O discuție relaxată, dar curioasă, despre ce este acela un Campus Creativ și la ce folosește, cu inițiatoarea platformei cu același nume din cadrul Politehnicii Timișoara.
Stau la doi pași de Politehnica Timișoara și trec zilnic pe lângă clădirile în care viitorii ingineri, arhitecți sau programatori își încep drumul către ceea ce denumim meserie, job, spune-i cum crezi. Dar cine știe ce va fi un job în următorii anii. Deja încep să ruminez pe ideea de traseu în carieră, ce înseamnă design thinking, ce este această gândire în afara cutiuței și ce rost are să-mi bat capul cu asta. Iată deja câteva „de ce”-uri cu care m-am confruntat în trei minute de scurt traseu urban pe care-l urmez din copilărie – spațiu fizic pe care-l percep emoțional. Asta pentru că interviul cu Loredana Gaiță, inițiatoare a Campusului Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara, se va ține în ARChA, un nou spațiu al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT. Pentru timișorenii din generația mea (30 +), este fostul Park Place sau Cantina UPT. Îmi amintesc că mergeam la party-uri aici, acum 20 de ani, și că era un loc al naibii de gălăgios. Nimic în comun cu ceea ce găzduiește acum Atlasul distanţelor, o expoziție despre dialog, experiment și înțelegerea contextului local.
Apropo de local: pe Loredana o știu demult, dar mai degrabă din vedere. Nu sunt din domeniu, dar sunt o mare fană a celor care au curajul să organizeze evenimente de design și urbanism într-un spațiu complicat și complex cum e Timișoara, așa că am încercat să înțeleg felul în care un arhitect (care e și manager cultural) vede procesul de regenerare socială, culturală și urbană. Este arhitectă și cercetătoare în domeniul dezvoltării urbane, cu peste 15 ani de experiență în calitate de coordonator de programe, voluntariat și management, doctorandă la UAUIM București, unde studiază impactul proiectelor culturale asupra dezvoltării urbane, a contribuit la crearea proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii și multe altele. Foarte multe. Dar acum vorbim cu ea în calitate de fondator al platformei UPT Campus Creativ.
Ne aflăm, așadar, la ARChA în timpul celei de-a treia expoziții din programul Bright Cityscapes, Atlasul Distanțelor. Organizată de Politehnica Timișoara, în colaborare cu centrul cultural FABER, expoziția vorbește vizual despre colaborarea a trei școli participante în program: Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Politehnica din Timișoara (RO), Atelierul Tehno-geografii de la Academia de Design Eindhoven (NL) și Atelierul Granițe și Teritorii din cadrul Facultății de Arhitectură a TU Delft (NL). Pentru aceia dintre noi care percep limbajul designului și al arhitecturii, dar mai ales pe cel al științei drept un teritoriu complicat, ideea evenimentului Noaptea Campusului Deschis, care începe pe 29 septembrie vine la fix. Este o invitație pentru cei ca mine sau ca tine, curioși să vadă cum stau lucrurile la intersecția dintre știință și artă, tehnologie, arhitectură și cultură și mai este și, o tentativă de a prezenta știința într-un spațiu mintal relaxat, dar cercetător.
Până atunci, înaintez alături de Loredana Gaiță prin Atlasul distanțelor. În expoziție, îmi explică ea, curatoarea Martina Muzi a găsit o modalitate de a vorbi prin proiecte ale studenților despre diverse probleme de pe glob: „Care sunt zonele de conflict, cum vedem mediul construit sau pe cel înconjurător, cum ne uităm la spațiul public din postura de femei sau cum pot fi transformate și aduse în spații interioare fenomenele meteorologice”.
Mă așez cu Loredana la o scurtă discuție despre dezvoltarea Campusului Creativ și ce înseamnă pentru ea să fie inițiatoarea atâtor proiecte prin care arta, arhitectura și cercetarea să devină un motiv de a face lucrurile mai bine și mai creativ. „Nu sunt obișnuită să vorbesc despre mine. Proiectele pe care le gândesc sunt un mod de a vorbi despre mine. (…) Ele vorbesc despre ceea ce mă preocupă, despre valorile în care cred, și oferă răspunsuri, chiar dacă parțiale, la probleme sociale și urbane complexe. Sunt o arie de testare și reflectă un mod prin care pot fi relevantă în societate: ca un agent al unor schimbări.” Prin aceste programe, spune Loredana, găsește un fel de unelte prin care ne putem uita la lume.
Și începe(m):
Cine ești?
Sunt Loredana Gaiță, arhitect de profesie, dar de peste 10 ani am fost aproape de organizarea de evenimente și astfel mi-am extins aria de expertiză. Pot spune că am început să mă profesionalizez ca manager cultural făcând parte din echipa care a coordonat și scris dosarul de candidatură, bid book-ul cu care Timișoara a câștigat titulatura de capitală europeană a culturii. Îmi place să migrez între arhitectură, management sau cercetare, între moduri de lucru diferite, să mă refugiez într-unul din ele sau să le aduc împreună.
Cum ai descrie Campusul Creativ UPT Campus?
Este o platformă de activități, evenimente și programe din cele mai variate, care stimulează dialogul, multidisciplinaritatea și gândirea creativă. Anul acesta, fiind multe resurse investite în cultură, am dezvoltat proiecte noi, iar cele existente au prins o amploare mai mare decât în anii precedenți. Toate proiectele noastre sunt realizate în colaborare cu alte organizații. Pentru că și aceasta este una dintre ideile principale în domeniul cultural: colaborarea cu entități diverse, fiecare având un know-how specializat.
Cum ai ajuns în acest campus?
(Zâmbește.) Noi l-am creat. Sunt consiliera rectorului Universității Politehnica Timișoara în domeniul cultural și, mai specific, în „dezvoltare prin cultură” pentru că văd cultura ca fiind o unealtă de a deschide noi posibilități care pot ajuta comunitatea locală să se dezvolte mai armonios. Împreună cu Mihaela Tilincă, am format acest UPT Campus Creativ și ne-am gândit cum am putea face mai coerente eforturile a atât de mulți actori din Politehnică. Dar, mai ales, ne-am gândit cum să implicăm și să dăm avânt studenților printr-o serie de colaborări și evenimente care se desfășoară odată cu anul titlului de Capitală Europeană a Culturii. Astfel am creat această platformă denumită UPT Campus Creativ prin care să ne gândim interactiv la spațiul în care activăm, de la cei 13.000 de studenți la personalul administrativ și profesori. Sau despre cum putem să-i vedem calitățile sociale și spațiale și potențialul pe termen lung. De exemplu, prin proiectul Spotlight Heritage, dezvoltat de profesori și studenți din UPT, vorbim despre cum îi faci pe studenți să înțeleagă impactul realității augmentate asupra unui publicul larg. Este și un mod de a testa o anumită tehnologie, pentru că vezi reacțiile publicului în timp real, iar studenții pot observa mai bine cum se reflectă munca sau hobby-ul lor în societate.
Care e mesajul pe care dorești să-l transmiți prin această platformă?
Vrem să stimulăm în primul rând studenții spre implicare, dezbatere, reflecție, printr-un mod mai prietenos, adică prin cultură, văzută pe un spectru extins.
Aici ajungem la un punct important, apropo de Campus Creativ. De ce ne tot legăm de ideea de creativ, un termen care s-a banalizat?
Noi am încercat să extindem această dimensiune a ideii de creativ, pentru că, până la urmă, și să încerci să faci ceva mai bine sau mai ingenios este tot un proces creativ. Este, de asemenea, și un atribut al domenilor tehnice.
Cum faceți legătura dintre creativ și campus?
A gândi creativ ne poate ajuta să găsim soluții pentru urgențele viitorului. Avem nevoie să dobândim o gândire outside the box, care să ne ajute în a găsi soluții inedite la probleme globale. Studenții de azi sunt profesioniștii și cetățenii de mâine, așadar este un deziderat general ca ei să gândească deschis, creativ, inovativ.
Care sunt evenimentele lansate de voi prin UPT Campus Creativ?
Voi aminti acum doar două dintre ele, și anume Noaptea Campusului Deschis, din 29 septembrie 2023, și evenimentul de celebrare a 100 de ani de Campus, din 17 decembrie. Prin al doilea eveniment ne gândim la istoria Politehnicii și încercăm să o reinterpretăm printr-un documentar animat prin care să transmitem publicului larg această istorie. Pentru acest proiect lucrăm cu regizoarea Carmen Lidia Vidu, cu Dorin Ștefan Adam, un arhitect bucureștean premiat, artiștii de la Noblesse Oblige și Electronic Resistance care creează o video proiecție la scara largă, dovadă că fiecare eveniment este o constelație de colaborări între artiști, regizori, arhitecți, artiști etc.
Dacă tot a venit vorba de evenimente care se reflectă în spațiul cultural timișorean în acest moment, spune-mi mai multe despre Bright Cityscapes.
Este un program-stație al Programului TM2023, un program multidimensional ambițios care cercetează contextul local și sistemul de producție și industrie a orașului Timișoara, rezultând un studiu socioeconomic valoros, coordonat de cercetătorul Norbert Petrovici. Pornind de la această cercetare apropiată profilului UPT, am vrut să aducem în discuție dimensiunea producției și industriei, dar și a economiei, pentru că dacă vorbim despre design și arhitectură, vorbim într-un sens larg și despre niște demersuri productive. Am considerat că ar fi util să aducem în vizorul publicului larg această analiză a contextului local printr-o serie de expoziții.
Prima expoziție a avut loc chiar la deschiderea anului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. S-a numit Oglindirea Ecosistemului și a arătat exact asta: ce se produce la nivel local, poziția orașului într-un ecosistem mai larg, și cum funcționează flow-urile de capital între Timișoara, România, glob. A doua expoziție poate fi încă vizitată la Faber, până pe 11 noiembrie. Acolo vorbim despre procesele de design: designul văzut atât ca mod de stabilire a unei linii de gândire, dar și ca proces productiv de creare a unui obiect. Patru dintre instalațiile expuse sunt rezultatul colaborării dintre cercetători din Politehnică și designeri internaționali, un proces delicat bazat pe curiozitate și respect reciproc între profesioniști din domenii atât de diferite.
Ce se va întâmpla în Noaptea Campusului Deschis de vinerea asta, pe 29 septembrie?
Noaptea Campusului Deschis este un eveniment mult mai apropiat de știință și de tehnologie, pentru că se întâmplă odată cu Noaptea Cercetătorilor Europeni. Ne mândrim cu faptul că atât Noaptea Campusului Deschis, cât și Festivalul Școlilor de arhitectură, realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România, sunt evenimente organizate sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Ideea din spatele evenimentului Noaptea Campusului Deschis este încercarea de a aduce elevi, studenți, absolvenți și publicul larg în inima campusului universitar, să afle care sunt procesele tehnologice care se dezvoltă acum în UPT și să dezvăluim care sunt întrebările dar și posibilele răspunsuri la care se gândesc cercetătorii contemporani. Tot în cadrul Nopții Campusului Deschis lansăm o serie de prezentări ale cercetătorilor din UPT, dar într-un cadru mult mai relaxat prin conceptul Science & Wine în care cei prezenți pot degusta vin, în timp ce află despre noile evoluții ale inteligenței artificiale.
Odată interviul încheiat, ies din spațiul creativității, designului și științei și trec pe lângă fosta Cantină MV, acum galerie de artă contemporană la primul etaj și cămin la etajele superioare, de unde pot recunoaște câteva piese contemporane. Dar nu dintre cele pe care le-aș fi avut în Playlistul de Spotify. Și mă gândesc că și asta înseamnă să fii creativ: să găsești un spațiu comun pentru toți, în care știința să îmbine arta la modul ingenios, la fel cum urbanismul să poată integra socialul în toate dimensiunile sale: de la viitorul inginer sau arhitect la doamna vânzătoare de la chioșcul de peste drum.