Nina Cassian, una dintre cele mai celebre poete din România, s-a stins acum cinci ani, la New York. A lăsat în urmă volume de poeme și eseuri, precum și un important corp de traduceri din clasici ai modernității. Mai presus de orice, însă, a lăsat o viață trăită, de la Galați până-n Statele Unite - ultimii săi ani de viață au fost imortalizați de către regizoarea Mona Nicoară, în documentarul „Distanța dintre mine și mine” (2018). Filmul intră în cinematografe vineri, 8 martie 2019, dar înainte să mergeți să-l vedeți, v-am pregătit un dicționar de repere ale vieții poetei.

A. Avangardă

Începuturile literare ale Ninei Cassian sunt legate de avangardă. Deși realismul socialist din primii ani ai regimului comunist avea să înfiereze avangarda și modernismul, o bună parte din reprezentanții acestui realism socialist au fost la bază avangardiști.

După cum scrie Nina Cassian despre atmosfera anilor 40, „eram fanaticii lui Mallarmé (...). Eram avangardiști în artă, asemenea atâtor altora din jurul nostru, Sașa Pană, Geo Bogza, Gheorghe Dinu (Stephane Roll), C. Nisipeanu, Gellu Naum, alții de pe alte meleaguri, Tristan Tzara, Éluard, Breton, Jarry, ne încântau imaginile din Minotaure, Kandinsky, poemele lui Maiakovski și toate formele de inovații”

B. Barbu

Nina Cassian are 22 de ani când îl cunoaște pe Ion Barbu. Ea era evreică și comunistă, el era antisemit și scrisese panegirice despre Hitler și Corneliu Zelea-Codreanu. Dar bătrânul poet (un erotoman) se îndrăgostește și de femeie, și de poetă. Îi dedică două poezii, face declarații exaltate despre volumul ei de debut, îi suportă toate capriciile. De pildă, Nina își face apariția la o serată literară la care o invitase Barbu – și unde erau de față personaje ca monseniorul Vladimir Ghika, care nu puteau fi suspectate de mari simpatii comuniste – îmbrăcată complet în roșu (culoarea Partidului) și recită niște versuri în metru folcloric despre un șantier de construcții.

Iată cum va descrie Nina Cassian povestea:

„Relația noastră literar-erotică-hipnotică a continuat câțiva ani (...), o relație cu «ups and downs», eu purtându-mă cu o inadmisibilă dezinvoltură, cu inconștiența și chiar cruzimea tinereții, în ciuda venerației pe care o aveam pentru el (nu-i puteam spune «Dane», cum îmi cerea) sau poate tocmai datorită acestei venerații care mă copleșea...”

Ulterior va manifesta câteva regrete voalate și într-o poezie dedicată lui Barbu:

„El, Marele El,
m-a iubit – n-am știut, nu m-am priceput,
îi priveam chelia (era chel
Marele El)
și sprâncenele răzvrătite
și ochii în patru culori
încrustați în orbite
și nu știam, nu mă pricepeam.”

C. Comunism

Nina Cassian intră în mișcarea comunistă ilegalistă ca adolescentă: „N-am citit niciodată Capitalul sau Materialism și empiriocriticism (doar Minciunile convenționale de Max Nordau și Manifestul comunist), dar practicam tot felul de munci ilegale, falsificam buletine, băteam la mașină fragmente din Engels pe care încercam să le distribui, scriam (încă de la șaisprezece ani) pe ziduri, noaptea, cu creta furată de la școală, lozinci ca «Pâine, pace, libertate» sau «Jos războiul!»”

În 1949, după ce comunismul fusese instalat, poeta se află la Sinaia, la Peleș (Partidul avea grijă de artiștii săi), și notează în jurnal  „Mă bag în pat să citesc Idiotul. Azi dimineață am făcut o lungă baie de soare. Ce fericiți ar putea fi oamenii, iubiți, hrăniți, liberi, creând artă în mijlocul frumuseții. Eu, de fapt, aici, trăiesc în societatea comunistă! Trebuie să lupt să fie pentru toți și pentru totdeauna!”.

D. Discurs

Marin Preda îi ține Ninei Cassian, de care era îndrăgostit, următorul discurs (tot în 1949, tot la Sinaia): „Hm! Mare scofală că Ali [Al. I. Ștefănescu, soțul Ninei Cassian din acea perioadă] e mort după tine! Păi cum să nu fie? Ce să zic, mare brânză că te iubește! Cum să nu iubești așa ceva? Ascultă, Nina, bagă de seamă: eu te pot iubi la nebunie, dar și urî! Tu trebuie să fii a mea. De tot. Ah, dar tu ești iremediabil pierdută, îl iubești pe Ali. Știu că nu sunt de nasul tău, dar dacă nu mă iubești, te ucid!”.

O proză de Nina Cassian, intitulată Discurs într-un ciorap, începe în felul următor: „Doamnelor, Domnilor, Porcilor”.

E. Erotism

Preda nu era singurul candidat la inima Ninei Cassian: „Aurelia Vasilescu, frumoasa actriță [...], îmi spune că mă iubește și-mi face directe propuneri lesbiene. N-am fost străină de asemenea impulsuri și solicitări în adolescență, dar, deși mă măgulește dragostea Aureliei, sunt fundamental orientată spre «sexul opus». Ce să mă fac cu ea? Nu știu nici cum să cochetez cu femeile, nici cum să le resping.”

Ah, dacă ar fi știut Partidul în ce atmosferă nesănătoasă moral își petrec vremea artiștii săi!

F. Formalism

Desigur, nu toate stăteau roz pentru scriitorii comuniști. Să publici pe linie putea fi o activitate profitabilă, dar și una periculoasă, pentru că linia se schimba în permanență.

Volumul de debut al Ninei Cassian, La scara 1/1 (Editura Forum, 1947), a fost atacat cu ferocitate în „Scânteia”, în 1948, de Traian Șelmaru. Articolul în trei episoade al lui Șelmaru, „Să smulgem din noi înşine poziţiile de auto-apărare ale capitalismului! (Pe marginea unei cronici literare asupra volumului de versuri al poetei Nina Cassian”, pleca de la cronica pozitivă dedicată volumului de Ov. S. Crohmălniceanu (și el comunist, dar mult mai subtil decât primitivul Șelmaru, și în plus prieten cu Nina: de altfel, tatăl acesteia îi găsise lui Moise Cahn pseudonimul Ovid Crohmălniceanu-Sache, transformat ulterior în Ov. S. Crohmălniceanu).

Șelmaru acuza volumul de „formalism” (prin care se înțelegea accentul pus pe formă în defavoarea conținutului), iar pe Crohmălniceanu de elitism:

„Veți întreba: de ce nu scrie pe înțeles autorul articolului? Pentru că educația burgheză a făcut din intelectuali niște oameni cărora li se pare că a vorbi la fel cu toată lumea înseamnă o coborâre. În realitate însă, acest limbaj păsăresc constituie un zid între intelectual și massă, îndepărtând pe artiști, scriitori și poeți de graiul poporului, de năzuințele lui. […] întregul articol este plin de nume proprii, de citate franțuzești și nemțești […] trădând dorința de a intimida pe omul care știe mai puține din aceste numiri, dar cunoaște în schimb altele mai reprezentative și mai valoroase. Noi suntem convinși că foarte mulți tovarăși de ai noștri, muncitori care studiază, aplicând în viață opera lui Lenin-Stalin și  citesc pe Gorki sunt de o mie de ori mai luminați decât posesorii de biblioteci cu zeci de volume de Hölderlin, Husserl, Gobineau, Kierkegaard, Michaud, Gide ș.a.m.d.”.

O astfel de critică apărută în „Scânteia” te putea trimite direct în pușcărie. Crohmălniceanu și Nina Cassian și-au făcut rapid autocritica. Nina Cassian: „Pentru un artist comunist, o critică apărută în «Scânteia», organ central al partidului său – înseamnă totdeauna un prilej de scrutare a propriei sale conştiinţe şi opere, de revizuire profundă şi constructivă”.

G. Galați

Orașul unde s-a născut Nina Cassian (numele real al poetei era Renée-Annie – cosmopolit, prea cosmopolit). A murit la New York.

H. Hartă

La scara 1/1, volumul de debut al Ninei Cassian, are următoarea „legendă”:

„M-a-ntrebat omul, fratele meu, bunul:
De ce «La scara unu pe unu»?
«Mult aș vrea – i-am răspuns la-ntrebare –
Să prind lumea cât îi de mare.»

Volumul are și versuri mult mai bune decât acestea (în care poeta încearcă să pară progresistă). Barbu, admirator al lui Edgar Allan Poe, fusese sedus și de omagiul adus scriitorului american de Nina Cassian, de pildă în poemul Cum a ars vestitul castel Nevermore:

„Când s-au aprins luminile, nimeni n-a observat.
«E-ngrozitor cât de bine văd», grăi bătrâna mătușă.
Printre tacâmuri și strămoși, singur necontaminat
Valetul orb paralizase lângă ușă.

În becuri se mistuia o gală amenințătoare
Oaspeții au invocat iute un pretext și-au fugit.
Au rămas în cuier patru bastoane, o pălărie tare
Și un câine cenușiu care nu se știe de unde a venit.

Revelația se picta pe pereți și lucea ca mercurul
O inimă electrică duduia sub pardosea
Bătrâna mătușă sfâșiase-n cădere velurul
Și castelul, văzut în zare, ardea, ardea...”

I. Intimism

În vremea realismului socialist, intimismul era o acuzație aproape la fel de dură ca formalismul. Prin intimism se înțelegea poezia de dragoste scrisă în afara planului cincinal. Clasa muncitoare trebuia să iubească, desigur, dar în cadru organizat. Iar dragostea pentru partid și pentru muncă trebuia să fie mai presus decât dragostea pentru partener(ă).

După ce a trecut și realismul socialist, Nina Cassian a putut să scrie câtă poezie de dragoste a dorit. Și a tot scris.

J. Jurnal

Memoria ca zestre este jurnalul în trei volume al Ninei Cassian publicat între 2003 și 2005. Cea mai interesantă parte este cea privitoare la anii 40-50.

L. Limba spargă

Poemele scrise în limbi inventate erau una dintre pasiunile avangardiștilor. Virgil Teodorescu inventase limba leopardă, iar Nina Cassian  a scris în anii 40 texte în limba spargă. Cum Ion Barbu îi interzisese să le publice, aveau să fie tipărite în volum abia prin anii 70. O mostră numită Imprecație:

„Te-mboridez, guruvă și stelpică norangă,
te-mboridez să-ți calpeni intrstul și să-ți gui
multembilara voșcă pe-o creptiruă pangă
și să-ți jumizi firiga lângă-un hisar mârzui.

Te-mboridez, cu zarga veglină și alteră,
să-ntrauri eligența unui letusc ațod
pe care tentezina humblidelor țiferă
și plenturează istra în care hurge Dod.”

M. Muzică

Nina Cassian a fost și compozitoare (și pictoriță, de altfel). Studiase pianul și compoziția muzicală cu Mihail Jora, Constantin Silvestri ș.a. Ultimul ei soț, Maurice Edward, a fost muzician.

N. Nas

„Obișnuiesc să spun în glumă că am cel puțin trei lucruri în comun cu Ovidiu: poezia, nasul (Publius Ovidius Naso) și exilul...”  

O. Opera

Viața Ninei Cassian este mai cunoscută decât opera sa (poetică, muzicală, plastică). Nici această retrospectivă nu face excepție. Fără îndoială, personajul a fost fascinant și ar merita o biografie.  Dar poemele ei alcătuiesc o operă importantă (mai ales pe latura ludică-neoavangardistă) și ar merita să fie reeditate.

P. Pisica

Nina Cassian a dedicat pisicilor câteva poezii destul de ambigue, din care nu se înțelege prea bine dacă felinele îi plăceau sau nu:

Madam Pisica

Madam Pisica, strămătușa
Motanului de la fereastră
Încearcă de trei veacuri ușa.
Dar n-o primim în casa noastră.

Madam Pisica are vicii
și a scandalizat vecinii.
Se scapă-n florile grădinii
și toarce: veni, vidi, vici...

Trufie, lăcomie, rut.
Încolo, nu face nimica.
Latina ei e de-mprumut.
Aceasta e Madam Pisica.

Pisici apar și în „Prințul Miorlau”, cea mai cunoscută poezie pentru copii a Ninei Cassian (o capodoperă în genul ei).

R. Roman polițist

Nina Cassian a fost căsătorită cu Vladimir Colin, unul dintre cei mai mari autori SF din România. Dar nu a scris poezii despre SF, ci despre western și romanele polițiste.

„În birou la Scotland Yard,
toate becurile ard.
Ce s-a întâmplat? Sunt crime!
Câte crime? O mulțime!
Oare cine poartă vina?
Asasinul? Asasina?
O fi domnul scamator
Îmbrăcat multicolor?
O fi doamna cu păr frez
care ține-un pechinez?
O fi trompetistul chel
de la barul «Show pe el»?
O fi gingașul contabil
tuturor indispensabil?
Diva cu piciorul fain,
Miss Lolita Frankenstein?

Polițiștii – ce să zic! –
nu descoperă nimic.
Dar «particularul» Nat,
un cuceritor bărbat,
detectiv prin voia firii
și nebând decât Daquiri,
pe suspecți îi urmărește
și-astfel, cât ai zice pește,
îi demască pân’ la oase.
Asasinii erau șase!

«Care șase?» strigă corul.
«A-ncurcat-o naratorul!»

Cu dispreț vă semnalez:
ați uitat de pechinez.
Căci nici el n-a stat pe tușă:
strangulase-o cățelușă!

De vreo două luni Tamisa
Curge calmă, spusu-mi-s-a.
(Pân’ s-or regrupa cu bine
asasini și asasine...)”

S. Stalin

La moartea lui Stalin, în martie 1953, Nina Cassian scria următoarele:

„Cuvântul urcă greu până la mine.
Durerea ca o ancoră îl ține
și de mă luptă să-l scot din fund de ape
tot nu-i pot da întregul rost,
să spun de tine, cel care ne-ai fost
ca pâinea și ca aerul de-aproape...”

Ș.a.m.d.

Ș. Șantier

În special în primii ani de comunism, scriitorii trebuiau să meargă pe șantiere pentru a lua pulsul vieții reale și pentru a descrie realitatea așa cum era ea (adică frumoasă în linii mari, deși cu unele dificultăți de parcurs).

Iată prima strofă dintr-o poezie de acest fel, Carnetul de brigadier, publicată de Nina Cassian într-un volum din 1949:

„Dați-mi aripi albe să zbor ca
Păsările, cântecele, flamurile,
Să pot ajunge trunchiul și toate ramurile
Omeneștii minuni de la Agnita-Botorca.”

T. Traduceri

Nina Cassian a tradus din Heinrich Heine, Molière, Christian Morgenstern, Bertolt Brecht, Paul Celan (în colaborare cu Petre Solomon), Shakespeare și mulți alții.

Poezia ei a fost tradusă în engleză, italiană etc. În Statele Unite, unde a locuit aproape 30 de ani, între 1985 și 2014, numele ei devenise relativ cunoscut în mediile artistice.

Și-ar fi imaginat Nina Cassian acest lucru în anii 50? Pe-atunci scria despre Statele Unite:

„De peste ocean
Vine gând dușman
Din oraș cu var
Cu soare – dolar.”

U. Ursu

În 1985 Nina Cassian decide să rămâne la New York, unde se afla cu o bursă, în urma arestării și morții inginerului Gheorghe Ursu, cu care era prietenă. Se temea că avea să fie implicată într-un proces de tip stalinist.  

V. Vodcă

Și la 80 de ani+, Nina Cassian bea ca pe apă sticla de vodcă.

Z.

Nina Cassian a fost un personaj fascinant și imperfect. Pentru a-i omagia imperfecțiunea fascinantă, las acest alfabet incomplet.