Seria Noii cititori, coordonată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir, aduce lună de lună recenzii la cărți pentru copii, scrise de copii. În fiecare lună copiii citesc o carte, o comentează împreună și apoi scriu propria recenzie, totul sub îngrijirea Adinei, care vine de fiecare dată și cu extra context.
Într-o lună avem copii între 12 și 14 ani, în cealaltă lună între 10 și 12. Acum avem un episod special: cronica vine sub forma unui dialog între noii cititori și Adina, pornind chiar de la cea mai recentă carte a autoarei: Cronicile Domnișoarei Poimâine III: Misterul orașului Lunivineri. În prima parte Adina întreabă și copiii răspund, în partea a doua rolurile se inversează.
Mărturisesc că nu știu cum să fac o introducere obiectivă, având în vedere că luna asta am ales cea mai recentă carte a mea, volumul al treilea al trilogiei Cronicile Domnișoarei Poimâine, la care am lucrat de mai bine de opt ani. O parte dintre micii cronicari (ale căror recenzii le-ați mai citit în cadrul acestei rubrici) terminaseră deja primele două volume și s-au bucurat de răstimpul vacanței de vară pentru a-l citi pe al treilea. Alții au făcut un adevărat maraton de lectură cu toate cele trei!
Ne-am gândit ca recenziile lor să se transforme, de data asta, într-un dialog – ei aveau multe curiorizități despre procesul de scriere a cărților, iar eu așteptam cu emoție și nerăbdare feedbackul unor cititori atât de pasionați cum sunt cei șapte: Mara Pădureț (12 ani, București), Sonia Abrudan (12 ani, Oradea), Maria Bia (13 ani, Cluj), Maria Cioflec (13 ani, București), Ioana Veronica Pistol (13 ani, Râmnicu Vâlcea), Ștefania Lăzărescu (13 ani, București) și Alexandru Furfurică (13 ani, Brăila).
🔳 🔳 🔳
Adina: Sunt curioasă cum ați descoperit voi Cronicile Domnișoarei Poimâine?
Mara: M-am întâlnit prima oară cu Domnișoara Poimâine de Crăciun, în 2021. În iarna aceea, am citit primele două volume și l-am așteptat super-interesată pe al treilea. M-am îndrăgostit pe loc de personaje, chiar și de cele negative. Așa am început să mă gândesc că nu poți eticheta pe nimeni ca fiind „rău” până nu-i știi întreaga poveste.
Sonia: Când am primit primele două volume ale seriei (Vremea Vrăjitoarei Niciodată și În căutarea lui Akum) am fost foarte bucuroasă. Erau groase (cam de 300 de pagini fiecare), cu coperțile colorate în violet, galben, alb și negru, ilustrând diverse obiecte folosite pentru măsurarea timpului. Dar nu am stat prea mult să judec cărțile după copertă și am început să citesc. Nu le-am putut lăsa din mână, căci poveștile te poartă prin diverse tărâmuri fantastice (ilustrate pe o hartă, la început), iar întâmplările sunt pline de suișuri și coborâșuri. Am așteptat încă o jumătate de an până să pot citi ultimul volum al seriei, Misterul orașului Lunivineri, care m-a răsplătit cu răspunsurile așteptate și a fost preferatul meu!
Maria B.: Eu am început să citesc primul volum pe când încă descopeream universul jocurilor și al copilăriei, școala era distractivă, iar poveștile erau refugiul meu. Recent, am redescoperit plăcerea de a urmări aventurile fetei cu părul mov, în care m-am regăsit de la început. Tărâmurile sunt atât de bine conturate, încât totul pare real, de parcă aș putea să găsesc în spatele vreunui bloc de pe strada mea portalul secret și să ajung în Regatul Timpului. Imaginile vizuale, descrise atât de atent, mi-au dat de multe ori impresia că trăiesc aievea întâmplările, iar totul îmi părea atât de familiar.
Ioana: Am descoperit Cronicile Domnișoarei Poimâine în vara anului 2023 și m-au captivat foarte tare. De cum am început să citesc, am descoperit că mă regăsesc destul de mult în personajul principal. La fel ca Domnișoara Poimâine, și eu am avut la un moment dat idei rebele și îmi doream să schimb lumea. Ce mi-a plăcut foarte mult la această trilogie a fost ideea principală – timpul, un subiect care mă atrage de multă vreme. Lectura m-a făcut sa înțeleg mai bine ce ar însemna dacă am da timpul înapoi, înainte sau chiar l-am opri în loc.
Maria C.: Pe la începutul anului, am citit pentru prima oară Vremea Vrăjitoarei Niciodată, iar la scurt timp după aceea și În căutarea lui Akum. Le-am îndrăgit din prima. Am așteptat cu sufletul la gură a treia și ultima carte din serie și nu m-a dezamăgit. Cred că trilogia este potrivită atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru părinții care vor învăța de ce nu este bine să se agațe de trecut.
Alexandru: Eu prima dată am auzit de tine când am citit cartea Aiurea în tramvai. Aventurile lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda și m-am amuzat teribil de modul în care au fost folosite expresiile din limba română. Apoi ne-am întâlnit virtual la cursul de scriere creativă, așa că m-am bucurat foarte mult când la clubul de lectură cartea lunii a fost Misterul Orașului Lunivineri!
Cronicile Domnișoarei Poimâine III: Misterul orașului Lunivineri
Adina: Ce v-a impresionat cel mai mult? Un moment, un personaj, o situație?
Maria B: Cel mai mult m-au impresionat evoluția personajelor și schimbările prin care au trecut de-a lungul etapelor vieții: copil, adolescent, adult, părinte, bătrân. Într-o lume plină de imaginație, oamenii rămân la fel, simple familii și prieteni care suferă, râd și se bucură de cei din jur. Dar aspectele simple, precum viața de mamă a Domnișoarei Poimâine sau sacrificiile pe care le face Domnișoara Mâine pentru dragoste, m-au ajutat să înțeleg mai multe despre viață, despre ce înseamnă să ai un copil și să-l accepți, în ciuda defectelor sale, sau cum e să ierți orice pentru iubire.
Maria C.: Mi-a plăcut că toate personajele te fac să te îndrăgostești de ele, inclusiv cele negative. Nu sunt doar rele și atât. Sunt tridimensionale, au propriile lor povești și se schimbă pe parcursul cărților. Un alt lucru pe care cred că îl vor aprecia cititorii este că volumele seriei nu sunt lineare, ci aproape că seamănă cu un colaj: sunt inserate bucăți din jurnalul Domnișoarei Poimâine, iar perspectiva se schimbă, așa că putem urmări și alte personaje în călătoria lor prin Regatul Timpului, nu doar pe cele principale. Însă acest lucru nu face povestea să devină nici confuzantă, nici nu o încetinește. Este o carte unică, din punctul meu de vedere.
Alexandru: Personajul meu preferat este Vrăjitoarea Niciodată, deoarece s-a schimbat foarte mult pe parcursul seriei și a jucat un rol important în rezolvarea problemelor. De asemenea, s-a dovedit a fi o persoană de treabă și grijulie.
Adina: Cum vi se pare parcursul personajului principal, Domnișoara Poimâine?
Ioana: Mi-a plăcut mult să o însoțesc pe Domnișoara Poimâine, de cand era adolescentă, cu ideile ei rebele, până când s-a transformat apoi în mamă. Volumele doi și trei (perioada în care este mamă) m-au făcut să văd dintr-o altă perspectivă eforturile mamelor și ale părinților de a avea grijă de copilul lor și de a-l face fericit. Pot spune că înțeleg mai bine părinții de când am citit cărțile astea :)
Sonia: Detaliile despre Poimâine nu se află dintr-o singură poveste, ci sunt adesea învăluite în mister. Sunt părți care vorbesc mult și despre alte personaje, precum vrăjitoarea Niciodată sau domnișoara Mâine, iar la finalul primelor două volume cititorii nu au aflat încă nimic despre originile domnișoarei Poimâine. Pe parcursul cărților, aflăm cum fetița năstrușnică, care avea mereu acadele în colțul gurii, devine o adolescentă rebelă, care mai târziu se transformă într-un adult și o mamă responsabilă. Alături de ea apar personaje din regatul Timpului, cu nume precum Vreodată, Oricând, Minuțel, Domani, dar și din lumea oamenilor (Alma, Alba, Maya, Aldrig). Trecând prin dictaturi, epidemii, furtuni devastatoare, dispariții și călătorii prin Negura Vremurilor, Domnișoara Poimâine reușește, până la urmă, să răzbată spre un final care nu este cel la care ne-am fi așteptat, dar care lasă loc de speranță și pentru imaginarea unor posibile continuări.
Ștefania: În Vremea Vrăjitoarei Niciodată, exilată într-un turn de pe o insulă din Viitorul Îndepărtat de către unchiul ei, Tempus Întâiul, ascultând muzică în căşti şi stând singură în balcon cu părul violet fluturând în vânt, Domnişoara Poimâine este o adolescentă rebelă mai apropiată de vârsta mea, pe care încep să o înțeleg mai bine. Povestea continuă, trecând-o rând pe rând pe Domnișoara Poimâine din adolescenta rebelă din timpul dictaturii Vrăjitoarei Niciodată (sau NeverNever), în mama lui Akum, un băieţel ce trăieşte doar în prezent, dar care porneşte într-o aventură atunci când este răpit de la botezul său de o anumită Poimarţi. Volumul În căutarea lui Akum a fost cel mai pe placul meu din această serie, deoarece am făcut cunoştinţă cu Akum. Inocenţa şi energia lui copilărească, pe care le-am simţit vibrând pe paginile cărții, m-au fermecat şi imediat am ştiut că băieţelul este personajul meu favorit.
Adina: Mărturisesc că mi-a fost destul de greu să scriu al treilea volum și să găsesc un final… Cum vi s-a părut vouă?
Maria B: Eu am simțit finalul ca o punte de legătură care a îmbinat perfect trecutul, prezentul și viitorul, ce a deschis o poartă spre necunoscut, spre meditație și spre inimile cititorilor. Întreaga trilogie m-a făcut să apreciez mai mult timpul și trecerea lui, dar mai ales importanța înțelegerii de sine.
Ștefania: Misterul oraşului Lunivineri prezintă o proiecţie a unui viitor în lumea oamenilor şi căutărea băiatului care își continuă aventura, alături de pisipapagalul Tani, pe care l-am îndrăgit foarte mult. Multe aspecte te duc cu gândul la ultimii ani pe care i-am trăit, cu pandemia și toate schimbările aduse de ea. De asemenea, cartea a treia completează foarte bine toată povestea şi întrebările rămase în urma primelor două cărţi, cum ar fi: cine este mama Domnişoarei Poimâine?
Alexandru: Mie ultima carte mi s-a părut cea mai interesantă, detaliată și deslușește misterele din volumele precedente. Limbajul este unul aparent simplu, dar creionează bine întâmplările. Uneori, povestea poate fi tristă, poate să te surprindă cu lucrurile la care te așteptai cel mai puțin, sau să te ușureze în momentele tensionate, în care nu știi dacă personajele mai au o scăpare.
Maria C.: Cred că al treilea volum este favoritul meu, fiindcă în acesta se leagă toate firele și primim răspunsuri la multe întrebări rămase din cărțile trecute, mai ales despre Domnișoara Poimâine însăși.
Adina: Mă bucur enorm că v-a plăcut și că ați citit toate cele trei volume cu atâta atenție și empatie! Cum ați recomanda seria unui prieten?
Mara: Cronicile Domnișoarei Poimâine este seria de care nu-ți vine să te desparți nici peste treizeci de ani. Recitind fragmente, e ca și cum te-ai întâlni din întâmplare cu un prieten vechi într-o librărie: magic și reconfortant.
Ștefania: Eu consider că nu este o poveste doar pentru copii şi tineri, ci şi pentru adulţii care vor să se distreze citind o carte în care probabil se vor regăsi, amintindu-şi poveşti din tinereţe.
Alexandru: În Misterul Orașului Lunivineri este vorba despre un copil și părinții lui care călătoresc într-o altă lume, Lumea Oamenilor. Acolo, ei sunt despărțiți și fiecare se confruntă cu probele lui într-o lume nouă, unde nu știu nimic și totul este diferit. Oare se vor reuni? Oare se vor întoarce înapoi? Citește cartea și vei afla singur!
Maria C.: Cronicile Domnișoarei Poimâine este o trilogie fantastică, ce te va purta prin mai multe lumi și te va ține cu sufletul la gură, urmărindu-i pe Domnișoara Poimâine, Vreodată, Akum și toți ceilalți eroi. Merită citită și apoi recitită, din nou și din nou!
🔳 🔳 🔳
Maria B.: Care este unul dintre personajele tale preferate?
Adina: Un scriitor iubește toate personajele pe care le creează, pentru că pune o parte din sufletul său în fiecare, așadar e greu să aibă „preferați”. Cu toate astea, sunt câteva personaje despre care pot să spun că mi-a făcut cumva mai multă plăcere să scriu: unul dintre ele este chiar Akum, căruia inițial nu aveam de gând să-i dau un rol atât de important. M-a amuzat să scriu despre profesorul cel pedant și timid, Van Vremenski, dar și despre aventurosul căpitan al piraților, Clockwork. Mai am o slăbiciune și pentru doamna A Fost Odată, cu care mi-ar plăcea tare mult să stau la taclale, la un ceai.
Sonia: Este vreun personaj din carte care ți se pare antipatic? De ce?
Adina: Sper că nu pare niciunul antipatic, pentru că nu am intenționat astfel! După cum remarca și Maria C., chiar și personajele negative nu sunt pur și simplu „rele și-atât”, am încercat să le dau tuturor o poveste și să un motiv pentru care acționează. Poate că Aldrig pare antipatic cititorilor, la prima vedere, însă pe parcurs aflăm că este și el doar victima unei copilării lipsite de afecțiune (dar mă opresc aici, ca să nu dau spoilere!).
Maria C.: Ai o carte preferată dintre cele trei care formează Cronicile Domnișoarei Poimâine? Dacă da, care este și de ce?
Adina: Cartea preferată e întotdeauna cea mai recentă, deci aș putea spune că acum simt că mi-e mai apropiată ultima din serie, Misterul oraşului Lunivineri. Poate pentru că m-am și „luptat” mult la scrierea ei – și, deci, a fost o provocare mai mare pentru mine ca scriitoare, să găsesc felul cel mai bun de a lega toate firele narative, evitând clișeul clasic și previzibil al happy end-ului perfect. În același timp, nu am vrut nici să fie un final nesatisfăcător pentru cititorii care au așteptat această încheiere – mi-am dorit să închei povestea, dar să las o portiță deschisă pentru imaginație, întrebări, dar mai ales pentru speranță!
Ștefania: Care a fost personajul cel mai greu de construit?
Adina: Cred că chiar personajul principal, pentru că am muncit cel mai mult la construcția și la evoluția sa, dacă ne gândim că inițial a fost un personaj dintr-o carte pentru copii micuți, „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”. Am însoțit-o pe Domnișoara Poimâine în tot drumul ei către maturizare și uneori nu am știut nici eu încotro se îndreaptă – deși este personajul în care mă regăsesc cel mai mult. Mărturisesc că am aflat finalul și am rezolvat misterul împreună cu personajele, nu am avut un plan bine stabilit de la bun început. A fost și pentru mine o călătorie extrem de palpitantă!
Mara: Ce te-a făcut să scrii inițial o carte pentru copii despre relația cu timpul? În trilogie rămân și relații sau întâmplări cu final deschis. Vor exista spin-off-uri?
Adina: În primul rând, am vrut să scriu o carte pentru fiica mea, care pe atunci era mică și nu înțelegea cum stă treaba cu timpul… Acum îmi dau seama că tema timpului chiar reflectă, de fapt, o preocupare, chiar o obsesie de-a mea. Ca orice adult, am o relație complicată și ambivalentă cu timpul, îmi pun o mulțime de întrebări despre trecut, prezent și viitor, despre felul ciudat și aproape magic în care se influențează cele trei dimensiuni ale sale. Ca să răspund la a doua întrebare, nu cred că va exista o continuare a acestor volume, însă mi-ar plăcea să explorez mai mult Regatul Timpului, așa că… nu se știe niciodată!
Ioana: Cum ai găsit în tine perseverența de a scrie o trilogie despre aceleași personaje? Ce te-a motivat să nu te oprești din scris?
Adina: N-am avut încotro. Odată ce ai lansat primul volum și ai anunțat că scrii o trilogie, nu mai poți da înapoi. Plus că aveam și contract cu editura. Glumesc un pic, nu am simțit vreodată vreo presiune în sensul ăsta. Pur și simplu, mi-a plăcut enorm să scriu povestea asta și, de fapt, să trăiesc în lumea asta. Dar da, au fost și momente mai grele, când m-am simțit blocată și nu am putut să scriu luni întregi. Partea bună, după ce ai scris deja câteva cărți, e că știi ca blocajele astea trec până la urmă…
Alexandru: La ce te-ai gândit când ai ales ca formulă magică „Timpul e de partea noastră” având în vedere că în realitate timpul chiar nu este de partea noastră?
Adina: Păi chiar asta face o formulă magică, schimbă un pic realitatea, nu? Și cred că și în realitate putem face ca timpul să fie măcar un pic de partea noastră, nu mereu și nu întotdeauna, e adevărat, pentru că nu-i putem schimba în vreun fel trecerea, dar măcar câteva momente, atunci când le trăim din plin, simțim lucrul ăsta și e chiar magic. Așa că eu vă doresc, dragi cititori, ca timpul să fie cât mai mult de partea voastră!
Seria Noii cititori este susținută de editura Arthur.
