoveze doar lucrurile frumoase din viața lui, ieșirile în restaurante scumpe sau călătoriile în altă țară. Ține minte că în perioada studenției vedea constant pe social media cum prietenii ieșeau într-un loc în care el nu-și permitea să meargă. „De multe ori ajungeam în locul ăla, îmi dădeam ultimii bani, apoi muream de foame în următoarele 3-4 zile. Doar pentru că era cool pe internet.”
În același timp, rețelele erau și o unealtă de validare, pe care nu o cerea în mod voluntar. De multe ori era fericit dacă aduna trei like-uri în plus la o postare, primea comentarii sau îi dădea lumea repost la story. Cu toate că, treptat, ajunsese să nu mai petreacă 12 ore pe zi printre aplicații, tot se adunau opt sau nouă, iar asta i-a dat de gândit. Simțea că se plafonează, că nu ajunsese în punctul financiar pe care și-l dorea și voia să facă și alte lucruri pentru el și viața lui. „Tot aveam tendința să ies la party-uri, doar pentru că toți oamenii ies la party-uri. Aveam tendința să fac numai chestii în oraș pentru că așa vedeam că face toată lumea.”
Lipiți de social media
Dacă la începutul lui, în 2004, Facebook era accesat doar de studenții de la Harvard, odată ce a fost deschis publicului larg, în 2006, aplicația a început să-și îmbunătățească constant interfața și algoritmul. România s-a agățat de aplicație și popularitatea ei încă din 2009, când platforma care își propunea să aducă oamenii mai aproape unii de alții a ajuns la 500 de milioane de utilizatori. Între timp, și-au făcut loc și YouTube (2005), Instagram (2010) și TikTok (2016), iar de curând și ChatGPT (2022), acest chatbot-guru online care ne oferă răspuns la orice întrebare am avea, în cel mai scurt timp, și pare că a devenit și un soi de psiholog comun. Un scop nobil – dacă ar fi doar despre asta și nu ar ridica, printre altele, probleme de plagiat sau fraudă academică.
Dependența de tehnologie e una, dependența de social media e alta, îmi spune Monica Jitariuc, expertă în comunicare. „Ținem telefonul ăsta în mână mai mult decât ne ținem iubitul/ iubita. E prelungirea noastră, din multe puncte de vedere. E o prelungire a memoriei, prin toate notițele din el. E un album de familie, de poze, de documentat viața. E mijloc bancar, financiar. Nu e doar că stai pe telefon, tu ești la bancă acum. Tu faci, de fapt, pe steroizi, o tonă de acțiuni aici, în prelungirea acestui telefon. (...) E foarte greu să nu mai vrei avantajul la care s-a ajuns.”
„Dependența asta ne-a luat pe nepregătite”
Telefonul, însă, e doar o unealtă. Odată cu dezvoltarea lor, rețelele de socializare au devenit locul din care ne luăm rapid informații, intrăm în dialog, împărtășim păreri sau dezbatem probleme sociale și politice. Sardeluțele marinate au fost începutul unei discuții mai ample despre cum clipurile de genul „ce am mâncat într-o zi” se conturează mai degrabă ca jurnale despre înfometare și încadrare în standarde de frumusețe bolnăvicioase, ținute de multe ori de persoane neavizate. Declarații precum cele ale lui Mihai Trăistariu, care nu a aflat până acum că nu e cool să te lauzi la microfon că fostele iubite îți spuneau daddy și aveau jumătate din vârsta ta, ne scutură, se viralizează și ne fac să reacționăm – poate-poate se prinde și el.
E foarte ușor să te pierzi în scamatoriile din online, mai ales când știi că industria tehnologică se luptă pentru atenția noastră prin toate mijloacele. Însă, dincolo de canalul de dialog pe care ni le oferă, social media nu mai e atât de funny. Piedone nu e amuzant pe TikTok, oricât ne-am uita la serialul lui de inspecții în mall-urile din București, am număra de câte ori spune „suspendarea activității” sau am râde că fac plajă sosurile pe care le găsește acolo. Nu într-o lume în care au ars tineri de vârsta mea în clubul Colectiv, pe când același Piedone era primarul Sectorului 4. Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut au umplut feed-urile tuturor cu glumițe, gen „ce-o fi în sufletul celor care au renumărat voturile din primul tur”, dar au fost și începutul unei îngrijorări cu privire la cât de influențabili suntem de rețele sociale când trebuie să ne alegem președintele.
„Oamenii au fost victimele acestui sistem”
În aceeași notă, conținutul audio-video falsificat prin inteligență artificială (fenomenul deepfake) ne păcălește tot mai mult. Algoritmii ne înregistrează fiecare mișcare și se asigură că ne trimit ce vrem, când cred ei că vrem. „Responsabilizăm individul atât de mult. Ăștia, cei mai bogați oameni din lume inventează acest sistem, iau datele noastre, conduc lumea după ele și noi ne întrebăm: Oare nu e vina noastră, mă, că am intrat în chestia asta cu dependența? Chiar cred că oamenii au fost victimele acestui sistem. Nu ni s-a explicat niciodată, transparent, încă de la început. Nimeni nu a zis, măi prieteni, fiți atenți (...) Era cumva o piață publică ale cărei reguli nu le știam”, îmi spune Monica.
În ultimii ani, publicul a început să reacționeze și să înțeleagă riscurile aplicațiilor. TikTok a fost dat în judecată din cauza unei provocări de pe platformă, în urma cărora patru adolescenți britanici și-au pierdut viața, iar aceeași platformă a fost acuzată de șapte familii din Franța că a oferit copiilor lor conținut care promova, printre altele, rănirea intenționată a propriei persoane. Pentru asigurarea unui spațiu digital sigur și echitabil, în care drepturile utilizatorilor să fie respectate, Comisia Europeană a implementat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) și Actul legislativ privind piața digitală (DMA), iar în aprilie 2024 a început proceduri oficiale împotriva politicilor și practicilor Meta (Facebook și Instagram), cu privire la evaluarea dezinformării și conținutului înșelător de pe platforme.
Spațiul în care putem vedea ce mai gătește Marinela din Cehia sau în care îl comparăm pe Ilie Bolojan, noul președinte interimar, cu Terance din Angry Birds, este același care face loc știrilor false, extremismului și hărțuirii, întrucât monitorizarea conținutului care ne apare în feed, în funcție de algoritmi, rămâne destul de șubredă. Toți avem conturi și ne putem exprima fără consecințe, iar odată cu asta rasismul, homofobia, xenofobia și misoginia își fac ușor loc, cu toate că există posibilitatea de a le reclama. 4 din 10 tineri nu verifică informația de care dau pe TikTok. 50% dintre copii sunt victime ale cyberbullying-ului, o formă de hărțuire online, și povestesc că au fost jigniți sau amenințați pe rețele, conform unui sondaj publicat în 2025. Fetele și femeile sunt principalele victime în fenomenul deepfake porn și 7 din 10 fete folosesc filtre de înfrumusețare sau editare a fotografiilor când postează pe social media.
Impactul social media cu privire la deformarea imaginii de sine sau a propriului corp se poate vedea cu ochiul liber, îmi mai spune Monica Jitariuc. „E zona de adolescente, de exemplu, cu identitatea în formare, care ajung să aibă și o uniformitate a privirii, a tuturor lucrurilor, cauzată de cultura asta globalizată. Dacă te duci în fața unui liceu, o să vezi că se îmbracă la fel, folosesc aceleași produse de make-up, pentru că trebuie să ai concealer-ul ăla, cu burețelul ăla care... Se uniformizează consumul, privirea, estetica”, spune ea. „Dar și la generațiile 30+. Nu ai niciodată buze suficient de mari, sâni suficient de mari. Ridurile poate se pot șterge.”
Dopamina + social media = love
Psihiatra americană Anna Lembke e animată de căutări despre plăcere și durere și de încercarea de a înțelege cum această relație a devenit esențială într-o lume expusă la adicții de orice tip (droguri, alcool, mâncare, jocuri de noroc sau social media, printre altele). În cartea sa, Dopamine Nation, Lembke pune lentila pe unul dintre cei mai importanți neurotransmițători de la nivelul creierului, implicat în a simți motivare și recompensă: Dopamina. Mai degrabă decât a ne aduce plăcere propriu-zis, dopamina are rolul de a ne motiva să ne agățăm de lucruri despre care anticipăm că ne vor aduce plăcere. E mai mult un soi de „a vrea decât a plăcea” ceva anume, după cum scrie ea.
Lembke ne provoacă să ne imaginăm că în creierul nostru e o balanță, ca un balansoar de lemn pe care se dau copiii în parc. Într-un capăt e plăcerea, iar în celălalt, durerea. Ce e important pentru acest balansoar este să rămână în echilibru, iar creierul nostru va fi pe poziții oricând apare vreo abatere de la asta. Când facem ceva ce ne aduce plăcere, balanța se înclină în direcția ei, ceea ce vine la pachet cu o doză de dopamină. Pentru a stabili din nou echilibrul, intervine în joc, însă, un răspuns din partea durerii, care să contracareze cu greutatea ei. Cu cât un obicei sau un comportament eliberează mai multă dopamină și vom continua să consumăm sau să facem acel lucru, toleranța la el va crește și ni-l vom dori în cantități mult mai mari, care vor duce treptat la dependență.
Social media se poate împacheta ca un mod prin care ne distragem atenția de la problemele prin care trecem în viața de zi cu zi, în timp ce ne poartă printr-un carusel de informații, uneori înfrumusețate și idilice, alteori pentru care nu avem prea mult control, dar pe care le putem schimba sau închide oricând ne dorim. Iar asta vine la pachet cu un cost. „Dependența asta ne-a luat pe nepregătite. Discuțiile despre alfabetizare digitală și educație media apar acum, în situații de criză, când ele ar fi trebuit să fie făcute deja”, îmi mai spune Monica Jitariuc. „De asta sunt îngrijorată, pentru că vine într-un context în care nu ne permitem luxul să nu fim la curent cu ce se întâmplă. Plus că suntem în supraviețuire și în supraviețuire nu ești deschis să înveți.”
„Când ceva e gratis, marfa ești tu”
Social media ne-a transformat atât în creatori de conținut, dar în special în consumatori de conținut, continuă Monica. Impactul este mare în special pentru oamenii care vând servicii și se folosesc de capital de imagine, adunat odată cu audiențele din jurul lor. „Când ceva e gratis, marfa ești tu. Și atunci se capitalizează acest capital, iar personal branding și toate aceste concepte contribuie la acest noise, acest zgomot”, mai spune Monica.
Ca prim pas în dezlipirea de telefon și social media, Monica ne recomandă rețeta clasică: să măsurăm timpul pe care îl petrecem și să încercăm să îl reducem treptat. Pe urmă, să renunțăm la telefoane dimineața sau înainte de culcare și să încercăm să personalizăm feed-ul cu lucruri pe care chiar ne dorim să le urmărim, deși algoritmul ne sabotează de cele mai multe ori. Și dincolo de asta, să normalizăm conversația despre riscuri și dependență în grupul de prieteni, în școli, în societate. „Nu poți să te trezești, când tu încă ești pe WC, și să-ți intre o lume întreagă în spațiul intim. Seara, nu poți să adormi cu vacanțele tuturor oamenilor în cap, e clar că-ți dăunează. Oamenii au început să înțeleagă și au început să facă legătura cu nefericirea lor. Cu cât stai mai mult, cu atât pierzi mai mult.”
Robert*, Mădălina* și Liviu* sunt nume fictive, la rugămintea celor trei intervievați care și-au dorit să dea mai departe povestea lor, anonim.
